Masca de fata: o solutie naturala care indeparteaza punctele negre

Punctele negre reprezintă o formă de acnee cu care se confruntă multe persoane, iar unele ingrediente naturale pot fi utile pentru a le îndepărta. Dovezi anecdotice sugerează că o mască de față cu miere și scorțișoară poate fi de folos pentru a scăpa de punctele negre de pe nas, dar și alte măști pot fi utile.

Punctele negre sunt un tip de acnee (acnee vulgară), constând în mici umflături deschise pe piele care se umplu cu sebum în exces și piele moartă. Pe piață sunt diverse produse care promit combaterea acestei probleme, și poate fi nevoie să testezi mai multe până să găsești ceva care să funcționeze.

Una dintre metodele de a scoate punctele negre este statul cu fața în abur pentru ca porii să se deschidă și apoi eliminarea acestor puncte cu un tifon, prin stoarcere. În ce mă privește, numai gândul că trebuia să stau sub aburii emanați de ceaiul de mușețel și apoi să fac îndepărtarea punctelor negre, unul câte unul, cu ajutorul unui tifon steril mi se părea dificil și tot la cosmeticiană ajungeam. Mai ales că rămâneam mereu cu nasul roșu și inflamat, iar dacă trebuia să ies din casă, era nevoie să recurg la kit-ul de makeup pentru a camufla intervenția.

Apoi am încercat măștile de tip „peel off” (după ce întinzi produsul pe față se creează un film care se usucă și pe care îl desprinzi după câteva minute), însă și acestea aveau nevoie de intervenția ulterioară a cosmeticienei pentru ca efectul să fie unul perfect prin îndepărtarea fiecărui punct negru. Am testat și acele benzi lipicioase pentru puncte negre, însă mi s-au părut prea dureroase. După multiple încercări și experimente, am ajuns la o altă soluție: o mască de față pentru puncte negre din miere cu scoțișoară. 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Mască de față pentru puncte negre cu miere și scorțișoară

Se amestecă o jumătate de linguriță de miere cu o jumătate de linguriță praf de scorțișoară. Se aplică această pastă omogenă de culoare maro pe zona nasului, acolo unde de obicei este o aglomerație de puncte negre, dar se va întinde în toate zonele cu puncte negre. După 5 minute, se îndepărtează masca de față cu ajutorul unei dischete demachiante umezite cu apă și punctele negre ar trebui să fie îndepărtate.

Ce este interesant e că masca funcționează cel puțin la fel de bine și pe tenurile mature, nu doar la adolescenții care se confruntă cu acneea. Atenție la tenurile sensibile: scorțișoara are rolul de a supraactiva circulația sangvină. În concluzie, este posibil să se înroșească zona afectată. Ca remediu, se poate folosi soluție cu aloe vera. 

Așadar, dacă ai această problemă cu punctele negre, poți lua în calcul această mască de față, deoarece este făcută și din ingrediente simple, și ușor de aplicat și poate îți va fi și ție de folos pentru îndepărtarea acestor neplăcute puncte negre.

oana cuzino miere de albine oana cuzino beneficii scortisoara

Alte măști pentru puncte negre

Mască de față cu albuș și lămâie

O mască de față pentru puncte negre pe care ai putea să o testezi este cea cu albuș de ou și lămâie. Bați bine un albuș cu o lingură de zeamă de lămâie, apoi întinzi o parte din amestec pe față. Peste mască pui bucăți de șervețel pe care le presezi pe piele, apoi aplici și restul de amestec. Când masca este complet uscată, o desprinzi încet, apoi clătești cu apă călduță și folosești o cremă hidratatntă.

Masca de față cu miere și lapte

O altă mască de față pentru puncte negre poate fi și cea din miere cu lapte. Amestecă bine o lingură de miere cu una de lapte și unge-te pe față, lăsând să acționeze 15 minute, apoi curăță ușor cu un șervețel și clătește cu apă călduță. La final, aplică o cremă hidratantă.

Mască de față cu gelatină și lămâie

O mască de față pentru puncte negre este și cea din gelatină cu lămâie. Sucul de lămâie este o sursă bună de vitamina C, care ajută la îndepărtarea sebumului și celulelor moarte ale pielii, iar pudra de gelatină, atunci când este amestecată cu lichid, devine lipicioasă și dă consistență măștii. De asemenea, este bogată în colagen, care îmbunătățește elasticitatea pielii și o face să arate mai fermă și mai tânără. 

Amestecă o lingură de pudră de gelatină într-o jumătate de pahar cu apă caldă, apoi, amestecând continuu, pune și trei linguri de zeamă de lămâie. Aplică masca și las-o să acționeze timp de cel puțin 15 minute, iar când s-a uscat, clătește cu apă caldă. Folosește ulterior o cremă hidratantă.

Mască de față cu gelatină și cărbune

Poți încerca să scapi de aceste puncte negre și cu ajutorul unei măști din gelatină și cărbune activat. Amestecă o linguriță de gelatină nearomatizată cu o linguriță de cărbune activat într-un bol mic. Adaugă puțină apă caldă și amestecă pentru a obține o pastă groasă. Pune și 2-3 picături de ulei de arbore de ceai și amestecă bine. 

Aplică un strat gros de mască și lasă-l să se usuce complet – poate dura aproximativ 25 de minute, apoi desprinde cu grijă masca. Șterge fața cu un prosop moale înmuiat în apă călduță pentru a îndepărta orice resturi ale măștii de pe față, apoi clătește cu apă călduță și hidratează cu o cremă.

Ce sunt, de fapt, punctele negre?

Sebumul, celulele moarte ale pielii și bacteriile blochează porii și determină apariția unor mici umflături, numite puncte negre sau puncte albe. Dacă un por blocat rămâne deschis, el poate să capete o nuanță închisă la culoare și este numit punct negru. Dacă un por înfundat se închide, partea de sus arată mai degrabă albă, așa că este numit punct alb.

Din fericire, atât punctele albe, cât și punctele negre sunt ușor de tratat. Însă uneori, chiar dacă ai încercat anumite măști de față sau alte soluții acasă, e nevoie să mergi la medicul dermatolog pentru a reuși să scapi de problemele de tipul punctelor negre.

Medicii dermatologi folosesc mai multe tehnici diferite pentru a te scăpa de acnee. Una dintre acestea se numește extracție și implică folosirea unor instrumente sterile, cu ajutorul cărora dermatologul îndepărtează punctele negre și punctele albe.

Extracția este de regulă recomandată pacientului când alte tratamente pentru acnee nu au dat rezultate și nu au curățat suficient de bine pielea. Extracția este rareori o primă opțiune, deoarece este o procedură care necesită mult timp și poate fi destul de costisitoare. Atunci când este efectuată de un medic dermatolog, extracția este o procedura sigură, iar în acest mod vei scăpa de punctele negre și de cele albe.

Factori care cresc riscul de a dezvolta puncte negre

Vârsta și dereglările hormonale sunt factori importanți când este vorba despre punctele negre. După pubertate, modificările hormonale asociate menstruației, sarcinii și folosirii pilulelor contraceptive pot scoate la iveală probleme de tipul punctelor negre, la unele femei.

Alți factori care pot cauza puncte negre sunt:

  • blocarea sau acoperirea porilor cu produse cosmetice
  • transpirația abundență
  • epilarea cu lama și alte activități care deschid foliculii firelor de par
  • umiditatea crescută din mediul înconjurător
  • unele afecțiuni și stări, cum ar fi stresul, sindromul ovarelor polichistice și sindromul premenstrual
  • folosirea unor medicamente pe bază de steroizi, cum sunt corticosteroizii.

Contrar unor mituri populare, igiena precară nu este o cauză directă a punctelor negre.

Ce mai poți încerca pentru a scăpa de punctele negre?

Există atât unele medicamente care pot fi cumpărate fără prescripție medicală, cât și unele pe care le poate recomanda medicul.

Soluții pentru puncte negre fără rețetă

Produsele cu acid salicilic pentru puncte negre sunt disponibile fără rețetă, sub formă de demachiant sau loțiune. Acidul salicilic ajută la îndepărtarea stratului superior al pielii deteriorate și dizolvă celulele moarte ale pielii pentru a preveni înfundarea foliculilor de păr. Acidul azelaic poate fi o altă soluție, deoarece distruge microorganismele de pe piele și reduce umflarea.

Peroxidul de benzoil este disponibil ca produs fără prescripție medicală, sub formă de gel de curățare sau de cremă. Acesta vizează bacteriile de suprafață, care adesea agravează acneea. Uscarea pielii este un efect secundar frecvent, însă concentrațiile mai mici sunt mai puțin iritante pentru piele. 

Unii retinoizi (derivați ai vitaminei A) disponibili fără prescripție medicală elimină punctele negre și punctele albe și ajută la prevenirea înfundării porilor. Ca efect secundar, și aceștia pot irita sau usca pielea, de aceea, utilizarea o dată la două zile și folosirea unei creme hidratante în paralel poate reduce aceste efecte secundare.

Medicamente cu rețetă împotriva punctelor negre

Dacă punctele negre nu dispar cu produsele fără prescripție medicală, medicul dermatolog poate recomanda retinoizi mai puternici, antibiotice orale (care reduc bacteriile care cauzează punctele negre), microdermabraziune (dermatologul folosește un instrument specializat prin care îndepărtează straturile superioare ale pielii), peelinguri chimice (se folosește o soluție chimică blândă pentru a îndepărta straturile de piele) sau resurfațarea cu laser a pielii (fascicule scurte și concentrate de lumină pulsatorie direcționate către punctele negre pentru a reduce cantitatea de sebum pe care o produc glandele sebacee).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Blackheads
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22038-blackheads
Stylecraze - 10 Easy DIY Blackhead Removal Masks You Must Try
https://www.stylecraze.com/articles/best-diy-blackhead-removal-face-masks/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0