Ai urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale
Ai urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale
Ai urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale
Chiar dacă urechea înfundată poate cauza, sau nu, un disconfort real, cum ar fi durerea, simplul fapt că nu poți auzi la fel de bine ca de obicei îți poate face viața mai grea. În ce situații ajungi să ai urechile înfundate și ce opțiuni de tratament există?
Înfundarea uneia sau a ambelor urechi poate avea mai multe cauze, unele mai serioase, altele mai puțin grave. În multe cazuri, urechea înfundată își revine la normal în decursul a câtorva ore. Cu toate acestea, atunci când disconfortul cauzat de senzația de urechi înfundate nu dispare în câteva minute sau ore, poate deveni de-a dreptul deranjant și poate fi nevoie să urmezi un tratament sau să acționezi pentru a desfunda manual urechea.
Odată ce reușești să identifici cauza care a determinat înfundarea urechilor, vei ști și cum să rezolvi această problemă. Așadar, înainte de orice, încearcă să afli ce anume a dus la înfundarea urechii. Dacă urechea nu se desfundă în câteva zile, indiferent de remediile încercate, e absolut necesar să mergi la un medic specialist în ORL.
Cauze comune ale urechilor înfundate
Dopurile de ceară
Una dintre cele mai des întâlnite, și inofensive, cauze ale urechii înfundate este acumularea de ceară, sub forma unui dop, care obstrucționează canalul urechii și împiedică auzul. Ceara are rolul de a curăța canalul urechii și de a împiedica agenții externi să pătrundă în interiorul acesteia, pentru a preveni posibilele infecții.
În mod normal, ceara este moale, dar din diverse cauze, aceasta se poate întări și forma un dop, care va da naștere senzației de ureche înfundată și care este, adesea, însoțită de afectarea auditivă. Atunci când urechea se înfundă din cauza unui dop de ceară, pot apărea o serie de simptome asociate conexe, cum ar fi:
- Starea de amețeală
- Țiuitul urechilor
- Durerea localizată la nivelul urechii
Una dintre principalele cauze ale formării dopurilor de ceară este curățarea frecventă a urechilor cu bețișoare de urechi. Acestea sunt, într-adevăr, destinate igienii urechilor, dar pot fi folosite doar în partea externă a acesteia. Atunci când inserezi bețișorul în ureche, tot ce vei face este să împingi ceara mai adânc în interiorul canalului auditiv, favorizând formarea dopului. Un medic specialist în ORL te va putea ajuta să scoți dopul din urechea afectată.
Înfundarea trompei lui Eustachio
Înfundarea trompei lui Eustachio este o altă cauză frecventă a senzației de ureche înfundată. Trompa lui Eustachio este canalul care leagă urechea medie de gât. Așadar, fluidele și mucusul pot circula dinspre urechea medie, înspre gât, pentru a fi înghițite, grație acestui canal. Uneori, însă, în loc ca aceste fluide să circule înspre gât, ele se pot bloca în urechea medie și, astfel, obstrucționa canalul auditiv.
Acest tip de blocaj este, adesea, însoțit sau cauzat de o infecție, cum ar fi o răceală, gripă sau o infecție sinusală. Rinita alergică este, de asemenea, una dintre cauzele înfundării trompei lui Eustachio.
Alte simptome ale înfundării trompei lui Eustachio cauzate de o infecție sau de o alergie pot include:
- Senzație de nas înfundat
- Tuse și strănut
- Senzație de gât uscat sau durere în gât
Deblocarea trompei lui Eustachio este absolut necesară, deoarece fluidele blocate în acest canal pot cauza o infecție bacteriană sau virală, care poate avea consecințe grave asupra urechii și, implicit, auzului.
Înotul este, de asemenea, o cauză a înfundării trompei lui Eustachio, deoarece, după înot, o cantitate mică de apă poate rămâne în urechi și cauza sindromul urechii de înotător. Este important să îți cureți urechile după înot sau să ai grijă ca toata apa să fie eliminată din ureche, deoarece urechea de înotător poate favoriza apariția infecțiilor bacteriene sau fungice.
Printre simptomele urechii de înotător se numără:
- Durerea de ureche
- Roșeața localizată
- Scurgeri din ureche
- Febră
- Modificarea altitudinii
Modificarea rapidă a presiunii aerului poate cauza înfundarea urechii. De aceea, senzația de urechi înfundate poate apărea, uneori, în timpul zborului cu avionul, pe munte ori în timpul scufundărilor. Dacă ai probleme cu presiunea crescută, e indicat să ai mereu la tine un pachet de gumă, mai ales înaintea unui zbor cu avionul. Mestecatul gumei poate împiedica înfundarea urechilor.
Opțiuni de tratament pentru urechea înfundată
În funcție de cauza înfundării urechilor, se alege tratamentul cel mai potrivit. De pildă, în cazul urechilor înfundate pe fondul modificării de altitudine, problema se va remedia fie când urechea se obișnuiește cu noua altitudine, fie când se revine la altitudinea obișnuită. Mestecatul unei gume, înghițitul sau căscatul pot remedia, de asemenea, această situație.
Dacă înfundarea urechii este cauzată de un dop de ceară, pacientul poate apela la ajutorul medicului specialist în ORL, dar poate folosi și un spray auricular pentru eliminarea dopului. Acest tip de spray se găsește în farmacii și trebuie folosit conform indicațiilor.
Dacă este vorba despre o infecție, fie virală, fie bacteriană, medicul este cel în măsură să facă recomandările necesare. În general, medicul va prescrie picături de urechi, care vor ameliora situația, alături de un spray cu apă marină, pentru curățarea canalelor nazale, care sunt, la rândul lor, conectate cu gâtul și urechile.
Remedii naturale pentru combaterea urechii înfundate
Există câteva remedii la îndemână care îți pot desfunda urechile, în cazul în care nu e vorba despre o afecțiune medicală mai serioasă:
- Folosește-ți respirația pentru a desfunda urechea
- Inspiră adânc, apoi ține-te de nas și închide gura. Când simți nevoia să expiri, împinge aerul din plămâni pe nas, fără să iei degetele. Astfel, se creează suficientă presiune pentru a debloca urechea. Poți mesteca, apoi, puțină gumă pentru a te asigura că urechea nu se va înfunda la loc.
- Fă inhalații cu aburi
- Umple-ți cada cu apă fierbinte și, după ce se formează aburii, stai în baie 10-15 minute. Aburii înmoaie ceara din ureche și, astfel, deblochează urechea înfundată.
Când e cazul să mergi la medic din cauza urechilor înfundate?
Dacă senzația de urechi înfundate nu dispare în câteva zile ori dacă apar simptome asociate, este indicat să apelezi la un medic specialist. Iată ce semne trebuie să te trimită la medic de urgență:
- Febra
- Dureri acute ale urechii
- Secreții abundente sau cu sânge din ureche
- Pierderea auzului
- Amețeli
Sursă foto: Shuttersock
Bibliografie:
Harvard Health - By the way, doctor: Plugged-up feeling in an ear
https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/by-the-way-doctor-plugged-up-feeling-in-an-ear
Te-ar mai putea interesa și...