Cartofii dulci: proprietăți și beneficii

Cartofii dulci sunt delicioși și sunt disponibili și în magazinele de la noi din țară. Aceștia au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră, așa că nu de puține ori, medicii nutriționiști ne recomandă să îi includem în alimentație.

Multe studii au sugerat că un consum sporit de alimente cum sunt cartofii dulci scade riscul de obezitate, diabet, boli cardiovasculare și, în general, de deces, iar în același timp contribuie la sănătatea tenului, oferă un plus de energie și scade greutatea corporală.

Recomandările experților DOC.ro

Cartofii dulci sunt de obicei recunoscuți după pielea lor de culoarea cupru și pulpa portocalie vibrantă, deși sutele de soiuri cultivate în întreaga lume prezintă culori precum alb, crem, galben, roșcat-violet și violet intens. Asemeni numelui lor, cartofii dulci au o aromă dulce naturală, care este îmbunătățită și mai mult prin metode de gătit precum prăjirea. Ele sunt, de asemenea, una dintre sursele de top de beta-caroten, un precursor al vitaminei A. Spre deosebire de un cartof normal, cartoful dulce este o rădăcină comestibilă mare din familia gloriei de dimineață. Ele sunt, de asemenea, diferite de ignamele, care sunt tuberculi comestibili din familia crinilor și originari din Africa și Asia.

Sursele importante de nutrienți:

  • Vitamina A, sub formă de beta-caroten
  • Vitamina B6
  • Vitamina C
  • Potasiu
  • Fibre

Beneficiile cartofului dulce

Cartofii dulci cu pulpă portocalie sunt cei mai bogați în beta-caroten, în schimb, cartofii dulci cu pulpă mov sunt mai bogați în antociani. Beta-carotenul și antocianinele sunt substanțe fitochimice ale plantelor care dau legumelor culorile lor strălucitoare. Aceste substanțe fitochimice sunt analizate de cercetători pentru rolul lor potențial în sănătatea umană și prevenirea bolilor.

Rădăcinile de cartof dulce sunt, de asemenea, privite ca un aliment funcțional, deoarece oferă, pe lângă nutrienți, și alte beneficii fiziologice. Sunt surse bogate de compuși fitochimici, cum ar fi carotenoizi, tocoferoli, compuși fenolici, taninuri, flavonoide, saponine și antociani, cu nivelurile lor variind în funcție de culoarea și varietatea cartofului dulce. Aceste fitochimice bioactive, fie individuale, fie colective, prezintă activități antioxidante, cardioprotectoare, antidiabetice, hepatoprotectoare, neuroprotectoare, antiinflamatorii și antimicrobiene, precum și proprietăți de reglare intestinală. Efectele rezultate sunt combaterea bolilor și stimularea sistemului imunitar, care în cele din urmă promovează sănătatea și longevitatea. Substanțele fitochimice bioactive găsite în cartofii dulci acționează ca surse potențiale de antioxidanți care pot elimina radicalii liberi și pot reduce sau inhiba daunele celulare și reduc stresul oxidativ metabolic, ceea ce duce la prevenirea bolilor și o sănătate mai bună.

Diabet

Cartofii dulci sunt considerați un aliment cu un indice glicemic scăzut, iar cercetările recente sugerează că aceștia pot reduce episoadele de hipoglicemie și de rezistență la insulină în cazul persoanelor cu diabet. Fibrele pe care le conțin cartofii dulci au și ele o contribuție.

Studiile au arătat că persoanele care suferă de diabet de tip 1 care consumă alimente bogate în fibre au un nivel mai scăzut al glucozei în sânge, iar bolnavii de diabet de tip 2 ar putea avea nivele îmbunătățite ale glucozei din sânge, lipidelor și insulinei. Un cartof dulce de mărime medie oferă organismului aproximativ 6 grame de fibre (cu tot cu coajă). Specialiștii recomandă un consum cuprins între 21 și 25 g de fibre pe zi (în cazul femeilor) și un consum între 30 și 38 de grame pe zi (în cazul bărbaților).

Tensiune arterială

Menținerea unui nivel scăzut al sodiului este esențială pentru a reduce tensiunea arterială, însă chiar și așa, nu trebuie să uităm că dacă creștem consumul de alimente bogate în potasiu, acesta este un aliat la fel de important în cazul pacienților care suferă de hipertensiune arterială. Potrivit specialiștilor, un cartof dulce mediu are aproximativ 542 miligrame de potasiu, iar statisticile arată că adulții cu greu întrunesc necesarul zilnic când vine vorba de acest mineral.

Cancer

O dietă bogată în betacaroten (în cazul bărbaților tineri) poate avea un rol protectiv împotriva cancerului de prostată, potrivit unui studiu efectuat la Harvard School of Public Health (departamentul de nutriție).

Digestie

Deoarece au un conținut bogat în fibre dietetice, cartofii dulci ajută la prevenirea constipației și contribuie la reglarea tranzitului intestinal, pentru ca tu să ai un tract digestiv sănătos.

Fertilitate

În cazul femeilor care își doresc copii, este ideal să consume mai mult fier din produse de origine vegetală, care încurajează fertilitatea, potrivit Harvard Medical School. Vitamina A din compoziția cartofilor dulci (consumată ca betacaroten și apoi convertită în vitamina A în interiorul corpului nostru) este, de asemenea, esențială în timpul sarcinii și lactației.

Imunitate

Alimentele precum cartofii dulci, care sunt bogate atât în vitamina C, cât și în ceea ce privește conținutul de betacaroten, oferă o creștere a imunității, tocmai prin prisma combinației puternice de substanțe nutritive.

Inflamație

Colina este un nutrient extrem de important care se găsește în cartofii dulci; aceasta ajută în mai multe privințe, începând de la somn, mișcarea mușchilor, procesul de învățare și memorie. Colina ajută în menținerea structurii membranelor celulare, asistă în absorbția grăsimilor și reduce inflamația cronică.

În cadrul unui studiu publicat în „Journal of Medicinal Food“, extractul de cartof dulce violet s-a dovedit a avea efecte pozitive antiinflamatoare.

Cum e relația ta cu somnul?

Cum se pregătesc cartofii dulci

Este indicat să păstrați cartofii dulci într-un loc răcoros și uscat. Sunt niște rădăcinoase mai perisabile decât ați putea crede, așa că cel mai bine este să gătiți cartofii dulci în decurs de o săptămână de la cumpărare.

Înainte de a găti catoful, curățați prin spălare bine coaja, deoarece aceasta este comestibilă și hrănitoare. Poți găti cartoful dulce atât prin fierbere, prin prăjire, dar și la cuptor.

Alte curiozități despre cartofii dulci

Pe lângă rădăcină, frunzele și lăstarii de cartofi dulci sunt, de asemenea, comestibile și consumate în mod obișnuit în unele țări, acestea sunt, de asemenea, sănătoase pentru organizm.

În plus, fierberea cartofilor dulci reține mai mult beta-caroten și face nutrienții mai absorbibili decât alte metode de gătit, cum ar fi coacerea sau prăjirea. Până la 92% din nutrienți pot fi reținuți prin limitarea timpului de gătire, cum ar fi fierberea într-o oală cu un capac bine acoperit, timp de 20 de minute. Gătitul cartofului dulce cu tot cu coajă ajută în continuare la minimizarea scurgerii de nutrienți, inclusiv beta-caroten și vitamina C.
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Sweet Potatoes - https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/food-features/sweet-potatoes/ 
Sweet potato: a review of its past, present, and future role in human nutrition - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17425943/ 
The Potential of Sweetpotato as a Functional Food in Sub-Saharan Africa and Its Implications for Health: A Review - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8156662/ 


Te-ar mai putea interesa și...


CELE MAI CITITE

DE SEZON

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0