Cum revenim la normal după sărbătorile de Paște

Cu toții știm că sărbătorile pascale vin cu anumite obiceiuri culinare și diverse tradiții pe care le îmbrățișăm cu drag. Nu ignor faptul că ne-am schimbat foarte mult în ultimii 10 ani în ceea ce privește comportamentul de sărbători, însă cu siguranță gustăm din fiecare fel de mâncare…unii mai mult, alții mai puțin. 

Însă ce e de făcut atunci când „gustăm” mai mult decât trebuie din preparatele pentru sărbătoarea Paștelui? Cum revenim la normal și ce presupune concret acest lucru, ca acțiuni din partea noastră? Cum identificăm ce posibilități avem de a ne ușura întoarcerea la viața pe care o ducem de obicei?

Am pregătit câteva idei pentru că tu să stai departe de micile lucruri care îți îngreunează întoarcerea la normal.

Ignoră reducerile de prețuri din magazine

Mai toate magazinele rămân cu stoc neepuizat. Ciocolată la reducere? Da! Coșuri de Paște cu cozonac, vin și alte bunătăți care au rămas pe stoc? Parcă te tentează! Stai departe de reduceri, gândindu-te concret la ce se va întâmpla dacă vei ceda tentației: vei rămâne și fără bani, vei consuma ciocolată mai multă decât ai nevoie și, poate cea mai dificilă problemă, te vei alege cu kilograme în plus pe care nu le dorești.

Nu te cântări

Să recunoaștem față de noi înșine: oricât de disciplinați suntem de obicei, în timpul sărbătorilor lăsăm măcar puțin garda jos și mâncăm poate mai multe dulciuri, mai multă pâine sau mai multe salate cu maioneză și poate că nici de exerciții fizice nu ne mai arde. Din acest motiv, e posibil să depășim puțin numărul de kilograme pe care îl avem de obicei, așa că sfatul meu este să nu te cântărești imediat după Paște. Riscul ar fi să ai mai multe kilograme decât credeai că o să ai și vei fi dezamăgit. 

În loc să te îndrepți direct spre cântar, e mai important să te întorci la stilul tău alimentar de dinainte de sărbători și să faci exerciții fizice mai ușoare sau mai complexe, în funcție de felul în care erai obișnuit să te antrenezi. Nu te cântări, deci, chiar în prima săptămână de după sărbători, ci lasă această operațiune pe a doua săptămână. Te asigur că până atunci vei reveni la normal cu greutatea și nu vei fi avea de ce să începi să-ți faci probleme.

Bea mai multă apă decât de obicei

Majoritatea kilogramelor în plus se depun din cauza carbohidraților în exces și a alimentelor sărate pe care e posibil le consumăm în cantități mai mari de sărbători. Reecomandarea mea este să bei mai multă apă pentru a ajuta metabolismul (eu sunt adeptul consumului a 3 litri pe zi, deci mai mult decât atunci când nu ai activitate fizică).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Stocul din frigider trebuie înlocuit cu alimente sănătoase

Odată sărbătorile încheiate, nu trebuie să cazi în capcana continuării obiceiurilor de Paște. Stabilește-ți mesele și gustările pe care le vei lua în zilele următoare, mergi la supermarket cu lista făcută și, exact cum am spus mai sus, evită produsele cu discount și cumpără doar ceea ce ți-ai propus. Dacă nu vei avea în casă tentații, îți va fi mai ușor să revii la obiceiurile sănătoase.

 

 

Relaxează-te

Ai exagerat de sărbători? Nu ești singur, foarte multe persoane tind să mănânce în exces de Paște. Ca să scapi de senzația de vinovăție trebuie să te relaxezi și să accepți situația. Până la urmă, un weekend în care te-ai abătut de la obiceiurile tale nu este așa de grav pentru sănătate. Cu 15 minute de sport pe zi și alimentație sănătoasă vei reveni la normal rapid.

Mai jos găsești câteva opțiuni de exercițiu fizic la domiciliu dintre care să alegi:

  • 30 de minute de curățenie în casă
  • 15 minute de dans intens după melodiile tale preferate
  • 10 minute de sărituri cu coarda (dacă știi că nu-ți deranjezi vecinii)
  • 20 de minute de yoga cu fereastra deschisă
  • 20 minute de stepper sau bicicletă de interior.

Dacă simți că ai nevoie de ajutor suplimentar pentru a depăși cu bine această perioadă, îmi poți scrie. Nu uita că nouă, specialiștilor ne este foarte ușor să interacționăm cu tine și să te ghidăm.
 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Contactează Expertul DOC! Trimite aici o întrebare pentru Florin Cujbă.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0