Regimul (dieta) pentru cei cu pietre la rinichi

Deși pot crea un disconfort foarte mare, trebuie să știi că este posibil să elimini calculii renali (așa cum mai sunt numite pietrele la rinichi) uneori chiar fără tratament. Din fericire, există un regim pe care trebuie să îl respecți, pentru că din acesta fac parte anumite alimente care ajută la dizolvarea acestor pietre la rinichi.

O piatră la rinichi este o masă dură care se formează din cristalele din urină. Pentru majoritatea oamenilor, substanțele chimice naturale din urină împiedică acest lucru, însă în cazul altora apar pietrele la rinichi. Cele mai frecvente tipuri de pietre la rinichi sunt cele de calciu, urmate de pietrele de acid uric. 

Tratamentul pentru pietrele la rinichi poate fi de mai multe feluri

Dacă ai pietre la rinichi, medicul îți poate recomanda un regim adecvat, dar și anumite medicamente. Tratamentul farmacologic este indicat pacienţilor care au factori de risc înalţi şi celor la care măsurile generale de nutriție și stil de viață nu au funcționat.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Scopul este de a corecta modificările în compoziția urinei și, prin urmare, de a preveni formarea pietrelor. Tratamentul este de obicei eficient atâta timp cât pacientul urmează îndeaproape instrucțiunile medicului curant. Printre medicamentele cel mai frecvent utilizate se numără tiazidele, citratul de potasiu, ortofosfatul, magneziul și alopurinolul.

Intervenția chirurgicală poate fi indicată atunci când calculii produc colici renale recurente, sângerări în urină, cresc în mărime și număr sau produc complicații precum infecția urinară, obstrucția tractului urinar, febra și sepsisul.

În primă fază, pacientul poate primi un regim pentru pietre la rinichi, bazat pe hidratare și o alimentație anume.

Regim în caz de pietre la rinichi

O parte vitală a eliminării calculilor renali și a prevenirii formării unor noi pietre la rinichi este să bei multe lichide sănătoase. Apa simplă (deci nu alcool sau cafea) și alte lichide nu doar că elimină toxinele, dar ajută și la mișcarea calculilor renali prin tractul urinar. Cere sfatul medicului înainte de a încerca oricare dintre remediile menționate mai jos. Medicul va fi cel în măsură să evalueze dacă acest gen de remedii sunt indicate în cazul tău sau dacă ar putea duce la unele complicații.

Apă

Când vrei să elimini o piatră formată la rinichi, creșterea aportului de apă poate accelera procesul. Încearcă să bei 12 pahare cu apă pe zi, în loc de cele 8 recomandate. După ce ai eliminat piatra, ar trebui să continui să bei 8-12 pahare cu apă pe zi, pentru a preveni reapariția altor calculi.

Zeamă de lămâie

Poți să pui în apa pe care o bei și zeamă de lămâie, proaspăt stoarsă, cât de des dorești. Lămâile conțin citrat (o sare a acidului citric), care este o substanță chimică ce previne formarea calculilor renali. De asemenea, citratul poate să dizolve și pietrele mai mici, permițând eliminarea lor cu și mai multă ușurință.

Suc de busuioc

Busuiocul conține acid acetic, care ajută și la descompunerea pietrelor și la reducerea durerii. În plus, busuiocul este bogat în nutrienți. Folosește frunze verzi sau uscate de busuioc pentru a prepara un ceai și bea două căni pe zi din acest remediu. Dacă vrei, poți să prepari un suc proaspăt de busuioc într-un storcător de fructe sau poți să adaugi busuiocul în smoothie-ul tău preferat.

Oțet de mere

Și acesta conține acid acetic și trebuie să se regăsească în regimul pentru pietre la rinichi. Acidul acetic, cum spuneam, ajută la dizolvarea calculilor renali. Pentru a te bucura de beneficiile acestuia, adaugă o lingură de oțet de mere la 250 ml de apă purificată. Bea acest amestec pe parcursul zilei.

Alte recomandări în în caz de pietre la rinichi, de care e bine să ții cont

Faptul că ai pietre la rinichi îți crește riscul de recurență (chiar dacă le elimini, acestea se pot forma din nou), doar dacă nu iei anumite măsuri pentru a le preveni. Dacă în prezent ai pietre la rinichi, medicul va face o serie de teste pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili ce tip de calculi renali ai. Apoi îți va prescrie un regim special conceput pentru tine, însă mai sunt și alte recomandări care te vor ajuta să elimini pietrele:

  • Limitează consumul de proteine de origine animală și îndreaptă-te mai ales spre cele de origine vegetală (linte, fasole etc.).
  • Folosește în alimentația de zi cu zi mai puțină sare și mai puțin zahăr
  • Evită alimentele și băuturile bogate în oxalați (rubarbă, sfeclă, bame, spanac, sfeclă elvețiană, cartofi dulci, nuci, ceai, ciocolată, piper negru, produse din soia) și în fosfați
  • Evită consumul de alcool, pentru că te poate deshidrata.

Se poate preveni formarea calculilor renali?

Litiaza renală este o boală influențată de mai mulți factori. Prin intermediul dietei, însă, unii dintre acești factori pot fi modificați, deoarece oamenii de știință spun că, de fapt, compoziția urinei este direct legată de alimentația pacientului. Iată o lista generală cu măsurile de prevenire a formării pietrelor la rinichi:

  • Bea suficiente lichide sănătoase în fiecare zi (cel puțin 2 litri de apă, ceai de plante neîndulcit, supe de legume).
  • Evită dietele care presupun consumul de proteine de origine animală în exces.
  • Ai grijă la aportul de sare. Multe alimente au deja sare în mod natural (spre exemplu, peștele), așa că nu e cazul să exagerezi. Folosește mai puțină sare în mâncarea gătită și mai multe ierburi și condimente pentru a da gust.
  • Consumul excesiv de vitamina C sau de vitamina D nu îți face bine, așa că dacă trebuie să iei suplimente, respectă indicațiile medicului.
  • Consumă produse bogate în fitați (fasole boabe, mazăre, năut, cereale integrale, tărâțe, germeni de porumb, orez sălbatic, nuci braziliene).
  • Consumă cu moderație alimente bogate în oxalați, având în vedere că unele studii științifice au arătat că acestea pot fi un factor de risc pentru formarea unui anumit tip de calculi renali (spanac, rubarbă, pătrunjel, frunze de sfeclă, amaranth, ceai negru, ciocolată etc.).
  • În unele cazuri, poate fi recomandat să se consume mai multe alimente bogate în acid citric natural și mai multe băuturi bogate în acid citric (cum sunt sucurile din citrice). În alte cazuri, este recomandat să se consume mai puține alimente bogate în purine (fructe de mare, anșoa, sardine în ulei, hering, carne și organe precum ficatul, rinichii, etc.).

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MedlinePlus - Kidney stones - self-care
https://medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000135.htm
NIH - Risk of Kidney Stones: Influence of Dietary Factors, Dietary Patterns, and Vegetarian–Vegan Diets
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7146511/
Studiul „Risk of Kidney Stones: Influence of Dietary Factors, Dietary Patterns, and Vegetarian–Vegan Diets”, apărut în Nutrients. 2020 Mar; 12(3): 779. Published online 2020 Mar 15. doi: 10.3390/nu12030779, autori: Pietro Manuel Ferraro, Matteo Bargagli, Alberto Trinchieri,Giovanni Gambaro


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0