Starea de spirit iti afecteaza starea tenului!

Felul în care te simți se poate vedea pe fața ta nu numai prin mimică, ci și prin starea tenului. Iată ce se întâmplă când experimentezi emoții precum furia, teama sau rușinea și cum le poți gestiona.

Am mai discutat despre îngrijirea pielii la nivel extern, prin curățare, exfoliere, hidratare și alte proceduri menite să îi mențină sănătatea, suplețea și frumusețea. La fel, am discutat despre îngrijira pielii la nivel intern, cu ajutorul alimentelor potrivite. De data aceasta, ne oprim asupra emoțiilor și a tulburărilor mentale pentru a afla cum influențează acestea aspectul tenului.

Ce efect are starea de spirit pentru îngrijirea pielii?

Emoțiile negative se văd pe față la fel ca acelea pozitive, doar că lasă urme nedorite.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Stresul

Dintre toate emoțiile, stresul e cel care lasă urmele cele mai adânci. Este un dușman de temut, pe care pielea îl resimte din plin. Poți ajunge să arăți mai în vârstă decât în realitate, doar din cauza stresului, deoarece este cel mai puternic stimulator al unui hormon numit cortizol, care e eliberat în tot organismul în perioadele dificile. Acesta ia în stăpânire, practic, toate organele. Vasele de sânge devin și ele mai fragile, noile celule nu se mai formează la fel de rapid, ajungându-se ca regenerarea celulară să fie chiar și înjumătățită față de normal.

În plus, când te confrunți cu stresul, tinzi să mănânci alt gen de alimente decât în mod obișnuit (unele persoane mănâncă mai mult și mai nesănătos, alimente cu mult zahăr și grăsimi), bei mai puțină apă și eventual mai mult alcool, ceea ce duce cu ușurință la deshidratare. 

Stresul te poate face să nu mai ai grija obișnuită nici față de rutina îngrijirii personale. Dacă deshidratarea face mai vizibile liniile fine și ridurile, o dietă săracă în vitamine și minerale combinată cu o îngrijire mai puțin atentă a pielii (poate nu te mai simți în stare să îți îndepărtezi machiajul seara ori să aplici crema necesară pentru zona din jurul ochiilor, poate uiți dimineața să aplici crema cu factor de protecție UV etc.) contribuie inclusiv la apariția acneei.

Furia

Furia face ca mușchii faciali să stea tensionați, ceea ce în timp duce la apariția ridurilor. Sentimentele de furie pot afecta și regenerararea și vindecarea pielii. Acestea sunt asociate tot cu cortizolul, prezent în cantitate mai mare la oamenii care nu sunt liniștiți și nu reușesc să își gestioneze nervii. Cei care se enervează ușor au astfel o producție mai mică de colagen, extrem de important în vindecarea pielii. Când nivelul acestuia e scăzut, apar mai ușor ridurile.

Depresia

Ca și furia, sentimentele de tristețe și de gol sufletesc se citesc ușor pe față și cauzează riduri prin faptul că te încrunți des sau stai încruntat fără să-ți dai seama. Când stările depresive nu sunt tratate și se întind pe o perioadă îndelungată, efectele acestora pot fi dezastruoase asupra pielii. Aceasta se va vindecă mult mai greu în caz de leziuni, apar pungile sub ochi sau ochii se umflă din cauza plânsului care apare în episoade dese. În astfel de condiții, tenul ajunge să arate obosit, lipsit de strălucire și luminozitate.

Rușinea

Chiar și rușinea se poate vedea pe fața persoanei care o simte. Mesajul e transmis de neuropeptide, ceea ce duce la înroșirea obrajilor. În funcție de cât de sensibilă este o persoană, pielea poate deveni mai fierbinte. Dacă pielea feței se înroșește cu ușurință, poate avea un risc mai mare de a fi afectată de rozacee.

Frica

Atunci când te simți amenințat sau în pericol, indiferent dacă acest lucru se întâmplă dintr-o cauză reală sau una imaginară, prima reacție a creierului este aceea de a transmite mesajul glandelor care eliberează adrenalină. Inima bate mai tare, energia crește, sporesc și forța și rezistența. Fața, în schimb, rămâne palidă, aproape albă, teamă citindu-se clar pe chip în astfel de momente, pentru că o parte dintre venele de pe față sunt comprimate, pentru a limita sângerarea în caz de rănire.

Stresul poate fi gestionat!

Sunt atâtea lucruri care pot constitui surse de stres pentru fiecare dintre noi, încât speranța că îl vom învinge complet este una deșartă. Ce se poate face, însă, cu stresul, este să fie combătut prin diverse mijloace atunci când apare, pentru a diminua efectele negative pe care le are nu doar asupra tenului, ci asupra întregului organism.

Există multe metode de gestionare a stresului, însă acestea pot diferi de la o persoană la alta: în timp ce unii oameni fac față stresului prin conversații cu persoane apropiate, altele se simt mai bine dacă fac o baie în timp ce își aprind o lampă de aromaterapie și inspiră aroma unui ulei esențial cu efect calmant.

Una dintre metodele de combatere a stresului dovedite de studiile științifice este mișcarea. Unii oameni combat stresul lovind un sac de box sau practicând aerobicul, în timp ce alții preferă să alerge în ritm rapid, să înoate sau să danseze. Important este să găsești ceea ce ți se potrivește pentru a reuși să ții stresul sub control.

Învață să îți controlezi furia

Furia este o emoție normală și sănătoasă, dar dacă scapă de sub control poate avea efect distructiv, conducând la dierse probleme persoanele și în societate. Variind de la iritare la mânie intensă, furia este un răspuns natural la ceea ce percepem ca fiind amenințări. Deși, pe de o parte, este necesară, pe de altă parte nu este normal să izbucnim în fața fiecărei persoane sau situații care ne deranjează; de aceea, furia trebuie controlată, pentru a nu ajunge să ne controleze ea pe noi.

Furia poate fi gestionată prin mai multe metode, cum ar fi unele exerciții de respirație, dar și prin restructurare cognitivă. Cu alte cuvinte, când simți că te enervezi, primul lucru pe care îl poți face este să respiri profund și lent de câteva ori, și să-ți spui singur, ori în gând, ori cu voce tare, depinde de context, „respiră și calmează-te!” 

De asemenea, încearcă să înlocuiești gândurile dramatice (când te enervezi, tinzi să dramatizezi totul și să vezi sitiuația mai rea decât este) cu unele mai raționale. În loc să te gândești că totul se duce de râpă sau că ți s-au stricat anumite planuri sau înșelate anumite așteptări și să începi să îți manifești furia, aplică asupra ta o logică dură și spune-ți ceva de genul: „da, e normal să fiu supărat din cauza asta, dar faptul că mă enervez n-o să mă ajute la nimic”.

Jena nu trebuie să-ți controleze viața

Aminteșete-ți că toată lumea a trecut de mai multe ori de-a lungul vieții prin situații jenate și că toți oamenii se confruntă cu rușinea din timp în timp. Când simți că te înroșești din cauza a ceva ce consideri jenant, tot respirația profundă și lentă este cea care te poate ajuta să te relaxezi, ca în multe alte situații. De asemenea, poate fi de ajutor să te gândești la ceva amuzant sau chiar să spui ceva amuzant pentru a lupta împotriva unei situații jenante.

Mintea poate fi antrenată să țină frica sub control

Frica poate fi cât se poate de reală, cauzată de lucruri reale, precum războaie, violență în familie și alte amenințări, însă de multe ori frica vine din faptul că o persoană își imaginează ce este mai rău legat de anumite lucruri și ajunge să se teamă de ceva ce poate nici nu există sau nu se va întâmpla. Recomandarea psihologilor pentru controlul fricilor este ca acestea să fie confruntate, deoarece evitarea lor nu face decât să le facă și mai înfricoșătoare. 

Ți-e teamă să te urci în avion? Informează-te despre cum funcționează avioanele și vei afla că ești mai în siguranță într-un avion decât într-un autocar. Ți-e frică să vorbești în public? Caută pe internet sfaturile unor experți în comunicare și începe să le pui în practică. Nu mai puțin important, vorbește despre fricile tale. Discuțiile cu alte persoane te pot ajuta să vezi lucrurile din altă perspectivă.

Tratează depresia prin mijloacele adecvate

Oamenii depresivi se simt lipsiți de energie, nu mai au dispoziția necesară să facă lcururile care le plăceau, pot să-și piardă pofta de mâncare, somnul și concentraraea sau să fie iritați tot timpul. Poate fi extrem de greu pentru o persoană afectată de această tulburare să ia măsuri, dar nu imposibil, mai ales dacă are sprijinul persoanelor dragi.

Cu pași mici, depresia poate fi gestionată. De exemplu, deși depresivii nu au energie, dacă se forțează să facă mișcare, vor constata că încep să se simtă mai bine. Chiar și o simplă plimbare poate fi de folos. De asemenea, un alt pas care ajută la combaterea depresiei este ca persoana să facă exact opusul a ceea ce îi sugerează „vocea depresiei” din mintea lui. De exemplu, dacă este invitată la o petrecere și primul gând este că nu are chef de așa ceva, o soluție ar fi să meargă la petrecere indiferent de faptul că nu simte că este în stare. De cele mai multe ori, această ieșire „cu forța” se va dovedi o alegere bună pentru starea de spirit.

Dacă te confrunți constant cu sentimente negative, care nu îți influențează doar starea tenului, ci îți afectează funcționarea de zi cu zi, și pe care nu reușești să le gestionezi, recomandarea noastră este să ceri sfatul unui psihoterapeut. Câteva ședințe de terapie cognitiv-comportamentală ar putea să fie eficiente pentru a-ți controla mai bine emoții precum furia, rușinea sau frica și pentru a învăța cum să lupți cu depresia.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Better Health Channel - Negative emotions
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/negative-emotions
NCBI - Negative Emotions in Skin Disorders: A Systematic Review
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7498125/
Studiul „Negative Emotions in Skin Disorders: A Systematic Review”, apărut în Int J Psychol Res (Medellin). 2020 Jan-Jul; 13(1): 71–86., doi: 10.21500/20112084.4078, autori: Carmela Mento et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0