Varicele: cauze, simptome, solutii
Varicele: cauze, simptome, solutii
Varicele: cauze, simptome, solutii
1. Varicele - informații generale
a. Ce sunt varicele?
b. De ce apar varicele?
c. Simptome ale bolii varicoase
d. Diagnosticul bolii varicoase
2. Metode de tratament pentru varice
a. Scleroterapia
b. Scleroterapia cu spumă
c. Terapia cu laser
d. Procedurile asistate de un cateter
e. Flebectomia
f. Stripping sau „smulgerea” varicelor
g. Operația endoscopică
h. Terapii naturiste
3. Complicații ale varicelor
4. Prevenția varicelor
Varicele - informații generale
Varicele reprezintă o problemă de sănătate deseori neglijată, dar care poate degenera în afecțiuni multiple și foarte severe. Știm că sângele circulă în corp prin artere și vene. Venele sunt acele tubulaturi ramificate care asigură întoarcerea sângelui către inimă, deseori împotriva gravitației, adică de jos în sus, de la picioare către trunchi, de la periferie către centru.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, venele sunt proiectate ca niște structuri elastice și dinamice (valvule), ba chiar sunt dotate cu supape unidirecționale, care împiedică întoarcerea sângelui și îl propulsează către inimă. Așa se întâmplă în mod normal, la persoanele sănătoase.
Problemele apar atunci când valvulele sunt defecte, sângele venos stagnează în venele periferice (mai ales ale picioarelor), presează din ce în ce mai mult pe peretele vasului în care se află și produce o dilatare a acestuia cu 3-4 mm. Atunci putem vorbi de varice.
Ce sunt varicele?
Varicele reprezintă un vas anormal de dilatat, cu un curs sinuos. Varicele apar, de regulă, în sistemul venos, însă e bine de știut că aceste dilatații pot afecta și vasele arteriale și vasele limfatice. Ca o definiție simplificată, varicele reprezintă o dilatație venoasă permanentă și neregulată (de aici și aspectul de vene răsucite), iar aceasta este mai frecventă la membrele inferioare, adică în picioare.
Venele varicoase sunt cel mai adesea venele superficiale de la picioare, care sunt supuse unei presiuni foarte mari atunci când stăm ridicați. Pe lângă faptul că sunt o problemă de natură estetică, venele varicoase pot fi extrem de dureroase, în special când persoana afectată stă în picioare o perioadă lungă de timp.
De ce apar varicele?
În cazul în care te întrebi care sunt cauzele venelor varicoase, reține că varicele apar atunci când venele de la picioare nu mai funcționează corect. Venele au valvule speciale care împiedică sângele să curgă înapoi, adică îl împiedică să se acumuleze în picioare. Însă când aceste valve dau greș și nu mai funcționează, sângele începe să se colecteze în vene, în loc să continue să circule în sus, în direcția inimii. În această situație, venele devin mai mari, se lărgesc, căpătând aceste dilatații permanente. Venele varicoase afectează cel mai adesea picioarele.
Potențialele cauze ale varicelor includ:
- Sarcina - unele femei însărcinate dezvoltă vene varicoase; sarcina crește volumul de sânge care circulă prin corpul femeii, însă scade fluxul sangvin de la picioare către zona pelvisului.
- Menopauza - tulburările hormonale din timpul menopauzei pot fi un factor care duce la apariția venelor varicoase; în plus, dacă urmezi o terapie de substituție hormonală, îți poate crește riscul de a avea vene varicoase.
- Vârsta înaintată (persoanele care au peste 50 de ani) - pe măsură ce înaintezi în vârstă, venele își pot pierde elasticitatea, iar din această cauză se dilată; valvele din vene pot deveni tot mai slăbite, permițându-i sângelui care ar fi trebui să circule în direcția inimii să curgă în direcția opusă, înspre picioare; astfel, sângele se acumulează în venele tale, iar acestea se dilată și devin varicoase.
- Statul în picioare pe perioade lungi de timp - sângele nu circulă la fel de bine dacă stai în aceeași poziție pe perioade lungi de timp.
- Obezitatea - kilogramele în plus înseamnă o presiune suplimentară exercitată pe vene.
- Genul - femeile sunt mai predispuse să dezvolte vene varicoase; modificările hormonale din timpul sarcinii, premenstruației sau menopauzei pot fi un factor care influențează boala varicoasă, deoarece hormonii feminini tind să relaxeze pereții venelor.
- Predispoziția genetică (istoricul medical familial - în cazul în care ai avut sau ai rude cu vene varicoase, există un mare risc ca și tu să dezvolți varice).
Într-un studiu extins (a inclus peste 800.000 de persoane), efectuat recent, cercetătorii au identificat 49 de variante genetice care cresc riscul de apariție a venelor varicoase. Aceștia spun că există diverse căi, inclusiv probleme cu țesuturile conjunctive ale corpului și sistemul imunitar care pot avea roluri-cheie în patologia venelor varicoase.
Simptome ale bolii varicoase
Venele palpabile, tensiunea în gambă, oboseala, toate concomitent cu umflarea picioarelor ziua și dezumflarea lor noaptea, iar într-un final colorarea brun-maronie a pielii piciorului afectat, sunt indicii certe ale unei afecțiuni cronice.
Cele mai grave forme de evoluție sunt ulcerul varicos și tromboflebita (în cazul acesteia sângele nu mai poate curge prin vena respectivă, apar cheagul și durerea intensă). Sunt și stadii mai ușoare ale varicelor, dar la fel de inestetice, așa-numitele venule: vene mici, ramificate, roșii, care nu afectează funcția piciorului. În general, varicele nu provoacă durere și apar închise la culoare, răsucite și umflate. Când provoacă durere, se asociază cu mai multe semne și simptome precum:
- Senzație de greutate în gambe, mai ales la mers;
- Crampe musculare;
- Umflături;
- Durere care se acutizează în poziție șezândă, după o perioadă îndelungată de stat în picioare;
- Mâncărimi (prurit) în jurul venei afectate;
- Ulcere cutanate (indică o problemă gravă cardiovasculară și necesită atenția imediată a unui medic).
Foarte frecvent, primele varice apar la nivelul gambei, apoi la coapsă. Se întâmplă, foarte rar, să apară rupturi ale venelor. În timp, varicele se pot agrava chiar dacă se schimbă sau se îmbunătățește modul de viață.
Alte simptome pot fi:
- Dureri și inflamații la nivelul pulpei;
- Apariția unor ulcerații la nivelul gambei;
- Pigmentarea pielii gambei;
- Piele uscată, întinsă;
- Edeme în zona gambelor;
- Sângerări și invinețirea piciorului după traumatisme minore
- Ulcerații varicoase.
Umflarea și durerile de picioare, mâncărimile, senzația de arsură, crampele și senzația de greutate în picioare sunt caracteristice venelor varicoase.
Diagnosticul bolii varicoase
Pentru a diagnostica varicele, este esențial să mergi la cabinetul unui medic specialist. Medicul va efectua un examen clinic, pentru a verifica dacă există vene dilatate sau zone cu umflături și va cere detalii despre orice durere sau senzație pe care o ai în zona picioarelor.
Totodată, este posibil să fie nevoie de o serie de investigații imagistice și de teste de laborator. Este posibil ca medicul să îți spună să faci o ecografie, pentru ca el să poată vedea dacă valvele din interiorul venelor funcționează normal sau dacă există vreo dovadă a existenței unui cheag de sânge.
În cadrul acestui test neinvaziv, un tehnician va mișca un mic dispozitiv manual (transductor), pe pielea de deasupra zonei de pe corp care este examinată. Transductorul transmite imaginile venelor pe un monitor, astfel încât un tehnician și medicul să le poată vedea.
Metode de tratament pentru varice
În cazul varicelor voluminoase sau în situația în care alte metode nu funcționează (precum folosirea ciorapilor medicinali compresivi), dacă durerea devine severă și apar alte complicații, atunci medicul poate recomanda metode de tratament precum:
Scleroterapia
În această procedură, medicul injectează venele varicoase de dimensiuni mici și medii cu o soluție care cicatrizează și închide acele vene. În câteva săptămâni, venele varicoase tratate ar trebui să dispară, să se estompeze. Deși este nevoie că aceeași venă să fie injectată de mai multe ori cu acea subtanță, scleroterapia este eficientă dacă este efectuată corect. Nu necesită anestezie, iar procedura poate fi făcută în cabinetul medicului.
Scleroterapia cu spumă
Se bazează pe același mecanism ca și scleroterapia, dar se folosește pentru varicele mari. Injectarea unei vene mari cu o soluție sub formă de spumă este și aceasta un posibil tratament indicat pentru a închide o venă etanș.
Terapia cu laser
În prezent, medicii folosesc ca tratament pentru varice și o tehnologie mai nouă în tratamentele cu laser, pentru a închide venele varicoase de tip pânză de păianjen sau venele foarte mici. Operația cu laser presupune trimiterea unor fascicule de laser pe vena afectată. În timp, varicele se estompează și până la urmă dispar. Nu implică incizii și nu se folosesc ace.
Procedurile asistate de un cateter
În unul dintre aceste tratamente, medicul introduce un tub foarte subțire (numit cateter) într-o venă mărită și apoi încălzește vârful acelui cateter fie prin folosirea radiofrecvenței, fie prin folosirea energiei laserului. Pe măsură ce cateterul este scos din varice, căldura distruge vena varicoasă, făcând-o să se prăbușească și să se închidă etanș. Procedura este tratamentul preferat pentru venele varicoase mai mari.
Flebectomia
Medicul îndepărtează venele varicoase mai mici prin efectuarea unei serii de puncții mici la nivelul pielii. Doar acele părți ale piciorului care sunt înțepate sunt anesteziate în cadrul acestei proceduri care nu necesită internare. Cicatricile sunt, în general, minime, iar flebectomia se poate realiza în ambulatoriu.
Stripping sau „smulgerea” varicelor
Smulgerea venelor (stripping) - așa cum spune și numele, această procedură presupune îndepărtarea unei vene prin mici incizii, printr-un fel de smulgere. Pentru majoritatea persoanelor, este o procedură care nu necesită internare. Îndepărtarea venei nu va afecta circulația sângelui în picior, deoarece venele profunde preiau volumul de sânge al celei îndepărtate.
Operația endoscopică
S-ar putea ca această intervenție să fie necesară doar în cazul în care picioarele prezintă ulcerații sau doar în cazurile avansate de varice, ori dacă alte tehnici au dat greș. Medicul chirurg folosește o cameră video mică, pe care o introduce în piciorul pacientului pentru a putea vizualiza și pentru a închide venele varicoase, apoi îndepărtează aceste vene prin mai multe incizii mici. Această procedură este efectuată în ambulatoriu.
Terapii naturiste
Un număr mare de terapii alternative par să fie de folos în tratamentele pentru insuficiența venoasă cronică, o afecțiune care este asociată cu venele varicoase, caz în care venele din picioare au dificultăți în a returna sângele care ar trebui să circule în direcția inimii.
Aceste remedii naturiste includ:
- uleiul din sâmburi de struguri;
- ghimpele pădureț;
- tinctura de castan sălbatic;
- sulfina galbenă.
Discută cu medicul înainte de a încerca orice fel de plantă sau orice fel de remediu naturist, pentru a te asigura că nu vor interacționa cu alte medicamente pe care le iei în prezent.
Alte remedii care pot fi de ajutor:
- Afinele și murele păstrează sănătatea țesutului conjunctiv al peretelui venos.
- Ananasul conține bromelaină care reduce inflamația și previne formarea cheagurilor de sânge.
- Ginko Biloba și merișoarele îmbunătățesc circulația periferică.
- Piperul de Cayenne reduce durerea și inflamația și scade stresul asupra capilarelor venoase.
- Acizii grași esențiali Omega 3 reduc inflamația și păstrează flexibilitatea vaselor de sânge.
- Coenzima Q 10 îmbunătățește oxigenarea țesutului venos.
- Dimetilglicina ajută la utilizarea oxigenului de către țesuturi.
- Glutationul protejează inima și vasele de sânge împotriva stresului oxidativ.
- Extractul din scoarță de pin stimulează circulația sângelui.
- Vitamina C (3000- 6000 UI/zi) reduce formarea cheagurilor de sânge și optimizează sinteza colagenului ca parte intregrantă a peretelui venos.
- Vitamina E îmbunătățește circulația și reduce senzația de greutate la nivelul picioarelor.
- Vitamina D + Ca + Mg, administrate seara, calmează durerile de picioare.
Complicații ale varicelor
Complicațiile varicelor, deși sunt rare, pot include:
Ulcere varicoase
Ulcerele extrem de dureroase pot să se formeze pe pielea din apropierea venelor varicoase, în special în preajma gleznelor. Ulcerele varicoase sunt cauzate de acumularea de lichid pe termen lung în aceste țesuturi, cauzată de o presiune crescută a sângelui în interiorul venelor afectate (hipertensiune venoasă). O pată decolorată pe suprafața pielii începe, de regulă, să apară înainte ca ulcerul varicos să se formeze. Mergi imediat la medicul tău dacă suspectezi că ai dezvoltat un ulcer.
Cheaguri de sânge sau tromboflebită
Ocazional, venele aflate în profunzimea picioarelor se dilată, devin tot mai mari. În astfel de cazuri, piciorul afectat poate să se umfle considerabil. Orice umflare subită a piciorului necesită îngrijiri medicale de urgență, deoarece poate indica un cheag de sânge - o afecțiune cunoscută, în limbaj medical, sub numele de tromboflebită.
Sângerare
Ocazional, venele care sunt foarte aproape de suprafața pielii se pot sparge sau se pot rupe. De regulă, acest lucru provoacă doar o sângerare minoră, însă orice sângerare de acest gen necesită îngrijiri medicale, deoarece există riscul să aibă loc din nou.
Eczeme varicoase
Netratate, venele varicoase pot să aibă ca efect și apariția unor eczeme varicoase. Aceasta este o afecțiune mai degrabă la nivel superficial, care face ca pielea să devină roșie, solzoasă, cu vezicule.
Lipodermatoscleroză
Venele varicoase netratate pot duce și la ipodermatoscleroză, o afecțiune care cauzează disconfort. Pielea din apropierea zonei gambelor devine tare, pare că strânge, este adesea sensibilă la atingere sau la frecare. Totodată, pielea din această zonă poate să capete o culoare maro sau roșiatică.
Tromboză venoasă profundă
Poate cea mai gravă complicație care poate să rezulte de pe urma venelor varicoase netratate este o afecțiune rară, cunoscută sub numele de tromboză venoasă profundă. Aceasta are loc atunci când un cheag de sânge se formează în partea inferioară a piciorului sau în coapsă, lucru care poate să ducă la un blocaj grav în interiorul venelor și arterelor. De regulă, afecțiunea este foarte dureroasă și trebuie tratată imediat, pentru că poate fi fatală dacă cheagul de sânge ajunge la plămâni.
Insuficiență venoasă cronică
Dacă sângele din vene nu circulă în mod corespunzător, poate afecta modul în care pielea face schimb de oxigen, nutrienți și alte deșeuri cu sângele. Dacă acest schimb este perturbat pe o perioadă lungă de timp, afecțiunea este cunoscută drept insuficiență venoasă cronică. Acesta poate, uneori, să cauzeze dezvoltarea altor afecțiuni, inclusiv: eczemele varicoase, lipodermatoscleroza, ulcerele venoase la picioare.
Prevenția varicelor
Dacă te întrebi cum poți să previi venele varicoase, există câteva măsuri pe care le poți adopta în acest sens:
- Evită să stai în picioare pentru perioade îndelungate. Dacă ești nevoit să stai totuși în picioare, mută-ți greutatea de pe un picior pe altul.
- Evită activitățile fizice care pun presiune pe venele de pe picioare, cum ar fi ridicarea de greutăți cu picioarele.
- Alege activități precum plimbatul sau înotul, pentru că fortifică pereții vaselor de sânge și întârzie apariția venelor varicoase.
- Evită băile fierbinți, sauna și expunerea la soare pentru perioade îndelungate. Căldura favorizează dilatarea vaselor de sânge.
- Nu sta picior peste picior (cu picioarele încrucișate, când stai pe scaun) - această postură crește presiunea la care sunt expuse venele de la picioare.
- Evită să porți regulat tocuri înalte, pentru că îți soliciți suplimentar musculatura.
- Întreabă-ți medicul dacă poți lua câteva suplimente nutritive pe bază de vitamina C, E și zinc pentru a menține elasticitatea vaselor de sânge și pentru a întări pereții acestora.
- Nu uita cât de important este controlul greutății: se știe că obezitatea este unul dintre factorii de risc ai insuficienței venoase cronice, iar masa corporală mare poate influența faptul că ai sau nu vene varicoase.
Florin Cujbă, Fitness Coach, Expert DOC, ne învață cum să ne ajustăm stilul de viață dacă vrem să prevenim apariția varicelor:
1. Alimentația trebuie să fie cât mai săracă în grăsimi saturate și carbohidrați rafinați.
2. De consumat cât mai multe fructe și legume proaspete, peste și fructe de mare.
3. De evitat alimentele ultra procesate, tutunul, alcoolul și sarea în exces.
4. E necesar a se menține o greutate optimă și a se efectua exerciții fizice moderate zilnic.
5. Exercițiile de cardio-aerobic, înot, ciclism, chiar și mersul pe jos contribuie la sănătatea venoasă.
6. De evitat sedentarismul prelungit, statul în picioare pentru perioade lungi de timp sau statul picior peste picior. Dacă ai muncă de birou, așază picioarele ceva mai sus, pe un suport.
7. Dacă e nesar să stai nemișcat, schimbă de mai multe ori poziția picioarelor, flexează mușchii și mișcă degetele de la picioare astfel încât să îți stimulezi permanent circulația.
8. Terapiile de compresie (masaj) stimulează circulația sângelui. Nu se masează venele varicoase, ci zonele adiacente, spre inimă.
9. Mergeți la medicul flebolog în momentul apariției primelor simptome!
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Varicose veins
https://www.nhs.uk/conditions/varicose-veins/
NHLBI - Varicose Veins
https://www.nhlbi.nih.gov/health/varicose-veins
Nature - Genome-wide association analysis and replication in 810,625 individuals with varicose veins
https://www.nature.com/articles/s41467-022-30765-y
Studiul „Genome-wide association analysis and replication in 810,625 individuals with varicose veins”, apărut în Nat Commun 13, 3065 (2022). https://doi.org/10.1038/s41467-022-30765-y, autori: Ahmed, WUR., Kleeman, S., Ng, M. et al.
Te-ar mai putea interesa și...