Legatura dintre deficitul de vitamina D si sindromul metabolic

Când vorbim de sindrom metabolic, descris ca un grup de afecțiuni care pot crește foarte mult riscul de boli cardiace, accident vascular cerebral (AVC) și diabet, statisticile arată că afectează aproximativ 12,5% din populația lumii, fiind mai des întâlnit pe continentele americane și în zona mediteraneeană estică (Cipru, Turcia, Liban etc.). Dar ce legătură este între lipsa de vitamina D și sindromul metabolic?

Sindromul metabolic este o combinație de factori care cresc riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte probleme de sănătate. Există mai multe studii științifice care au explorat legătura între vitamina D și sindromul metabolic. Deși rezultatele nu sunt definitive, majoritatea studiilor indică o relație importantă între nivelurile scăzute de vitamina D și un risc crescut de sindrom metabolic.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Nivelurile scăzute de vitamina D și componentele sindromului metabolic

Obezitatea

Persoanele cu obezitate au adesea un nivel redus de vitamina D. Țesutul adipos poate capta vitamina D, reducând cantitatea disponibilă pentru organism. Studiile sugerează că o deficiență de vitamina D poate contribui la depozitarea crescută de grăsimi și la dezvoltarea obezității.

Rezistența la insulină

Vitamina D are un rol important în metabolismul glucozei și sensibilitatea la insulină. Unele studii sugerează că suplimentarea cu vitamina D ar putea îmbunătăți sensibilitatea la insulină și ar putea reduce riscul de diabet de tip 2, o componentă cheie a sindromului metabolic.

Hipertensiunea arterială

Se crede că vitamina D poate influența tensiunea arterială prin reglarea sistemului renină-angiotensină, care controlează echilibrul de sodiu și tensiunea arterială. Studiile sugerează o corelație între deficiența de vitamina D și hipertensiune, deși datele nu sunt complet concludente.

Inflamația și stresul oxidativ în sindromul metabolic

Vitamina D are efecte antiinflamatorii și poate reduce nivelul markerilor de inflamație, care sunt adesea crescuți la persoanele cu sindrom metabolic. Inflamația cronică joacă un rol esențial în dezvoltarea acestui sindrom, iar suplimentarea cu vitamina D poate avea un efect benefic prin reducerea inflamației.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Menopauză, sindrom metabolic, lipsa de vitamina D 

Rezultatele unui studiu efectuat în Brazilia arată o puternică asociere între lipsa de vitamina D și sindromul metabolic la femeile aflate în post-menopauză. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Sao Paulo State University au detectat sindromul metabolic în cazul a 57,8% dintre femeile analizate care aveau o insuficiență de vitamina D în organism (între 20 și 29 de nanograme pe mililitru de sânge) sau o deficiență (mai puțin de 20 ng/ml) și doar 39,8% dintre participante aveau o cantitate suficientă de vitamina D în sânge (30 ng/ml sau mai mult).

Populația folosită pentru studiu a fost alcătuită din 463 de femei cu vârste între 45 și 75 de ani. Ele au fost monitorizate vreme de doi ani la un centru specializat pe menopauză al Universității Sao Paulo. Ultima menstruație a participantelor avusese loc cu 12 luni în urmă și femeile nu aveau probleme ale inimii în momentul studiului și nici înainte de acesta.

Pentru a indica dacă pacientele aveau sau nu sindrom metabolic, studiul a adoptat parametrii tipici pentru diagnosticarea sindromului metabolic:

  • circumferința taliei peste 88 de centimetri,
  • hipertensiune arterială (valori peste 130/85 mmHg);
  • hiperglicemie (glucoza în sânge pe nemâncate era de 100 mg/dl);
  • niveluri anormal de mari ale trigliceridelor (peste 150 mg/dl)
  • și niveluri mari ale colesterolului (HDL sub 50 mg/dl)

Sindromul metabolic a fost diagnosticat dacă trei sau mai multe criterii dintre cele de mai sus erau bifate.

„Noi am măsurat nivelul vitaminei D la participantele noastre și am analizat, totodată, parametrii care indicau sindromul metabolic. Am descoperit că, pe măsură ce vitamina D în sânge avea un nivel mai mic, pe atât era mai mare riscul să fie prezent sindromul metabolic la persoana respectivă. Rezultatele sugerează că suplimentarea și menținerea unor niveluri adecvate ale vitaminei D în cazul femeilor care au intrat la menopauză poate reduce riscul de boală”, a declarat cercetătoarea Eliana Aguiar Petri Nahas, una dintre autoarele studiului.

Alte studii au descris existența câtorva mecanisme care ar putea explica efectul vitaminei D în ceea ce privește componentele sindromului metabolic. Potrivit unui articol, cea mai plauzibilă explicație pentru asocierea aceasta este că vitamina D influențează secreția de insulină și sensibilitatea insulinei, care joacă un rol major în sindromul metabolic.

„Receptorul vitaminei D este exprimat în celule beta pancreatice care secretă insulină și în țesuturile periferice, precum mușchii scheletici și țesuturile adipoase. Deficiența de vitamina D poate compromite capacitatea celulelor beta pancreatice de a transforma pro-insulina în insulină”, au scris cercetătorii. Cu toate acestea, au mai spus ei, este nevoie de mai multe studii pentru a confirma această legătură. 

Cum îți scazi riscul de sindrom metabolic?

Reducerea riscului de sindrom metabolic presupune adoptarea unui stil de viață sănătos și gestionarea factorilor de risc asociați. 

Menținerea unei greutăți corporale sănătoase

Chiar și o pierdere modestă de 5-10% din greutatea corporală dacă ești supraponderal sau suferi de obezitate poate reduce semnificativ riscul de sindrom metabolic și îmbunătățește markerii metabolici, cum ar fi tensiunea arterială, colesterolul și glicemia. Grăsimea abdominală este un indicator important al sindromului metabolic. Activitatea fizică regulată și o dietă echilibrată sunt esențiale pentru a scădea această grăsime viscerală.

Activitate fizică regulată

Activitatea fizică moderată, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau ciclismul, cel puțin 150 de minute pe săptămână, poate ajuta la controlul greutății, scăderea tensiunii arteriale și îmbunătățirea sensibilității la insulină. Ridicarea greutăților sau exercițiile de rezistență pot contribui la reducerea masei grase și la creșterea masei musculare, ceea ce îmbunătățește metabolismul și reduce riscul de sindrom metabolic.

Adoptarea unei alimentații potrivite

Consumul de alimente bogate în fibre (legume, fructe, leguminoase) și cu un indice glicemic scăzut ajută la controlul glicemiei și la menținerea unui metabolism sănătos. Limitarea zahărului și a carbohidraților rafinați (cum ar fi pâinea albă, prăjiturile) poate reduce riscul de creștere a glicemiei și rezistența la insulină. Înlocuirea grăsimilor saturate și trans cu grăsimi nesaturate, cum ar fi cele din ulei de măsline, avocado și nuci, poate ajuta la reducerea colesterolului și la protejarea sănătății inimii.

Gestionarea stresului

Știai că stresul prelungit poate contribui la creșterea tensiunii arteriale și la rezistența la insulină? Practici precum meditația, yoga, respirația profundă sau activitățile recreative pot reduce nivelul de stres și pot îmbunătăți sănătatea generală.

Somn adecvat

Somnul de calitate este crucial pentru menținerea unui metabolism sănătos. Lipsa somnului este asociată cu un risc crescut de obezitate, diabet și boli cardiovasculare. Dormitul 7-8 ore pe noapte sau măcar 6 este recomandat pentru o mai bună stare de sănătate la adulți.

Renunțarea la fumat

Fumatul crește riscul de sindrom metabolic prin impactul său asupra tensiunii arteriale, nivelului de colesterol și inflamației sistemice. Renunțarea la fumat este una dintre cele mai importante schimbări pentru a-ți îmbunătăți sănătatea metabolică.

Limitarea alcoolului

Consumul excesiv de alcool contribuie la creșterea tensiunii arteriale, la acumularea de grăsime abdominală și la dereglarea metabolismului glucozei. Se recomandă consumul moderat, adică până la un pahar pe zi pentru femei și până la două pahare pe zi pentru bărbați.

Cum preîntâmpini lipsa de vitamina D?

Pielea produce vitamina D atunci când este expusă la lumina soarelui. În general, între 10 și 30 de minute de expunere la soare, de câteva ori pe săptămână, sunt suficiente. Expunerea directă la soare (fără protecție solară) pe brațe, picioare sau față, în special dimineața sau după-amiaza, este cea mai eficientă. 

Include în meniul tău obișnuit alimente care sunt surse naturale de vitamina D: somon, macrou, hering, sardine, ficat de cod, ouă, ciuperci. Multe produse alimentare cum ar fi unele iaurturi și cereale sunt îmbogățite cu vitamina D.

În cazul în care expunerea la soare și aportul din alimentație nu sunt suficiente, suplimentele cu vitamina D pot fi o soluție eficientă. Suplimentele sunt disponibile sub formă de vitamina D2 (ergocalciferol) sau vitamina D3 (colecalciferol), ultima fiind mai eficientă în creșterea nivelului de vitamina D în organism. Pentru majoritatea adulților, se recomandă o doză zilnică de 600-800 UI de vitamina D, dar persoanele cu deficiențe severe pot avea nevoie de doze mai mari, conform recomandărilor medicului. 

Dacă ai un risc ridicat de lipsă de vitamina D (de exemplu, dacă ai o piele mai închisă, ești în vârstă, suferi de obezitate sau nu prea ieși în soare), este recomandat să efectuezi periodic teste pentru a verifica nivelul de vitamina D. Medicul îți poate recomanda suplimentele potrivite sau ajustarea stilului de viață, e indicat să îi ceri sfatul înainte de a lua orice fel de suplimente.

E bine de știut că, pe măsură ce îmbătrânim, pielea devine mai puțin eficientă în producerea de vitamina D, iar rinichii procesează mai puțin eficient vitamina D activă. De aceea, persoanele în vârstă ar trebui să acorde o atenție specială surselor de vitamina D. De asemenea, vitamina D poate fi stocată în țesutul adipos, devenind mai puțin disponibilă pentru circulația în organism, deci persoanele obeze pot avea nevoie de doze suplimentare de vitamina D față de restul populației.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Association of Vitamin D Status With Metabolic Syndrome and Its Individual Risk Factors: A Cross-Sectional Study
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10229074/
Studiul „Association of Vitamin D Status With Metabolic Syndrome and Its Individual Risk Factors: A Cross-Sectional Study”, apărut în Cureus. 2023 Apr; 15(4): e38344. Published online 2023 Apr 30. doi: 10.7759/cureus.38344, autori: Monika Pathania et al.
Pub Med - Vitamin D deficiency is associated with metabolic syndrome in postmenopausal women
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29169589/
Studiul „Vitamin D deficiency is associated with metabolic syndrome in postmenopausal women”, apărut în Maturitas. 2018 Jan:107:97-102. doi: 10.1016/j.maturitas.2017.10.011. Epub 2017 Oct 18, autori: Eliana Aguiar Petri Nahas  et al.


Te-ar mai putea interesa și...


CELE MAI CITITE

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0