Coaja de avocado poate fi contaminata?
Avocadoul este din ce în ce mai popular și în România, mai ales în rândul persoanelor preocupate de sănătate și de o dietă echilibrată, deoarece, ca fiecare fruct, și acesta are multe calități. Statisticile arăta că, la nivel european, consumul de avocado a crescut în ultimii ani. Așadar, e bine să discutăm și despre coaja de avocado nespălată, întrucât aceasta poate fi contaminată și poate cauza o serie de probleme de sănătate.
Prepari guacamole, mănânci avocado pe pâine prăjită sau îl adaugi în salate? Ei bine, este important de știut că, de multe ori, coaja de avocado este contaminată cu bacterii precum Salmonella sau Listeria. Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a publicat la un moment dat un raport făcut în urma testării și analizării a peste 1600 de avocado, de-a lungul a doi ani.
Dintre cele 1615 mostre de avocado testate, 0,74% (adică 12 mostre) au fost depistate ca fiind contaminate cu Salmonella. Pentru depistarea Listeriei monocytogenes s-au analizat 361 de coji de avocado, iar 17,73% dintre acestea au fost depistate ca fiind contaminate - asta înseamnă 64 de fructe.
Bacteriile de pe coaja avocadoului, periculoase pentru vârstnici și gravide
Aceste bacterii găsite pe coaja de avocado sunt în mod deosebit periculoase pentru femeile însărcinate, întrucât Listeria poate cauza listerioză, boala periculoasă în timpul celor 9 luni de sarcină. Vârstnicii și bebelușii sunt, de asemenea, mai expuși riscurilor asociate cu listerioza. În cazurile grave, listerioza poate cauza pierderea sarcinii la femeile gravide, iar la celelalte grupuri cu risc crescut poate cauza convulsii, dureri de cap severe și probleme de echilibru.
Chiar dacă nu consumi coaja de avocado, căci nu este comestibilă, pericolul există oricum, întrucât prin tăierea cu cuțitul a cojii, bacteriile pot migra către pulpă. Având în vedere că avocadoul este un fruct care se mănâncă fără coajă, multe persoane neglijează să spele coaja înainte de tăierea fructului. Mai mult decât atât, dacă avocadoul se pune pe tocătorul care mai este folosit apoi fără să fie spălat cu apă caldă și detergent de vase acest lucru favorizează răspândirea bacteriilor. Și depozitarea fructelor de avocado în frigider fără a fi spălate în prealabil poate favoriza răspândirea și multiplicarea bacteriilor.
Cum speli coaja de avocado pentru a îndepărta bacteriile periculoase?
Având în vedere riscurile la care te expui dacă nu speli coaja de avocado, este indicat să îți faci un obicei din acest lucru, dacă mănânci acest fruct. Așadar, coaja de avocado trebuie curățată cât mai repede când ajungi cu fructele acasă, fie că ai de gând să le depozitezi în frigider, fie că le prepari imediat.
Pune avocadoul sub jetul de apă și folosește o perie de vase înmuiată în bicarbonat pentru a-i curăța coaja, apoi clătește. Dacă nu îl pregătești și consumi imediat, șterge-l cu un prosop absorbant și pune-l abia apoi în frigider - umezeala favorizează multiplicarea bacteriană.
Dacă tai un fruct de avocado sau alt aliment cu coajă nespălat pe tocătorul din plastic sau lemn, pune tocătorul în mașina de spălat vase sau clătește-l într-o apă foarte fierbinte, pentru a ucide toate bacteriile care s-ar putea afla pe suprafața acestuia.
Experimente recente arată că atunci când fructele de avocado contaminate cu bacterii au fost suspuse timp de 60 de secunde unui tratament cu abur, s-a redus foarte mult populația de bacterii.
Dacă nu mănânci avocadoul sau pasta de guacamole imediat ce ai pregătit-o, nu le lăsa pe blatul sau pe masa din bucătărie. Introdu-le la figider, unde temperatura este controlată și împiedică multiplicarea bacteriană. În acest fel, te asiguri că nu vei avea probleme de natura digestivă în urma consumului.
De ce să consumi avocado?
Există nenumărate motive pentru care ai putea să introduci avocado în meniul tău, măcar uneori. În primul rând, acesta este extrem de hrănitor și sățios, dar și bogat în grăsimi sănătoase și vitamine. Mai mult decât atât, avocadoul are o mulțime de efecte benefice pentru sănătate: poate reduce nivelul de colesterol rău LDL, ca parte a unui regim de viață adecvat, dar și pe cel de trigliceride, conține antioxidanți de preț, calmează durerile articulare și totodată te ajută să slăbești și să îți menții greutatea, deoarece contribuie la sațietatea preparatelor.
Este bogat în grăsimi sănătoase
Avocadoul este o sursă excelentă de grăsimi mononesaturate, în special acid oleic, care sprijină sănătatea inimii prin reducera nivelul colesterolului LDL și cresc colesterolul bun HDL și reduc inflamațiile - acidul oleic are proprietăți antiinflamatorii benefice pentru organism.
Are o cantitate mare de fibre
Avocadoul conține fibre solubile și insolubile care îmbunătățesc digestia - previn constipația și mențin sănătatea florei intestinale - și reglează glicemia, ajutând la menținerea unui nivel stabil al zahărului în sânge.
Scade riscul de boli cardiovasculare
Fructul de avocado conține potasiu, un mineral care ajută la reglarea tensiunii arteriale și reduce riscul de boli cardiovasculare. Aportul ridicat de potasiu poate contracara efectele excesului de sodiu din dietă.
Ajută la sănătatea ochilor
Avocadoul conține luteină și zeaxantină, doi antioxidanți care protejează sănătatea ochilor și reduc riscul de degenerescență maculară și cataractă.
Îmbunătățește absorbția nutrienților
Grăsimile din avocado ajută organismul să absoarbă mai eficient vitaminele liposolubile (A, D, E, K) și antioxidanții din alte alimente.
Sprijină sănătatea pielii și a părului
Vitamina E și antioxidanții din avocado ajută la menținerea elasticității pielii, reducerea ridurilor și protecția împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi. Grăsimile sănătoase susțin hidratarea pielii și a părului.
Benefic pentru creier
Grăsimile mononesaturate din avocado contribuie la sănătatea creierului, sprijinind funcțiile cognitive și reducând riscul de boli neurodegenerative.
Sprijină pierderea în greutate
Deși are un conținut caloric mai ridicat, fructul de avocado poate contribui la senzația de sațietate datorită combinației de grăsimi sănătoase și fibre.
Ajută la combaterea stresului oxidativ
Avocadoul este bogat în antioxidanți, inclusiv glutation, care protejează celulele de stresul oxidativ și susține funcția sistemului imunitar.
Rețete simple cu avocado
Îți propunem mai jos câteva rețete gustoase cu avocado, care se prepară cu ușurință.
Toast cu avocado și ou poșat
Iată o rețetă simplă și delicioasă pentru toast cu avocado și ou poșat:
Ingrediente (pentru 2 porții):
- 2 felii de pâine integrală (sau alt tip preferat)
- 1 avocado
- 2 ouă proaspete
- 1 lingură de zeamă de lămâie
- Sare și piper după gust
- Fulgi de ardei iute (opțional)
- Frunze proaspete de rucola sau pătrunjel pentru decor (opțional)
Mod de preparare:
Taie avocado-ul pe jumătate, scoate sâmburele și extrage pulpa cu o lingură. Pune pulpa într-un bol și zdrobește-o cu o furculiță până obții o pastă cremoasă. Adaugă zeama de lămâie, sare și piper după gust. Amestecă bine. Prăjește feliile de pâine integrală într-un prăjitor de pâine sau într-o tigaie până devin crocante.
Fierbe apă într-o cratiță mică, adaugă o linguriță de oțet (ajută oul să-și păstreze forma). Sparge oul într-un bol mic. Redu focul la mediu și creează un vârtej în apă cu o lingură. Toarnă oul cu grijă în centrul vârtejului. Fierbe timp de 3-4 minute, apoi scoate oul cu o spumieră și pune-l pe o farfurie.
Întinde pasta de avocado pe feliile de pâine prăjită. Așază câte un ou poșat deasupra fiecărei felii. Presară fulgi de ardei iute pentru un gust picant (acest pas este opțional, pentru persoanele cărora le place să mănânce mai picant). Decorează cu frunze de rucola sau pătrunjel proaspăt. Consumă imediat, alături de o salată ușoară de crudități sau un suc proaspăt de portocale. Este perfect pentru micul dejun sau brunch.
Salată cu avocado și feta
Iată o rețetă delicioasă pentru o salată consistentă cu avocado, crudități și brânzeturi, perfectă pentru un prânz sau o cină ușoară:
Ingrediente (pentru 2 porții):
- 1 avocado copt
- 100 g brânză feta (sau mozzarella, burrata, după preferință)
- 200 g mix de verdețuri (rucola, baby spanac, valeriană sau salată iceberg)
- 2 castraveți cornichon
- 1 morcov mare
- 10 roșii cherry
- 1 mână de nuci sau semințe (semințe de floarea-soarelui, dovleac sau migdale)
- 1 linguriță semințe de susan (opțional)
- 2 linguri ulei de măsline extravirgin
- 1 lingură suc proaspăt de lămâie (sau oțet balsamic)
- Sare și piper după gust
Mod de preparare:
Taie avocadoul pe jumătate, scoate sâmburele și taie pulpa în felii sau cuburi. Feliază castraveții rondele, rade morcovul grosier sau taie-l în fâșii subțiri cu același curățător, taie în jumătăți roșiile, iar brânza în cuburi mici sau rupe-o bucăți cu mâna. Într-un bol mic, amestecă uleiul de măsline, sucul de lămâie, sarea și piperul. Bate bine cu o furculiță până obții un dressing omogen.
Într-un bol mare, pune mixul de verdețuri și adaugă castraveții, morcovul și roșiile cherry, bucățile de avocado și brânza. Presară nucile sau semințele și semințele de susan, dacă le folosești. Toarnă dressingul deasupra și amestecă ușor, pentru a nu zdrobi avocado-ul.
Consumă salata imediat, alături de o felie de pâine integrală prăjită sau crackers pentru un plus de consistență. În funcție de cât de consistentă dorești să fie salata și dacă dorești o sursă suplimentară de proteine, mai poți adăuga în aceasta și unul-două ouă fierte sau bucăți de carne de pui la grătar sau altă carne slabă. Poftă bună!
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Guac Your World: Why Avocados Are So Good for You
https://health.clevelandclinic.org/why-avocados-are-a-healthy-addition-to-your-diet
Science Direct - Wet steam method for reducing attached cells of Salmonella and Listeria monocytogenes on Hass avocado
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2215016124002292
Studiul „Wet steam method for reducing attached cells of Salmonella and Listeria monocytogenes on Hass avocado”, apărut în MethodsX, Volume 12, June 2024, 102776, https://doi.org/10.1016/j.mex.2024.102776, autori: Ramón García-Frutos et al.
Te-ar mai putea interesa și...