Motivatia la inceput de an - cum o gasesti si cum o pastrezi?

Îți e greu să te desprinzi de atmosfera de sărbătoare, specifică vacanței de iarnă? Ei bine, există câteva metode prin care îți poți recăpăta și păstra motivația pentru noul an, ca să începi să lucrezi la obiectivele pe care ți le-ai stabilit.

Toată lumea vrea să înceapă noul an cu dreptul și își stabilește diverse obiective. Însă, după stabilirea obiectivelor, trebuie găsită motivația de a le duce la îndeplinire, precum și disciplina de zi cu zi. Dacă noul an a venit, dar tu deja începi să ai dubii legate de intențiile tale sau acestea nu sunt foarte clare, te ajutăm cu câteva sugestii.

Cum ești cu stima de sine?

Motivația pentru noul an: idei de a o găsi și a o păstra

Iată ce îți propunem noi:

E important să ai obiective realizabile 

Pentru a obține rezultate bune, trebuie să îți setezi clar obiective realiste pentru noul an. Fă-ți o listă cu țelurile pe termen scurt, dar și cu cele pe termen mediu și lung, astfel încât să știi exact ce ai de făcut până la final de an. Făcând lista obiectivelor, îți vei reaminti ce îți dorești și vei fi mai motivat să dai tot ce ai mai bun pentru a obține lucrurile dorite. Poți reciti lista la câteva zile sau măcar o dată pe săptămână, pentru a-ți sedimenta în minte ce ai de făcut.

Nu te mai plânge

Nu lamentările sunt cele care te ajută să îți păstrezi motivația, ci dorința de a-ți intra în ritm cât mai rapid. În ciuda oboselii care vine uneori după Sărbători și a lipsei de chef de muncă, fă un efort, adună-te și pune-te pe treabă. Vei observa că, încet-încet, îți va reveni dorința de a munci pe măsură ce te implici tot mai mult în lucrurile pe care le ai de făcut.

Folosește afirmații pozitive

Afirmațiile pozitive te vor ajuta să îți recapeți hotărârea. Nu spune „nu pot” dacă ți se pare că obiectivul setat e prea greu, ci încurajează-te continuu („O să găsesc soluții”, „Sunt capabil să mă descurc” etc.) amintindu-ți care e motivația din spatele acestuia și faptul că nu poate fi atins cât ai bate din palme, ci cu efort și răbdare. Și citatele motivaționale te pot ajuta să te repui în mișcare la început de an, așa că nu ar strica să găsești pe Internet câteva care să se potrivească scopului tău. Nu ar fi rău poate să îți pui un astfel de citat pe ecranul telefonului sau pe cel al computerului, pentru a-ți susține motivația pe parcursul zilelor.

Ridică-te de pe scaun de câteva ori pe zi

Dacă lucrezi stând pe scaun, ridicându-te la intervale regulate ca să îți pui în mișcare tot sistemul sangvin. Accelerarea circulației sângelui îți pune și mintea în mișcare și te ajută să te simți mai hotărât. Așadar, fă-ți un obicei din a te ridica, din când în când, și a face câteva mișcări de stretching sau câțiva pași în clădire ori în curte. Ori profită de aceste pauze pentru a purta conversații scurte cu colegii tăi - o atmosferă plăcută la locul de muncă face lucrurile mai ușoare pentru oricine.

Ascultă muzică

O muzică bine aleasă dimineața, pe care o asculți în mașină sau în căști, dacă mergi la muncă pe jos sau cu alte mijloace de transport, te va ajuta să te pui în mișcare și să îți recapeți motivația de a face o sumedenie de lucruri la început de an. Fă-ți un playlist cu muzică antrenantă, care să te pună în mișcare și să îți ofere o stare e bine. Cu cât ești mai trist din cauză că Sărbătorile au trecut și vacanța la fel, cu atât mai greu îți va fi să îți recapeți determinarea în noul an.

Meditează pentru a-ți regăsi concentrarea

Prin meditație, creierul este antrenat să se concentreze mai ușor. Practicând meditația cu regularitate, vei reuși să îți readuci atenția acolo unde îți dorești de fiecare dată când e necesar. Meditația te învață și să îți controlezi gândurile, ceea ce înseamnă că vei învăța să le ignori pe acelea care nu aduc nimic bun și îți scad productivitatea. Cel mai simplu e să-ți cauți o aplicație de telefon pentru meditație care să te învețe cum să procedezi și să îți vină în ajutor cu exerciții.

Cum îți păstrezi disciplina de a face ce ți-ai propus în noul an?

Indiferent ce scop mare ți-ai propus pentru noul an, pentru a-ți păstra disciplina, chiar și având motivația necesară, e util să îți creezi un sistem care să te ajute să rămâi pe drumul cel bun. Iată câteva sugestii:

  • Definește scopuri clare și specifice! Dacă scopul tău este ca anul acesta să faci mai multă mișcare, nu te opri la „vreau să fac mai mult sport,” ci gândește-te concret ce anume vei face și când ai timpul necesar pentru așa ceva și definește scopul ca fiind mai specific, de genul: „vreau să fac exerciții de forță de trei ori pe săptămână câte 30 de minute, în diminețile de luni, marți și joi.”
  • Împarte scopurile mari în pași mici. Obiectivele prea mari pot fi copleșitoare. Concentrează-te pe pașii mici, zilnici sau săptămânali, care te aduc mai aproape de țintă.
  • Creează un plan concret. Notează exact când, unde și cum vei lucra la obiectivul tău. E foarte important să te gândești exact la ce program ai de felul tău și cum vei integra scopul în acest program, ca să nu lași haosul să te acapareze.
  • Fii consecvent, chiar și când nu ai chef. Disciplinează-te să faci măcar puțin, chiar și în zilele mai grele. De exemplu, dacă nu poți să faci mișcare 30 de minute într-una dintre zilele stabilite, măcar mergi pe jos 30 minute în pas alert.
  • Folosește un sistem de recompense. Răsplătește-te pentru fiecare mic succes. De exemplu, dacă te ții de un obicei timp de o lună, oferă-ți o mică bucurie - poate o ieșire în oraș specială sau o carte pe care ți-o dorești sau o mică excursie.
  • Monitorizează-ți progresul. Ține un jurnal sau folosește o aplicație pe telefon pentru a-ți urmări progresul. E satisfăcător să vezi la intervale regulate cât de departe ai ajuns cu scopul tău.
  • Acceptă că nimeni nu e perfect! Dacă ai o zi sau o săptămână mai slabă în ce privește motivația și disciplina, nu te critica prea mult și nu te descuraja. Reia planul fără vinovăție, ai timp suficient să-l îndeplinești.

Ce te poate împiedica să îți atingi obiectivele când e vorba de lucruri care țin de tine?

Există câteva bariere interne care pot împiedica atingerea obiectivelor: de exemplu, dacă nu știi exact ce vrei să obții sau cum să ajungi acolo, te poți simți dezorganizat. Soluția este să definești obiective SMART (specifice, măsurabile, accesibile, relevante, limitate în timp). De asemenea, amânarea constantă a ceea ce ai de făcut te poate bloca. De multe ori, aceasta vine din teama de eșec sau din tendința de a aștepta momentul „perfect.” De aceea, începe cu pași mici și concentrează-te pe progres, nu pe perfecțiune. Dorința de a face lucrurile perfect poate duce la paralizie și lipsă de acțiune, deci acceptă că „suficient de bine” e uneori mai important decât „perfect.”

Chiar dacă motivația e mare și începi noul an cu entuziasm, menținerea ritmului poate fi dificilă. Creează, deci, obiceiuri mici și repetabile, care devin parte din rutina ta zilnică. Lipsa unui program sau a unei structuri poate duce la abandonarea scopurilor, din acest motiv e necesar să planifici și să creezi rutine zilnice sau săptămânale.

O altă barieră în calea îndeplinirii unui scop poate fi lipsa de încredere în tine. Dacă TU nu crezi că poți reuși, s-ar putea să renunți înainte de a încerca serios și de a fi dispus să faci toată munca, și, uneori, anumite sacrificii. Ca să îți dai încredere, amintește-ți de diverse alte reușite pe care le-ai avut în trecut și înconjoară-te de oameni care te susțin.

Poate nu te-ai gândit că oboseala, stresul sau lipsa de energie îți pot afecta motivația și capacitatea de a lucra la obiectivele tale din noul an. Prioritizează, așadar, somnul, alimentația adecvată și timpul pentru relaxare. Dacă vezi că nu poți sub nicio formă să dormi 6-8 ore pe noapte, vorbește cu medicul de familie, care te poate ajuta inclusiv cu medicamentele potrivite. Pentru energie și buna funcționare a corpului, bazează-ți mesele pe o diversitate de legume crude și gătite, fructe proaspete și alimente cu proteine slabe, alături de cantități moderate de carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase. Nu uita să bei apă destulă!

Dacă obiectivul nu e important pentru tine sau nu rezonează cu valorile tale, motivația poate scădea rapid. Așa că reflectează serios asupra motivelor pentru care vrei să atingi acel obiectiv și asigură-te că l-ai ales în așa fel încât să îți îmbunătățească viața, nu să ți-o complice sau să ți-o strice.

Vrei să afli mai multe despre tine?

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard Business Review - How to Keep Working When You're Just Not Feeling It
https://hbr.org/2018/11/how-to-keep-working-when-youre-just-not-feeling-it
Harvard Extension School - How to Create an Action Plan to Achieve Your Goals
https://extension.harvard.edu/blog/how-to-create-an-action-plan-to-achieve-your-goals/


Te-ar mai putea interesa și...


CELE MAI CITITE

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0