Dormi cu copiii in pat? Părerile psihologilor
Rezumat: Dormitul împreună cu copiii este o practică frecventă, influențată de cultură, alăptare, confort, spațiul disponibil și nevoia de apropiere. Cercetările nu arată că bed-sharing-ul determină automat probleme emoționale sau afectează negativ dezvoltarea copiilor.
Totuși, la bebelușii sub un an, siguranța este esențială: specialiștii recomandă aceeași cameră, dar o suprafață separată de somn. La copiii mai mari, dormitul cu părinții poate fi uneori asociat cu anxietatea sau dificultățile de somn, fără a demonstra neapărat o relație cauzală.
Rutinele predictibile, răbdarea și tranziția treptată pot ajuta copiii să învețe să adoarmă independent și să aibă un somn sănătos noaptea.
1. De ce aleg părinții să doarmă împreună cu bebelușii sau copiii?
2. Co-sleeping și bed-sharing: care este diferența?
3. Somn împreună și dezvoltarea copiilor: ce spun psihologii?
a. Posibile beneficii
b. Riscuri și dificultăți
c. Recomandări de siguranță pentru somnul bebelușilor
d. Situații în care dormitul în același pat trebuie evitat
e. Când și cum îi poți obișnui pe copii să doarmă singuri?
4. Concluzie
1. De ce aleg părinții să doarmă împreună cu bebelușii sau copiii?
Pentru multe familii, somnul împreună nu reprezintă o decizie luată după reguli stricte. Uneori apare natural, după nopți cu treziri repetate, alăptare, boală, coșmaruri sau perioade în care copiii caută mai multă apropiere.
Cercetările arată că părinții aleg să împartă patul cu bebelușii din numeroase motive: pentru a facilita alăptarea, a-i liniști, a-i supraveghea, a dormi mai mult sau pentru a simți o apropiere mai mare de ei. Tradițiile culturale și condițiile locuinței pot conta, de asemenea.
În unele familii, copiii ajung în patul părinților doar ocazional, de exemplu după un coșmar. În altele, acest aranjament este planificat și se repetă în fiecare noapte.
Este important să nu interpretăm automat această alegere drept un semn de parenting „bun” sau „rău”. Modul în care familiile organizează somnul este influențat de numeroși factori sociali, culturali și individuali.
Un aspect diferit este însă siguranța bebelușilor. Pentru un sugar, întrebarea nu este doar dacă apropierea poate fi reconfortantă, ci și dacă mediul în care doarme reduce riscul de sufocare și deces asociat somnului.
2. Co-sleeping și bed-sharing: care este diferența?
Termenii din engleză sunt adesea folosiți ca și cum ar însemna același lucru, însă există o diferență utilă.
„Co-sleeping” este un termen larg pentru situațiile în care copilul doarme aproape de părinte. Poate însemna aceeași cameră, fără ca părintele și copilul să împartă aceeași suprafață de somn.
„Room-sharing” înseamnă că bebelușul doarme în camera părinților, dar într-un pătuț, coș pentru sugari sau alt spațiu separat, adecvat vârstei.
„Bed-sharing” înseamnă că părintele și copilul dorm efectiv în același pat.
Această diferență este foarte importantă în cazul bebelușilor. Recomandările pediatrice actuale susțin room-sharing-ul, dar nu bed-sharing-ul, pentru sugari. Bebelușii ar trebui să doarmă aproape de părinți, însă pe o suprafață proprie, fermă și plană.
Pentru copiii mai mari, problema este diferită. Riscul specific de moarte subită a sugarului nu mai reprezintă principala preocupare, iar discuția se mută spre calitatea somnului, autonomie, anxietate și funcționarea familiei.
3. Somn împreună și dezvoltarea copiilor: ce spun psihologii?
Relația dintre somnul împreună și dezvoltarea copiilor este mai complicată decât pare. Studiile disponibile nu permit concluzia că dormitul în același pat îi face automat pe copii mai dependenți, mai anxioși sau, dimpotrivă, mai siguri emoțional.
Un studiu prospectiv amplu, care a urmărit peste 16.000 de copii, a analizat bed-sharing-ul la vârsta de nouă luni și simptomele emoționale și comportamentale ulterioare. Cercetătorii nu au găsit o asociere cu traiectoriile acestor probleme între 3 și 11 ani.
Această observație este importantă pentru părinți. Simplul fapt că un copil a dormit în patul părinților nu poate fi considerat o explicație suficientă pentru personalitatea sau sănătatea sa emoțională ulterioară.
a. Posibile beneficii
Apropierea fizică poate face mai ușoară liniștirea copilului în timpul nopții. Pentru unii părinți, ea facilitează răspunsul rapid la plâns, hrănire și alte nevoi nocturne.
Părinții pot percepe somnul împreună ca pe o experiență care oferă confort, siguranță și apropiere. Aceste motive apar frecvent în cercetările despre familiile care practică bed-sharing.
Totuși, trebuie făcută o distincție între ceea ce părinții simt că îi ajută și un beneficiu demonstrat asupra dezvoltării copiilor. Dovezile actuale nu arată că împărțirea patului este necesară pentru formarea unui atașament sănătos.
Un studiu care a analizat bed-sharing-ul în primele șase luni nu a găsit dovezi că această practică ar produce, în sine, rezultate mai bune sau mai slabe în ceea ce privește atașamentul dintre mamă și copil la 18 luni.
Atașamentul se dezvoltă printr-un ansamblu mult mai larg de interacțiuni: disponibilitatea emoțională, răspunsul la nevoile copilului, contactul afectuos și relația construită pe parcursul zilei.
b. Riscuri și dificultăți
Pentru unele familii, dormitul împreună poate însemna mai multe treziri, mai puțin spațiu și un somn fragmentat pentru părinți sau copii.
Un studiu realizat cu sugari a observat că aducerea bebelușului în patul părintelui în timpul trezirilor nocturne era asociată cu o durată nocturnă de somn ceva mai redusă la șase luni. Studiul arată o asociere, nu dovedește că bed-sharing-ul a cauzat diferența.
La copiii preșcolari, situația poate fi și mai complexă. Un studiu a găsit asocieri între bed-sharing-ul „reactiv”, anxietatea de separare, terorile nocturne și dificultățile de menținere a somnului.
Însă urmărirea în timp nu a demonstrat că dormitul cu părinții a provocat tulburările psihologice sau de somn. Este la fel de posibil ca un copil anxios sau care se trezește frecvent să ajungă mai des în patul părinților.
Un studiu din 2024, efectuat pe copii cu tulburări respiratorii ușoare în somn, a asociat dormitul cu părinții în același pat cu o durată nocturnă mai scurtă la copiii mai mici. Rezultatele nu pot fi însă generalizate automat la toți copiii sănătoși.
De aceea, psihologii sunt interesați și de motivul pentru care copiii dorm cu părinții. Un aranjament dorit de întreaga familie este diferit de situația în care copilul nu poate adormi singur din cauza unei anxietăți intense.
Dacă dormitul cu părinții în același pat apare împreună cu teamă severă de separare, coșmaruri frecvente, refuz persistent de a dormi singur sau oboseală importantă în timpul zilei, problema de bază ar trebui discutată cu pediatrul.
c. Recomandări de siguranță pentru somnul bebelușilor
În cazul bebelușilor, recomandările privind siguranța trebuie să aibă prioritate față de dezbaterea despre autonomie sau atașament.
Pentru primul an de viață, recomandările pediatrice indică poziționarea bebelușului pe spate, pe o suprafață fermă, plană și neînclinată, fără perne, jucării moi, pilote, pături libere sau alte obiecte care îi pot acoperi fața.
Este recomandat ca bebelușii să doarmă în camera părinților, aproape de patul acestora, dar pe o suprafață separată destinată sugarilor, ideal cel puțin în primele șase luni.
Această variantă permite părinților să fie aproape pentru hrănire și liniștire, fără riscurile suplimentare asociate împărțirii aceluiași pat.
Părinții care aduc bebelușul în pat pentru alăptare sau confort ar trebui să îl mute înapoi în spațiul său de somn înainte ca adultul să adoarmă.
d. Situații în care dormitul în același pat trebuie evitat
Bebelușul nu ar trebui să împartă patul cu un adult care a consumat alcool, droguri recreaționale sau medicamente care produc somnolență. Fumatul reprezintă, de asemenea, un important factor de risc.
Bed-sharing-ul trebuie evitat în special în cazul bebelușilor născuți prematur sau cu greutate mică la naștere. Pentru sugarii foarte mici, vulnerabilitatea este deosebit de importantă.
Canapeaua și fotoliul sunt deosebit de periculoase pentru somnul unui adult împreună cu bebelușul. Suprafețele moi și spațiile în care copilul poate rămâne prins cresc riscul de accidente grave.
Pernele, pilotele și păturile nu trebuie să ajungă în jurul feței bebelușului. Nici alți copii sau animalele de companie nu ar trebui să împartă spațiul de somn cu sugarul.
Oboseala extremă a părintelui este un alt motiv pentru care somnul împreună cu bebelușul trebuie evitat.
e. Când și cum îi poți obișnui pe copii să doarmă singuri?
Pentru copiii care nu mai sunt sugari nu există o vârstă universală la care trebuie să înceapă să doarmă singuri. Cultura familiei, spațiul disponibil, temperamentul și problemele de somn trebuie luate în considerare.
Dacă actualul aranjament funcționează pentru copil și părinți, nu este obligatoriu ca simplul bed-sharing să fie tratat ca o problemă psihologică.
Dacă părinții vor o schimbare, tranziția poate fi făcută gradual. Este util să îi explicați copilului dinainte ce se va schimba, într-un limbaj potrivit vârstei sale.
O rutină predictibilă înainte de culcare poate ajuta. De exemplu: baie, spălat pe dinți, poveste, îmbrățișare și apoi somn, aproximativ la aceeași oră în fiecare seară.
Cercetările arată că rutinele consecvente de culcare în primii doi ani sunt asociate cu mai puține treziri nocturne și mai puține probleme de somn.
Părintele poate rămâne inițial lângă pat, apoi își poate reduce treptat prezența. Copilul poate primi un obiect de confort adecvat vârstei, iar reușitele pot fi încurajate fără criticarea nopților mai dificile.
Un program stabil este important. Intervențiile comportamentale asupra somnului pot crește durata somnului copiilor. O analiză recentă a arătat că strategiile care includ culcarea mai devreme pot fi deosebit de utile.
Dacă frica este intensă sau copilul are atacuri de panică, coșmaruri persistente ori refuză complet separarea, este preferabilă evaluarea cauzei înainte de transformarea somnului independent într-o luptă de voință.
4. Concluzie
Dacă dormi cu copiii în pat, acest lucru nu spune, de unul singur, dacă relația voastră este sănătoasă sau dacă dezvoltarea copiilor va fi afectată.
Cercetările actuale nu susțin ideea simplistă că dormitul cu părinții produce automat dependență, anxietate sau probleme comportamentale.
În cazul copiilor mai mari, contează contextul. Dacă toată familia doarme bine și practica este dorită, situația diferă de cea în care copilul doarme cu părinții numai pentru că anxietatea severă îl împiedică să rămână singur.
Pentru bebelușii sub un an, însă, discuția trebuie să pornească de la siguranță. Cea mai sigură recomandare este ca bebelușul să doarmă în aceeași cameră cu părinții, dar într-un pătuț sau spațiu propriu de somn.
Pe măsură ce copiii cresc, rutinele calme și predictibile îi pot ajuta să dezvolte treptat capacitatea de a adormi independent. Nu este nevoie de rușinare, amenințări sau comparații cu alți copii.
Somnul este doar o parte din viața de familie. Pentru dezvoltarea copiilor contează întregul climat relațional: siguranța emoțională, răspunsul părinților la nevoi, limitele potrivite vârstei și posibilitatea copilului de a câștiga autonomie progresiv.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Este sigur să dormi cu copilul în pat?
Răspuns: Pentru bebelușii sub un an, cea mai sigură variantă este aceeași cameră cu părinții, dar o suprafață separată de somn. În cazul copiilor mai mari, riscurile și recomandările diferă în funcție de vârstă și context.
Întrebare: Dormitul cu părinții îi face pe copii mai dependenți?
Răspuns: Dovezile actuale nu demonstrează că dormitul cu părinții produce automat dependență sau probleme emoționale. Dezvoltarea copiilor este influențată de numeroși factori, nu doar de locul în care dorm.
Întrebare: Care este diferența dintre co-sleeping și bed-sharing?
Răspuns: Co-sleeping este un termen mai larg pentru somnul în apropierea copilului. Bed-sharing înseamnă că părintele și copilul dorm în același pat.
Întrebare: Când ar trebui copiii să doarmă singuri?
Răspuns: Pentru copiii mai mari nu există o vârstă universală. Decizia depinde de familie, dezvoltare, calitatea somnului și eventualele dificultăți emoționale.
Întrebare: Cum poate fi învățat un copil să adoarmă singur?
Răspuns: Ajută o rutină constantă, o oră previzibilă de culcare, reducerea treptată a prezenței părintelui și încurajarea calmă. Rutinele consecvente sunt asociate cu rezultate mai bune ale somnului.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Bedsharing sleep characteristics in children with mild sleep-disordered breathing
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39302128/
Studiul „Bedsharing sleep characteristics in children with mild sleep-disordered breathing”, apărut în J Clin Sleep Med. 2025 Feb 1;21(2):237-247. doi: 10.5664/jcsm.11352, autori: Sally Ibrahim et al.
Pub Med - Associations between bed-sharing in infancy and childhood internalizing and externalizing symptoms
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39033345/
Studiul „Associations between bed-sharing in infancy and childhood internalizing and externalizing symptoms”, apărut în Attach Hum Dev. 2024 Oct;26(5):403-422. doi: 10.1080/14616734.2024.2380427. Epub 2024 Jul 21, autori: Ayten Bilgin et al.
Te-ar mai putea interesa și...
