Coafuri pentru parul scurt, usor de realizat si de intretinut

Deși multe femei preferă să poarte părul lung, e bine de știut că acelea care preferă părul scurt au un mare avantaj: timpul de coafare este mai mic. Iată câteva coafuri pentru păr scurt care merită încercate!

Podoaba capilară este foarte importantă pentru toată lumea, deoarece ajută la crearea unui stil propriu de exprima personalitatea. Fie că este lung sau scurt, părul spune ceva despre noi și de aceea fiecare persoană se străduiește să și-l aranjeze cât mai avantajos.

În ceea ce privește aspectul părului la femei, în mod tradițional, părul lung a fost asociat cu feminitatea și grația, însă nu există niciun motiv pentru care o femeie să nu arate bine și cu părul scurt. E bine de știtu că oricine, la orice vârstă, cu orice trăsătură și cu orice preferințe de stil, poate să arate bine purtând părul mai scurt, odată ce își găsește tunsoarea potrivită pentru fața, textura părului și personalitatea sa.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Coafuri păr scurt

Avem tendința eronată de a crede că tunsorile scurte nu pot fi coafate în mai multe feluri, însă există o mulțime de variante de coafuri și când ai părul scurt. Iată care sunt propunerile noastre:

Pixie cu volum

Spre exemplu, dacă ești tunsă pixie, acest lucru nu înseamnă că singura coafură pe care ți-o poți face este cea cu părul îndreptat cu placa, având în vedere că aceasta evidențiază linia tunsorii. Tunsoarea pixie poate căpăta un aer glam dacă alegi o coafură cu volum.

Usucă-ți pe jumătate părul după ce îl speli, apoi folosește peria rotativă pentru a-l usca definitiv, oferindu-i tototdată volum impresionant de la rădăcină. Fă-ți cărarea pe cealaltă parte decât de obicei, pentru a spori efectul de volum obținut. La final, finisează coafura cu spray de fixare și, dacă dorești, aplică și un lac pentru strălucire.

Șuvițe răsucite în interior

Tunsorile cu păr scurt pot căpăta un aer foarte elegant, ușor retro, dacă le coafezi folosind o perie rotativă sau un ondulator, răsucind părul șuviță cu șuviță către interior. Poți aplica puțină ceară de păr încălzită între degete pe vârfurile podoabei capilare pentru o coafură fără cusur.

Tunsoare băiețească, dar cu un aer șic

Pe lista de coafuri pentru păr scurt intră și aceasta: dacă ai părul tuns foarte scurt și beton, spală-ți părul, aplică balsam apoi usucă-l cu foehnul. Ia o perie rotativă și răsucește-ți bretonul oferindu-i foarte mult volum de la rădăcină. Fixează imediat cu un spray pentru fixare și bucură-te de o coafură foarte șic. Pentru un plus de volum, poți aplică o spumă pentru volum pe toată lungimea podoabei capilare înainte de coafare.

Bob perfect drept

Ai o tunsoare bob? Probabil că ai tendința de a usca părul și atât sau de a-l coafa cu peria rotativă pentru obținerea volumului pe care îl obții atunci când te coafezi la salonul de înfrumusețare. Ei bine, bobul perfect drept are un aer modern și este ușor de coafat. Aplică un produs pentru protecție termică pe toată suprafața părului uscat deja cu foehnul, apoi folosește placa de îndreptat părul pe fiecare șuviță. La final, folosește puțin ulei încălzit între palme pentru a-ți finisa vârfurile și vei obține un look fără cusur.

Bob ondulat

Cine spune că dacă ai părul scurt nu îți poți face bucle? O coafură scurtă tip bob, obținută din bucle, va oferi un look lejer, însă totodată studiat purtătoarei sale. Aplică un produs pentru protecție termică pe părul curat și uscat apoi, cu ajutorul unei plăci de îndreptat părul ori a unui ondulator, răsucește fiecare șuviță în parte și folosește la final fixativ pentru a te asigura că buclele nu se lasă prea repede.

Reguli de coafare pentru părul scurt

Volumul joacă un rol important în obținerea unor coafuri pe păr scurt reușite – pentru a-l obține folosește o perie rotativă sau placă de îndreptat părul de la rădăcină, pentru a ridica ușor părul.
Folosește șampon uscat pentru a menține coafura și a doua zi – șamponul uscat nu numai că absoarbe sebumul în exces, însă redă și volumul coafurii.
Tunde-ți părul o dată la 3-6 săptămâni – coafurile scurte sunt primele care își pierd forma, așa că e indicat să te tunzi mai des pentru a menține aspectul ales.

De ce să te tunzi scurt?

Există mai multe motive pentru care o femeie poate decide să-și tundă părul scurt. Unele dintre aceste motive includ:

  • În primul rând, poate fi o schimbare de imagine și o modalitate de a-ți reinventa aspectul. Uneori, tăierea părului scurt poate fi un act liberator și poate ajuta la crearea unei noi identități.
  • Tăierea părului scurt poate fi și o alegere practică. Părul scurt poate fi mai ușor de întreținut și de aranjat, ceea ce poate fi un beneficiu pentru femeile foarte ocupate care nu au prea mult timp să-și coafeze părul lung în fiecare dimineață.
  • Pentru unele femei, părul scurt poate fi mai confortabil și poate crea o impresie de răcoros, mai ales în timpul verii.
  • Părul scurt poate evidenția și accentua trăsăturile faciale ale unei femei, ceea ce poate fi o alegere pentru cele care doresc să-și pună în evidență frumusețea naturală.

La ce să fii atentă când alegi părul scurt?

Atunci când decizi să-ți tunzi părul scurt ca femeie, este important să iei în calcul următoarele aspecte:

  • Forma feței: tăierea părului scurt poate evidenția sau diminua anumite trăsături ale feței, așa că este important să ții cont de forma feței tale și să alegi o tunsoare care să se potrivească acesteia. Sfătuiește-te și cu stilistul și analizează eventual cataloage cu tunsoir pentru a alege ceva potrivit.
  • Textura părului: părul scurt poate arăta diferit în funcție de textura și densitatea sa. Prin urmare, este important să alegi o tunsoare care să se potrivească texturii și densității părului tău, fie că îl ai des, rar, cu fir subțire sau gros.
  • Stilul de viață: atunci când alegi păr scurt, trebuie să iei în considerare stilul tău de viață și cât de mult timp și energie ești dispusă să investești în îngrijirea părului.
  • Personalitatea: tăierea părului scurt poate fi o modalitate de a-ți exprima personalitatea și stilul individual. Prin urmare, este important să alegi o tunsoare care să reflecte personalitatea ta și să te facă să te simți confortabil și plină de încredere în tine.
  • Încrederea în stilist: este important să alegi un stilist de încredere care să înțeleagă exact nevoile și preferințele tale și care să îți ofere sugestii adecvate în funcție de forma feței și textura părului tău.
  • Întreținere: tăierea părului scurt necesită o întreținere regulată pentru a arăta bine. Prin urmare, este important să fii pregătită să mergi la salon pentru a te tunde periodic, dacă vrei să menții forma părului pe care ai ales-o.

Ce faci dacă te-ai tuns scurt și nu îți place?

Se poate întâmpla ca, după ce te tunzi, să constați că nu îți place deloc rezultatul. Iată ce poți face:

  • Vorbește cu stilistul: Spune-i că nu ești mulțumită de felul în care arată tunsoarea. Acesta o poate ajusta sau poate să-ți ofere sugestii pentru a-ți face părul să arate mai bine.
  • Poartă părul într-un mod diferit: Poți încerca să îți aranjezi părul într-un mod diferit pentru a vedea dacă astfel îți place mai mult. Folosește accesorii de păr sau produse de styling pentru a-ți schimba aspectul.
  • Așteaptă să crească: În cele din urmă, dacă nu poți face nimic pentru a-ți corecta tunsoarea, nu ai ce să mai faci decât să aștepți să crească. Din fericire, părul crește destul de repede, așa că în curând te vei simți mai bine. Pentru a îmbunătăți circulația sângelui și pentru a stimula creșterea părului, fă-ți zilnic un masaj ușor al scalpului. Folosește vârfurile degetelor și masează scalpul cu mișcări circulare ușoare. 

Cum ai grijă de părul scurt?

Părul tuns scurt necesită îngrijire și întreținere regulată pentru a arăta bine. Spală părul regulat, de două-trei ori pe săptămână cu un șampon și un balsam potrivite pentru tipul tău de păr. Nu folosi prea multe produse pentru styling, deoarece acestea pot încărca părul și-l pot face să pară murdar. 

După spălare, usucă părul cu grijă cu un prosop sau un uscător de păr cu temperatură joasă. Nu freca prea tare părul cu prosopul, deoarece acesta poate deteriora firul de păr. În funcție de tunsoare, poți folosi produse pentru styling, cum ar fi ceara, spuma sau gelul pentru a-ți da părului un aspect frumos și aranjat, dar asigură-te că folosești cantități mici de produs pentru a evita încărcarea părului.

Cum spuneam, părul tuns scurt necesită tăieri regulate pentru a-și menține forma și lungimea, deci va trebui să mergi la coafor destul de des. Între timp, ai grijă de păr folosind produse de protecție împotriva căldurii, cum ar fi spray-ul de protecție termică, atunci când utilizezi un uscător de păr, o placă de îndreptat sau un ondulator.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Dermatology - Tips for healthy hair
https://www.aad.org/public/everyday-care/hair-scalp-care/hair/healthy-hair-tips
Byrdie - 30 Chic Ways to Style Short Hair
https://www.byrdie.com/30-chic-ways-to-style-short-hair-5114792


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0