Lămâi vs. limete: care sunt diferențele dintre acestea?

Lămâile și limetele se numără printre cele mai populare fructe citrice din lume. Deși par să aibă foarte multe trăsături în comun, cele două fructe și numeroase deosebiri. Află, în cele ce urmează, care sunt principalele asemănări și dinsticții dintre lămâi și limete, pentru a ști mai bine când și cum să le folosești. 

Ce sunt lămâile și limetele?

Lămâile și limetele sunt două tipuri de fructe care, din punct de vedere genetic, sunt strâns înrudite. Potrivit unor experți, lămâile au fost create în urma încrucișării dintre limetă și chitră – un fruct citric mare și cu coajă groasă, asemănător în aspect cu lămâia. Cu toate acestea, originele exacte ale lămâii rămân necunoscute. Atât lămâile, cât și limetele, precum și portocalele, mandarinele, chitrele și grapefruit-ul, aparțin familiei citricelor. 

În prezent, lămâile și limetele pot fi cultivate peste tot în lume. Cu toate acestea, lămâile sunt preponderent cultivate în regiunile cu climă moderată, în timp ce limetele cresc cel mai bine în regiunile tropicale și subtropicale. 

Atât fructele proaspete, cât și formele procesate de lămâi și limete sunt utilizate în numeroase tipuri de industrii. Cele două fructe sunt cunoscute pentru aciditatea lor crescută, cât și pentru gustul acru și aromat. De aceea, sunt frecvent folosite la gătit, la conservarea alimentelor sau în sucuri și în celebra limonadă. În plus, uleiurile esențiale din lămâi și limete sunt adesea folosite în industria cosmetică, dar și cu scopuri medicinale. De asemenea, extractul de lămâie și/sau de limetă este frecvent folosit ca aroma artificială în produsele de menaj, dar și ca agent antibacterian. 

Asemănările dintre lămâi și limete

Deși lămâile și limetele sunt două fructe diferite, acestea au multe caracteristici în comun, mai ales atunci când vine vorba despre valorile nutriționale și beneficiile pentru sănătate. 

Așadar, din punct de vedere nutritiv, iată valorile lămâilor și limetelor, în paralel:
-    Calorii lămâi: 29; calorii limete: 30
-    Carbohidrați lămâi: 9 g; carbohidrați limete: 11 g
-    Fibre lămâi: 3 g; fibre limete: 3 g
-    Grăsimi lămâi: 0 g; grăsimi limete: 0 g
-    Proteine lămâi: 1 g; proteine limete: 1 g
-    Vitamina C lămâi: 88% din doza zilnică recomandată; vitamina C limete: 48% din doza zilnică recomandată
-    Fier lămâi: 3% din doza zilnică recomandată; fier limete: 3% din doza zilnică recomandată 
-    Potasiu lămâi: 4% din doza zilnică recomandată; potasiu limete: 3% din doza zilnică recomandată

În ceea ce privește conținutul de macronutrienți, adică de carbohidrați, proteine și grăsimi, lămâile și limetele sunt, în principiu, identice, cu o cantitate puțin mai mare de carbohidrați și calorii remarcate la limete. De asemenea, lămâile au un conținut mai ridicat de vitamina C față de limete, precum și de alte vitamine și minerale (potasiu, acid folic și vitamina B6), dar ambele fructe pot avea un impact semnificativ asupra sănătății, din acest punct de vedere.

În medicina naturistă și în fitoterapie, atât limetele, cât și lămâile sunt frecvent folosite pentru proprietățile lor. În primul rând, cele două fructe sunt bogate în vitamina C, care este și un puternic antioxidant cu un rol foarte important în menținerea sănătății sistemului imunitar, prin protejarea organismului de stresul oxidativ. De asemenea, fructele citrice conțin numeroși compuși vegetali cu proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și antibacteriene. 

Cercetările1 în domeniu sugerează că totalitatea compușilor vegetali din lămâi și limete pot juca un rol important în prevenirea bolilor de inimă și chiar a anumitor tipuri de cancer, cum ar fi cancerul la sân și cel de colon.  De asemenea, acești compuși pot avea efect de protecție împotriva inflamației de la nivelul creierului și al ficatului. Cu toate acestea, cercetările asupra posibilelor beneficii medicinale și farmacologice ale lămâilor li limetelor sunt, în prezent, limitate pe studii în condiții de laborator, în special pe animale. Din acest motiv, este nevoie de mai multe studii clinice, pe subiecți umani, pentru a se putea valida aceste beneficii. 

Diferențele dintre lămâi și limete

În timp ce lămâile și limetele au multe asemănări, acestea prezintă și anumite diferențe. În primul rând, cea mai evidentă distincție dintre lămâi și limete stă în aspectul aestor fructe. În timp ce lămâile sunt galbene, cu coajă medie spre groasă, și de dimensiune medie, limetele sunt verzi și mici, cu coajă subțire, deși chiar și acestea se pot îngălbeni pe măsură ce se coc. 

De asemenea, limetele au o formă mai rotundă față de lămâi și un diametru mai mic, în timp ce lămâile au formă ovală și sunt mai mari în diametru. O altă distincție notabilă stă în gustul celor două fructe. Așadar, chiar dacă fac parte din familia citricelor, și împărtășesc gustul înțepător și acru, fiecare fruct are o aroma și un miros propriu. Lămâile sunt puțin mai dulci la gust, în timp ce limetele sunt mai aromate și au o tentă amăruie. 

Limetele sunt considerate a fi mai acre decât lămâile și din cauza gustului ușor amărui, dar percepția diferă de la o persoană la alta. De exemplu, multe persoane prefer limetele în limonadă și cocktail pentru că li se pare că oferă un gust mai temperat băuturii. Există distincții și în ceea ce privește utilizarea celor două fructe în bucătărie. Deși ambele sunt folosite frecvent în sosurile de salată, sosurile marinate, băuturi fără alcool, glazuri și compoziții de prăjituri și cocktailuri, din moment ce limetele sunt mai amărui, sunt mai des întâlnite în mâncărurile sărate, în timp ce lămâile sunt folosite cu precădere în alimentele și băuturile dulci. 

Cu toate acestea, există mereu excepții de la regulă. De exemplu, în prepararea celebrei băuturi margarite, o băutură dulce, de altfel, se folosește sucul de limete, și nu cel de lămâi. De asemenea, există prăjituri, tip cheesecake, unde se folosește cu precădere sucul și coaja de lime. În general, însă, lămâile sunt mult mai des folosite pentru că se găsesc mai ușor, peste tot în lume. Astfel, dacă urmează să prepari o rețetă ce conține limete, iar tu ai în frigider lămâi (sau invers), nu trebuie să îți faci prea mari griji, pentru că gustul final nu va fi afectat de diferența subtilă de aromă dintre cele două fructe. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1. Studiul Citrus fruits as a treasure trove of active natural metabolites that potentially provide benefits for human health, publicat în BMC Chemistry, în decembrie 2015, autori: Xinmiao Lv et al.
Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4690266/ 

 
 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0