Hipertensiunea la adulții de orice vârstă poate accelera declinul cognitiv [studiu]

Memoria, concentrarea și alte funcții cognitive scad mai repede în rândul adulților de vârstă mijlocie și al celor trecuți de 65 de ani care au tensiune arterială crescută decât în rândul celor care au valori normale.

Tensiunea arterială ridicată pare să accelereze o scădere a performanței cognitive la adulții de vârstă mijlocie și la vârstnici, potrivit unei noi cercetări publicate în  Hypertension, un jurnal al Asociației Americane a Inimii.

Aproape jumătate dintre adulții americani suferă de hipertensiune, dar lucrurile nu stau bine în general, la nivel mondial: se pare că 1 din 3 adulți are această afecțiune. Tensiunea arterială prea mare este un factor de risc nu doar pentru evenimente cardiovasculare cu potențial fatal, ci și pentru declinul cognitiv, care include lucruri precum memoria, fluența verbală, atenția și concentrarea.

Tensiunea arterială sistolică de 120 mmHg - 129 mmHg sau mai mare de atât este considerată crescută. Tensiunea sistolică peste 130 mmHg sau tensiunea diastolică (numărul inferior) de 80 mmHg ori mai mare este considerată hipertensiune.

Autorii studiului¹ spun că au anticipat inițial că efectele negative ale hipertensiunii asupra funcției cognitive ar fi mai grave atunci când hipertensiunea a început la o vârstă mai mică. Cu toate acestea, rezultatele studiului arată o scădere similară a performanței cognitive accelerate, indiferent dacă hipertensiunea a început la vârsta medie sau la vârste mai înaintate.

De asemenea, echipa de cercetare a constatat că tratarea eficientă a tensiunii arteriale crescute la orice vârstă adultă ar putea reduce sau preveni această deteriorare a funcției cognitive. Colectiv, constatările sugerează că hipertensiunea trebuie prevenită, diagnosticată și tratată eficient la adulții de orice vârstă pentru ca aceștia să-și păstreze mai mult timp funcția cognitivă.

Hipertensiunea scade performanțele creierului

Oamenii de știință au analizat concluziile unui studiu existent care a inclus informații despre tensiunea arterială și sănătate cognitivă pentru mai mult de 7.000 de adulți din Brazilia, a căror vârstă medie era de aproximativ 59 de ani la începutul studiului. Participanții la studiu au fost urmăriți în medie timp de aproape 4 ani; testarea a inclus analiza memoriei, a fluenței verbale și a funcției executive, care include atenția, concentrarea și alți factori asociați cu gândirea și raționamentul.

Analiza lor a avut următoarele rezultate:

  • Tensiunea arterială sistolică între 121 și 139 mmHg sau tensiunea arterială diastolică între 81 și 89 mmHg, fără utilizarea medicamentelor antihipertensive, a fost asociată cu o scădere accelerată a performanței cognitive la persoanele de vârstă mijlocie și la cele mai în vârstă.
  • Viteza declinului cognitiv s-a produs indiferent de durata hipertensiunii, ceea ce înseamnă că tensiunea arterială crescută pentru orice perioadă de timp, chiar și de scurtă durată, ar putea afecta viteza declinului cognitiv al unei persoane.
  • Adulții cu hipertensiune necontrolată au avut tendința de a experimenta scăderi semnificativ mai rapide în ceea ce privește memoria și funcția cognitivă globală decât adulții care aveau tensiune arterială mare, dar reușeau să o controleze.

În plus față de alte beneficii dovedite ale controlului tensiunii arteriale, rezultatele studiului subliniază importanța diagnosticării și a gestionării hipertensiunii la pacienții de orice vârstă pentru a preveni sau a încetini declinul cognitiv, subliniază autorii. Rezultatele consolidează, de asemenea, nevoia de a menține niveluri mai scăzute ale tensiunii arteriale pe tot parcursul vieții, deoarece chiar și nivelurile de pre-hipertensiune au fost asociate cu declinul cognitiv.

Potrivit cercetătorilor, unele dintre limitările studiului sunt perioada de urmărire relativ scurtă și faptul că participanții au raportat de la sine diagnosticul de hipertensiune arterială la momentul inițial.

Deși participanții la acest studiu sunt adulți din Brazilia, oamenii de știință cred că rezultatele sunt aplicabile și în alte regiuni ale lumii. Studiile anterioare au arătat că acele comportamente nesănătoase similare și factori de risc, inclusiv hipertensiunea arterială, sunt frecvente în dezvoltarea bolilor cardiovasculare la diferite populații de pe glob.

Ce opțiuni de tratament există pentru hipertensiune?

Dacă ai fost diagnosticat cu hipertensiune, e bine să știi că e nevoie în primul rând de schimbări în stilul de viață. În al doilea rând, medicul poate recomanda anumite medicamente pentru a ține tensiunea sub control.

Schimbări în stilul de viață

Există câteva modificări pe care le-ai putea face pentru a reduce tensiunea arterială crescută. Unele dintre acestea pot ajuta la reducerea tensiunii arteriale în câteva săptămâni, în timp ce în cazul altora perioada de acțiune poate fi mai mare.

  • Redu aportul de sare la mai puțin de 6 g pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ o linguriță.
  • Adoptă o dietă cu conținut scăzut de grăsimi, care să conțină multe fructe și legume proaspete.
  • Află care este o greutate normală pentru tine și cere sau ascultă sfatul medicului despre cum poți pierde câteva kilograme dacă ești supraponderal.
  • Pe cât posibil, fii activ în fiecare zi, chiar dacă acest lucru înseamnă fie și numai a ieși la o plimbare de o jumătate de oră.
  • Redu consumul de alcool.
  • Bea mai puțină cofeină.
  • Evită fumatul activ și pasiv.

Medicamente pentru hipertensiune

Uneori, modificările stilului de viață nu sunt suficiente pentru a controla tensiunea arterială mare, astfel încât medicul va recomanda unele medicamente.

Dacă ai vârsta sub 55 de ani, e posibil să ți se recomande un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) - enalapril, perindopril etc. - sau un blocant al receptorilor angiotensinei-2 (BRA) - candesartan, losartan etc.

Dacă ai 55 de ani sau mai mult, e posibil ca medicul să-ți prescrie un blocant al canalelor de calciu (amlodipină, felodipină etc.). Dacă acestea au efecte secundare supărătoare, poți primi un diuretic, cum ar fi indapamida. Anumite persoane au nevoie de o combinație de antihipertensive. 

În multe cazuri, medicamentele pentru controlul tensiunii arteriale trebuie luate pentru tot restul vieții. Însă medicul poate reduce sau chiar opri tratamentul cu antihipertensive dacă tensiunea arterială este controlată timp de câțiva ani. Din acest motiv, e indicat să respecți programările la medic pentru verificarea stării de sănătate. 

Nu mai puțin important este să îți iei medicamentul conform instrucțiunilor. Dacă ratezi dozele, acesta nu va funcționa la fel de bine. De asemenea, nu trebuie să îți modifici singur dozele și nici să întrerupi medicamentul fără acordul medicului. În cazul în care observi efecte secundare, semnalează-le imediat medicului. Poate fi nevoie de ajustarea dozei sau de schimbarea medicamentului.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Hypertension - Hypertension, Prehypertension, and Hypertension Control Association With Decline in Cognitive Performance in the ELSA-Brasil Cohort
https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/HYPERTENSIONAHA.120.16080
1. Studiul „Hypertension, Prehypertension, and Hypertension Control Association With Decline in Cognitive Performance in the ELSA-Brasil Cohort”, apărut în Hypertension, 2020 DOI: 10.1161/HYPERTENSIONAHA.120.16080, autori: Sara Teles de Menezes, Luana Giatti et al.
NHS - High blood pressure (hypertension) 
https://www.nhs.uk/conditions/high-blood-pressure-hypertension/treatment/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0