Alăptarea scade riscul de menopauză precoce [studiu]

Alăptarea nou-născutului aduce numeroase beneficii cunoscute, însă, potrivit celor mai recente cercetări, aceste beneficii pot fi bilaterale, atât pentru cel mic, cât și pentru mamă. Rezultatele unui nou studiu epidemiologic, realizat pe aproximativ 108,000 de femei din Statele Unite ale Americii, pune în lumină legătura dintre alăptare și scăderea riscului de menopauză precoce, în special la femeile care au avut cel puțin o sarcină de minim 6 luni. Riscul cel mai scăzut s-a remarcat la femeile care au alăptat în mod exclusiv, fără a apela la formulă de lapte, în primele luni de viață ale copilului, și până la un an de zile. 

Studiul a fost condus de Christine Langton și de Elizabeth Bertone-Johnson, în cadrul Universității din Massachusetts - Amherst's School of Public Health and Health Sciences. Potrivit autorilor studiului, cei doi factori amintiți, și anume sarcina și alăptatul pot preveni, în condiții normale, ovulația și pot încetini scăderea numărului de foliculi ovarieni pe parcursul trecerii timpului. Datorită acestui fenomen, sarcina și alăptatul pot scădea riscul menopauzei timpurii, care se definește prin încetarea ciclului menstrual înainte de vârsta de 45 de ani. 

Menopauza precoce este asociată cu un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare, declin al funcțiilor cognitive și osteoporoză. Toate aceste informații au fost semnalate în revista de specialitate JAMA Network Open.  Christine Langton, împreună cu echipa de cercetare, subliniază faptul că rezultatele obținute în urma studiului nu merg până la a stabili o durată concretă a perioadei de alăptare care poate aduce beneficii în acest sens, ci confirmă ipoteza conform căreia acest mecanism biologic – menopauza – este influențată de durata perioadei de alăptare. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De asemenea, descoperirile obținute în urma unor studii similare susțin faptul că durata ideală de alăptare, atât pentru mamă, cât și pentru făt, se află în marja de 6 și 12 luni. Alăptarea presupune hrănirea fătului exclusiv cu lapte matern, fără alimente solide sau lichide. Potrivit echipei de cercetători, femeile cu un istoric de cel puțin 3 sarcini, care au alăptat, în mod exclusiv, pe o perioadă totală de 7-12 luni, au un risc de menopauză precoce cu 32% mai scăzut față de cele care au același număr de copii, dar au alăptat, în mod exclusiv, pe o perioadă mai mică de o lună de zile.  

Rezultatele studiului pun în lumină și o serie de asocieri importante. Mai precis, femeile cu un istoric de 2 sarcini prezintă un risc de menopauză precoce cu 16% mai mic față de cele cu sarcini care nu au fost duse la termen. La fel, femeile cu un istoric de 3 sarcini au un risc mai scăzut cu 22% de menopauză precoce față de cele care au născut prematur sau nu au reușit să-și ducă sarcina la termen.

Echipa de cercetători din Massachusetts consideră că acest studiu este primul care analizează legătura dintre alăptare și riscul menopauzei timpurii, existând un singur alt studiu axat pe relația dintre numărul de copii al unei mame și riscul de menopauză precoce. 

Acest lucru conferă greutate studiului de față, mai ales datorită numărului mare de participante și al factorului longitudinal, studiul analizând o bază de informații culese pe o durată de 26 de ani. Femeile care au luat parte la acest studiu se aflau, la acel moment, în etapa de premenopauză, aspect esențial pentru relevanța datelor obținute. 

Descoperirile acestui studiu aduc în primplan noi informații importante cu privire atât la potențialele cauze ale menopauzei precoce, cât și la modalitățile de prevenire ale acesteia. De altfel, alăptarea exclusivă a fătului în primele 6 luni de viață este una dintre recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru elaborarea studiului, echipa de cercetători de la Universitatea din Massachusetts au utilizat informații din istoricul medical al participantelor începând cu anul 1989. Parcursul acestora a fost urmărit până la intrarea la menopauză, împlinirea vârstei de 45 de ani, efectuarea unei histerectomii sau deces. 

 

Sursă foto : Shutterstock
Bibliografie:
Science Daily - Breastfeeding and childbearing linked to lower early menopause risk
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/01/200122110449.htm
Studiul Association of Parity and Breastfeeding With Risk of Early Natural Menopause, publicat în JAMA Network Open, în ianuarie 2020, autori: Christine R. Langton, Brian W. Whitcomb, Alexandra C. Purdue-Smithe, Lynnette L. Sievert, Susan E. Hankinson, JoAnn E. Manson, Bernard A. Rosner, Elizabeth R. Bertone-Johnson
https://jamanetwork.com/journals/jamanetworkopen/fullarticle/2759124

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0