Focus Afectiunile prostatei
Antigenul prostatic specific (PSA) - instrument util în screening-ul cancerului prostatic?
Antigenul prostatic specific (PSA) - instrument util în screening-ul cancerului prostatic?
Noutăți în afecțiunile prostatei Antigenul prostatic specific (PSA) - instrument util în screening-ul cancerului prostatic? Cum se face testul PSA si care sunt semnalele de alarma pentru cancerul de prostata?
Citește mai mult
Prostatita: cauze, simptome si tratament
Prostatita: cauze, simptome si tratament
Despre prostată Prostatita: cauze, simptome si tratament Prostatita consta in inflamarea prostatei, adica a glandei situate exact sub...
Citește mai mult
Primele semne de alarma ale cancerului de prostata
Primele semne de alarma ale cancerului de prostata
Simptome și diagnostic în afecțiunile prostatei Primele semne de alarma ale cancerului de prostata Cancerul de prostata poate avea simptome subtile la inceput. Este important...
Citește mai mult
Cancerul de prostata: Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro
Cancerul de prostata: Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro
Despre prostată Cancerul de prostata: Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro Toate informatiile necesare despre cancerul de prostata pe Doc.ro.  
Citește mai mult
Adenomul de prostata (hiperplazia benigna de prostata sau prostata marita): Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro
Adenomul de prostata (hiperplazia benigna de prostata sau prostata marita): Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro
Despre prostată Adenomul de prostata (hiperplazia benigna de prostata sau prostata marita): Simptome, Cauze, Tratament - Doc.ro Ce e bine sa stii despre adenomul de prostata sau prostata marita?
Citește mai mult
Recomandari pentru pacientii cu prostatita: regim, miscare, odihna
Recomandari pentru pacientii cu prostatita: regim, miscare, odihna
Îngrijire și lifestyle în afecțiunile prostatei Recomandari pentru pacientii cu prostatita: regim, miscare, odihna Prostatita este afectiunea care consta in inflamarea prostatei, glanda care...
Citește mai mult
Tuseul rectal: ce presupune aceasta investigatie si cum te pregatesti pentru ea
Tuseul rectal: ce presupune aceasta investigatie si cum te pregatesti pentru ea
Simptome și diagnostic în afecțiunile prostatei Tuseul rectal: ce presupune aceasta investigatie si cum te pregatesti pentru ea Tuseul rectal, cunoscut si sub denumirea de examinare rectala, este o metoda...
Citește mai mult
Tratamentul cu antibiotice pentru prostatita
Tratamentul cu antibiotice pentru prostatita
Tratament și opțiuni în afecțiunile prostatei Tratamentul cu antibiotice pentru prostatita  Cand este necesar tratamentul cu antibiotice in caz de prostatita?
Citește mai mult
Recidiva biochimica dupa prostatectomia radicala
Recidiva biochimica dupa prostatectomia radicala
Tratament și opțiuni în afecțiunile prostatei Recidiva biochimica dupa prostatectomia radicala Cum se poate scadea riscul de recidiva biochimica in cancerul prostatic?
Citește mai mult
Cele mai frecvente simptome ale afectiunilor prostatei
Cele mai frecvente simptome ale afectiunilor prostatei
Simptome și diagnostic în afecțiunile prostatei Cele mai frecvente simptome ale afectiunilor prostatei Dupa implinirea varstei de 50 de ani, riscul de afectiuni ale prostatei este...
Citește mai mult
Urinarea frecventa si afectiunile prostatei
Urinarea frecventa si afectiunile prostatei
Simptome și diagnostic în afecțiunile prostatei Urinarea frecventa si afectiunile prostatei  Iata ce legatura exista intre urinarea frecventa si afectiunile prostatei!
Citește mai mult
Complicatii ale adenomului de prostata: obstructie urinara si pietre la vezica
Complicatii ale adenomului de prostata: obstructie urinara si pietre la vezica
Simptome și diagnostic în afecțiunile prostatei Complicatii ale adenomului de prostata: obstructie urinara si pietre la vezica Ce complicatii poate avea adenomul de prostata?
Citește mai mult
Încarcă mai multe

Despre prostată – informații generale

Prostata este o glandă care face parte din sistemul reproducător al bărbatului, aceasta contribuind la producerea lichidului seminal. Dimensiunile acesteia sunt similare cu cele ale unei nuci/ castane și este amplasată în partea de jos a vezicii urinare, în fața rectului. Totodată, prostata înconjoară o porțiune a uretrei, adică a canalului prin intermediul căreia urina călătorește din vezică înspre penis. De aceea, atunci când prostata se mărește sau se inflamează, pot apărea simptome la urinare.

În mod normal, la tinerețe, prostata nu provoacă probleme, însă odată cu înaintarea în vârstă crește și riscul de afecțiuni ale acestei glande. Bărbații de peste 50 de ani sunt în mod deosebit afectați de prostata mărită, prostatită ori chiar de cancer de prostată.

Ce este prostata?

Prostata este glanda răspunzătoare cu producerea și secretarea unui fluid care va intra în componența lichidului seminal, facilitând astfel ajungerea spermatozoizilor la ovul. În timpul ejacularii, prostata împinge acest fluid către uretră. În același timp, vasele deferente aduc spermatozoizii către veziculele seminale, pentru producerea spermei.

Anatomia prostatei

Prostata are dimensiunile unei castane și o formă ușor conică. Aceasta este alcătuită din 5 părți: baza, lobul anterior, lobul posterior și doi lobi laterali. Totodată, această glandă are trei zone: zona centrală, zona periferică și cea de tranziție. Prostata se dezvoltă complet până în jurul vârstei de 25 de ani. Aceasta ar trebui să cântărească aproximativ 30 de grame, însă pe măsură ce bărbatul înaintează în vârstă, poate să mai crească.

Ce rol are prostata în organism?

Rolul prostatei este acela de a produce fluidele necesare pentru lichidul seminal, care transportă spermatozoizii în timpul orgasmului masculin.

Cum funcționează prostata?

Concret, în timpul ejaculării, milioane de spermatozoizi pornesc care canalele deferente, amplasate în zona prostatei. În momentul în care aceștia ajung la destinație, prostata se contractă, închizând deschiderea dintre vezica urinară și uretră și eliberând totodată în uretră fluidele produse. Lichidul seminal obținut este împins către penis.

Fluidele produse de prostată alcătuiesc aproximativ o treime din cantitatea finală de spermă. Aceste fluide conțin o serie de enzime, dar și zinc ori acid citric. Printre enzimele eliberate se regăsește și PSA – antigenul prostatic specific, care lichefiază lichidele seminale.

Boli ale prostatei

Bărbații pot avea, pe parcursul vieți, de-a face cu o serie de boli ale prostatei. Unele dintre ele pot avea simptome care afectează calitatea vieții acestuia, altele îi pot pune viața în pericol. Important este că orice afecțiune a prostatei, diagnosticată și tratată timpuriu, se poate vindeca, chiar și cancerul prostatic.

Din ce cauză apar bolile prostatei?

De multe ori, cauzele bolilor care afectează prostata rămân necunoscute. De pildă, pe de o parte, hiperplazia benignă de prostată, adică adenomul de prostată, nu are cauze cunoscute, așa cum nu are nici cancerul prostatic. Pe de altă parte însă, în cazul prostatitei bacteriene, cauza este evidentă: infecția bacteriană.

Simptomele bolilor prostatei

În stadiile incipiente, bolile prostatei pot fi asimptomatice. Însă pe măsură ce afecțiunea evoluează, simptomele apar.

Nevoia frecventă de urinare

Dacă prostata este mărită sau inflamată, pune presiune sporită pe uretră, iar de aici și nevoia permanentă de a merge la toaletă, chiar și pe timpul nopții. Mai mult decât atât, prostata mărită poate presa și partea inferioară a vezicii urinare.

Senzația de golire incompletă a vezicii urinare

Dacă prostata se mărește și obstrucționează fluxul urinei prin uretră, este posibil ca vezica să nu se poată goli în totalitate.

Jetul urinei este slab

Dacă prostata pune presiune pe uretră, blocând fluxul urinei într-o anumită zonă, apare jetul slab al urinei din cauza că aceasta nu reușește să treacă cu ușurință de la vezica urinară către penis.

Pierderea abilității de a te abține când ai nevoie la toaletă

În mod normal, din momentul în care apare nevoia de urinare până când trebuie să mergi urgent la toaletă, pot trece chiar și câteva ore. În cazul unor afecțiuni ale prostatei, nevoia de urinare este întotdeauna urgentă.

Apar usturimile, durerile și disconfortul la urinare

Odată cu unele boli ale prostatei, pot apărea simptomele neplăcute în timpul urinării – poate fi vorba despre un disconfort minor, dar și despre dureri severe.

Cum se diagnostichează bolile prostatei?

Dacă apar simptomele enumerate mai sus, e necesar ca bărbatul afectat să meargă la un consult urologic în cel mai scurt timp. Acesta poate suferi de o afecțiune a prostatei, iar medicul este cel în măsură să stabilească un diagnostic, precum și tratamentul necesar.

Chiar și fără să apară simptomele de mai sus, bărbații de peste 50 de ani ar trebui să meargă la un control urologic anual, pentru că odată cu înaintarea în vârstă cresc riscurile care țin de bolile prostatei. Dacă bărbatul are și alți factori de risc asociați, cum ar fi istoricul familial, controlul urologic poate fi realizat chiar de două ori pe an. Screeningul nu trebuie neglijat întrucât poate fi cel care salvează viața pacientului.

Analizele de sânge – testul PSA

Analizele de sânge făcute pacientului suspectat de afecțiuni ale prostatei măsoară, în primul rând, nivelul PSA (antigen prostatic specific) din sânge. Glanda prostată produce proteina denumită PSA, al cărei nivel mare poate trăda afecțiuni precum hiperplazia benignă de prostată, adică prostata mărită, dar și cancerul prostatic. În funcție de rezultatele la această analiză, medicul poate recomanda investigații suplimentare.

Analizele de urină

Și analizele de urină pot fi de ajutor – acestea pot depista o infecție. Totodată, cu ajutorul analizelor de urină se poate localiza infecția. Aceasta poate fi la nivelul uretrei, dar și la nivelul prostatei.

Tușeul rectal (examinarea digitală rectală)

Examinarea rectală este o metodă de diagnosticare pe cât de banală, pe atât de utilă. Aceasta poate oferi medicului informații prețioase cu privire la dimensiunile, textura și fermitatea glandei. Tușeul rectal se face prin palparea cu ajutorul degetului, de către medic, a rectului. Medicul își va pune o mănușă, apoi va aplica lubrifiant și va introduce degetul prin anus. Cu toate că nu este o procedură dureroasă, poate cauza disconfort major. Din fericire însă, nu este o operațiune care să dureze mai mult de câteva minute.

Ecografia abdominală sau transrectală

Ecografia abdominală folosește undele radio pentru observarea aparatului urinar, astfel încât să detecteze anomalii. Această procedură nu este dureroasă și nici costisitoare și poate oferi informații de preț cu privire la un posibil blocaj cauzat la nivelul aparatului urinar de către prostată. Ecografia transrectală permite observarea în detaliu a prostatei. Se pot observa astfel tumori, noduli, modificarea dimensiunilor ori a texturii acestei glande. Dacă medicul suspectează că o formațiune ar putea fi canceroasă, poate realiza în timpul acestei ecografii și recoltare de țesut pentru biopsie.

Biopsia prostatei

Biopsia prostatei se face atunci când e suspectat cancerul prostatic. Această procedură implică recoltarea unei mostre de țesut în vederea examinării ulterioare la microscop și permite identificarea celulelor canceroase.

Investigațiile imagistice CT și RMN

Tomografia computerizată și RMN-ul se fac de regulă în cazul pacienților cu cancer prostatic, în vederea stabilirii modului în care s-a răspândit boala. Nu sunt investigații dureroase, însă pentru RMN pacientul poate primi un sedativ dacă suferă de claustrofobie.

Factori de risc care măresc predispoziția pentru boli ale prostatei

Cu toate că în general nu se cunosc cauzele care au declanșat boala la nivelul prostatei, oamenii de știință au identificat factorii care măresc riscul de apariție a unei asemenea boli.

Vârsta

Vârsta este principalul factor de risc în bolile prostatei. Cu cât bărbatul înaintează mai mult în vârstă, cu atât este mai predispus la boli precum prostată mărită sau chiar cancer de prostată. După 50 de ani, e indicat să se facă anual un control urologic tocmai din cauza riscului crescut.

Istoricul familial

Dacă bărbatul are o rudă care a primit diagnosticul de adenom de prostată sau de cancer prostatic, este expus unui risc mai mare de a dezvolta, la rândul lui, una dintre aceste boli.

Obezitatea

Nu se cunosc cauzele acestei asocieri, însă un indice de masă corporală prea mare contribuie, de asemenea, la riscul mărit de boli ale prostatei.

Cele mai frecvente boli ale prostatei

Cele mai frecvente boli ale prostatei sunt: prostata mărită, prostatita și cancerul de prostată. Acestea au simptome asemănătoare, de aceea trebuie să mergi la medic pentru a afla ce afecțiune îți cauzează simptomele neplăcute.

Hiperplazia benignă de prostată (prostată mărită sau adenomul de prostată)

Hiperplazia benignă de prostată, în termeni populari prostată mărită, este o problemă de sănătate des întâlnită în rândul persoanelor în vârstă. Aceasta nu pune viața pacientului în pericol, însă îi poate afecta considerabil calitatea vieții. Din motive necunoscute, prostata poate să crească de-a lungul timpului, mărindu-și atât de mult dimensiunile încât să obstrucționeze fluxul urinei de-a lungul uretrei. Astfel, apar simptomele precum nevoia frecventă de urinare, senzația de golire incompletă a vezicii și usturimile ori disconfortul la urinare.

Din fericire, simptomele adenomului de prostată pot fi calmate prin tratament medicamentos. Dacă pacientul nu răspunde la tratament și simptomele persistă, poate fi necesară intervenția chirirgicală. Prostatectomia simplă poate fi folosită pentru îndepărtarea porțiunii din prostată care afectează uretra.

Prostatita

Prostatita constă în inflamația prostatei. Aceasta poate apărea la orice vârstă, însă mai expuși sunt bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani.

Există 4 tipuri diferite de prostatită:

  • Prostatită acută bacteriană
  • Prostatită cronică bacteriană
  • Prostatită cronică
  • Prostatită asimptomatică

Indiferent de tipul de prostatită, medicii preferă tratamentul cu antibiotice, pentru a se asigura că infecția, fie ea depistată sau „acunsă”, este combătută. Prostatita asimptomatică nu necesită tratament.

Cancerul de prostată

Cancerul de prostată afectează în general bărbații de peste 50 de ani. Nu se cunosc cauzele apariției cancerului prostatic, însă istoricul familial crește riscul.

Cercetătorii au găsit dovezi că monitorizarea activă a cancerului de prostată localizat este o alternativă sigură la intervenția chirurgicală imediată sau la radiații. Un studiu recent a arătat că, după 15 ani de urmărire, mortalitatea specifică cancerului de prostată a fost scăzută, indiferent de tratamentul atribuit. 

Studiul a comparat direct trei abordări – intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorilor, tratamentul cu radiații și monitorizarea activă după diagnostic. Oamenii de știință implicați au declarat că nu a existat nicio diferență în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de prostată la 15 ani între grupuri. Supraviețuirea pentru toate cele trei grupuri a fost ridicată - 97%, indiferent de tratament.

Prostatectomia radicală, care implică eliminarea completă a prostatei, precum și radioterapia, chimioterapia, terapia hormonală și chiar și crioterapia pot fi folosite în tratarea acestui cancer.

Tratarea bolilor prostatei

În funcție de boala prostatei care a fost diagnosticată, pacientul va primi tratamentul cel mai potrivit.

Tratament medicamentos pentru afecțiunile prostatei

Prostata mărită, de pildă, este tratată cu medicamente alfa blocante, cu antiinflamatoare și cu relaxante musculare. Acestea ameliorează simptomele cauzate de inflamația glandei.

Prostatita este tratată cu antibiotice, dar pot fi folosite și antiinflamatoarele pentru ameliorarea simptomelor neplăcute. Antibioticele pot fi administrate pe o perioadă de 6 săptămâni în cazul prostatitei acute, iar în cazul celei cronice tratamentul poate dura chiar mai mult.

Cancerul prostatic poate fi tratat și cu chimioterapie sau terapie hormonală. Medicul oncolog este cel care stabilește tratamentul. Acestea vin în completarea tratamentului chirurgical.

Tratament chirurgical pentru afecțiunile prostatei

Tratamentul chirurgical este recomandat, uneori, în tratarea bolilor prostatei.

Prostatectomia simplă presupune îndepărtarea unei porțiuni din glandă. Această intervenție se face în cazul hiperplaziei benigne de prostată dacă tratamentul medicamentos nu ameliorează simptomele.

Prostatectomia radicală presupune îndepărtarea completă a prostatei, precum și a țesuturilor din jurul acesteia ori a ganglionilor limfatici din apropiere. Aceasta este recomandată pacienților care suferă de cancer de prostată.

Stil de viață recomandat pentru afecțiunile prostatei

În caz de hiperplazie benignă de prostată (prostată mărită) se recomandă:

  • limitarea consumului de lichide la 2l/ zi
  • evitarea consumului de alcool și cofeină
  • restricționarea consumul de lichide după masa de seară
  • urinarea din 3 în 3 ore
  • menținerea unei greutăți sănătoase, prin alimentație echilibrată și sport
  • evitarea suplimentelor alimentare cu zinc în doze mari 

În caz de prostatită se recomandă:

  • Băile calde de șezut și compresele calde pentru ușurarea simptomelor
  • Evitarea alcoolului și cofeinei
  • Hidratarea
  • Evitarea mersului pe bicicletă și echitația

În caz de cancer de prostată se recomandă:

  • Adoptarea unei diete sănătoase, bogată în legume și fructe
  • Adoptarea unui stil de viață activ
  • Menținerea greutății corporale normale
  • Consilierea terapeutică

Prevenirea bolilor prostatei

Întrucât în cele mai multe cazuri nu se cunoaște cauza apariției bolilor de prostată, nu există metode de prevenire concrete. Se recomandă însă un stil de viață sănătos și echilibrat, fără excese. Evitarea contactului sexual neprotejat poate reduce riscul de prostatită bacteriană cauzată de o boală cu transmitere sexuală. De pildă, bacteria Chlamydia poate cauza prostatită.


Bibliografie:
Merck Manual - Benign Prostatic Hyperplasia (BPH)
https://www.merckmanuals.com/professional/genitourinary-disorders/benign-prostate-disease/benign-prostatic-hyperplasia-bph
Merck Manual – Prostatitis
https://www.merckmanuals.com/professional/genitourinary-disorders/benign-prostate-disease/prostatitis
MSD Manual - Prostate Cancer
https://www.msdmanuals.com/professional/genitourinary-disorders/genitourinary-cancers/prostate-cancer
Fifteen-Year Outcomes after Monitoring, Surgery, or Radiotherapy for Prostate Cancer
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2214122
Studiul „Fifteen-Year Outcomes after Monitoring, Surgery, or Radiotherapy for Prostate Cancer”, apărut în NEJM, March 11, 2023, DOI: 10.1056/NEJMoa2214122, autori: Freddie C. Hamdy et al.
Pub Med – Prostate cancer progression and mortality: a review of diet and lifestyle factors
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27518576/
Studiul „Prostate cancer progression and mortality: a review of diet and lifestyle factors”, apărut în World J Urol. 2017 Jun;35(6):867-874. doi: 10.1007/s00345-016-1914-3. Epub 2016 Aug 12, autori: Sam. F. Peisch et al.