Gymnema sylvestre, remediu cu potențial în diabet și obezitate

Gymnema sylvestre, cunoscută în mod popular sub denumirea de „gurmar” care în limba hindi înseamnă „distrugător de zahăr”, este o plantă renumită în medicina ayurvedică. Ce potențiale beneficii are pentru sănătate și cum poate fi utilizată? 

Gymnema este un arbust cățărător lemnos originar din India și Africa, ale cărui frunze, folosite de mii de ani în practica ayurvedică din India, sunt folosite pentru a produce unele suplimente. Fitoconstituenții responsabili pentru activitatea de suprimare a zahărului includ saponine triterpenice cunoscute sub numele de acizi gimnemici, gimnemasaponine și o polipeptidă, gurmarina. 

Planta prezintă o gamă largă de efecte terapeutice ca remediu natural eficient pentru diabet, dar este folosită și pentru artrită, anemie, osteoporoză, hipercolesterolemie, cardiopatie, astm, constipație, infecții microbiene, indigestie, scăderea apetitului, precum și ca antiinflamator și diuretic. Gymnema are perspective bune în special în tratamentul diabetului, deoarece prezintă efecte pozitive asupra homeostaziei glicemiei, controlează pofta de zahăr și stimulează regenerarea pancreasului.

Recomandarea noastră este ca, înainte de a încerca acest supliment alimentar pentru diabet, slăbit sau orice alte potențiale beneficii, să ceri sfatul medicului de familie sau al unui medic cu competențe în fitoterapie.

Cum acționează Gymnema sylvestre?

Există câteva mecanisme posibile prin care frunzele și în special acizii gimnemici din G. sylvestre își exercită efectele hipoglicemiante. Acestea cresc secreția de insulină, favorizează regenerarea celulelor insulare pancreatice, cresc utilizarea glucozei și provoacă inhibarea absorbției glucozei din intestin. Se crede că acidului gimnemic blochează absorbția glucozei în intestinul subțire, dar acțiunea exactă este necunoscută. 

Planta are și efect hipocolesterolemiant, deci de scădere a colesterolului. Constituenții chimici primari ai Gymnema includ acid gimnemic, acid tartric, gurmarină, oxalat de calciu, glucoză, stigmasterol, betaină și colină, dar nu este clar care constituent specific din frunze este responsabil pentru acest efect.

Ce beneficii potențiale are Gymnema sylvestre?

Gymnema a dovedit în unele studii științifice anumite beneficii, cum ar fi reducerea poftei de zahăr, scăderea glicemiei, reglarea nivelului de colesterol și trigliceride și contribuția la slăbit.

Poate fi un tratament util pentru diabetici

Gymnema este poate cel mai bine cunoscută ca adjuvant în tratamentul diabetului atât de tipul I, cât și de tipul II, prin controlul poftei de zahăr, regenerarea pancreasului, homeostazia zahărului din sânge și scăderea în greutate. Gurmarina din compoziția plantei este o substanță care schimbă capacitatea de percepție a limbii asupra aromelor dulci și amare, blocând receptorii de zahăr ai papilelor gustative.

Unul dintre ingredientele active principale din Gymnema sylvestre este acidul gimnemic – un compus care este similar structural cu glucoza, dar care acționează complet diferit în organism. Acidul gimnemic poate bloca absorbția zahărului în intestin și adesea duce la scăderea nivelului zahărului din sânge după masă.

S-au făcut multe cercetări cu privire la Gymnema în ceea ce privește diabetul, unele studii raportând că acidul gimnemic crește producția de insulină, îmbunătățește utilizarea glucozei și poate chiar ajuta la regenerarea celulelor beta insulare din pancreas care produc insulină.

Ca supliment alimentar, Gymnema a fost utilizată în combinație cu alte medicamente pentru diabet pentru a scădea glicemia. Deși acestea există, dovezile științifice ale capacității plantei de a scădea zahărul din sânge sunt deocamdată insuficiente pentru a o recomanda ca medicament independent pentru diabet. Studiile sugerează că aportul a 200-400 mg de acid gimnemic reduce absorbția intestinală a zahărului de glucoză și scade nivelul de zahăr din sânge, ceea ce ar putea ajuta la reducerea complicațiilor pe termen lung ale diabetului.

Ajută la slăbit

Cine este în căutare de suplimente de slăbit, poate lua în calcul și Gymnema. Dacă pui pe limbă un supliment din această plantă, și apoi încerci să mănânci ceva dulce, nu simți gustul zahărului, deoarece, cum spuneam, planta blochează absorbția zahărului prin papilele gustative și pereții intestinali. Astfel, vei consuma mai puține dulciuri și, deci, mai puține calorii.

Componenta activă primară a plantei, acidul gimnemic, are receptori atât în intestin, cât și pe limbă, care împiedică absorbția zahărului, reducând pofta de mâncare și susținând nivelul zahărului din sânge.

În plus, suplimentele de slăbit cu Gymnema opresc utilizarea zahărului prin blocarea disponibilității carbohidraților în intestin, forțând organismul să ardă propria grăsime pentru a avea combustibil. Sprijinind producția și eliberarea naturală și sănătoasă de insulină în sânge, ajută la echilibrarea cantității de zahăr care circulă în sânge, stimulând în același timp organismul să ardă grăsimile drept combustibil. Planta este, de asemenea, un diuretic ușor și poate ajuta în caz de retenție de apă, acesta fiind un alt mod prin care poate contribui la pierderea în greutate.

Într-un studiu restrâns, la care au luat parte 60 de persoane cu obezitate moderată, care au luat un extract de Gymnema, s-a constatat o scădere cu 5-6% a greutății corporale, precum și o reducere a aportului zilnic de alimente.

Contribuie la reducerea nivelurilor de colesterol și trigliceride

Unele cercetări arată că suplimentele alimentare cu Gymnema sylvestre pot influența, de asemenea, absorbția grăsimilor și nivelul lipidelor. Într-un studiu efectuat pe șobolani cu o dietă bogată în grăsimi, extractul de Gymnema a ajutat la menținerea greutății și a suprimat acumularea de grăsimi hepatice. De asemenea, animalele hrănite cu extract și o dietă normală cu grăsimi au înregistrat niveluri mai scăzute de trigliceride.

De asemenea, același studiu la care au participat persoanele cu obezitate moderată și în care s-a observat reducerea greutății corporale a arătat, în plus, că extractul de Gymnema a scăzut trigliceridele și colesterolul rău - LDL cu 20,2%, respectiv 19%. Mai mult decât atât, suplimentul a crescut nivelul de colesterol bun - HDL cu 22%. Se poate spune, astfel, că efectele pozitive ale Gymnema sylvestre asupra nivelurilor de LDL și trigliceride pot scădea riscul de afecțiuni cardiace.

Poate reduce simptomele artritei

Taninurile și saponinele din gurmar sunt responsabile pentru efectele antiinflamatoare ale plantei. Acești compuși terapeutici pot fi de folos în lupta împotriva afecțiunilor inflamatorii precum artrita. Cercetătorii sugerează că Gymnema sylvestre poate reduce eliberarea de mediatori inflamatori, ceea ce ajută la reducerea distrugerii osoase și a simptomelor de artrită. În studiile efectuate pe șoareci, extractele de Gymnema au redus umflarea membrelor cu 39% până la 75%.

Are proprietăți imunomodulatoare

Capacitatea suplimentelor cu Gymnema sylvestre de a reduce absorbția zahărului în intestine contribuie și la scăderea inflamației cauzată de aportul în exces de zahăr. În plus, Gymnema pare să aibă proprietăți antiinflamatorii proprii, posibil datorită conținutului său de taninuri și saponine. Tot în studiile pe șoareci, Gymnema a demonstrat activitate imunomodulatoare, suprimând răspunsurile imune, ceea ce a ajutat la reducerea inflamației.

Pe lângă aceste beneficii studiate, există unele cercetări care indică faptul că beneficiile suplimentelor cu Gymnema includ și stimularea vindecării rănilor, tratarea mușcăturilor de șarpe, combaterea constipației și ușurarea tusei.

Cum se administrează Gymnema?

Doza recomandată pentru Gymnema sylvestre depinde de forma în care este luată. În general, dozele sunt următoarele:

Ceai

Se fierb frunzele timp de 5 minute, apoi se lasă la infuzat timp de 10-15 minute, după care se scot, înainte de a bea ceaiul.

Pulbere

Se pot lua mai întâi 2 grame, crescând la 4 grame dacă nu apar efecte secundare.

Capsule

Se recomandă 100 mg, de 3-4 ori pe zi.

Acestea sunt recomandări generale, important este să citești cu atenție indicațiile de pe eticheta produsului și să le urmezi sau să respecți sfatul medicului în ce privește dozele.

Efecte secundare și interacțiuni cu medicamentele

Deși efectele sale asupra zahărului din sânge sunt pozitive, combinarea Gymnema sylvestre cu alte medicamente pentru scăderea zahărului din sânge poate duce la o scădere prea mare a glicemiei. Acest lucru poate provoca reacții adverse, cum ar fi dureri de cap, greață, tremurări și amețeli. Unele medicamente utilizate pentru diabet includ glimepirida, gliburida, pioglitazona, clorpropamida.

Suplimentele de Gymnema sylvestre nu trebuie luate în același timp cu medicamentele care scad zahărul din sânge, inclusiv injecțiile cu insulină. Repetăm recomandarea de a discuta cu medicul în cazul în care iei medicamente antidiabetice și vrei să încerci și acest remediu natural.

Suplimentele cu Gymnema nu trebuie luate cu aspirină sau cu ceai de sunătoare ori alte suplimente alimentare cu sunătoare, deoarece combinația poate crește efectele de scădere a zahărului din sânge.

Persoanele care au alergii la lapte pot avea și efecte secundare neplăcute dacă iau Gymnema.

Dozele mari administrate pe o perioadă prea lungă pot duce la reacții adverse cum ar fi hipoglicemie, slăbiciune, transpirație excesivă și distrofie musculară.

Cine nu ar trebui să utilizeze Gymnema?

Având în vedere că nu există suficiente informații fiabile despre siguranța administrării Gymnema în perioada sarcinii și a alăptării, gravidele și femeile care alăptează nu ar trebui să utilizeze remediile cu Gymnema sylvestre.

De asemenea, Gymnema poate afecta nivelul zahărului din sânge și ar putea interfera cu controlul zahărului din sânge în timpul și după procedurile chirurgicale. De aceea, cine ia Gymnema nu ar trebui să utilizeze remediul cu cel puțin 2 săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală programată.

Statisticile estimează că aproape 80% din populație depinde de remediile naturale pentru îngrijirea sănătății. Plantele sunt o sursă valoroasă de o serie de compuși bioactivi și, ca exemplu, primul medicament antidiabetic, metformina, izolat din ciumărea (Galega officinalis), a fost o formulare pe bază de plante. Astfel, este important ca oamenii de știință să continue să analizeze efectele diferitelor plante pentru dezvoltarea unor terapii mai eficiente pentru diverse afecțiuni.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
RxList - Gymnema
https://www.rxlist.com/gymnema/supplements.htm
Pub Med - Gymnema sylvestre for Diabetes: From Traditional Herb to Future's Therapeutic
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27834124/
Studiul „Gymnema sylvestre for Diabetes: From Traditional Herb to Future's Therapeutic”, apărut în Curr Pharm Des. 2017;23(11):1667-1676. doi: 10.2174/1381612823666161108162048, autori: Pragya Tiwari et al.
NCBI - Phytochemical and Pharmacological Properties of Gymnema sylvestre: An Important Medicinal Plant
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3912882/
Studiul „Phytochemical and Pharmacological Properties of Gymnema sylvestre: An Important Medicinal Plant”, apărut în Biomed Res Int. 2014; 2014: 830285. Published online 2014 Jan 6. doi: 10.1155/2014/830285, autori: Pragya Tiwar et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0