Cinci retete racoritoare si sanatoase de smoothieuri cu castraveti

Castravetii se gasesc din belsug in piete in timpul verii pana tarziu in toamna si au capacitatea de a ne racori la fel cum o fac si pepenii, mai ales ca sunt legume care contin aproximativ 95% apa. Au un gust racoritor, proaspat si ne aduc, pe langa hidratare, si o multime de vitamine, printre care A, B si C. Au efect antiinflamator, antioxidant si detoxifiant. In plus, consumul lor ajuta parul si unghiile sa creasca mai usor, datorita unei substante numite silica, care ajuta si articulatiile.

retete-smoothie-castraveti

Iti prezentam cinci retete inedite de smoothiuri pe baza de castraveti, pentru a ii putea integra in meniul tau si altfel decat ca topping pentru sendvisuri sau in salate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

1. Smoothie cu castraveti si ardei iute

Ingrediente:

- doi castraveti medii sau patru castraveti mici

- apa de cocos

- o lingurita de miere sau sirop de artar sau doua curmale fara samburi, pentru indulcire

- pudra sau o bucatica de ardei iute jalapeno

- gheata

Mod de preparare: 

Curata castravetii de coaja si ardeiul de seminte. Ametesteca toate ingredientele in blender sau smoothie maker. Optional, poti adauga si piper, daca preferi sa combini gustul iute cu cel picant.

2. Smoothie cu castravete, banana si ananas

Ingrediente: 

- un castravete de marime medie, tocat felii

- o banana coapta

- o ceasca de cuburi de ananas

- un sfert de pahar de lapte de cocos

- o jumatate de pahar de apa

- sucul si coaja unei lamai

- cateva frunze verzi de ce ai la indemana - spanac, kale, stevie

- cuburi de gheata

Mod de preparare:

Amesteca toate ingredientele in blender sau smoothie maker la viteza maxima, pana cand obtii o bautura cu consistenta cremoasa. Poti sa mai adaugi apa sau lapte de cocos daca preferi sa fie mai subtire ori gheata si banana daca preferi sa fie mai cremos. Ideal e sa il consumi proaspat, dar rezista si in frigider, acoperit, in jur de 24 de ore.

 

 

3. Smoothie cu castraveti si afine

Ingrediente: 

- 2 castraveti mari sau 4 mai mici

- o ceasca de lapte de cocos

- o ceasca de afine inghetate sau proaspete

- o lingurita de suc de lamaie

Mod de preparare:

Amesteca toate ingredientele in blender sau smoothie maker. Poti adauga, daca afinele nu erau inghetate, si doua cuburi de gheata. Optional, le poti inlocui cu zmeura, coacaze sau o combinatie de fructe de padure. Poti adauga si o frunza de menta proaspata si/sau mai multa lamaie sau lime, daca preferi un gust mai acidulat.

4. Smoothie cu castravete si pepene rosu

Ingrediente:

- o cana cu miez de pepene rosu curatat de seminte

- un castravete

- cateva cuburi de gheata

- sucul unei lamai

- suc de grepfrut roz

Mod de preparare:

Amesteci toate ingredientele in blender sau smoothiemaker. E important ca pepenele sa nu aiba seminte, iar castravetele sa fie curatat de coaja. Gheata nu e neaparat necesara daca pepenele a fost tinut la frigider inainte de consum. 

5. Smoothie de castravete cu avocado si mar

Ingrediente:

- un castravete de marime medie sau doi mai mici

- cateva frunze de verdeturi

- un avocado bine copt

- un mar verde sau galben

- un kiwi

- cuburi de gheata

- putina scortisoara macinata

Mod de preparare:

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Curata castravetele de coaja si pune-l in blender sau smoothie maker. Pune peste el si fructul de kiwi, curatat si taiat bucati, avocado, curatat si taiat bucati sau pus cu lingura, verdeata tocata, marul tocat bucati sau sferturi, apoi gheata. Mixeaza la viteza maxima. Scortisoara se presara la final. Poti sa opresti feliute de mar si castravete si pentru decor si poti adauga in loc de scortisoara o frunza de menta proaspata.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0