Mielomul multiplu și sistemul imunitar

1. Tipuri de mielom multiplu (boala Kahler) și stări precursoare
2. Cauza exactă a apariției unui multiplu nu este pe deplin cunoscută
3. Mielomul multiplu afectează profund sistemul imunitar
4. Tratamentele pentru mielomul multiplu nu vindecă boala, dar cresc speranța de viață
a. Tratament mielom multiplu: terapie medicamentoasă combinată
b. Tratament mielom multiplu: transplant autolog de celule stem
c. Tratament mielom multiplu: tratamente la recădere și întreținere
d. Tratament mielom multiplu: îngrijire de susținere
e. Speranța de viață în mielom multiplu
f. Mielomul multiplu nu poate fi prevenit

Recomandările Experților DOC

Mielomul multiplu (numit și boala Kahler) este un cancer al celulelor plasmatice (plasmocite) din măduva osoasă – celule care fac parte din sistemul imunitar și produc anticorpi. În mielom multiplu, o plasmocită devine malignă, se înmulțește necontrolat și produce o cantitate excesivă dintr-un singur tip de anticorp anormal (proteină monoclonală).

Celulele canceroase se acumulează în măduva osoasă și pot eroda osul, ducând la dureri și oase fragile. Mielomul multiplu este o afecțiune relativ rară: reprezintă aproximativ 1% dintre cancere și circa 10% din cancerele de sânge. Boala apare în special la vârste înaintate (majoritatea pacienților au peste 60 de ani) și este ușor mai frecventă la bărbați decât la femei.

Tipuri de mielom multiplu (boala Kahler) și stări precursoare

Mielomul multiplu este cea mai comună formă de cancer al plasmocitelor, dar există și stări precursoare ale bolii:

MGUS și mielomul asimptomatic – stări precanceroase în care este prezentă o populație de plasmocite anormale și proteină monoclonală în sânge, dar fără simptome sau leziuni de organ. Aceste forme (gamapatie monoclonală cu semnificație nedeterminată și mielom incipient) necesită doar monitorizare, însă pot progresa în timp către mielom multiplu activ (aprox. 1% din cazuri pe an).
Plasmocitom solitar – o tumoră localizată de plasmocite maligne, care poate apărea într-un os (plasmocitom osos) sau în afara osului (plasmocitom extramedular). Se tratează local (radioterapie și/sau chirurgie), însă poate preceda în timp mielomul multiplu extins, motiv pentru care este necesară monitorizare.

Cauza exactă a apariției unui multiplu nu este pe deplin cunoscută

În caz de mielom multiplu, apar modificări genetice în plasmocitele tumorale, dar nu se știe clar ce declanșează aceste mutații. Totuși, au fost identificați anumiți factori de risc asociați cu o probabilitate mai mare de a dezvolta boala Kahler:

Vârsta înaintată – mielomul multiplu apare cel mai frecvent la persoanele peste 60-65 de ani și este rar înainte de 40 de ani.
Sexul masculin – bărbații sunt afectați ușor mai des decât femeile.
MGUS preexistent sau antecedente familiale – pacienții cu gamapatie monoclonală (MGUS) au risc crescut de evoluție spre mielom multiplu, iar existența unui caz de mielom în familie (părinte sau frate) crește ușor riscul individual.
Factori de mediu – expunerea pe termen lung la substanțe toxice (pesticide, solvenți organici), radiații ionizante sau obezitatea au fost asociate în unele studii cu un risc mai mare de mielom, deși legătura cauzală nu este certă.

Mielomul multiplu afectează profund sistemul imunitar

Fiind un cancer al celulelor producătoare de anticorpi, mielomul afectează grav sistemul imunitar. Plasmocitele maligne produc masiv un singur tip de imunoglobulină anormală și, simultan, inhibă producerea anticorpilor normali variați. În consecință, pacienții cu mielom dezvoltă o imunodeficiență – scăderea nivelurilor de imunoglobuline protectoare și a numărului de leucocite normale, ceea ce explică predispoziția la infecții.

Paradoxal, tocmai legătura strânsă cu imunitatea a permis apariția unor tratamente imunoterapice eficiente. De exemplu, anticorpii monoclonali (precum daratumumab) se leagă de proteine de pe suprafața plasmocitelor maligne și ajută sistemul imunitar să le distrugă.

O altă inovație terapeutică o reprezintă terapia CAR-T și anticorpii bispecifici, care mobilizează limfocitele T ale pacientului pentru a recunoaște și a ataca celulele mielomatoase.

Aceste terapii moderne au demonstrat rezultate bune mai ales la pacienții cu mielom refractar. În plus, ca măsuri suportive, pacienților li se pot administra imunoglobuline intravenoase (anticorpi concentrați) pentru a preveni infecțiile severe, iar vaccinările (antigripală, antipneumococică) sunt recomandate pe parcursul bolii.

Dacă se suspectează mielomul multiplu, diagnosticul se confirmă prin analize de sânge, de urină, biopsie de măduvă osoasă și investigații imagistice. Hemograma poate indica anemie, biochimia evaluează funcția renală și nivelul calciului și se face și electroforeza proteinelor serice cu imunofixare. Aceste teste pot evidenția prezența unei proteine monoclonale (component M) în sânge și scăderea imunoglobulinelor normale. Se determină și raportul lanțurilor ușoare libere pentru a cuantifica boala Kahler.

Analiza urinei identifică proteinuria Bence-Jones (prezența lanțurilor ușoare monoclonale în urină), sugerând afectare renală. Biopsia de măduvă osoasă presupune prelevarea unei mostre de măduvă osoasă (de regulă din osul bazinului) pentru examinare. Un procent crescut de plasmocite anormale în măduvă (≥10%) confirmă diagnosticul de mielom. Proba este analizată și genetic pentru a evidenția eventuale anomalii cromozomiale ale celulelor maligne.

Radiografiile osoase pot arăta leziuni osteolitice (zone de distrucție osoasă). De asemenea, CT sau IRM evidențiază extinderea leziunilor din oase (de exemplu, tasări vertebrale), iar în unele cazuri se folosește PET-CT pentru a vizualiza focarele de boală din corp.

După confirmarea diagnosticului de mielom multiplu, se stabilește stadiul bolii (I, II sau III) pe baza unor parametri de laborator și a caracteristicilor genetice ale celulelor tumorale. Stadiul I indică o boală limitată, cu prognostic mai bun, pe când stadiul III indică o boală avansată, cu prognostic mai rezervat.

Tratamentele pentru mielomul multiplu nu vindecă boala, dar cresc speranța de viață

Mielomul multiplu nu poate fi vindecat complet, dar tratamentele actuale pot induce remisiuni prelungite și pot crește speranța de viață a pacienților. Planul terapeutic este adaptat fiecărui pacient (în funcție de vârstă, starea generală și caracteristicile bolii) și de obicei cuprinde:

Tratament mielom multiplu: terapie medicamentoasă combinată

Prima linie de tratament (terapia de inducție) constă într-o combinație de medicamente. Un protocol tipic include un corticosteroid (ex. dexametazonă), un agent chimioterapic (ex. melfalan), un inhibitor de proteazom (precum bortezomib) și un agent imunomodulator (precum lenalidomida). Adesea se adaugă și un anticorp monoclonal (ex. daratumumab). Aceste combinații atacă mielomul din mai multe direcții și pot reduce dramatic masa tumorală, până la obținerea remisiunii.

Tratament mielom multiplu: transplant autolog de celule stem

Pentru pacienții eligibili (de regulă sub 65-70 de ani), după terapia inițială se poate realiza un transplant autolog de celule stem (transplant de măduvă osoasă). Procedura presupune administrarea unei chimioterapii în doză foarte mare pentru a distruge celulele mielomatoase, urmată de reinfuzarea propriilor celule stem ale pacientului pentru refacerea măduvei. Transplantul consolidează răspunsul la tratament și crește șansele unei remisiuni de lungă durată.

Tratament mielom multiplu: tratamente la recădere și întreținere

După faza inițială, unii pacienți primesc tratament de întreținere (ex. lenalidomidă în doză mică) pentru a întârzia revenirea bolii. Totuși, mielomul recidivează de obicei în timp. Fiecare recidivă poate fi tratată cu o altă combinație de medicamente, uneori incluzând și terapii mai noi. Pentru mielomul recidivat sau refractar există opțiuni precum medicamente de ultimă generație sau proceduri inovatoare (terapii celulare tip CAR-T, anticorpi noi) dacă boala nu mai răspunde la schemele obișnuite.

Tratament mielom multiplu: îngrijire de susținere

Pe lângă terapia anticancer, este importantă tratarea complicațiilor. De exemplu, se administrează medicamente pentru protecția oaselor (bifosfonați precum acidul zoledronic, care reduc durerea și riscul de fracturi), medicație pentru controlul durerii, tratament pentru hipercalcemie (pentru protejarea rinichilor), gestionarea promptă a infecțiilor și, dacă apare anemie severă, transfuzii de sânge. De asemenea, sprijinul psihologic al pacientului face parte din îngrijirea integrată în mielom.

Speranța de viață în mielom multiplu

Mielomul multiplu evoluează de obicei prin succesiuni de remisiuni și recidive. Prognosticul s-a îmbunătățit mult în ultimii ani datorită tratamentelor noi. În medie, rata de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 50-60%, iar mulți pacienți trăiesc 7-10 ani sau mai mult după diagnostic. Studii recente indică o supraviețuire mediană de peste 10 ani la pacienții tratați cu terapii moderne – un progres major față de acum 20 de ani.

Rezultatele individuale depind de vârsta pacientului, stadiul și caracteristicile genetice ale bolii. Chiar dacă mielomul recidivează periodic, fiecare nouă linie de tratament poate prelungi controlul bolii. Astăzi, mielomul multiplu este considerat o afecțiune tratabilă pe termen lung, cu perioade de remisiune tot mai extinse datorită terapiilor moderne.

Mielomul multiplu nu poate fi prevenit

Nu există o modalitate sigură de a preveni mielomul multiplu, având în vedere cauzele neclare și faptul că principalii factori de risc (vârsta, predispoziția genetică) nu pot fi modificați. Totuși, se pot lua măsuri generale:

Persoanele cu MGUS sau alte forme pre-mielom ar trebui să efectueze controale medicale periodice (analize de sânge, evaluări hematologice) pentru a depista la timp o eventuală progresie spre boala Kahler.
Stil de viață și mediu de trai: menținerea unei greutăți corporale sănătoase, alimentație echilibrată, mișcare regulată și evitarea expunerii la substanțe toxice (pesticide, chimicale industriale) ori radiații inutile. Aceste măsuri contribuie la starea generală de sănătate și pot reduce anumiți factori de risc.
Adresarea promptă la medic dacă apar simptome suspecte (dureri osoase persistente, infecții repetate, oboseală accentuată, scădere nejustificată în greutate). Depistarea precoce a mielomului și inițierea tratamentului cât mai devreme pot îmbunătăți șansele de control ale bolii și calitatea vieții pacientului.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bbiliografie:
NCBI - Multiple Myeloma
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534764/
National Cancer Institute - Advances in Multiple Myeloma Research
https://www.cancer.gov/types/myeloma/research
PMC - Multiple Myeloma: 2022 update on Diagnosis, Risk-stratification and Management
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9387011/
Studiul „Multiple Myeloma: 2022 update on Diagnosis, Risk-stratification and Management”, apărut în Am J Hematol. 2022 May 23;97(8):1086–1107. doi: 10.1002/ajh.26590, autor: S Vincent Rajkumar

Te-ar mai putea interesa și...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...