

Durerea la nivelul articulatiei temporo mandibulare
Durerea la nivelul articulatiei temporo mandibulare
Durerea la nivelul articulatiei temporo mandibulare
In sezonul rece, pe fondul exacerbarii afectiunilor reumatismale, unele persoane constata dureri la nivelul articulatiei temporo-mandibulare, fie cand mesteca alimentele sau chiar cand aceasta articulatie este inactiva.
Cauzele durerii
In general, modificarile articulatiei temporo-mandibulare pot fi de cauza traumatica, mecanica sau degenerativa. Aceste modificari pot afecta atat articulatia, cat si musculatura aferenta, dar si inervatia.
Sunt foarte multe situatii cand aceasta afectare apare pe fondul bruxismului (scrasnitul involuntar al dintilor) noaptea sau ziua, in situatii de stres (in trafic, efectuarea unui efort fizic, etc).
Problemele pot fi generate frecvent si de efectuarea unor lucrari protetice, in care medicul stomatolog nu a luat in calcul o muscatura corecta, lucrarile (punti, coroane, etc) nefiind adaptate in functie de fizionomia intregului aparat masticator, ci doar local.
Solutii si tratamente
In cazul in care va confruntati cu aceasta problema si aveti astfel de lucrarri dentare protetice, ar trebui sa va adresati medicului stomatolog pentru evaluarea unor masuratori specifice si adaptarea lucrarilor, intrucat in timp, acestea pot impune un stres traumatic asupra dintilor, generand procese alveolare inflamatorii si chiar distructia osului alveolar, ce duc in timp la pierderea dintilor.
Atunci cand durerea este de cauza musculara, se recomanda efectuarea de studii electromiografice sau exercitii de reeducare a miscarii articulatiei si a musculaturii regiunii, care pot corecta si ameliora durerea.
In prima faza, durerea la nivelul articulatiei temporo-mandibulare se poate combate cu analgezicele uzuale precum paracetamolul sau antiinflamatoarele nonsteroidienie, ce aduc ameliorarea initiala pentru unii pacienti.
Cand vorbim insa de cauze neurologice sau musculare persistenta durerii poate necesita tratament cu antidepresive triciclice sau medicatie specifica.
Daca durerea nu este cauzata de probleme stomatologice, pacientul trebie sa se adreseze unui reumatolog sau medic de recuperare medicala pentru a investiga cauzele si stadiu degenerarii osoase si a gasi o metoda terapeutica adecvata: fizioterapie, terapie medicamentoasa, etc.
Sursa foto: Shutterstock