Infuzii si siropuri de plante benefice impotriva tusei

Iarna e anotimpul in care majoritatea oamenilor au parte de cel putin o sesiune de raceala, iar aerul rece pe care il respiram e un factor ce faciliteaza adesea aparitia tusei. Fie ca vorbim despre tuse umeda ori seaca, e bine sa stim ca, in afara de medicamente, putem folosi pentru grabirea vindecarii si diverse ceaiuri si siropuri din plante.

Siropul de ridiche neagra

Excelent in combaterea tusei seci, asociata cu dureri de gat, siropul de ridiche neagra e usor de preparat si are un gust dulce, aromat.

[{ads-medicina-alternativa-first}]

Ai nevoie de cel putin doua ridichi mari sau mai multe de marime medie, pe care le cureti de coaja, apoi le scobesti cu o lingurita sau un cutit mic, ascutit, pana cand formezi o adancitura in interior. Daca sunt mari, le poti taia in jumatati si faci adancituri in fiecare dintre ele.

Le asezi apoi intr-un vas, de preferinta o farfurie mai adanca, iar in scobiturile respective pui zahar sau miere. Nu e nevoie sa arunci bucatile mici rezultate din procesul de scobire, le poti aseza langa bucatile intregi. Vor lasa si ele sirop, stropite fiind la randul lor cu miere sau zahar.

Lasi vasul apoi la temperatura camerei, eventual intr-un dulap, dar nu in frigider, pentru minimum cateva ore. Ideal e sa le lasi peste noapte, pentru a sorbi a doua zi de dimineata siropul format.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Le poti reumple ulterior inca o data, pentru a mai lasa o parte din sirop. Vei fi uimit(a) de cat de repede trece durerea de gat cand folosesti acest remediu.

Siropul de ceapa

Cureti si tai marunt patru cepe de marime medie, apoi le fierbi impreuna cu o cana de apa si 100 grame de zahar sau miere. Dupa cinci minute de fierbere, le lasi sa se raceasca si strecori lichidul, din care consumi apoi cate o lingura, de trei ori pe zi.

Siropul de hrean

Ai nevoie de o radacina de hrean pe care o dai pe razatoare mica, apoi o pui intr-o cana peste care adaugi doua linguri de miere si amesteci. De trei ori pe zi iei apoi cate o lingurita din acest amestec si vei vedea ca tusea te va supara din ce in ce mai rar, pana la disparitia totala.

Siropul de iedera

Iedera te ajuta si ea mai ales cand vorbim despre tuse umeda, cu expectoratie. Ea calmeaza mucoasa cu ajutorul unor substante numite saponine.

Siropul se gaseste gata preparat la magazinele tip plafar si il poti lua dupa indicatiile de pe prospect. In aceleasi magazine poti sa gasesti si capsule cu extract natural de iedera, cu efect similar.

Infuzia de macese

Macesele sunt fructe bogate in itamina C si antioxidanti. Sunt folosite si la marmelade sau dulceturi, baza pentru diverse tipuri de infuzii de plante si exista chiar si vin de macese, cu un gust dulce acrisor.

Pentru o infuzie binefacatoare in caz de tuse si raceala, ai nevoie de fructe intregi, uscate in prealabil. Indiferent daca vrei sa prepari infuzia folosind un ceainic clasic ori un filtru, zdrobesti fructele cu ajutorul unui instrument greu, dupa ce le invelesti mai intai intr-un servet de bucatarie sau direct in plicul pentru infuzare, daca ai asa ceva acasa. Instrumentul greu despre care vorbeam poate fi un tocator, o sticla, ciocanul pentru snitele sau chiar mojarul de usturoi.

Ai nevoie de aproximativ doua linguri de fructe pentru o jumatate de litru de apa, dar poti sa folosesti mai multe sau mai putine, in functie de preferintele tale. Cu cat pui mai multe, cu atat gustul acrisor va fi mai intens, culoarea mai rosie si concentratia de vitamina C, evident, mai mare.

Torni apa fierbinte peste fructele zdrobite aflate in infuzor sau, daca nu ai unul, direct peste ele in cana ori ceainic si le strecori dupa aceea. E important sa torni apa peste fructe, nu sa asezi fructele in apa. Aceste procedeu va ajuta procesul de infuzare.

Infuzia de echinaceea

Se procedeaza la fel ca la cea de macese, doar ca se folosesc frunze si petale uscate ale plantei, asa ca nu e nevoie sa zdrobesti nimic. Si echinaceea este bogata in vitamina C si da licorii un gust dulce acrisor, placut. Ea ajuta la intarirea sistemului imunitar. Se poate folosi si sub forma de sirop sau tinctura, urmand instructiunile de pe ambalaj. Atat in cazul maceselor, cat si al echinaceei, gasesti si varianta de pliculete. In functie de producator, vei avea nevoie de unul sau doua pliculete pentru 250 ml (o cana) de apa fierbinte.

Infuzia de ghimbir

Ai nevoie de o radacina de marime medie de ghimbir proaspat sau de doua lingurite de ghimbir ucat. Pe cel proaspat il dai pe razatoare, dupa cel cureti de coaja, pe cel uscat il lasi ca atare.

Il fierbi in jumatate de litru de apa, apoi lasi lichidul sa se raceasca putin, inainte de a adauga miere si lamaie. Daca nu bei imediat tot lichidul, e bine sa stii ca procesul de infuzare face ca gustul sa devina din ce in ce mai iute. Daca iti place acest gust, il poti lasa intentionat sa fiarba mai mult. Ghimbirul are efect antimicrobian si te ajuta si in cazuri de congestie nazala sau febra.

Infuzia de nuci

Ai nevoie de o mana de nuci, bine spalate si crapate cu ciocanul. Dupa ce ai fiert jumatate de litru de apa, adaugi nucile astfel pregatite si lasi sa fiarba in continuare, aproximativ inca 10 minute. Strecori apoi nucile si bei lichidul dupa ce il lasi sa se raceasca putin, de preferinta fara adaos de zahar sau miere.

Infuzia de cimbru

Il folosesti de obicei la dierse preparate de mancare, dar e foarte bun si cand tusesti, avand efect expectorant si dezinfectant, ceea ce il face ideal pentru tusea umeda.  Are si rol antimicrobian si te va ajuta sa eliberezi caile respiratorii.

Infuzia de cimbru se preapara foarte simplu. Torni apa clocotita peste plicuri sau peste cimbru uscat si tocat, doua linguri la o jumatate de litru de apa.

Infuzia de muguri de pin

Gasesti mugurii de pin la plafar si ii poti folosi si pentru alte retete, insa cand te supara tusea sunt ideali in infuzie.

Ai nevoie de doua lingurite de muguri la 250 de ml (o cana) de apa fierbinte. Apa se toarna peste muguri, se lasa la infuzat timp de cinci minute, apoi se strecoara. Gustul racoritor te va ajuta si la eliberarea cailor respiratorii.

Infuziile de tei sau musetel

Ambele plante au proprietati calmante si antibacteriene, asa ca infuziile de musetel sau tei pot fi consumate cu incredere.

Trebuie doar sa tii cont ca teiul are si proprietati diuretice, asa ca nu vei vrea sa bei infuzia inainte de culcare. Ideal ca gust e cu adaos de lamaie si miere.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Infuzia de musetel, in schimb, e mai buna fara indulcitor.

 

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar mai putea interesa și...


[{read-more-tuse-seaca}]

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0