Furunculul: de ce apare si cum il tratam?
1. Din ce cauze apare un furuncul și cine este mai predispus la apariția unui furuncul?
2. Ce simptome provoacă furunculul?
3. Opțiuni de tratament pentru furuncul
a. Un furuncul se poate drena
b. Când sunt recomandate antibioticele dacă ai un furuncul?
c. Complicații furuncul
d. Când să mergi la medic pentru tratamentul unui furuncul?
e. Când poate fi furunculul o urgență medicală?
4. Cum se poate preveni apariția unui furuncul?
Furunculul reprezintă o infecție bacteriană sau fungică a foliculului de păr. Infecția foliculului de păr nu se limitează la nivelul scalpului, ci poate apărea în oricare altă parte a corpului. Când infecția apare la nivelul foliculului de păr, pielea din jur devine inflamată. Furunculul se prezintă, deci, ca o umflătură roșie pe piele, iar mai târziu se poate sparge, eliminând lichid (puroi). Poate apărea, în general, pe față sau pe gât, însă se poate dezvolta și pe coapse sau pe fese. Ce opțiuni de tratament există pentru furuncul și cum poate fi prevenită apariția?
Din ce cauze apare un furuncul și cine este mai predispus la apariția unui furuncul?
Orice infecție bacteriană sau fungică poate cauza un furuncul. Cea mai întâlnită cauză este infecția bacteriană cu stafilococul auriu, care se mai numește infecție stafilococică. Stafilococul auriu se găsește în mod normal pe pielea oamenilor, însă bacteria cauzează infecție numai dacă intră în sânge printr-o rană deschisă, precum o tăietură sau o zgârietură. Odată ce bacteria a intrat în sânge, sistemul imunitar încearcă să o contracareze, iar furunculul este, de fapt, rezultatul încercării leucocitelor de a elimina infecția din organism.
Furunculele tind să apară mai degrabă la persoanele care:
- au sistemul imunitar slăbit;
- au o problemă de sănătate care face ca rănile să se vindece mai greu;
- au diabet sau eczemă (o afecțiune cronică la nivelul pielii care se manifestă prin piele foarte uscată și mâncărimi);
- au contact fizic apropiat cu cineva care are deja o infecție stafilococică.
Ce simptome provoacă furunculul?
Un furuncul poate debuta la nivelul pielii ca o umflătură benignă, precum un coș. În timp ce infecția progresează, furunculul poate să devină tare și dureros, apoi, bacteriile și celulele epiteliale moarte se acumulează sub piele, formând puroi. Presiunea cauzată de aceste acumulări crește, ceea ce duce la spargerea furunculului cu eliminare de lichid.
Durerea cea mai mare este resimțită chiar înainte ca furunculul să se spargă și cel mai adesea se va atenua pe măsură ce acesta se golește de puroi. Un furuncul poate varia în dimensiune, de la cea a unui bob de mazăre la cea a unei mingi de golf. Pielea din jurul furunculului se poate înroși, umfla și deveni sensibilă sau poate interveni cicatrizarea.
Dezvoltarea mai multor furuncule pe o anumită parte a corpului se numește carbuncul și poate genera febră și frisoane. Simptomele carbunculului sunt mai rar întâlnite în cazul unui singur furuncul.
Opțiuni de tratament pentru furuncul
Multe persoane nu au nevoie de îngrijire medicală sau tratament special, în afară de cazul în care furunculul rămâne mare, nu se sparge sau e foarte dureros pe o perioadă de mai mult de două săptămâni. În mod normal, în acest interval de timp, furunculul se sparge și începe să se vindece.
Un furuncul se poate drena
În cazul furunculelor „încăpățânate”, tratamentul constă în drenarea lichidului din interiorul furunculului. Compresele calde grăbesc spargerea unui furuncul, așa că se poate aplica o compresă umedă și caldă pe furuncul de-a lungul zilei pentru a facilita drenarea. Se continuă aplicarea compreselor calde și după ce furunculul s-a spart, pentru a atenua durerea și a grăbi vindecarea.
După ce se umblă în zona furunculului, e indicată spălarea temeinică pe mâini cu apă caldă și săpun antibacterian, pentru a preveni răspândirea stafilococului în alte zone ale corpului.
Când sunt recomandate antibioticele dacă ai un furuncul?
În general, antibioticele sunt recomandate în anumite condiții:
- pentru toate cazurile de carbuncul, care este o infecție a pielii și a țesutului subcutanat, produsă de un stafilococ;
- dacă ai febră mare
- dacă dezvolți o infecție secundară, cum ar fi o infecție în straturile mai profunde ale pielii (celulita infecțioasă)
- dacă ai un furuncul pe față - furunculele faciale au un risc mai mare de a cauza complicații
- dacă ai dureri severe și un disconfort mare.
Nu uita! Este foarte important să termini cura de antibiotice prescrise de medic, deci să respecți durata pe care ți-a indicat să iei tratamentul, chiar dacă furunculul a dispărut, pentru că în caz contrar, infecția va reapărea.
Complicații furuncul
În majoritatea cazurilor, furunculul se vindecă fără intervenție medicală sau complicații. În cazuri rare, furunculul poate duce la afecțiuni mai grave. De exemplu, infecția sângelui (septicemia) poate cauza infecții la inimă sau la creier. O altă complicație asociată cu furunculul este dezvoltarea unei infecții cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină. În acest caz, antibioticele convenționale pentru tratarea furunculului sau a altor tipuri de infecții nu vor ajuta la eliminarea acestei bacterii, astfel că medicul ar putea să prescrie un antibiotic mai puternic.
Infecțiile cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) sunt dificil de tratat din cauza rezistenței la multe antibiotice, inclusiv la cele din clasa beta-lactaminelor (peniciline, cefalosporine, carbapeneme). Trimetoprim-sulfametoxazol este eficient pentru infecții ale pielii și țesuturilor moi cauzate de MRSA comunitar. Se administrează oral, fiind o opțiune pentru cazuri mai puțin severe. Clindamicina poate fi utilizată pentru infecții ale pielii sau țesuturilor moi, dar sensibilitatea trebuie confirmată prin antibiogramă, deoarece rezistența la clindamicină este frecventă. Telavancina, dalbavancina, oritavancina sunt antibiotice mai noi, utilizate în cazuri specifice, cum ar fi infecții complicate ale pielii sau țesuturilor moi. Acestea au avantajul unei administrări mai puțin frecvente.
Când să mergi la medic pentru tratamentul unui furuncul?
Mergi la medicul de familie dacă crezi că ai un carbuncul (un grup de furuncule în formă de dom, care se dezvoltă de obicei pe parcursul a câteva zile). Carbunculul afectează cel mai des zone precum spatele, coapsele și ceafa. Această formațiune poate să crească mult în dimensiune, având până la 3-10 cm.
În cazul furunculelor, nu trebuie să mergi neapărat la medic, pentru că acestea se sparg, cum spuneam, și se vindecă de la sine, însă este important să te vadă medicul dacă:
- furunculul este localizat pe față, pe nas sau pe spate (de-a lungul coloanei vertebrale), pentru că acesta poate cauza uneori complicații grave;
- furunculul devine din ce în ce mai mare și se simte moale și spongios la atingere - acesta este posibil să nu se spargă și să nu se vindece de la sine;
- furunculul nu se vindecă într-un interval de două săptămâni;
- furunculul este însoțit de alte simptome (febră și o stare generală de rău).
Când poate fi furunculul o urgență medicală?
Dacă furunculul nu se sparge și este foarte dureros după două săptămâni, apelează neapărat la medic, deoarece ai putea avea nevoie de medicamente pentru a scăpa de infecție. Medicul poate alege să dreneze manual furunculul cu ajutorul unor ustensile sterile. Nu încerca să spargi furunculul de unul singur prin stoarcere, înțepare sau tăiere, deoarece poți crește riscul de infecție sau poți rămâne cu cicatrici mai pronunțate.
Cum se poate preveni apariția unui furuncul?
Pentru a preveni apariția unui furuncul, există câteva măsuri simple și eficiente.
Menținerea igienei personale: Spală-te regulat pe mâini și corp cu săpun antibacterian, mai ales după activități care implică transpirație sau contact cu suprafețe murdare: când ai atins suprafețe și obiecte atinse des de alte persoane (bare de autobuz, uși de lifturi sau de la clădiri, bani), după ce ai lucrat în grădină, după ce ai fost la cumpărături etc.
Evitarea traumatismelor pielii: Nu zgâria și ai grijă să nu îți rupi pielea, deoarece tăieturile, zgârieturile sau iritațiile pot facilita pătrunderea bacteriilor. Folosește un aparat de ras curat și ascuțit dacă te razi și poartă mănuși de lucru dacă faci activități în care există risc de afectare a pielii.
Purtarea hainelor curate: Schimbă și spală regulat hainele, lenjeria de pat și prosoapele, mai ales dacă transpiri mult. Evită hainele prea strâmte care pot provoca mâncărimi și pot irita pielea.
Susținerea bunei funcționări a sistemului imunitar: O alimentație echilibrată, bogată în vitamine (în special vitamina C și zinc), alături de hidratare adecvată zilnic și somn suficient (7-8 ore pe noapte) ajută la prevenirea infecțiilor.
Evitarea folosirii la comun a obiectelor personale: Nu folosi la comun prosoape, aparate de ras, pensete, forfecuțe, pensule de machiaj sau alte obiecte care pot transfera bacterii de la o persoană la alta.
Curățarea rănilor minore: Dacă ai tăieturi sau zgârieturi, curăță-le imediat cu apă și săpun și aplică un antiseptic local, cum ar fi alcool etilic sau iod.
Evitarea stoarcerii sau atingerii zonelor sensibile: Dacă observi o zonă inflamată, nu o stoarce, deoarece acest lucru poate răspândi infecția.
Dacă știi că ai furuncule recurente, e indicat să mergi la un consult medical, deoarece poate fi un semn al unei afecțiuni subiacente (cum ar fi diabetul) sau al unei infecții mai persistente.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS Choices – Boils
https://www.nhs.uk/conditions/boils/
NIH - Boils and carbuncles: Overview
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/
MDPI - Efficacy and Safety of Antibiotics in the Treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus (MRSA) Infections: A Systematic Review and Network Meta-Analysis
https://www.mdpi.com/2079-6382/13/9/866
Studiul „Efficacy and Safety of Antibiotics in the Treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus (MRSA) Infections: A Systematic Review and Network Meta-Analysis”, apărut în Antibiotics 2024, 13(9), 866; https://doi.org/10.3390/antibiotics13090866, autori: Qi Liu et al.
Te-ar mai putea interesa și...


