Copiii ar trebui sa fie activi in timpul zilelor de vara

Copiii iubesc zilele de vară fără un program fix, dar părinții ar trebui să se asigure că și micuții, dar și copiii mai mari fac suficientă mișcare în timpul vacanței de vară, nu stau toată ziua cu ochii în telefone sau tablete.

Mișcarea este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor, având un impact pozitiv asupra mai multor aspecte ale vieții lor, de la sănătatea fizică la cea psihică și socială. Deși în prezent mulți copii nu mai au atât de multă activitate fizică pe cât ar fi necesar din cauza faptului că nu se mai pot desprinde de telefoane și jocuri video, e important ca părinții să fie conștienți de beneficiile sportului în dezvoltarea și bunăstarea copiilor și să le limiteze timpul petrecut în fața ecranelor.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Exercițiile fizice sunt importante pentru copiii prezentului

„Întotdeauna îmi încurajez studenții să fie activi pe timpul verii”, spune Martin Wurmlinger, profesor de educație fizică. „Pun accentul doar pe a ieși afară și a găsi o activitate care să îi țină activi și să le ridice nivelul ritmului cardiac”, mai precizează Wurmlinger. Profesorul a fost afiliat al organizației Minte Sănătoasă în Corp Sănătos din cadrul Universității California, organizație care luptă împotriva obezității în rândul copiilor și ajută studenții să dezvolte un stil de viață sănătos.

Fie vară, fie iarnă, Wurmlinger recomandă cateva activități specifice, structurate, cum ar fi crearea unui program care acoperă toate cele cinci domenii ale fitness-ului: rezistența cardiacă, întărirea musculară, rezistența musculară, compoziția organismului și flexibilitatea. Ciclul de exerciții ar putea cuprinde un set de flotări, un exercițiu abdominal, sărituri cu forfecare sau ridicări de genunchi, genuflexiuni sau fandări, și întinderi. „Cronometrați-vă și verificați de câte ori puteți încheia ciclul într-un interval de 6 până la 10 minute”, recomandă Wurmlinger.

O altă opțiune ar fi să încercați burpees, un set de exerciții pentru întregul corp, folosit pentru antrenamentul de forță și condiția fizică de aerobic. Începeți din poziția verticală, apoi vă ghemuiți cu mâinile pe podea; întindeți picioarele în spate; reveniți în poziția ghemuit; apoi săriți din această poziție. Sau, dacă aveți acces la piscină, înotați 2 ture de bazin la viteza maximă, apoi odihniți-vă 30 de secunde. Repetați de 10 ori, sugerează acesta. Îi puteți învăța ușor pe copii să facă toate acestea.

„Îmi încurajez studenții să facă activități fizice cu prietenii sau familia. De obicei este mai amuzant și mult mai motivant”, mai spune profesorul Wurmlinger. Ca părinți, asigurați-vă că, în loc să petreacă prea mult timp în fața televizorului sau a calculatorului, cei mici merg afară și se joacă iar adolescenții ies și ei din casă pentru a practica un sport sau a face mișcare în parc cu prietenii (alergări, mers pe bicicletă, fotbal, înot etc). Programele video cu exerciții de pe internet pot fi folositoare doar dacă este prea cald afară; de asemenea, copiii pot aștepta seara când aerul se mai răcorește. 

Și, dacă faceți sport în familie, încercați să vă distrați făcând acest lucru. De exemplu, oferiți-le copiilor câte un pedometru și apoi sugerați-le o călătorie în jurul cartierului. La finalul zilei, verificați pe o hartă cât de mult ați mers împreună. Puteți să stabiliți și un obiectiv la start și să pregătiți o mică recompensă pentru momentul în care acel obiectiv este atins.

De ce copiii trebuie să facă mișcare?

Iată de ce este important pentru copii să facă mișcare nu doar vara, ci în toate anotimpurile, măcar o oră pe zi:

Dezvoltarea fizică și controlul greutății

Activitatea fizică stimulează formarea și întărirea oaselor și mușchilor, contribuind la creșterea armonioasă și prevenirea problemelor ortopedice. Mișcarea ajută la dezvoltarea abilităților motorii, cum ar fi coordonarea, echilibrul și flexibilitatea. De asemenea, activitatea fizică regulată, alături de alimentație potrivită, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, prevenind obezitatea, care poate duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi diabetul și bolile cardiovasculare. 

O sănătate psihică bună

Mișcarea stimulează producerea de endorfine, substanțe chimice din creier care induc starea de bine și reduc stresul și anxietatea. Mai mult, activitatea fizică poate îmbunătăți funcțiile cognitive, cum ar fi memoria, atenția și capacitatea de învățare, ceea ce contribuie la rezultate mai bune la școală. Participarea la activități fizice, mai ales în echipă, poate consolida încrederea în sine și sentimentul de realizare personală.

Socializare și dezvoltare emoțională

Prin participarea la activități de grup sau sporturi de echipă, copiii învață să colaboreze, să comunice eficient și să rezolve conflictele, abilități esențiale pentru viața socială. Sporturile implică reguli și un anumit grad de disciplină, ceea ce îi ajută pe copii să învețe respectul pentru reguli și pentru ceilalți.

Obiceiuri sănătoase pe termen lung

Un stil de viață activ încă din copilărie reduce riscul de a dezvolta boli cronice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul și osteoporoza în viața de adult. Copiii care fac mișcare regulat sunt mai predispuși să mențină aceste obiceiuri și la maturitate, având astfel o viață mai sănătoasă și mai activă.

Îmbunătățirea calității somnului

Copiii care sunt activi fizic pe parcursul zilei au tendința să adoarmă mai ușor și să aibă un somn mai profund și odihnitor.

Ce activități fizice pentru copii sunt mai potrivite vara?

Vara oferă multe oportunități pentru activități fizice în aer liber. Iată câteva idei pentru părinții care vor să-și îndemne copiii să se miște mai mult:

Înotul

Înotul este un exercițiu complet care îmbunătățește rezistența cardiovasculară, întărește mușchii și îmbunătățește coordonarea. Poate fi practicat de copiii de orice vârstă care au învățat să înoate, fie în piscine, fie în lacuri sau la mare, dar numai sub supravegherea unui adult.

Jocurile și sporturile în aer liber

Sporturile de echipă (fotbal, baschet, volei etc.) sunt excelente pentru dezvoltarea abilităților sociale, coordonării și rezistenței fizice. Jocurile cu alți copii sau care implică membrii ai familiei le dezvoltă spiritul de echipă, strategia și mișcarea.

Drumețiile și plimbările în natură

Drumețiile sunt o modalitate excelentă de a explora natura, de a învăța despre mediul înconjurător și de a dezvolta rezistența fizică. Părinții bine informați despre excursiile în mijlocul naturii îi pot duce pe copii prin păduri, parcuri naționale sau trasee montane adaptate pentru cei mici.

Mersul cu bicicleta

Mersul cu bicicleta îmbunătățește echilibrul, coordonarea și rezistența, fiind totodată o activitate distractivă pentru copii. Aceștia pot pedala pe piste de biciclete, în parcuri sau pe trasee sigure.

Jocuri cu mingea

Frisbee, badminton, tenis: aceste activități dezvoltă reflexele, coordonarea mână-ochi și sunt foarte distractive. Se pot practica în parcuri, pe plajă sau în propria curte.

Sărituri cu coarda și hula hoop

Săriturile cu coarda și folosirea cercului hula hoop îmbunătățesc coordonarea, echilibrul și rezistența cardiovasculară. Acestea se pot practica în curte, dar și în parc sau pe trotuare sigure.

Bătălii cu pistoale de apă

Acestea sunt excelente pentru a se răcori și pentru a se distra în zilele fierbinți. Copiii le pot practica în curte sau în parcuri special amenajate ori pe plajă.

Săriturile pe trambulină

Săriturile pe trambulină sunt excelente pentru îmbunătățirea echilibrului și coordonării și sunt foarte distractive. Trambuline se găsesc în unele parcuri, dar se pot monta și într-o curte mai generoasă.

Skateboarding, mersul pe role și trotinete

Aceste activități dezvoltă echilibrul, coordonarea și sunt foarte populare printre copii. Se pot practica pe piste de skateboard, trotuare sigure sau în parcuri.

Copiii au preferințele lor legate de sport pe care părinții ar trebui să le observe

Alegerea tipului de mișcare potrivit pentru copilul tău depinde de mai mulți factori, inclusiv vârsta, preferințele, nivelul de energie, abilitățile fizice și nevoile de dezvoltare.

În ce privește preșcolarii (2-5 ani), activitățile ar trebui să fie simple și orientate spre dezvoltarea abilităților motorii de bază. Alegerile bune includ alergatul, săriturile, jocurile cu mingea, ciclismul pe triciclete sau mersul cu trotineta.

Copiii de vârstă școlară (6-12 ani) pot participa la activități mai structurate, cum ar fi sporturile de echipă (fotbal, baschet, volei), înotul sau dansul. Este important să exploreze diferite activități pentru a descoperi ce le place.

Preadolescenții și adolescenții (13+ ani) pot participa la sporturi competitive, antrenamente de forță, alergare, ciclism sau activități mai specializate, cum ar fi artele marțiale sau fitness-ul.

Important e ca părinții să fie atenți și la activitățile pe care copilul le preferă în mod natural. Dacă îi place să petreacă timp în apă, înotul ar putea fi o alegere bună. Dacă îi place să danseze, înscrierea la un curs de dans poate fi ideală. Copilul ar trebui încurajat să încerce diverse activități înainte de a se angaja într-una pe termen lung. Acest lucru îi va permite să descopere ce îi place cu adevărat.

Copiii activi și energici ar putea beneficia de sporturi de echipă sau activități care implică multă mișcare, cum ar fi fotbalul, baschetul sau alergarea, în timp ce copiilor mai liniștiți sau introvertiți le-ar putea plăcea activități mai degrabă individuale, cum ar fi înotul sau ciclismul, care le oferă un mediu mai liniștit pentru a face mișcare.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Child Activity: An Overview
https://www.cdc.gov/physical-activity-basics/guidelines/children.html
JAMA Network - Physical Activity in Children 
https://jamanetwork.com/journals/jamapediatrics/fullarticle/2791546
Studiul „Physical Activity in Children”, apărut în JAMA Pediatr. 2022;176(6):622. doi:10.1001/jamapediatrics.2022.0477, autori: Jacqueline Michel et al.

 


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0