

Dezechilibrul electrolitic - cauze, simptome, tratament
Dezechilibrul electrolitic - cauze, simptome, tratament
Dezechilibrul electrolitic - cauze, simptome, tratament
1. Ce sunt electroliții și de ce avem nevoie de ei?
2. Cum apare dezechilibrul electrolitic?
3. Dezechilibrul electrolitic: simptome
4. Ce afecțiuni cauzează dezechilibrul electrolitic?
5. Cum tratezi dezechilibrul electrolitic?
a. Dezechilibrul electrolitic: identificare și diagnostic
b. Dezechilibrul electrolitic: corectarea cauzei de bază
c. Dezechilibrul electrolitic: reechilibrarea electroliților
d. Dezechilibrul electrolitic: ce rol are apa cu electroliți?
Dezechilibrul electrolitic reprezintă un nivel nepotrivit al electroliților în organism. Poate să apară la atleți care au avut activitate fizică intensă pe perioada lungă de timp, la persoanele diagnosticate cu anorexie și bulimie, sau în cazuri grave de vomă și diaree. Pentru aceste cazuri se folosesc sărurile de electroliți (o pudră care se dizolvă în apă) sau băuturile speciale cu electroliți. Să vedem mai întâi ce sunt electroliții și cum apare dezechilibrul electrolitic, dar și cum se tratează această problemă și ce rol are apa cu electroliți.
Ce sunt electroliții și de ce avem nevoie de ei?
Electroliții sunt acele substanțe care creează o soluție conducătoare de electricitate când sunt dizolvate în apă. În procesul de dizolvare, formează anioni și cationi. Atunci când o sursă de electricitate este aplicată soluției electrolitice, anionii se vor atașa electrodului cu deficit de electroni, iar cationii de electrodul cu surplus de electroni. Această mișcare între anioni și cationi reprezintă curentul electric care traversează soluția.
Electroliții sunt de mai multe feluri, dar includ majoritatea acizilor, bazelor și sărurilor solubile. Câteva din cele mai cunoscute tipuri de electroliți sunt:
- Sodiul
- Clorul (care împreună cu sodiul formează sarea de bucătărie)
- Potasiul
- Calciul
- Magneziul
- Fosfații
Fiecare celulă din organism are nevoie de electroliți, dar mai ales neuronii și celulele inimii. Celulele folosesc electroliți pentru a-și păstra tensiunea electrică de la nivelul membranelor celulare și pentru a transporta impulsuri electrice între ele. Acest proces implică impulsuri nervoase și contracții musculare care ne permit să ne mișcăm și permit funcționarea inimii.
De nivelul optim al electroliților în corp se ocupă rinichii. Aceștia filtrează sângele și elimină electroliții în exces, prin urină. Astfel mențin concentrațiile de electroliți constante în sânge, indiferent de modificările din organism. De exemplu, în timpul exercițiilor fizice intense, electroliții se pierd în transpirație, în special sodiul și potasiul. Rinichii vor încetini procesul de excreție al electrozilor rămași, dar este nevoie și de aportul nou de electroliți. Aceștia trebuie supliniți prin alimentație, pentru a menține constante concentrațiile de electroliți ale fluidelor corpului și a permite funcționarea optimă a corpului.
Cum apare dezechilibrul electrolitic?
Electroliții au un rol important în menținerea homeostazei organismului. De asemenea, au rol în regularizarea funcțiilor neurologice și ale inimii, transportului de oxigen, echilibrul hidratării și echilibrul dintre acizi și baze din corp. În caz de dezechilibru electrolitic, pot să apară afecțiuni precum acidoza sau alcaloza, cauzate de prea multe substanțe acide, respectiv bazice, în sânge.
Cauzele dezechilibrelor electrolitice au de-a face cu abilitatea organismului de a le procesa sau nu. De aceea, dezechilibrul poate să apară la:
- Procesarea insuficientă a electroliților (electroliții nu sunt consumați de către persoana respectivă)
- Eliminarea rapidă a electroliților (cazurile grave de vomă și diaree)
- Supraprocesarea electroliților (pacientul consumă prea multe alimente care conțin electroliți)
- Eliminarea ineficientă a electroliților (cauzată de funcționarea incorectă a rinichilor).
Cele mai periculoase dezechilibre electrolitice sunt cele care implică niveluri anormale de sodiu, calciu sau potasiu. Există multe cauze pentru dezechilibrele electrolitice, unele având la bază factori de mediu (de exemplu deshidratarea) iar altele fiind cauzate de unele afecțiuni.
Dezechilibrul electrolitic: simptome
Formele ușoare sau moderate de dezechilibru electrolitic nu prezintă simptome și vor fi descoperite doar în urma analizelor de rutină, precum hemoleucograma. În cazuri de dezechilibru sever, simptomele raportate sunt:
- Bătăi neregulate ale inimii, palpitații
- Puls rapid
- Oboseală și letargie
- Greață și vomă
- Diaree sau constipație
- Crampe abdominale
- Crampe musculare și mușchi slăbiți
- Iritabilitate
- Confuzie
- Dureri de cap
- Senzații de amorțeală și furnicături în degete.
Este foarte important să te prezinți la medic dacă ai unul sau mai multe din aceste simptome. Dezechilibrul electrolitic netratat poate duce la probleme serioase și poate fi fatal.
Ce afecțiuni cauzează dezechilibrul electrolitic?
De cele mai multe ori, dezechilibrele electrolitice ușoare și moderate sunt cauzate de pierderea rapidă de lichid provocată de:
- probleme gastrointestinale ce cauzează vărsături și diaree pe o perioadă mai mare de câteva zile. Diareea poate fi combătută prin suplimentele alimentare cu mentă, turiță mare, mușețel, afin și nalbă de pădure.
- exerciții fizice intense pe durată lungă (de exemplu un maraton). E bine ca în cazul în care vrei să participi la un astfel de eveniment, să ceri mai întâi sfatul medicului și al unui antrenor.
- afecțiuni precum anorexia și bulimia, în care nu sunt consumate suficiente alimente sau sunt eliminate înainte de digestie. Anorexia și bulimia au nevoie de tratamente complexe, la care iau parte medicul de familie, un psiholog și un dietetician, precum și familia persoanei afectate.
- ciroză și alte boli cauzate de consumul excesiv de alcool. După diagnosticarea cirozei, medicul va recomanda tratament simptomatic si care are rolul de a încetini evoluția bolii, precum și modificări în stilul de viață, care să aibă un impact pozitiv asupra sănătății ficatului.
- insuficiență cardiacă. Dacă suferi de insuficiență cardiacă, medicul iti poate sugera ca tratament să începi cu o serie de medicamente și să faci unele modificări ale stilului de viață, apoi îți va urmări îndeaproape evoluția bolii și îți va recomanda și alte măsuri prin care să ai mai multă grijă de inima ta.
- probleme ale tiroidei și ale glandelor suprarenale. Dacă suferi de o boală tiroidiană sau de probleme ale glandelor suprarenale, medicul endocrinolog îți va recomanda cea mai potrivită abordare de tratament.
Cum tratezi dezechilibrul electrolitic?
De cele mai multe ori, dezechilibrele descoperite la un control medical de rutină sunt tratate cu un supliment alimentar care completează electrolitul lipsă sau o multivitamină cu minerale esențiale. Mai frecvent apare dezechilibrul de sodiu, urmat de cel de calciu și de cel de potasiu. În cazuri grave de dezechilibru electrolitic, este nevoie de administrarea de lichide intravenoase cu săruri de electroliți.
Atenție, însă, la băuturile cu electroliți de pe piață, mai ales cele care se vând în sălile de fitness. Majoritatea conțin o cantitate foarte mare de zahăr, care va anula efectele pozitive ale electroliților, prin creșterea glicemiei. În plus, majoritatea oamenilor nu au nevoie de suplimentarea electroliților după orele la sala de fitness, întrucât nu se pierd foarte mulți electroliți într-o perioadă atât de scurtă.
Dezechilibrul electrolitic: identificare și diagnostic
Primul pas în tratarea dezechilibrului electrolitic este diagnosticul corect, realizat printr-un istoric medical, analize de sânge (panou electrolitic) și, uneori, analize de urină. Simptomele variază: oboseala, crampele musculare, confuzia, palpitațiile sau edemele pot indica probleme cu potasiul, sodiul sau calciul. Un medic va evalua cauza – de exemplu, pierderea de sodiu din transpirație sau deficitul de magneziu din dietă – pentru a personaliza tratamentul.
Dacă deshidratarea este responsabilă (ex. din cauza vărsăturilor sau exercițiilor intense), rehidratarea este esențială. În cazuri severe, fluidele intravenoase (ex. ser fiziologic sau soluții cu electroliți) sunt administrate în spital.
Dezechilibrul electrolitic: corectarea cauzei de bază
Pentru afecțiuni renale sau endocrine (ex. insuficiență renală, hiperaldosteronism), tratamentul poate include medicamente sau ajustarea dietei.
Dacă medicamentele (ex. diuretice) cauzează dezechilibrul, medicul poate ajusta doza sau tipul tratamentului.
Când nivelul electroliților din corp nu atinge limitele necesare, anumiți electroliți fiind la un nivel prea mare sau prea mic, pot să apară probleme în procesele normale de funcționare ale organismului.
Dezechilibrul electrolitic: reechilibrarea electroliților
Sodiu: Hiponatremia (sodiu scăzut) poate fi tratată prin administrarea de soluții saline sau reducerea aportului de apă. Hipernatremia (sodiu ridicat) necesită hidratare controlată.
Potasiu: Hipokaliemia (potasiu scăzut) se corectează cu suplimente orale de potasiu sau alimente bogate în potasiu (banane, avocado). Hiperkaliemia (potasiu ridicat) poate necesita medicamente care reduc potasiul sau dializă.
Magneziu și calciu: Deficitul se tratează cu suplimente orale sau intravenoase, în funcție de severitate. Excesul necesită uneori medicamente care elimină excesul prin urină.
O dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, nuci și cereale integrale, ajută la menținerea nivelurilor normale de electroliți.
Hidratarea corectă este crucială, mai ales în condiții de pierdere rapidă a fluidelor (ex. sport, căldură).
Dezechilibrul electrolitic: ce rol are apa cu electroliți?
Apa cu electroliți, disponibilă comercial sau preparată acasă (ex. apă cu sare, zahăr și suc de lămâie), este utilă pentru rehidratarea rapidă și restabilirea electroliților, în special sodiu și potasiu, în cazuri ușoare de deshidratare (ex. după exerciții fizice sau diaree).
Aceste băuturi conțin electroliți și, uneori, glucoză, care facilitează absorbția apei. Studiile arată că soluțiile orale de rehidratare sunt eficiente pentru corectarea dezechilibrelor minore, dar nu înlocuiesc tratamentul medical în cazuri severe, cum ar fi hiponatremia acută sau hiperkaliemia. Apa cu electroliți nu este necesară pentru toată lumea! Pentru persoanele sănătoase cu o dietă echilibrată, apa simplă este suficientă. Excesul de electroliți din băuturi comerciale (cum sunt ccele cu zahăr adăugat) poate fi dăunător, mai ales pentru cei cu afecțiuni renale sau cardiace.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NIH – Electrolytes
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK541123/
Springer Nature Link - Correction of Electrolyte Abnormalities in Critically Ill Patients
https://link.springer.com/article/10.1007/s44231-023-00054-3
Studiul „Correction of Electrolyte Abnormalities in Critically Ill Patients”, apărut în Intensive Care Res 4, 19–37 (2024). https://doi.org/10.1007/s44231-023-00054-3, autori: Bulloch, M.N., Cardinale-King, M., Cogle, S. et al.
Te-ar mai putea interesa și...