Poliomielita: tipuri, factori de risc, simptome, tratament
Poliomielita: tipuri, factori de risc, simptome, tratament
Poliomielita: tipuri, factori de risc, simptome, tratament
1. Despre poliomielită
a. Ce este poliomielita?
b. Tipuri de poliomielită
i. Poliomielita non-paralitică
ii. Poliomielita paralitică
iii. Sindromul post-polio
2. Cauze și factori de risc poliomielită
3. Simptome poliomielită
4. Diagnostic poliomielită
5. Tratament poliomielită
6. Prevenire poliomielită
a. Vaccinul polio inactivat (VPI)
b. Vaccinul polio oral (VPO)
Despre poliomielită
Poliomielita este o boală contagioasă provocată de un virus care atacă sistemul nervos și poate duce la paralizie permanentă sau chiar la deces. Grupa de vârstă cu cel mai mare risc de a contracta virusul este reprezentată de copiii sub 5 ani. Poate varia ca severitate de la boală autolimitată până la meningită. În forma sa cea mai severă, se poate prezenta ca paralizie acută flască.
Poliomielita are potențialul de a deteriora grav neuronii motori, ducând la o viață de disfuncție musculară sau chiar moarte, dacă funcția respiratorie este afectată. Pentru a evita o astfel de dizabilitate, vaccinul trebuie administrat ca preventie primara.
Poliovirusul se transmite prin tuse, strănut, contactul cu fecale sau cu apă infectate. Cea mai bună metodă de prevenire a bolii este vaccinarea. Vaccinul polio a fost dezvoltat în 1953 și de atunci numărul de cazuri a început să scadă. Deși în multe țări boala nu mai există, virusul este încă activ în zone ale lumii în care nu s-au făcut campanii de imunizare.
In 30 decembrie 2021, in Ucraina Ministrul Sanatatii a lansat un Plan de urgenta pentru eradicarea poliomielitei prin vaccinare intrucat, din cauza ratelor scăzute de imunizare de rutină, poliomielita a revenit în aceasta regiune în 2021. Conform Unicef , in ianuarie 2022, erau 20 de cazuri deja confirmate în regiunile Rivne și Zakarpattia, copiii nevaccinati, sub vârsta de șase ani fiind expuși celui mai mare risc. Interventia razboiului in februarie 2022 a intrerupt aplicarea acestui plan, astfel ca este posibil ca poliomielita sa redevina o amenințare serioasă pentru fiecare copil din Ucraina si tarile din Europa de Est, unde o serie de refugiati se deplaseaza.
Ce este poliomielita?
Poliomielita este o boală extrem de contagioasă, cauzată de virusul poliomielitic, care afectează în general copiii cu vârste sub 5 ani. Virusul invadează sistemul nervos și poate cauza paralizie totală în câteva ore de la infectare. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, una din 200 de infecții cu poliovirusul duce la paralizie ireversibilă.
În multe zone ale lumii, infectarea cu acest virus nu mai are loc, datorită eforturilor globale în ceea ce privește vaccinarea (programul de eradicare globală s-a lansat în 1988), însă boala nu a dispărut, astfel încât mai apar cazuri în țările în care sistemul de imunizare a copiilor nu funcționează adecvat.
Regiunile în care boala nu mai există sunt Europa, America de Nord și de Sud, sudul Asiei și coasta de vest a Pacificului. Virusul persistă încă în zone precum Afghanistan, Pakistan și Nigeria, unde poliomielita este încă endemică. Pakistanul este considerat exportator de virusul poliomielitei sălbatice (WPV) cu cel mai mare număr de focare de poliomielită dintre țările endemice.
În România, ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în1992.
Poliomielita afecteaza de obicei membrele si este posibila prezenta unei scurtari a membrului. Aceasta se explica prin faptul ca la un copil, osul crește ca urmare a tracțiunii musculare asupra acestuia și/sau a suportului greutății. Prin urmare, mulți dintre cei care au contractat poliomielita în copilărie pot avea un braț sau un picior mai scurt și mai mic decât membrul neafectat/mai puțin afectat si slăbiciune.
Tipuri de poliomielită
Poliomielita poate fi non-paralitică sau paralitică. De asemenea, o persoană care a învins boala se poate reinfecta după mai mulți ani și atunci apare sindromul post-polio. Sindromul post-polio (PPS) este un sindrom progresiv de slăbiciune musculară care poate apărea mai târziu în viață.
Luați în considerare testarea serologică timpurie, deoarece această boală poate provoca paralizie statică flască la o minoritate dintre cei infectați dacă nu este detectată.
Poliomielita non-paralitică
Poliomielita non-paralitică, cunoscută și sub numele de poliomielită abortivă, este acea formă de boală în care virusul nu intră în sistemul nervos și nu deteriorează neuronii.
Poliomielita paralitică
Circa 1% dintre cazurile de poliomielită sunt reprezentate de poliomielita paralitică. Această formă a bolii duce la paralizia coloanei vertebrale (poliomielită spinală), a trunchiului cerebral (poliomielită bulbară) sau a ambelor zone (poliomielită bulbospinală).
Sindromul post-polio
În unele cazuri, după ce o persoană a suferit de poliomielită și s-a recuperat, boala poate reapărea după o perioadă cuprinsă între 15 și 40 de ani. Se estimează că între 25 și 50% dintre persoanele care au supraviețuit poliomielitei pot să se confrunte cu sindromul post-polio.
Cauze și factori de risc poliomielită
Virusul poliomielitic este foarte contagios și se transmite cu ușurință de la o persoană la alta, trăind în gât și în intestine. Poliovirusul pătrunde în corp prin cavitatea bucală și se răspândește prin contacul cu fecalele unei persoane infectate sau cu particulele de salivă împrăștiate de o persoană infectată care tușește sau strănută.
Virusul poate trăi în fecalele unei persoane infectate timp de mai multe săptămâni și poate contamina sursele de apă și mâncarea în caz de condiții de trai precare. Nu doar persoanele bolnave, ci și cele asimptomatice pot transmite poliovirusul. Copiii mici, femeile însărcinate și persoanele cu sistem imunitar slăbit sunt categoriile cele mai susceptibile la a contracta virusul poliomielitic.
Poliovirusul, virusul care provoacă atât poliomielita acută, cât și PPS, este un membru al familiei Picornaviridae și al speciei Enterovirus C. Există trei serotipuri de poliovirus sălbatic: Poliovirusul 1, 2 și 3.
- Poliovirusul sălbatic de tip 1 a fost cauza principală a majorității cazurilor de poliomielită paralitică din lume până când vaccinurile au devenit larg răspândite.
- Tipurile sălbatice 2 și 3 sunt considerate eradicate începând cu 2015.
Există cazuri de poliomielita paralitică din cauza pierderii atenuării virale în vaccinul antipolio oral (OPV), cunoscut sub numele de poliovirus paralitic asociat vaccinului (VAPP). VAPP este extrem de rară, apărând de aproximativ 3,8 ori pe milion de cazuri în țările care utilizează vaccinul antipoliovirus oral. Este asociat cu serotipul 3 și imunodeficiența pacientului. Se teoretizează că anticorpii materni circulanți și momentul primei doze de OPV afectează riscul de a dezvolta VAPP
O altă poliomielita paralitică potențială este cunoscută ca poliomielita derivată din vaccin. Acest lucru este cauzat de mutațiile virusului atenuat din OPV, care pot duce la creșterea virulenței și permit proliferarea selectivă în mod natural în populațiile cu imunitate scăzută a turmei. Datorită acestui risc, a existat o mișcare la nivel mondial pentru a crește utilizarea vaccinului polio inactivat (IPV) și a elimina poliomielita atenuată de tip 2 în formularea OPV pentru a crea un OPV bivalent (conținând doar tipurile 1 și 3).În Statele Unite, IPV este singurul vaccin disponibil, CDC recomandând un program de 4 doze.
Simptome poliomielită
Cele mai multe persoane care se infectează cu poliovirusul nu au simptome vizibile. Simptomele poliomielitei apar în general între 3 și 21 de zile după infectare. Cu toate acestea, multe persoane infectate cu poliovirus nu au simptome și nici măcar nu știu că sunt afectate. În cazurile ușoare de poliomielita, simptomele includ febră.
Aproximativ una din patru persoane va prezenta simptome asemănătoare gripei, care persistă 2-5 zile, după care dispar:
- Durere în gât
- Febră
- Oboseală
- Greață
- Durere de cap
- Durere de stomac.
Simptomele diferă în funcție de tipul de poliomielită.
- În caz de poliomielită non-paralitică, simptomele pot include febră, roșu în gât, oboseală, durere de cap, vărsături, meningită.
- În caz de poliomielită paralitică, simptomele inițiale sunt similare cu cele ale formei non-paralitice, dar după o săptămână încep să apară simptome mai grave precum pierderea reflexelor, spasme severe și durere musculară, pierderea forței musculare (membrele sunt moi și atârnă, de obicei doar pe o parte a corpului), paralizie bruscă (temporară sau permanentă), deformarea membrelor (în special zona șoldurilor, a picioarelor și a gleznelor). În 5-10% dintre cazurile de poliomielită paralitică, virusul atacă mușchii care contribuie la respirație, cauzând decesul.
- În caz de sindrom post-polio, simptomele frecvente sunt oboseala frecventă, slăbiciunea musculară și articulară continuă, durere musculară care se agravează, atrofia musculară, dificultăți la respirație și la înghițire, apneea în somn sau tulburări ale somnului legate de probleme respiratorii, toleranță scăzută la temperaturi mici, probleme de concentrare și memorie, depresie.
Un procent mic de persoane infectate cu poliovirus vor dezvolta simptome mai grave, cum ar fi parestezia (senzația de ace înfipte în picioare) sau meningita (infecție a învelișului coloanei vertebrale și al creierului). Paralizia este cel mai sever simptom asociat cu poliomielita, deoarece poate duce la invaliditate pentru tot restul vieții și deces prematur.
Diagnostic poliomielită
În general, medicii recunosc poliomielita după simptome precum rigiditatea gâtului și a spatelui, reflexe anormale și dificultățile la respirație și înghițire. Pentru a confirma diagnosticul, este necesară o mostră de secreții din gât, din fecale sau din lichidul cefalorahidian, care înconjoară coloana vertebrală si creierul (fluidul cerebrospinal) care va fi testată pentru poliovirus.
Testele ar trebui să includă
- analize de sânge,
- analiza lichidului cefalorahidian LCR,
- testele aparatului respirator,
- teste de scaun- coprocultura,
- electromiografia EMG
- RMN pentru creier/măduva spinării pentru a exclude alte patologii.
În ceea ce privește Sindromul Post-Poliomielita, nu există biomarkeri definitivi acceptați pe scară largă; astfel, diagnosticul se pune prin excludere. În prezent, există cercetări timpurii ale potențialilor biomarkeri ai Sindromul Post-Poliomielitaîn LCR folosind testarea de tip PCR.
Nu există tratament pentru poliomielită, medicii pot doar să recomande tratamente care să ușureze simptomele în timp ce infecția își urmează cursul. Printre acestea se numără
- odihnă la pat,
- antialgice,
- medicamente antispasm pentru relaxarea musculaturii,
- antibiotice pentru infecțiile de tract urinar,
- ventilatoare portabile pentru a contribui la o respirație mai ușoară,
- fizioterapie pentru a ușura mersul,
- prosoape calde pentru a ușura durerile musculare,
- reabilitare pulmonară pentru a crește rezistența plămânilor.
În stadiul acut, tratamentul implică măsuri generale de sprijin pentru febră și iritație, prevenirea infecțiilor căilor respiratorii și gestionarea oricărei paralizii respiratorii. Picioarele paralizate sunt susținute de atele pentru a calma durerea și spasmul. De asemenea, joacă un rol imperativ în prevenirea dezvoltării deformărilor.
În stadiul de convalescență, scopul ar trebui să fie atingerea unui statut fizic acceptabil pentru ca pacienții să fie integrați în comunitățile lor. Programele de exerciții fizice care nu obosesc sunt cele mai potrivite pentru a face față slăbiciunii de suprasolicitare a mușchilor.
Ortezele sunt utile în tratamentul conservator și definitiv al multor deformări și sunt disponibile pentru toate părțile corpului.
Prevenire poliomielită
Cea mai bună metodă de a preveni poliomielita este vaccinarea. Copiii ar trebui să fie vaccinați împotriva bolii conform calendarului de vaccinare. Copiii primesc de obicei 4 doze de IPV la 2 și 4 luni, apoi între 6 și 18 luni, urmate de un rapel între 4 și 6 ani. Acest program de vaccinare conferă o eficacitate mai mare de 95%
- La vârsta de două luni se face vaccinul hexavalent (difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat, Haemophilus influenzae tip b, hepatitic B), intramuscular. Vaccinul oferă protecție împotriva difteriei, a tetanosului, a tusei convulsive, a poliomielitei, a bolilor cauzate de Haemophilus influenzae și a hepatitei B.
- La patru luni se face din nou vaccinul hexavalent.
- La 11 luni se face pentru a treia oară vaccinul hexavalent.
- La vârsta de 6 ani, copiii care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI (vaccinul polio inactivat) , iar cei care nu au în antecedentele vaccinale o doză de DPTa vor fi vaccinați cu DTPa-VPI (vaccin tetravalent).
- La vârsta de 8 ani, copiii care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI (copiii care nu au fost școlarizați în clasa pregătitoare).
Există trei tipuri sălbatice de poliovirus - tip 1, tip 2 și tip 3. Pentru a preveni îmbolnăvirea de orice formă de poliomielită, oamenii trebuie protejați împotriva tuturor celor trei tipuri de virus prin intermediul vaccinării.
- Poliovirusul sălbatic de tip 2 a fost declarat eradicat în septembrie 2015, ultimul virus fiind detectat în India în 1999.
- Poliovirusul sălbatic de tip 3 a fost declarat eradicat în octombrie 2019. A fost detectat ultima dată în noiembrie 2012.
- În prezent, a rămas activ doar poliovirusul sălbatic de tip 1. Există două vaccinuri utilizate pentru a proteja împotriva poliomielitei: vaccinul polio inactivat și vaccinul polio oral.
Vaccinul polio inactivat (VPI)
Vaccinul polio inactivat (VPI sau IPV) protejează împotriva tuturor celor trei tipuri de poliovirus. Este produs din tulpini de poliovirus de tip sălbatic din fiecare serotip, care au fost inactivate (neutralizate) cu formalină. Ca vaccin injectabil, poate fi administrat singur sau în combinație cu alte vaccinuri (de exemplu, difterie, tetanos, pertussis, hepatita B).
În general, se administrează trei doze la distanță una față de alta pentru a genera niveluri adecvate de seroconversie, iar în majoritatea țărilor se adaugă o doză de rapel în timpul copilăriei târzii. IPV a fost utilizat cu succes în programele de eradicare a poliomielitei în câteva țări, în special în Scandinavia și Țările de Jos, dar până de curând majoritatea țărilor au folosit vaccinul oral împotriva poliomielitei.
VPI oferă imunitate serică împotriva tuturor celor trei tipuri de poliovirus, rezultând o protecție împotriva poliomielitei paralitice. Majoritatea studiilor indică faptul că gradul de imunitate din intestin este semnificativ mai mic decât cel oferit de vaccinul polio oral VPO sau OPV), deși această diferență poate fi mai puțin pronunțată în mucoasa faringiană. Evenimentele adverse după administrarea VPI sunt foarte ușoare și tranzitorii.
Vaccinul polio oral (VPO)
Vaccinul polio oral este utilizat în multe țări pentru a proteja împotriva formelor de poliomielită și a fost esențial pentru efortul de eradicare. Există diferite tipuri de vaccin oral împotriva poliovirusului care poate conține unul, o combinație de două sau toate cele trei tipuri diferite de vaccin atenuat sau slăbit. Fiecare are propriile avantaje și dezavantaje față de celelalte.
Vaccinul antipoliovirus oral (OPV) conține poliovirus viu atenuat (tulpina Sabin tipurile 1, 2 și 3) și este destinat profilaxiei poliomielitei la sugarii cu vârsta de 6-12 săptămâni, toți copiii neimunizați până la 18 ani și adulții cu risc ridicat.
Adulții, totuși, ar trebui să primească vaccinul inactivat împotriva poliovirusului (IPV). Nu este necesară vaccinarea de rutină împotriva poliovirusului adulților in Romania (adică persoanelor cu vârsta > 18 ani). Majoritatea adulților nu au nevoie de vaccin antipolio, deoarece au fost deja vaccinați în copilărie și riscul lor de expunere la poliovirusuri în Romania este minim.
După ce poliovirusul sălbatic de tip 2 a fost declarat eradicat în 2015, s-a trecut de la VPO trivalent la CEL bivalent (bOPV). VPO trivalent conține toate cele trei tipuri de poliovirus, în timp ce bOPV conține doar poliovirus de tip 1 și 3. Această schimbare înseamnă că VPO nu mai protejează împotriva poliovirusului de tip 2.
Poliomielita poate fi confundata cu o srie de afcetiuni care afecteaza sistemul motor precum infarctele măduvei spinării, neuropatiile axonale dobândite, miastenia gravis, sindromul miastenic Lambert-Eaton sau rabdomioliza. Indiciile clinice, cum ar fi vătămarea unui membru afectat, în comparație cu boala prodromală, vor ajuta la diferențierea dintre diagnostice.
Alte boli infectioase care genereaza simptome asemeanatoare si trebuie diferentiate sunt cele generate de enterovirusuri, care pot provoca paralizie acută flască, inclusiv enterovirusul A71, D68 și virusul coxsackie A.
Alte virusuri care se pot prezenta în mod similar sunt West Nile, Herpes Zoster, Encefalita Japoneză și Rabia. Ar trebui excluse și sindroamele precum Guillain-Barré.
Gestionarea pacientului cu poliomielita
Cu 60-80% dintre pacienții cu un diagnostic anterior de poliomielita care au raportat cel puțin o cădere în ultimul an, reabilitarea și o echipă interdisciplinară puternică sunt integrante.
Terapia fizică personalizată, terapia acvatică, antrenamentul de anduranță și controlul durerii sunt prioritățile tratamentului PPS.
Ortezele montate pot atenua tulburările de mers.
O posibilă intervenție chirurgicală ortopedică poate fi justificată pentru a corecta deformările și dezechilibrele musculare.
Antidepresivele triciclice sunt eficiente împotriva oboselii asociate cu PPS.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Progress Toward Polio Eradication - Worldwide, 2019,Greene SA, Ahmed J, Datta SD, Burns CC, Quddus A, Vertefeuille JF, Wassilak SGF
WHO - Poliomyelitis
Progress Toward Polio Eradication - Worldwide, January 2018-March 2020 Anna N Chard, S Deblina Datta, Graham Tallis, Cara C Burns
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/poliomyelitis/ 7UU8
CDC - What is Polio?
https://www.cdc.gov/polio/what-is-polio/index.htm
CDC - Polio Disease and Poliovirus
https://www.cdc.gov/cpr/polioviruscontainment/diseaseandvirus.htm
Despre vaccin - Calendar vaccinare
http://desprevaccin.ro/calendar-vaccinare/
Te-ar mai putea interesa și...
