"Ciocurile" osoase sau osteofitele: cauze, simptome, tratament

Osteofitele sunt acea modificare patologica ce se manifesta prin proliferarea anormala a tesutului osos, in apropierea unei articulatii. Acestea se mai numesc si „ciocuri“ osoase sau „pinteni ososi“.

Osteofitul se mai numeste „pinten osos“ si este, de fapt, o excrescenta osoasa care se formeaza de-a lungul marginilor articulatiilor, pe oase. Osteofitele sunt, de obicei, intraarticulare (apar in capsula articulatiei). Ele reprezinta o excrescenta a structurii normale a osului.

Ce sunt osteofitele?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Osteofitele sunt formatiuni osoase (excrescente) care se dezvolta pe oasele din anumite zone sau in jurul articulatiilor. Ele se formeaza adesea langa articulatiile afectate de artroza (o afectiune care face ca articulatiile sa devina rigide si dureroase, cum este gonartroza sau coxartroza).

Osteofitele pot sa creasca sau sa se dezvolte pe orice os, dar cel mai adesea apar in zona:

  • cefei la nivelul coloanei cervicale
  • umarului
  • genunchiului
  • partea inferioara a spatelui (regiunea coloanei lombare)
  • degetelor (in  special a degetului mare de la picior)
  • piciorului sau calcaiului.
  • articulatia soldului

Cauzele aparitiei osteofitelor

Multi pacienti se intreaba ce anume provoaca aparitia osteofitelor. Acestea tind sa se formeze atunci cand articulatiile au fost afectate de o forma de artrita. Osteoartrita (asa cum mai este numita artroza) deterioreaza cartilajul, care este tesutul alb, dur si flexibil ce acopera oasele si permite articulatiilor sa se miste cu usurinta. Cel mai adesea, artroza se dezvolta la genunchi, solduri, coloana vertebrala si articulatiile mici ale mainilor si la baza degetului mare de la picior.

Pe masura ce articulatiile sunt din ce in ce mai deteriorate de degenerarea din cadrul bolii (cum ar fi  orice forma de artroza- de exemplu gonartroza si coxartroza), noi oase se pot forma in jurul articulatiilor (pinteni sau ciocuri). Aceste excrescente osoase se numesc osteofite. De asemenea, osteofitele se pot forma si in oasele ce alcatuiesc coloana vertebrala, ca rezultat al spondilitei anchilozante. Termenii medicali pentru pinteni osoși sunt osteofite și entezofite. Atât osteofitele, cât și entezofitele sunt proiecții pe un os în care a crescut țesut osos în exces, de obicei ca reacție la un proces artritic în curs. Osul produce țesut în exces ca o modalitate de a încerca să normalizeze un dezechilibru de forțe la nivelul unei articulații.

Simptomele generate de osteofite

Osteofitele nu dau intotdeauna simptome. Ele pot provoca probleme daca:

  • se freaca de alt os sau alt tesut;
  • limiteaza miscarea;
  • apasa sau preseaza nervii din apropiere.
  • provoaca duurere la mers, precum in cazul pintenului calcanean

Unde se formeaza aceste osteofite?

De exemplu, osteofitele pot sa apara sau sa se dezvolte:

  • in coloana vertebrala (aici pot provoca durere si rigiditate la nivelul spatelui)
  • in zona cefei  (aici pot presa sau apasa pe un nerv din apropiere si pot cauza durere, senzatie de furnicaturi la nivelul membrelor, amorteala sau slabiciune la nivelul bratelor);
  • in umar (aici pot limita spatiul disponibil pentru tendoane si ligamente, si pot avea legatura cu tendinita sau cu o ruptura sau fisurala nivelul mansonului rotatorilor);
  • in sold sau in genunchi (aici pot reduce gama de miscari si sunt adesea asociati cu artrita dureroasa);
  • in genunchi (aici pot provoca durere atunci cand persoana indoaie genunchiul sau isi intinde piciorul);
  • in articulatiile degetelor (aici pot provoca o umflatura, aparitia unei protuberante)
  • la nivelul calcaiului

Atât osteofitele, cât și entezofitele sunt considerate a fi o reacție a osului la stres:

  • Osteofitele sunt de obicei rezultatul frecării excesive. În coloana vertebrală, osteofitele se găsesc adesea acolo unde oasele vertebrale se întâlnesc pentru a forma o articulație (articulații cu fațete).
  • Entezofitele  sunt pinteni osoși care se dezvoltă acolo unde ligamentele și tendoanele se atașează de os (un punct numit enteză). O leziune cronică sau o boală degenreativa determină deteriorarea și inflamarea unui ligament sau tendon. Dacă apare inflamația la punctul de atașare, se poate dezvolta un pinten osos.

Osteofitele și entezofitele sunt asociate între ele, ceea ce înseamnă că oamenii care au osteofite sunt probabil să aibă și entezofite si se dezvoltă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. De fapt,ciocurile osoase ale coloanei vertebrale sunt considerați o descoperire normală la radiografiile și scanările RMN la adulți.

Osteofitele de la nivelul coloanei 

Instalarea osteofitelor mai frecvent intanita  la nivelul coloanei cervicale, cervico toracale sau lombare pot genera dureri si rigiditate, accentuate de pozitia ortostatica, din cauza urmatoarelor mecanisme:

  • Comprimarea unei rădăcini nervoase. Dezvoltarea osteofitelor  poate provoca îngustarea orificiilor neurale, unde rădăcinile nervoase ies din coloana vertebrală. Cu mai puțin spațiu, rădăcinile nervoase se pot comprima. Compresia rădăcinii nervoase poate provoca parestezii (furcături) dacă devin comprimate. Dacă rădăcina nervoasă devine inflamată, poate apărea durere.
  • Comprimarea măduvei spinării. Osteofitele  pot crește în canalul spinal, unde măduva spinării se deplasează, lăsând mai puțin spațiu pentru măduva spinării. Comprimarea măduvei spinării poate provoca slăbiciune, pierderea forței, durere și alte simptome.
     

Când osteofitele provoacă îngustarea unui spațiu din coloana vertebrală, se numește stenoză. Persoanele care se confruntă cu o rădăcină nervoasă comprimată sau o stenoză spinală din cauza pintenilor osoși au, de obicei, peste de ani.
În funcție de localizare osteofitelor,  simptomele sunt diferite. Cand localizarea este coloana cervicală, poti resimti:

  • Durere surdă,la ceafa care se ameliorează cu odihnă
  • Durerea radiază într-unul sau ambii umeri
  • Durere, amorțeală sau furnicături la unul sau ambele brațe
  • Slăbiciune la nivelul membrelor superioare
  • Dureri de cap care provin dintr-o durere surdă în spate sau pe o parte a cefei și se extind în ceafa si occiput

 

Când osteofitele provoacă stenoză a coloanei vertebrale în partea inferioară a coloanei vertebrale, te-ai putea confrunta cu:

  • Durere surdă în partea inferioară a spatelui când stați în picioare sau când mergeți
  • Durere, amorțeală sau furnicături în fese și spatele coapsei
  • Slăbiciune la unul sau ambele picioare
  • Ameliorarea durerii la aplecarea înainte și flexarea taliei, cum ar fi aplecarea peste un coș de cumpărături sau peste un baston
  • În cazuri rare, stenoza coloanei vertebrale poate provoca, de asemenea, incontinență intestinală și urinara

Pintenul  calcanean

Cunoscut în mod obișnuit ca " pinten de călcâi", acest tip de osteofita  apare atunci când se formează o creștere osoasă pe osul călcâiului.

Pintenii călcâiului apar atunci când depozitele de calciu se acumulează pe partea inferioară a osului călcâiului, proces care are loc de obicei pe o perioadă de mai multe luni. Pintenii călcâiului sunt adesea cauzate de suprasolicitarea capetelor mușchilor și ligamentelor piciorului, întinderea fasciei plantare și ruperea repetată a membranei care acoperă osul călcâiului. Atât în sindromul pintenului călcâiului, cât și în fasciita plantară, cauza durerii nu este, de obicei, instalarea excrescentei osoase  în sine, ci fascia plantară lezata. În majoritatea cazurilor, pintenul călcâiului este pur și simplu o constatare incidentală la radiografia de picior, iar simptomele durerii călcâiului sunt cauzate de  fasciita plantara.

Pintenii calcaneeni pot fi localizați în partea din spate a călcâiului (pintenul dorsal al călcâiului) sau sub talpă (pintenul călcâiului plantar). Aparitia acestuia genereaza urmatoarele simptome:

- durere ascutita în călcâi dimineața, la trezire, dupa primii pasi
- o durere sacaitoare  în călcâi pe tot restul zilei.
- inflamație și umflături în partea din față a călcâiului.
- incalzirea si chiar inrosirea zonei afectate.
-  prezenta unei proeminențe, vizibile  de consistenta osoasa, sub călcâi.

Pintenii călcâiului odata aparuti, au o evolutie ireversibila. Dacă nu sunt îndepărtati chirurgical, nu vor dispărea niciodată. În timp ce câteva minute de mers pe jos  pot ajuta la reducerea temporară a senzațiilor imediate de durere la călcâi, este posibil să observați că orice încercare  de a alerga pe o distanță mai mare poate provoca dureri și mai grave. 

Osteofitele din articulatia soldului 

Prezenta osetofitelor sau pintenii osoși pot face dureroasă mișcarea șoldului, deși s-ar putea să resimțiți durerea la genunchi. În funcție de plasarea lor, pintenii osoși pot reduce gama de mișcare în articulația șoldului. Simptomele includ:

  • Durere în șold.
  • Rigiditate la îndoire sau la  mișcarea șoldului, inclusiv la mers, uractul sau coboratul scarilor.
  • Crampe, slăbiciune sau spasme musculare


Trebuie sa mergeti la un  medic ortoped sau reumatolog dacă aveți dureri sau umflături în articulația soldului sau dacă aveți dificultăți în mișcarea unei articulații.

Osteofite in articulatia genunchiului

Pintenii osoși sau osteofitele pot aparea si la genunchi, unde creșterile osoase sunt  cauzate de frecare excesivă între suprafețele articulației. Aceasta este cel mai frecvent cauzată de osteoartrita care se caracterizează printr-o pierdere treptată  de cartilaj articular in cadrul gonratrozei. In fazele mai avansate, simptomele sunt:

Oamenii care se confrunta cu osteofite la acest nivel pot experimenta:

  • rigiditate în articulație
  • inflamație constantă
  • lipsa fluidui în jurul articulației cu cracmente
  • mai multă frecare în articulație, care se simjte la miscare
  • durere și disconfort semnificativ chiar și în timpul mișcărilor simple- mers, ridicat de pe scaun, coborare sau urcare


Cauze

Leziunile articulare cauzate de osteoartrita sunt cea mai frecventă cauză a osteofitelor si pintenilor osoși. În timp ce osteoartrita descompune cartilajul care amortizează capetele oaselor, organismul încearcă să repare pierderea prin crearea excrescentelor  osoase în apropierea zonei deteriorate.

Riscul apariției pintenilor osoși este mai mare la persoanele care suferă de artrită.

Osteofite tratament

De obicei, osteofitele nu provoaca durere, dar artrita (in special artroza) asociata cu aparitia lor poate cauza aparitia durerii.

Daca ai dureri, iti pot fi de ajutor analgezicele, cum ar fi ibuprofenul sau paracetamolul. Ibuprofenul poate, de asemenea, reduce edemul si inflamatia;

Daca esti supraponderal, te poate ajuta foarte mult pierderea in greutate, pentru ca cele cateva kilograme in minus vor contribui la ameliorarea presiunii puse pe articulatii.

Un fizioterapeut te poate ajuta, recomandandu-ti o serie de exercitii care iti pot intari musculatura din zona cu probleme si te poate ajuta sa iti imbunatatesti mobilitatea.

Interventia chirurgicala poate fi uneori utilizata ca metoda de tratament, in cazul formelor severe de artrita care afecteaza articulatia. Operatia poate fi folositoare in cazul osteoartritei care iti afecteaza soldurile, genunchii sau articulatiile, in special cele de la baza degetului mare de la mana sau daca este vorba de un nerv pe care apasa, in coloana vertebrala sau daca nu restrictioneaza miscarile articulatiei.

Exista tratamente moderne si neinvazive, cu unde de soc, care pot fi folosite in cazul osteofitelor de la nivelul calcaiului.

Se pot face si injectii sau infiltratii cu anumite medicamente, in functie de zona in care sunt osteofitele, iar aceste substante ajuta la reducerea edemului articulatiei si la ameliorarea durerii. Efectele sunt temporare.

Tratamentul in cazul osteofitelor spinale

I cazul localizarii osteofitelor la nivelul coloanei vertebrale, cervicale sau lombare mai frecvent, majoritatea cazurilor de stenoză spinală pot fi tratate cu o combinație de tratamente nechirurgicale, cum ar fi kinetoterapie, medicamente pentru durere, precum nalgezicele si antiinflamatoarele, modificarea activității și/sau injecții epidurale. Când durerea severă și/sau deficitele neurologice continuă să se agraveze în ciuda tratamentelor nechirurgicale, poate fi luată în considerare intervenția chirurgicală.

Fizioterapie

Un program adecvat de kinetoterapie și exerciții fizice este o componentă a aproape fiecărui proces de tratament al stenozei spinale. Deși exercițiile pentru stenoza coloanei vertebrale nu sunt un remediu, este important ca pacienții să rămână activi așa cum sunt tolerați și să nu devină debilitati suplimentar din cauza inactivității.

Medicul curant poate prescrie un program de kinetoterapie supravegheat. După o perioadă de instruire în terapie fizică, majoritatea oamenilor pot trece la propriul program de exerciții. Cheia este să începi încet și să construiești puterea și toleranța în timp.

Tratarea pintenilor calcaneeni

 
 
Pentru ameliorarea durerilor, care afecteaza puternic viata pacientului, limitand miscarea, practicarea sportului si deplasarile curente,  exista o serie de tratamente comune, nechirurgicale:
- Aplicarea de pachete de gheață,  după  mers.
- Medicamente antiinflamatoare fără prescripție medicală, cum ar fi acetaminofen, ibuprofen sau aspirină.
- Injecții cu medicamente antiinflamatoare, cum ar fi cortizon.
- Exerciții de stretching si  întindere, mai ales înainte de culcare.
- Fizioterapie.
- Repausul picioarelor cat mai des, pana la calmarea inflamatiei
- Purtarea unor talonete moi din silicon , preferabil in pantofi sport cu talpa flexibila si mai groasa, care preia socurile
- Evitarea tocurilor si incaltamintei incomode, a slapilor, sandalelor cu talpa extrem de subtire si inflexibila
- Deoarece magneziul este esențial pentru sănătatea oaselor, sarea Epsom poate fi un remediu natural pentru un pinten al călcâiului.
 

Pacientii pot apela si la fizioterapie si la alte tehnici de manipulare a articulatiilor, pentru a-si redobandi flexibilitatea si rezistenta, pentru a-si imbunatati postura si pentru a reduce presiunea exercitata asupra nervilor.

Masarea frecventă a picioarelor va ajuta la procesul de vindecare. Masajul va destinde usor țesutul cicatricial si fascia, permițându-i să se vindece și să devină mai puternica și mai rezistenta. Folosirea uleiului de măsline sau de nucă de cocos încălzit și masarea călcâiului dar si a intregii talpi,  va ușura durerea.

De obicei, nu este necesara indepartarea unui osteofit. Daca ai nevoie de o interventie chirurgicala pentru a indeparta un „cioc“ sau pinten osos, medicul chirurg iti va explica riscurile si beneficiile procedurii.

Tratarea osteofitelelor de la nivelul soldului

Articulația șoldului poate fi afectata de prezenta osteofitelor  fie pe capul femural, fie chiar in articulatia șoldului, conditie denumita afectare femuro-acetabulară.

 

  • Leziunea "cam":  O leziune cam apare atunci când pintenul osos se află pecapul femurului din  articulația șoldului, partea superioară a osului coapsei. La radiografie,  leziunea" cam" prezintă alterarea capului femural cu o excrescentă pe partea laterală, ce  se lovește de  articulatie atunci când șoldul este flexat (îndoit) sau rotit (rotit).
  • Leziunea acetabulara este un pinten osos care se extinde din orificiul articulației șoldului (acetabulul) si  împiedică capul femural să se miște lejer.
     

Opțiuni de tratament

Majoritatea pacienților diagnosticați cu afectare femuro-acetabulară. vor începe mai întâi cu  tratamente simple. Dacă pintenii osoși sunt observațila radiografie, dar nu cauzează simptome de durere de șold, de obicei nu este nevoie de tratament. Dacă durerea este o problemă, tratamentul include pierderea kilogramelor in plus,  odihnă, kinetoterapie și medicamente antiinflamatoare

Pacienții pot resimti disconfort odata cu întinderea articulației șoldului , deoarece pintenii osoși nu pot fi „slăbiți” prin întindere.
Dacă tratamentele simple nu oferă o ușurare adecvată, ar putea fi luată în considerare o procedură chirurgicală pentru îndepărtarea pintenilor osoși, numită osteoplastie. Există două abordări chirurgicale pentru efectuarea unei osteoplastii.


Artroscopia șoldului: Chirurgia artroscopică a șoldului devine din ce în ce mai frecventă, iar îndepărtarea pintenilor osoși poate fi efectuată artroscopic.

Avantajele efectuării unei osteoplastii artroscopic sunt că este o intervenție chirurgicală minim invazivă și permite chirurgului să inspecteze șoldul si cartilajul articular. Dezavantajul este că procedura poate fi dificilă din punct de vedere tehnic și poate fi mai dificil să se asigure îndepărtarea adecvată a osteofitelor.


Osteoplastie deschisă: O altă opțiune este  incizia  șoldului și de a îndepărta osetofitele  sub vizualizare directă. Avantajul acestei metode este că chirurgul . poate fi adesea mai agresiv în a se asigura că pintenii osoși sunt îndepărtați.

Dezavantajul este că este o intervenție chirurgicală mai invazivă. O osteoplastie deschisă se efectuează de obicei prin aceeași incizie utilizată pentru înlocuirea articulatiei șoldului anterior- protezarea de sold.
 

Substante active care pot sa controleze durerea articulara

Chiar daca nu exista mijloace prin care putem preveni formarea de osteofite la nivelul genunchilor sau in alte articulatii ale corpului, unele substante active pot ajuta pacientii cu dureri articulare, cum ar fi extractele din membrana de coaja de ou, glucozamina si condroitina, etc. Daca vrei sa incerci sa mentii functia articulara, discuta cu medicul curant si intreaba-l ce fel de suplimente iti poate recomanda pentru controlul durerii si inflamatiei.

Formarea osteofitelor este o componenta importanta din patogeneza artrozei*, asa ca trebuie sa intelegi ca aceste ciocuri osoase pot cauza disconfort in articulatii. Daca vrei sa calmezi disconfortul si durerea, intreaba-ti medicul daca ai voie sa iei anumite suplimente pentru mentinerea sanatatii articulatiei, precum cele pe baza de membrana de coaja de ou. Studiile arata ca NEM sau membrama din coaja de ou este folosita in tratamentul durerii si redorii (intepenirii) articulare in cazul artrozei genunchiului.

Un studiu clinic randomizat** subliniaza ca descoperirea membranei din coaja de ou (ca sursa naturala ce combina glucozamina, condroitin sulfat si acid hialuronic) i-a determinat pe oamenii de stiinta sa evalueze aceasta substanta si sa o aiba in vedere ca un potential tratament pentru artroza.

In studiile clinice preliminare efectuate pe oameni, la care au participat in total 37 de subiecti cu afectiuni articulare si tulburari ale tesuturilor conjunctive, suplimentele orale ce contineau 500 mg de extract de membrana din coaja de ou, administrate zilnic, au rezultat in scaderea intensitatii durerii (asa cum a fost ea observata de participanti) in 7-30 de zilel, conform unui raport nepublicat.

Un alt studiu, in completarea acestuia, a aratat ca durerea, redoarea articulara si functia articulara s-au ameliorat in urma utilizarii unor suplimente cu extract de membrana de coaja de ou. Cercetatorii** spun, insa, ca studiul a fost prea mic (67 de subiecti), asa ca este necesara o cercetare mai ampla pe viitor, care sa le permita sa determine si mai bine pacientii pe care suplimentele pe baza de extracte din membrana din coaja de ou i-au ajutat cel mai mult.

Dieta recomandata 

Pentru a vă asigura că primiți suficiente proteine, carnea de pește, pasăre de curte și laptele sunt unele dintre cele mai bune alegeri. Laptele cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi este chiar mai bun, în timp ce laptele de soia este si mai indicat petru cei cu intoleranta la lactoza.. Alte produse din soia, cum ar fi tofu, sunt de asemenea utile, la fel ca mai multe nuci, cum ar fi migdalele, nucile  braziliene și nucile romanesti.

Uneori, organismul poate "construi" osetofite din calciul circulant in exces, care geereaza in plus si pietre la rinichi.

Cercetătorii au sugerat că combinația de magneziu și vitamina C ar putea inhiba formarea pintenului osos și reduce inflamația din sinoviala genunchiului.

Prognostic osteofite

Daca nu optezi pentru interventia chirurgicala, poti opta pentru fizioterapie si pentru medicamente care calmeaza durerea (fie sub forma de capsule ori pilule, fie sub forma unor infiltratii cu steroizi). Vindecarea durerii poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de severitatea pintenului și de cât de rapid si consecvent  este tratată.

Pacienții supraponderali sau cei care nu apeleaza la consultul unui medic pentru un diagnostic si fizioterapie sunt mai predispuși să sufere pentru o perioadă mai lungă și, de asemenea, sunt mai predispuși să reapară durerea. Pierderea kilogramelor in plus este esentiala in gestionarea osteofitelor la nivelul calcaiului si soldurilor pentru ca se asociaza cu o simptomatologie mai dureroasa si chiar evolutia mai grava a problemei.

Este bine sa intelegi ca osteofitele vor fi in continuare parte din viata ta si iti pot cauza disconfort pe viitor, asa ca nu trebuie sa ignori durerea. Mergi la medic inca de la primele semne.


 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  • NHS Choices - https://www.nhs.uk/conditions/osteophyte/
  • *"Osteophytes: relevance and biology", publicat in Osteoarthritis and Cartilage, vol. 15, martie 2007, autori: Peter M.van der Kraan, Wim B.van den Berg.
  • ** "Eggshell membrane in the treatment of pain and stiffness from osteoarthritis of the knee: a randomized, multicenter, double-blind, placebo-controlled clinical study", august 2009, publicat in Clinical rheumatology vol. 28, autori: Kevin J. Ruff, Anne Winkler, Robert W. Jackson, Dale P. DeVore, Barry W. Ritz.

 

 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 2