6 trucuri care iti protejeaza coloana vertebrala de accidentari

Este foarte important să îți protejezi coloana vertabrală în fiecare zi, mai ales dacă suferi deja de o afecțiune la nivelul acesteia, precum hernie de disc, scolioză sau sciatică. Însă protejarea coloanei vertebrale este importantă oricum, chiar dacă nu suferi de o asemenea afecțiune, întrucât stilul de viață sedentar sau activitățile fizice care pun presiune pe coloană pot declanșa o neplăcere de acest gen.

Sănătatea coloanei vertebrale este esențială pentru buna funcționare generală a corpului și pentru menținerea unei bune calități a vieții. Să vedem ce funcții are coloana și cum să o păstrezi într-o stare cât mai bună pentru mai multă vreme, ca să poți avea o viață activă și fără dureri.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

De ce este importantă sănătatea coloanei vertebrale?

Coloana este principalul element de susținere a corpului, menținându-ne poziția verticală și echilibrul. Aceasta permite o gamă largă de mișcări, de la aplecări și răsuciri până la mers și alergare.

De asemenea, coloana vertebrală protejează măduva spinării, un canal nervos esențial care transmite semnalele între creier și restul corpului. Orice deteriorare a măduvei spinării poate avea consecințe grave, inclusiv pierderea mobilității sau sensibilității. 

O coloană vertebrală sănătoasă permite o mișcare fluidă și flexibilă. Problemele de sănătate ale coloanei, cum ar fi hernia de disc, scolioza sau degenerarea discurilor intervertebrale, pot limita mobilitatea și pot provoca dureri semnificative. 

Discurile intervertebrale, situate între vertebre, funcționează ca amortizoare, reducând impactul mișcărilor și protejând astfel coloana și restul corpului de leziuni cauzate de șocuri și vibrații. O coloană vertebrală sănătoasă contribuie la menținerea unei posturi corecte, prevenind apariția dezechilibrelor musculare și a durerilor asociate cu postura deficitară, cum ar fi durerile de spate, gât și umeri. 

Nervii care se ramifică din măduva spinării controlează multe funcții vitale ale corpului, inclusiv funcțiile motorii și senzitive. O coloană vertebrală sănătoasă asigură o bună funcționare a sistemului nervos, prevenind compresiunea nervilor care poate duce la durere, amorțeală, slăbiciune musculară și alte probleme neurologice. 

O coloană vertebrală nesănătoasă poate duce la diverse probleme de sănătate, inclusiv tulburări de somn, dificultăți de respirație, probleme digestive și chiar influențe negative asupra sănătății mentale. O coloană vertebrală sănătoasă contribuie astfel la starea generală de bine și la prevenirea altor afecțiuni. 

O postură corectă și o coloană vertebrală sănătoasă ajută la menținerea funcționării optime a sistemelor circulator și respirator. O coloană deformată poate comprima plămânii și organele interne, afectând astfel respirația și circulația sângelui. 

Cum să ai grijă de coloana vertebrală?

Există câteva trucuri la îndemână, pe care ți le poți însuși pentru a-ți proteja coloana vertebrală de posibile accidentări.

1. Poartă pantofii potriviți

Pantofii pe care îi porți au un impact direct asupra coloanei tale vertebrale. Purtând o pereche de pantofi confortabili, dar care să ți se și potrivească la fix în picior, reduci riscul de accidentare a coloanei vertebrale.

2. Ridică cu atenție greutăți

Atunci când trebuie să ridici greutăți, fă-o într-un mod corect, pentru a reduce cât mai mult presiunea pusă pe coloană. Când ridici ceva greu, ridicarea trebuie făcută ușor, cu mișcări blânde, prin îndoirea genunchilor, nu îndoit din mijloc și cu mișcări bruște care forțează coloana vertebrală. Ideal ar fi să nu te forțezi ridicând obiecte foarte grele pentru că riști accidentarea coloanei. Pe perioada ridicării, menține-ți coloana vertebrală dreaptă, nu o plia.

3. Antrenează-ți musculatura care susține coloana vertebrală

Mușchii sunt cei care susțin coloana vertebrală, deci cu cât musculatura este mai bine lucrată, cu atât mai bine este susținută coloana vertebrală. Activitățile sportive sunt cele care îți asigură o musculatură bine lucrată, însă mare atenție întrucât și în timpul sportului se pot produce accidentări la nivelul coloanei, dacă nu se respectă regulile de precauție. Pe de o parte, sporturile precum yoga, pilates și înot sunt recomandate pentru spate. Pe de altă parte, sporturile de contact sunt interzise în cazul problemelor de coloană vertebrală întrucât cresc riscul de accidentare. Indiferent de sportul practicat, încălzirea de dinainte de antrenament este esențială pentru prevenirea accidentărilor.

4. Mișcă-te în mod regulat

Dacă ai un job care presupune multe ore de stat pe scaun, în fața calculatorului ori la volan, asigură-te că faci o pauză la fiecare oră. Lipsa mișcării cauzează, în timp, rigiditate la nivelul coloanei vertebrale, ceea ce înseamnă că riscul de accidentare este mai mare.

5. Dormi pe o saltea care îți susține coloana vertebrală

O saltea prea moale poate părea confortabilă, însă nu este deloc bună pentru coloana ta vertebrală. Asta pentru că musculatura corpului va sta încordată pe timpul nopții pentru a menține coloana aliniată, ceea ce înseamnă că te vei trezi obosit. Este recomandat să se doarmă pe o saltea fermă, care oferă susținere coloanei vertebrale, asigurându-i astfel postura ideală. Specialiștii recomandă, în caz de probleme cu coloana vertebrală, să se doarmă pe o parte, cu o pernă amplasată între genunchi.

6. Fii precaut!

Accidentarea coloanei vertebrale poate fi prevenită prin adoptarea unor măsuri de precauție precum atenția la volan, verificarea adâncimii apei înainte de a te arunca în apă respectivă, acoperirea suprafețelor din baie cu preșuri antiderapante ori purtarea încălțărilor cu talpa antiderapantă atunci când afară ninge sau trotuarele sunt acoperite cu gheață.

Ce boli pot afecta coloana vertebrală?

Coloana vertebrală poate fi afectată de o varietate de boli și afecțiuni, care pot varia de la probleme minore, dar dureroase, până la condiții severe care pot duce la dizabilități permanente. Iată câteva dintre cele mai comune boli și stări care pot afecta coloana vertebrală:

Hernia de disc

Apare atunci când nucleul gelatinos al unui disc intervertebral este împins printr-o fisură a inelului fibros care îl înconjoară. Aceasta poate comprima nervii spinali, provocând dureri de spate, amorțeală și slăbiciune în membre.

Spondiloza

Este un termen general folosit pentru a descrie degenerarea coloanei vertebrale legată de vârstă. Include modificări degenerative la nivelul discurilor intervertebrale și vertebrelor, care pot duce la durere cronică, rigiditate și mobilitate redusă.

Scolioza

O curbură laterală anormală a coloanei vertebrale care poate duce la deformări vizibile, dureri de spate și probleme respiratorii în cazurile severe, scolioza poate fi congenitală, idiopatică (de cauză necunoscută) sau secundară altor afecțiuni.

Stenoza spinală

Este îngustarea canalului spinal care poate pune presiune pe măduva spinării și nervii spinali. Aceasta poate provoca dureri de spate, senzație de amorțeală, slăbiciune și dificultăți la mers.

Boala degenerativă a discurilor

O afecțiune în care discurile intervertebrale se uzează sau se deshidratează în timp, pierzându-și capacitatea de a amortiza vertebrele, aceasta poate duce la dureri cronice și la dezvoltarea altor probleme ale coloanei, cum ar fi herniile de disc.

Spondilita anchilozantă

Este o formă de artrită inflamatorie care afectează în principal articulațiile coloanei vertebrale, ducând la fuziunea vertebrelor. Aceasta poate provoca dureri severe și rigiditate, și poate afecta postura, ducând la o curbură permanentă a coloanei.

Osteoporoza

E boală care slăbește oasele, inclusiv vertebrele, făcându-le mai susceptibile la fracturi. Fracturile de compresie vertebrală sunt frecvente la persoanele cu osteoporoză și pot duce la dureri severe și la o reducere a înălțimii.

Sciatica

Deși nu este o boală în sine, ci un simptom, sciatica implică durere care radiază de-a lungul nervului sciatic, de obicei din cauza compresiei acestuia de o hernie de disc sau de alte probleme ale coloanei lombare.

Cifoza

Este o curbură excesivă a coloanei vertebrale în partea superioară a spatelui, ceea ce duce la o postură cocoșată. Poate fi cauzată de probleme precum osteoporoza, boala Scheuermann sau malformații congenitale.

Lordoza

Este o curbură excesivă a coloanei vertebrale în partea inferioară a spatelui (coloana lombară). Poate fi cauzată de o varietate de factori, inclusiv obezitate, sarcină, sau alte afecțiuni spinale.

Tumorile spinale

Tumorile pot apărea în măduva spinării, în vertebre sau în țesuturile adiacente. Acestea pot fi benigne (necanceroase) sau maligne (canceroase) și pot provoca dureri, slăbiciune, probleme de mers și alte simptome neurologice.

Fracturile vertebrale

Fracturile la nivelul coloanei vertebrale pot apărea din cauza traumei (de exemplu, accidente auto sau căderi) sau ca urmare a unor afecțiuni precum osteoporoza. Fracturile pot provoca dureri intense și, în cazuri grave, leziuni ale măduvei spinării.

Infecții ale coloanei vertebrale (spondilodiscită)

Infecțiile pot afecta vertebrele (spondilita) sau discurile intervertebrale (discita), ducând la dureri severe, febră și potențial afectând măduva spinării.

Sindromul de coadă de cal (Cauda equina)

O afecțiune rară, dar gravă, cauzată de compresia nervilor la nivelul părții inferioare a coloanei vertebrale. Acest sindrom necesită intervenție medicală imediată și poate duce la pierderea funcției vezicii urinare, intestinului și pierderea sensibilității în membrele inferioare.

Poliartrita reumatoidă

Aceasta este o boală autoimună care poate afecta articulațiile coloanei vertebrale, în special la nivelul gâtului (coloana cervicală), provocând inflamație, dureri și posibile complicații neurologice.

În concluzie, coloana vertebrală poate fi afectată de o gamă largă de afecțiuni care pot avea consecințe semnificative asupra mobilității, funcției neurologice și calității vieții. Detectarea precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a gestiona aceste condiții și pentru a preveni complicațiile pe termen lung. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Spine Structure and Function
https://my.clevelandclinic.org/health/body/10040-spine-structure-and-function
The American Center for Spine & Neurosurgery - Tips to Protect Your Spine
https://www.acsneuro.com/about/news-and-press/tips-to-protect-your-spine


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0