Lăptișorul de matcă: beneficii, administrare și contraindicații

Lăptișorul de matcă este un produs de secreție al glandelor cefalice ale albinelor tinere. Acest remediu a fost folosit de secole pentru proprietățile sale extraordinare și efectele asupra sănătății. Cercetările efectuate de-a lungul timpului, sugerează că anumite substanțe nutritive din lăptișorul de matcă sunt benefice pentru sănătate. Cu toate acestea, există puține dovezi că aceste beneficii provin în mod specific din lăptișorul de matcă în sine.

Lăptișorul de matcă este unul dintre cele mai studiate produse apicole ce are numeroase proprietăți biologice și efecte antioxidante, antiîmbătrânire, neurotrofice, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante și hepatoprotectoare, hipotensive și de reglare a tensiunii arteriale, antitumorale, antibiotice, antiinflamatore, imunomodulatore și antialergice.

Lăptișorul de matcă este o substanță cremoasă albă, cu un conținut ridicat de nutrienți pe care albinele tinere o produc pentru a hrăni larvele de albină. Se consumă, de obicei, pe cale orală sau se aplică direct pe piele.

Conținutul nutrițional al lăptișorului de matcă este un beneficiu potențial în sine. Substanța conține:
•    apă (50-60%);
•    proteine (18%);
•    carbohidrați (15%);
•    lipide (3 până la 6%);
•    săruri minerale (1,5%);
•    cantități mici de vitamine și minerale, inclusiv mai multe tipuri de vitamina B;
•    polifenoli, adică un tip de substanță chimică pe bază de plante, bogată în antioxidanți.

Lăptișorul de matcă și efectele sale asupra simptomele menopauzei

Lăptișorul de matcă poate contribui la ameliorarea simptomelor menopauzei. Un studiu din 20111 a analizat efectul unei combinații de patru ingrediente naturale, inclusiv lăptișorul de matcă, asupra simptomelor menstruale. Cercetătorii au oferit participanților, 120 de femei, fie o capsulă care conținea cele patru ingrediente, fie un placebo de două ori pe zi timp de 4 săptămâni.

Femeile din ambele grupuri au observat o reducere a simptomelor, dar cele care au luat capsula au avut rezultate semnificativ mai bune decât cele din grupul placebo. Un studiu mai recent2 a constatat că administrarea zilnică a 150 miligrame de lăptișor de matcă timp de 3 luni ar putea ajuta la îmbunătățirea nivelului de colesterol la femeile sănătoase aflate în postmenopauză

Vindecarea rănilor 

Potrivit unor cercetări, lăptișorul de matcă ar putea accelera procesul de vindecare a rănilor. Rezultatele unui studiu de laborator3 publicat în revista Nutrition Research and Practice au arătat că lăptișorul de matcă ar putea crește semnificativ mișcarea către o rană a fibroblastelor, adică un tip de celulă care coordonează procesul de vindecare a rănilor.

Lăpțișorul de matcă, un remediu natural pentru pacienții cu diabet de tip 2?

Există unele dovezi că lăptișorul de matcă poate avea beneficii pentru persoanele cu diabet de tip 2. Într-un studiu4 publicat în 2014, 50 de femei participante cu diabet de tip 2 au primit fie o doză de un gram de gel de lăptișor de matcă, fie un placebo o dată pe zi timp de 8 săptămâni.

Rezultatele au indicat faptul că administrarea lăptișorului de matcă poate duce la o reducere a nivelului glicemiei. Cu toate acestea, cercetătorii observă că sunt necesare mai multe studii cu un număr mai mare de participanți.

Beneficiile lăpțișorului de matcă asupra sindromului premenstrual

Lăptișorul de matcă poate fi benefic pentru persoanele cu sindrom premenstrual. Într-un studiu din 20145, cercetătorii au oferit celor 110 participantelor fie o capsulă de lăptișor de matcă, fie un placebo o dată pe zi, pe parcursul a două cicluri menstruale. Participantele care au luat capsulele de lăptișor de matcă au prezentat simptome mai puțin severe ale sindromului premenstrual pe parcursul celor 2 luni.

Lăpțișorul de matcă, o soluție pentru reglarea glicemiei

Lăptișorul de matcă poate îmbunătăți, de asemenea, controlul glicemiei și sensibilitatea la insulină prin reducerea stresului oxidativ și a inflamației. Un mic studiu6 cu subiecți umani, realizat pe o perioadă de șase luni a demonstrat reducerea cu 20% a nivelului de zahăr din sânge, pe nemâncate, la persoanele sănătoase, care au primit suplimente zilnice cu lăptișor de matcă.

Administrarea lăpțișorului de matcă

Deși nu există linii directoare formale cu privire la dozare, este important să începi administrarea lăptișorului de matcă în cantități foarte mici. De asemnea, ar trebui să oprești imediat, utilizarea lăptișorului de matcă, dacă identifici o reacție alergică.

Lăptișorul de matcă se regăsește sub diferite forme. Este posibil să luați lăptișor de matcă pe cale orală sau să-l aplicați direct pe piele. Producerea lăptișorului de matcă proaspăt poate duce la o substanță asemănătoare gelului, dar alte tipuri de lăptișor de matcă sunt liofilizate. Se poate găsi și sub formă de pulbere într-o pastilă sau capsulă, care poate avea în compoziție și alte ingrediente saueste uneori inclus în produsele de îngrijire a pielii, disponibile în comerț.

Când este luat ca supliment alimentar, lăptișorul de matcă este disponibil în starea sa naturală ca o substanță asemănătoare gelului  sau sub formă de pulbere ori capsulă. Beneficiile au fost observate într-o gamă largă de doze, dar cercetările actuale susțin posibile beneficii în cazul administrării unui gramaj de 300-6.000 mg pe zi.

Contraindicații

Deși utilizarea lăptișorului de matcă este sigură pentru majoritatea oamenilor, au fost raportate ocazional reacții adverse grave, care includ:

•    astm;
•    anafilaxie;
•    dermatită de contact.

Unele dintre aceste reacții extreme ar putea fi chiar fatale.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) spune că este posibil ca lăptișorul de matcă să provoace reacții alergice la unele persoane. Deoarece este un produs apicol, persoanele cu alergii la înțepături de albine, polen sau alți alergeni de mediu ar trebui să fie prudente.Persoanele cu astm sau alte alergii pot prezenta un risc mai mare de reacție. Puteți lua lăptișorul de matcă în siguranță în cantități moderate, dar ar trebui să încetați să-l mai utilizați, dacă veți avea vreun semn al unei reacții alergice.

Este esențial să consultați un medic, dacă oricare dintre următoarele simptome apar după administrarea lăptișorului de matcă:

•    urticarie;
•    mâncărime excesivă;
•    respirație șuierătoare sau alte probleme de respirație;
•    probleme digestive, cum ar fi dureri abdominale sau diaree;
•    amețeli sau confuzie;
•    greaţă;
•    vărsături.

Lăptișorul de matcă poate interacționa, de asemenea, cu anumite medicamente, cum ar fi medicamentele pentru tensiune arterială. Este recomandabil să consultați un medic înainte de a lua lăptișor de matcă pentru a evita orice interacțiune dăunătoare.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1. Studiul „Effectiveness of a Herbal Formula in Women with Menopausal Syndrome”, apărut în  Complementary Medicine Research 18.5 (2011): 264-268., autori: Yakoot, Mostafa, Amel Salem,  Abdel-Mohsen Omar. Yakoot, Mostafa, Amel Salem, Abdel-Mohsen Omar.
2. Studiul „Greek-origin royal jelly improves the lipid profile of postmenopausal women”, apărut în Gynecological Endocrinology 32.10 (2016): 835-839.autori: Lambrinoudaki, Irene, et al.
3. Studiul „Royal jelly enhances migration of human dermal fibroblasts and alters the levels of cholesterol and sphinganine in an in vitro wound healing model”, apărut înNutrition research and practice 4.5 (2010): 362-368, autori: Kim, Juyoung, et al.
4. Studiul „Effects of royal jelly supplementation on glycemic control and oxidative stress factors in type 2 diabetic female: A randomized clinical trial”, apărut în   Chinese journal of integrative medicine 20.5 (2014): 347-352, autori: Pourmoradian, Samira, et al
5. Studiul „Effect of Royal Jelly on premenstrual syndrome among Iranian medical sciences students: A randomized, triple-blind, placebo-controlled study”, apărut în Complementary therapies in medicine 22.4 (2014): 601-606, autori: Taavoni, Simin, et al.
Nutrition Jurnal: „Effect of royal jelly ingestion for six months on healthy volunteers”, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22995464/

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0