10 factori de risc pentru obezitate

Obezitatea apare, de cele mai multe ori, ca o consecință a mâncatului în exces și a sedentarismului. În urma consumului unui număr prea mare de calorii, pe care organismul nu le arde cu activitățile desfășurate zilnic, se formează depozitele de grăsime. Există, însă, și situații în care nu aportul caloric este principalul vinovat pentru kilogramele în plus – iată care sunt alți factori de risc pentru obezitate!

Obezitatea este asociată în general cu mâncatul în exces și cu lipsa de activitate fizică. Dacă o persoană consumă în mod regulat mai multe calorii decât corpul are nevoie și nu arde surplusul prin activități fizice, poate ajunge să se confrunte cu supragreutatea și apoi cu obezitatea, o afecțiune tot mai des întâlnită în prezent, nu doar în rândul adulților, ci și al tinerilor. În afară de aceste cauze, mai există unii factori de risc pentru obezitate.

Ce factori de risc cresc probabilitatea de obezitate?

Există mulți factori de risc pentru obezitate și este posibil ca nu toți să poată fi schimbați. Dar cunoașterea riscului este importantă pentru ca o persoană să poată lua măsuri pentru a ajunge la o greutate sănătoasă și pentru a-și reduce riscul de probleme de sănătate legate de obezitate, cum ar fi bolile de inimă.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Factorul prenatal

Predispoziția pentru obezitate poate apărea încă din perioada intrauterină a fătului. Alegerile alimentare ale mamei din timpul sarcinii pot influența comportamentul bebelușului care urmează să vină pe lume. Un studiu american arată că femeile care mănâncă în exces în sarcină și se îngrașă prea mult în această perioadă nasc, în general, copii care devin supraponderali până la împlinirea vârstei de 3 ani.

Obiceiurile familiale

Și obiceiurile în familie joacă un rol important în determinarea greutății copilului. Cei mici care au părinți sau bunici obezi sunt mai expuși riscului de a avea, la rândul lor, probleme cu greutatea, în comparație cu copiii cu rude normoponderale. În general, problema este că familia respectivă are obiceiuri alimentare nesănătoase care se transmit mai departe copiilor.

Unele medicamente

Obezitatea poate să apară pe fondul unor probleme de sănătate precum bolile glandei tiroide (hipotiroidismul), însă știai că și unele medicamente pot contribui la acumularea kilogramelor în plus? Ei bine, medicamentele pentru diabet, antidepresivele, dar și antipsihoticele au adesea ca efect secundar îngrășarea. Aceste medicamente sporesc apetitul, suprimă metabolismul și totodată pot altera chiar și abilitatea organismului de a arde grăsimi.

Rezistența la leptină

Leptina este hormonul care reglează apetitul și metabolismul. Aceasta este produsă de celulele din țesutul adipos și transmite semnale către creier atunci când trebuie să ne oprim din mâncat. Așadar, cu cât avem mai multă grăsime, cu atât mai mare e cantitatea de leptină produsă.

Problema este, însă, că persoanele cu obezitate au tendința de a dezvolta rezistență la leptină, ceea ce înseamnă că indiferent de cantitatea de leptină produsă de organism, creierul nu o mai poate recunoaște. Așadar, apetitul crește și totodată organismul arde mai lent caloriile.

Factorul genetic

Cauzele genetice ale obezității sunt extrem de rar întâlnite. Sindromul Prader-Willi și sindromul Bardet-Biedl sunt afecțiuni considerate cauze genetice ale obezității.

Bacteriile intestinale

Și bacteriile intestinale pot deveni factori de risc pentru obezitate. Sistemul gastrointestinal este populat de numeroase bacterii, care formează microbiota intestinală. Cercetările în domeniu au arătat că persoanele care suferă de obezitate au bacterii diferite, în comparație cu persoanele cu o greutate normală. La pacientul supraponderal sau cu obezitate, bacteriile din intestine reușesc să ia mai multă energie din alimente, mărind astfel aportul caloric consumat, ceea ce înseamnă că aceasta ar putea fi o cauză pentru care se formează depozitele de grăsime.

Lipsa somnului de bună calitate

Cercetările au arătat o legătură între somnul slab calitativ - nu dormi suficient sau nu te odihnești cum trebuie - și un indice de masă corporală (IMC) ridicat. Dacă dormi regulat mai puțin de 7 ore pe noapte, acest lucru poate afecta hormonul care controlează foamea și poftele alimentare. Cu alte cuvinte, lipsa unui somn de bună calitate te poate face mai susceptibil să mănânci în exces.

Stres necontrolat

Stresul pe termen lung și chiar și cel pe termen scurt poate afecta creierul și poate stimula organismul să producă hormoni, cum ar fi cortizolul, care controlează echilibrul energetic și nevoia de a mânca. Aceste modificări hormonale te pot face să mănânci mai mult și să depozitezi mai multe grăsimi.

Diverse boli

Și unele afecțiuni, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice, sunt factori de risc pentru obezitate. Aceste afecțiuni trebuie tratate pentru ca greutatea unei persoane să se apropie de limitele normale.

Poluarea

Aerul poluat are un efect direct asupra hormonilor noștri, despre care se știe că afectează greutatea. Așadar, chiar și simpla expunere la poluare poate favoriza îngrășarea.

Ce poți face pentru a combate obezitatea, indiferent de cauzele sale?

Obezitatea poate fi combătută în ciuda faptului că a fost cauzată de unul dintre factorii menționați mai sus. Prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o alimentație hrănitoare, un număr adecvat de calorii și practicarea sportului în mod regulat, pacientul obez poate să ajungă la un indice de masă corporală încadrat în limitele sănătoase.

Consumul unui număr potrivit de calorii

Alimentația sănătoasă și echilibrată este esențială pentru reducerea numărului de kilograme și apoi menținerea la o greutate normală. La începutul dietei, se recomandă crearea unui deficit caloric mai mare, astfel încât arderile să fie stimulate. Un nutriționist te poate ajuta să adopți un plan alimentar sănătos și echilibrat, prin care să slăbești sănătos, fără să te înfometezi.

Practicarea unor forme de activitate fizică

Sportul este și el foarte important în lupta cu kilogramele în plus. Dacă pacientul are foarte multe kilograme în plus, medicul poate indica inițial doar dietă, și abia după ce persoana mai slăbește, se poate apuca să facă și mișcare. În principiu, e indicat să se practice minimum 30 de minute de exerciții fizice pe zi, iar pe parcurs să se prelungească durata antrenamentelor în funcție de disponibilitate. 

Mare atenție, însă, la alegerea exercițiilor practicate pentru că, din cauza greutății corporale mari, poți pune presiune mare pe unele articulații sau zone, cauzând dureri sau chiar probleme mai grave. Se recomandă practicarea sportului sub îndrumarea unui instructor, măcar în primele luni, până când numărul de kilograme reduse este mai mare.

Gestionarea stresului

Stresul este o problemă cu care te poți confrunta zi de zi, fie că este vorba de viața profesională, fie de cea socială sau personală, de aceea e necesar să găsești metode de a-l gestiona. Dacă lași stresul să te copleșească, poți constata o mulțime de efecte negative asupra corpului și minții, printre care dureri de cap, dureri în piept, probleme digestive, lipsa libidoului, anxietate, dar și mâncat în exces.

Caută, deci, să afli ce ți se potrivește pentru a scăpa de stres. Multe persoane spun că dacă faci mișcare zilnic, reușești să faci față mai ușor stresului. Că e vorba de o formă de mișcare moderată, cum ar fi o plimbare în pas rapid sau mers cu bicicleta fără să te forțezi, ori de ceva mai intens, cum ar fi un antrenament de mare intensitate (HIIT) sau jogging, important este să găsești ceva ce poți practica des, fără să simți că îți dă peste cap programul sau te obosește peste măsură.

Alte metode care pot ajuta la gestionarea stresului sunt drumețiile la pădure sau la munte, cititul cărților, aromaterapia, diverse forme de meditație sau conversațiile cu persoane dragi.

Obținerea unui somn de calitate

Dacă nu dormi destul sau ai un somn agitat și întrerupt, nu doar că ești tot timpul obosit, iritat și te concentrezi greu, dar, pe termen lung, îți crești riscul de boli de inimă, boli renale, diabet, depresie și obezitate. 

Unele tactici simple, respectate zilnic, te pot ajuta să dormi mai bine: evitarea alimentelor și băuturilor cu cofeină după ora 15.00 și a alcoolului cu câteva ore înainte de culcare, adoptarea unor obiceiuri relaxante seara (o baie caldă, cititul unei cărți, aromaterapie), evitarea statului cu ochii în ecrane cu o oră înainte de culcare, cina luată cu măcar două-trei ore înainte de ora de somn și, eventual, o cană cu ceai calmant cu câteva ore înainte de culcare (ceai de tei sau de lavandă, de sunătoare sau de păducel).

Alte strategii pentru a combate obezitatea

Dovezile au arătat că scăderea în greutate poate avea mai mult succes dacă implică alte strategii, alături de dietă și sport. Aceasta ar putea include lucruri precum:

  • să-ți stabilești unor obiective realiste de pierdere în greutate – dacă suferi de obezitate, chiar și pierderea inițială a doar 3% din greutatea corporală poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta complicații legate de obezitate; 
  • să mănânci mai încet și să fii atent la ce și când mănânci – de exemplu, să nu fii distras de televizor, de statul pe calculator, de discuțiile cu cei din jur;
  • să eviți situațiile în care știi că ai putea fi tentat să mănânci în exces;
  • să implici familia și prietenii în eforturile tale de slăbire – aceștia te pot ajuta să îți menții motivația de a slăbi și de a fi o persoană mai sănătoasă;
  • să îți monitorizezi progresul – de exemplu, să te cântărești regulat și să îți notezi greutatea într-o agendă, pentru că, pe măsură ce slăbești, vei căpăta încredere că te apropii de obiectivele stabilite și vei fi mai motivat să îți continui eforturile.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHLBI – Overweight and obesity: Causes and Risk Factors
https://www.nhlbi.nih.gov/health/overweight-and-obesity/causes
NHS Inform - Treating obesity
https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/nutritional/obesity#treating-obesity

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0