Dependenta emotionala - cum o recunosti & cum o combati

Atunci când ne gândim la dependențe, prima dată ne trec prin minte dependența de droguri, de tutun sau de alcool. Rareori ne gândim la dependențele de natură emoțională, deși acestea există, chiar dacă de multe ori nu sunt identificate și nici tratate.

Dependența poate fi definită ca o tulburare cronică, recidivantă, caracterizată prin dorința permanentă de a folosi ceva până la punctul în care persoana afectată își face rău, dar nu se poate opri. Dependența a fost conceptualizată ca un ciclu în trei etape: exces/intoxicare, retragere/afectare negativă și preocupare/anticipare, care se agravează în timp și implică schimbări în sistemele de recompensă și stres ale creierului. 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Dependențele de substanțe sunt frecvente, dar nu sunt singurele

Deși când ne gândim la dependențe, ne vin în minte mai ales cele care implică substanțe, și dependența emoțională este o realitate. Specialiștii spun că emoțiile sunt esențiale pentru mecanismele noastre înnăscute de supraviețuire și reprezintă baza pentru conexiunile noastre neurologice cu alte ființe. 

Concret, emoțiile ne permit să ne simțim mai apropiați de cei din jur, să simțim compasiune și empatie, bucurie și fericire. Atunci când emoțiile sunt corect modulate și integrate cu funcțiile cognitive (raționament, analiză, planificare și logică), creierul funcționează flexibil și cu capacități extinse de îngrijire de sine, productivitate, prudență și relații sănătoase.

Deși aduc multe avantaje, emoțiile au și părți negative: pot copleși în mod inadecvat logica unei persoane și o pot împiedica să anticipeze consecințele sau să le facă față. În acest context poate apărea și dependența emoțională. Poți ajunge dependent emoțional de partenerul de viață (cea mai des întâlnită dependență în rândul adulților), dar și de părinți, frați, prieteni sau chiar de... psiholog. Cum îți dai seama că ai dezvoltat dependență emoțională față de o persoană și ce e de făcut?

Ce este dependența emoțională?

Există câteva semne care trădează dependența pe care o ai față de o altă persoană – iată despre ce este vorba:

  • Te temi de faptul că persoana cu pricina te-ar putea abandona, nu îți imaginezi viața fără ea și ești sigur că nu te-ai descurca pe cont propriu dacă nu ai avea acea persoană lângă tine.
  • Te îngrozește gândul că persoana față de care ai dezvoltat dependență nu îți împărtășește sentimentele.
  • Ai gânduri recurente cu privire la persoana respectivă și la relația voastră.
  • Nu poți face nimic fără acordul acelei persoane.
  • Pui gândurile, sentimentele și programul persoanei față de care ai creat dependență înaintea propriilor nevoi.
  • Prezența persoanei cu princina este singurul lucru care te liniștește și îți oferă bucurie.
  • Te temi foarte tare de singurătate.
  • Toate lucrurile pe care le faci au scopul de a atrage atenția acelei persoane.
  • Atunci când persoana respectivă își face planuri fără tine, te simți dezamăgit, furios și neglijat.
  • Simți că viața ta nu are sens dacă nu o trăiești în compania persoanei de care ești dependent.

Dacă observi aceste semne la tine, înseamnă că ai dezvoltat o dependență față de cineva drag. Pe de altă parte, dacă sesizezi aceste semne la cineva apropiat, ar trebui să aduci în discuție dependența emoțională și să încerci să îi explici cum stau lucrurile.

Din ce cauze poate să apară dependența emoțională?

De cele mai multe ori, există un cumul de factori care favorizează comportamentul dependent al unei persoane – în această situație, de pildă, comportamentul părinților în copilărie, abandonul, precum și traiul într-o familie cu diverse probleme sunt principalii factori care determină instalarea dependenței emoționale la maturitate.

Cum tratezi dependența emoțională?

Dacă ai dezvoltat deja dependență emoțională față de o persoană, este extrem de dificil să o combați pe cont propriu, așa că ai putea avea nevoie de ajutorul unui specialist pentru a reuși. Un psiholog te poate ajuta să tratezi această dependență și să înțelegi de ce ai dezvoltat-o. 

Învață să îți observi sentimentele, să le depistezi originea, să cercetezi motivația din spatele fiecărei acțiuni și să te controlezi. Odată ce reușești să îți recunoști problema, îți va fi mult mai ușor să o combați. Acceptandu-ți dependența, vei reuși să oprești comportamentul specific acesteia. Nu poți schimba modul în care simți anumite lucruri, însă îți poți modifica propriul comportament, astfel încât să nu te sabotezi singur.

Pune-te pe tine pe primul loc, dar fără să devii egocentrist, iubește-te așa cum ești, iubește-i și pe cei din jur, însă fără să îți faci ție însuți rău. Comportamentul adictiv te rănește și îți afectează considerabil calitatea vieții, chiar dacă ai dezvoltat dependență față de o persoană, nu față de o substanță sau de o acțiune. E bine de știut că relațiile în care unul dintre parteneri a dezvoltat dependență față de celălalt sunt toxice.

Terapia cognitiv-comportamentală este cea care identifică tiparele eronate de gândire și le înlocuiește cu unele sănătoase. Acest tip de terapie te poate ajuta să combați orice fel de dependență, inclusiv pe cea emoțională. În comparație cu alte dependențe, cea emoțională este considerată ca fiind mult mai puțin periculoasă, manifestările sale fiind numai de natură afectivă.

O problemă care are legătură cu dependența, dacă este diagnosticată și tratată corespunzător, poate fi rezolvată. Așadar, este esențial să fii dispus să îți recunoșți problema și să cauți ajutor specializat.

Autoîngrijirea emoțională este crucială

Succesul în menținerea emoțiilor la locul lor trebuie să țină cont și de autoliniștire. Acesta este un termen larg care se referă la capacitatea și practica unei persoane de a se calma singură. Există multe tehnici de autoliniștire, inclusiv respirația ritmică, vorbitul cu sinele propriu și altele. Cea mai răspândită emoție negativă care îi dă peste cap pe oameni este anxietatea, aceasta deranjându-le pacea interioară și chiar sănătatea, stând la baza tuturor dependențelor.

Astfel, dependența emoțională poate fi considerată un răspuns dezadaptativ obișnuit la anxietate. Cu toate acestea, dependentul emoțional poartă nu numai povara anxietății continue, ci și preocuparea tulburătoare față de propriile sale dispoziții. Pentru a scăpa de această supunere față de dependența emoțională, persoana afectată trebuie să învețe stăpânirea de sine. Sentimentele față de nevoile și dorințele altor persoane sunt importante, dar nu mai importante decât cele față de propriile nevoi și dorințe.

Autoreglarea și autoîngrijirea emoțională sunt esențiale pentru sănătatea psihică personală și pentru a putea reacționa normal la ce vor ceilalți de la noi. Dependența emoțională ne subminează autocontrolul și demnitatea și ne împinge spre sacrificii în slujba celorlalți în detrimentul nostru.

Trebuie menținută o viziune realistă asupra emoțiilor

O persoană dominată de emoții are o viață interioară plină de suișuri și coborâșuri, în funcție de sensibilitățile de moment. Pentru a ieși din tiparul dependenței emoționale, trebuie să recunoști că ești susceptibil de a deveni copleșit de emoții și că lași sentimentele să îți dicteze cursul acțiunilor și să accepți ajutorul celor dragi și al unui terapeut pentru a învăța să vezi altfel viața și a obține o viziune realistă asupra emoțiilor.

Ai răbdare cu tine

Majoritatea oamenilor dezvoltă dependențe emoționale de-a lungul unei perioade lungi de timp, așa că este nerealist să te aștepți la o schimbare instantanee. Dedică-te procesului de combatere a dependenței, dar nu te învinovăți dacă merge mai greu, deoarece este absolut normal ca reprogramarea modului în care creierul tău răspunde la circumstanțe să se producă în timp. 

Ce rol au emoțiile?

Cum spuneam la început, emoțiile sunt importante, atâta vreme cât sunt ținute sub control. Emoțiile îndeplinesc mai multe roluri sănătoase, printre care și acelea că:

Te motivează să acționezi

Când urmează un examen dificil, de exemplu, s-ar putea să te simți îngrijorat legat de cât de bine te vei descurca, iar aceste răspunsuri emoționale te fac să studiezi mai asiduu. Simțind această anxietate față de examen, ai motivația să acționezi și să faci ceva pozitiv pentru a-ți îmbunătăți șansele de a obține o notă bună.

Te ajută să eviți pericolele

Cercetările sugerează că emoțiile au avut de-a lungul timpului un rol în supraviețuirea omenirii. Senzația de frică va declanșa în organism starea de „luptă sau fugi”, ceea ce duce la o serie de răspunsuri fiziologice care pregătesc organismul fie să rămână și să facă față pericolului, fie să fugă în siguranță.

Te susțin în luarea deciziilor

Emoțiile au o influență majoră asupra deciziilor pe care le iei, de la ceea ce mănânci la micul dejun până la numele pe care pui ștampila când mergi la vot. Chiar dacă ai impresia că deciziile tale sunt ghidate doar de logică și rațiune, nu este chiar așa. S-a demonstrat că inteligența emoțională sau capacitatea ta de a înțelege și de a gestiona emoțiile joacă un rol foarte important în luarea deciziilor.

Te învață cum să-i înțelegi pe ceilalți

Așa cum propriile emoții oferă altora informații valoroase despre tine, emoțiile celor din jur îți oferă, de asemenea, o mulțime de informații sociale despre ei. Comunicarea socială este o parte importantă a vieții și relațiilor de zi cu zi, iar a fi capabil să interpretezi și să reacționezi la emoțiile celorlalți este esențial.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Addiction: what is it?
https://www.nhs.uk/live-well/addiction-support/addiction-what-is-it/
Psych Central - Can You Become Addicted to a Person?
https://psychcentral.com/health/how-to-break-addiction-to-a-person#how-to-break-an-addiction-to-someone


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0