De ce suntem mai fericiți vara

Știai că alegerile alimentare și starea de spirit ne sunt influențate de ciclul serotonină/melatonină? Acesta este principalul motiv pentru care vara suntem mai fericiţi şi avem o stare mai bună. 
 
Auzim adesea că dieta, odihna și activitatea fizică contribuie la starea generală de bine pe care o simțim. Cercetătorii ne atrag însă atenția că există variații sezoniere în privința modului în care evoluează relația dintre aceste trei elemente, la care trebuie să fim atenți, pentru a evita efecte negative pe termen lung.

Perioada de vară ne poate îmbunătăți starea de spirit și ne poate determina să facem alegeri corecte în ceea ce privește factorii care ne îmbunătățesc starea de bine. În schimb, zilele mai scurte din toamnă și iarnă pot duce la o dispoziție mai proastă și ne pot influența obiceiurile alimentare. Astfel, suntem predispuși să adoptăm obiceiuri care, combinate, ne expun riscului de diminuare a sentimentului de stare de bine.

Cum stai cu fericirea?

Starea de spirit și alegerea dietei sunt diferite în sezonul cald față de cel rece

Hrănirea reprezintă mijlocul de bază pentru asigurarea energiei pentru indivizi. Majoritatea studiilor care au analizat acest subiect au mers cu un pas mai departe și au subliniat că o preocupare fiziologică majoră pentru oameni este termoreglarea, iar alimentația oferă o contribuție mare la menținerea temperaturii corporale adecvate.

Știm deja că somnul de calitate, o dietă sănătoasă și exercițiile fizice sunt esențiale pentru psihicul nostru. Știm, de asemenea, că relația dintre acești factori este deosebit de complexă: ei sunt interconectați, astfel încât o schimbare într-un caz ar putea duce la schimbări în celălalt. De exemplu, dacă nu dormi bine noaptea, ar putea însemna că stai treaz pentru un număr mai mare de ore și că ai mai multe ocazii să consumi alimente care poate sunt necesare. 

S-ar putea să simți nevoia de a consuma, de asemenea, alimente dulci sau nesănătoase pe care le asociezi cu o furnizare rapidă de energie, care te alimentează pe termen scurt. Problema este că există adesea o revenire, ceea ce înseamnă că, deși te simți mai bine pe termen scurt, este posibil să nu te mai simți atât de bine pe o perioadă mai lungă. 

Mediile calde impun eforturi pentru a te răcorii, astfel, aportul alimentar este ajustat în funcție de sezon pentru a compensa temperatura mediului, fie el rece sau cald. Datele generale susțin că marea majoritate consumă mult mai puține alimente, mai ușoare și reci, în timpul verii. Iar iarna sau toamna, consumul de alimente crește, crescând și nivelul de alimente grele pentru diferite organe implicate în procesul de digestie și asimilare.

Cheia este găsirea unui echilibru, pentru a te bucura de efecte pe termen lung. 

Ritmurile circadiene stau la baza schimbărilor de dispoziție?

Poți lua însă în considerare că acești factori care se tot modifică se suprapun și cu schimbări sezoniere, asociate cu modificări induse de lumină în ritmurile noastre circadiene. Știm că schimbările sezoniere care afectează durata zilelor ne schimbă starea de spirit prin modificarea chimiei creierului. Dar, natura multidimensională complexă a relației dintre dietă, somn, exerciții fizice și variațiile sezoniere și modul în care acestea sunt legate de schimbările în sănătatea mentală și bunăstarea este multidimensională. 

În ceea ce pare a fi una dintre primele cercetări care au făcut lumină asupra acestor dinamici, un studiu jurnal realizat de Universitatea din Binghampton a monitorizat 52 de adulți pe o perioadă de 4 săptămâni, colectând înregistrări zilnice ale aportului alimentar, calității somnului, frecvenței efortului fizic și stării mentale, din iunie până în decembrie.

Studiul a descoperit că starea mentală a fost într-adevăr rezultatul unei interacțiuni complexe care implică toți factorii care au fost măsurați, dar că îmbunătățirea unuia dintre factori (dieta, exercițiile fizice sau somnul) a avut tendința de a fi asociată cu îmbunătățirea altora, iar impactul general a fost asupra psihicului. 

Acest lucru are implicații interesante: de exemplu, dacă ți se pare greu să îți schimbi dieta sau frecvența exercițiilor fizice, cel mai simplu mod de a începe este să îți asiguri un somn de o calitate mai bună. Creșterea energiei și experiența de odihnă și somn de calitate ar putea face mai ușoară creșterea varietății și frecvenței exercițiilor, ceea ce conduce la un somn mai bun și la alegeri alimentare mai sănătoase. Rezultatele studiului implică faptul că ar putea începe un cerc virtuos, iar orice intervenție asupra programului trebuie să înceapă cu cel mai ușor de schimbat factor.

Cercetătorii au descoperit că datele colectate de la subiecți pe perioada verii indicau o stare generală mai bună și o calitate a dietei mai bună decât în cazul monitorizărilor din toamnă.

Ciclul serotonină/melatonină ne influențează dispoziția

Există o mulțime de moduri în care schimbările care au loc de-a lungul zilei ne pot influența starea de spirit, inclusiv prin modificarea nivelului de serotonină

Serotonina este hormonul cheie care ne stabilizează starea de spirit și care ne induce sentimentele de bunăstare și fericirea. Autorii studiului susțin că scurtarea zilei duce la creșterea producției de melatonină în detrimentul serotoninei. Interesant este faptul că producția de melatonină crește în perioadele anului cu zile mai scurte și scade vara, când zilele sunt mai lungi.

Modificările nivelurilor de serotonină influențează, de asemenea, comportamentul alimentar, cu efecte secundare atât asupra calității dietei, cât și a dispoziției. Și pentru că o dietă dezechilibrată afectează și ciclul serotoninei/melatoninei, aceasta contribuie apoi la o spirală alternativă descendentă și potențial vicioasă, de dispoziție proastă și dietă de calitate slabă atunci când zilele sunt mai scurte.

Bucură-te de lunile de vară și pregătește-te pentru toamnă! Chiar și când se schimbă anotimpul, profită cât mai mult de lumina soarelui pentru a influența ciclul serotonină/melatonină în favoarea ta. Plimbă-te, fă activități în aer liber, practică sporturi ca alergarea sau ciclismul, bucură-te de natură și de razele soarelui. 

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Gestionarea stresului la schimbările sezoniere

Stresul nu este inevitabil în schimbările sezoniere. El este un produs al modului în care mulți dintre noi alegem să trăim. Aceasta înseamnă că este influențabil și controlabil. Pentru persoanele copleșite de tulburări afective sezoniere, stres ridicat sau conflicte familiale, terapia poate fi un aliat puternic. Medicația poate ajuta, de asemenea, mai ales atunci când stresul minor se transformă într-o depresie majoră. 

Iată câteva alte strategii care te pot ajuta să îl controlezi:

  • Realizează o listă de priorități pentru fiecare sezon. Nu te lăsa doborât de presiune. Fă lucrurile care îți plac cu adevărat și uită de restul!
  • Profită de cât mai multă lumină naturală petrecând timp afară, în natură.
  • Menține un program regulat, chiar și atunci când temperaturile scăzute te tentează să dormi.
  • Fă-ți propriile tradiții și obiceiuri în familie, poate fi distractiv să vă adunați periodic pentru a sărbători ceva!
  • Ai grijă de corpul tău prin exerciții fizice! Exersează cel puțin 30 de minute pe zi, cel puțin cinci zile pe săptămână. 
  • Mănâncă alimente sănătoase! Stabilește-ți o zi pe săptămână când îți dai voie să trișezi, pentru a nu te frustra. 
  • Dormi suficient, minim 6 ore pe noapte! 

Chiar dacă schimbările sezoniere din anii trecuți au fost dificile pentru tine, ținte minte că următoarea poate fi mai bună. Acordă-ți timp pentru a-ți proteja sănătatea psihică și vei avea surpriza să constați că tranziția către toamnă și iarnă va deveni perioada ta preferată din an!



Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Nutritional Needs in Hot Environments: Applications for Military Personnel in Field Operations. Effects of Heat on Appetite - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK236229/ 
Mood Disorders, Circadian Rhythms, Melatonin and Melatonin Agonists - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3619438/ 

https://www.psychologytoday.com/intl/blog/crisis-earth/202106/we-had-joy-we-had-fun-we-really-feel-better-in-the-summer
https://www.psychologytoday.com/us/blog/when-your-adult-child-breaks-your-heart/201710/5-ways-the-change-seasons-might-affect-your


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0