Importanța exfolierii

Cine nu își dorește o piele fină și catifelată, pentru tot anul, indiferent de anotimp? Oricât de bine ne-am hidrata și îngriji pielea, nu trebuie să uităm un aspect: exfolierea.

Exfolierea elimină celulele moarte care se acumulează pe suprafața pielii, împiedicând-o să respire. Celule noastre au un anumit ciclu de viață, se multiplică și mor, formând așa-zisa piele moartă. Exfolierea grăbește procesul regenerării pielii și stimulează microcirculația sanguină de suprafață. Astfel, pielea devine fină și flexibilă.

Însă cum ne exfoliem?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Există mai multe metode: geluri, creme, bureți speciali, în funcție de preferințe și de tipul de piele. Pentru pielea feței, care este mai sensibilă, se recomandă exfolianți mai fini sau biologici, precum acidul salicilic, praful de sâmburi de caise, semințe de jojoba. Pentru corp, alege exfolianți puțin mai duri, precum fibrele naturale de lufa sau sărurile de mare.

Pentru exfolierea propriu zisă, aplică exfoliant pe mâini, apoi masează-te pe pielea umedă, cu mișcări circulare. Începe de la interior spre exterior în cazul tenului, apoi limpezește cu apă călduță. Pentru corp, începe de la umeri, înspre picioare, masând zona pieptului cu delicatețe, fiind o zonă mai sensibilă, abdomenul, spatele. La sfârșit, curăță cu dușul și încheie cu un jet de apă rece, care să tonifice pielea.

În funcție de tipul pielii, poți alege și frecvența exfolierii. Pentru o piele sensibilă, uscată, este recomandat un interval de 15 zile, pentru pielea normală o dată pe săptămână, iar pentru pielea grasă, de două ori pe săptămână. Nu uita însă de hidratare, după fiecare ședință de exfoliere.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0