Arnica: ce remedii poți folosi și ce beneficii au

Arnica este o plantă medicinală cu denumirea științifică Arnica montana, folosită ca ingredient principal în numeroase remedii naturiste. Află mai multe despre arnică și despre benenficiile acestei plante din articolul pe care ți l-am pregătit astăzi.

Arnica este o plantă perenă, cu flori galben-oranj, care crește în zonele muntoase din Europa și regiunea siberiană. Este supranumită „margareta munților”, pentru că floarea este foarte asemănătoare cu cea a margaretei. 

Există numeroase preparate naturiste pe bază de arnică, cum ar fi crema de arnică, gelul de arnică sau unguentul cu arnică, obținute din floare, care se adresează mai multor probleme de sănătate, printre care se numără durerile musculare, inflamațiile și vânătăile și durerile articulare.

Florile de arnică au în compoziție numeroase substanțe cu potențial benefic pentru sănătatea organismului uman, printre care se numără și flavonoidele (antioxidanți puternici), uleiurile esențiale, cumarinele etc. Potrivit experților în medicină naturistă, preparatele medicinale pe bază de arnică, atunci când sunt aplicate local, au acțiune antiinflamatoare, analgezică și antiseptică.

Studiile științifice legate de această plantă au avut rezultate mixte, unele dovedind efecte benefice ale remediilor cu arnică, altele negăsind beneficii semnificative. Dovezile anecdotice sugerează că sunt persoane care pot beneficia de tratamentele cu arnică aplicate local - creme, unguente, geluri. Cu alte cuvinte, arnica le poate fi de folos unor persoane, dar este posibil să nu aibă niciun efect sau efecte nesemnificative în cazul altor persoane.

Ce remedii există pe bază de arnică?

Potrivit fitoterapeuților, cremele și unguentele preparate din florile de arnică pot fi folosite pentru a calma probleme precum durerile musculare și disconfortul muscular, echimozele (vânătăile), durerile articulare, edemul și inflamația. De asemenea, gelul de arnică este prescris frecvent de către medici pentru calmarea vânătăilor apărute după intervenții chirurgicale sau alte proceduri invazive. 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Beneficiile remediilor pe bază de arnică

După cum am precizat mai devreme, arnica este folosită în mod frecvent pentru a trata echimozele sau vânătăile, așa că este un remediu popular în cazul pacienților care au trecut printr-o intervenție chirurgicală. Crema și gelul (adică preparatele topice) care conțin arnică ajută în cazul durerii și echimozelor apărute la nivelul pielii, în urma unui traumatism. Un studiu științific la care au luat parte o serie de pacienți care au fost supuși unei intervenții chirurgicale pentru a reduce aspectul ridurilor și pielii lăsate (lifting facial) a arătat că arnica poate să accelereze semnificativ vindecarea echimozelor post-operatorii. 

În plus, preparatele din arnică s-au dovedit a fi eficiente în procesul de vindecare al mai multor afecțiuni. În urma mai multor cercetări, oamenii de știință au ajuns la rezultatul că Arnica montana este mult mai eficientă decât o substanță placebo atunci când este folosită în tratamentul mai multor afecțiuni, inclusiv în tratarea durerii, edemului și echimozelor post-traumatice și post-operatorii.

1. Un tratament eficient pentru echimoze

Arnica este o plantă medicinală despre care se spune că poate reduce inflamația și edemul și, prin urmare, mulți o consideră un tratament ideal pentru vânătăi și pentru calmarea durerii, mai ales că planta conține mai mulți compuși (despre care se știe că au efecte antiinflamatoare) care pot fi absorbiți cu ușurință în piele. 

Rezultatele unui alt studiu științific sugerează că un unguent sau o cremă pe bază de arnică (aplicată local, extern) poate reduce eficient chiar și echimozele provocate de terapia cu laser. Dacă te confrunți des cu echimoze, medicul îți poate explica în cel fel poți folosi unguentul sau gelul pe bază de arnică pentru a accelera procesul de vindecare al acestora. De regulă, pe o vânătaie, se aplică produsul de câteva ori pe zi, în strat generos, și se așteaptă intrarea completă în pielea a acestuia, înainte de a face duș.

2. Uleiul de arnică poate fi de folos în cazul venelor sparte

Experții în fitoterapie sunt de părere că uleiul de arnică sau orice produs formulat cu această plantă poate fi o variantă de tratament al venelor sparte, deoarece poate să ajute la reducerea aspectului vinișoarelor de pe față ori de pe corp (acele vene foarte mici numite și telangiectazii sau spider veins, adică vene în formă de pânză de păianjen sau capilare sparte). 

Atenție, însă, la faptul că uleiul de arnică poate cauza reacții alergice la anumite persoane, așa că este important să îl testezi, mai întâi, pe o zonă foarte mică de pe piele și să îi raportezi medicului tău dermatolog orice efecte adverse pe care le-ai observat. 

Dacă nu ai manifestat nicio reacție adversă, atunci dermatologul îți va putea explica pentru ce mai poți folosi crema de arnică. Dacă ești alergic la diverse substanțe, poți merge și la medicul alergolog înainte de a începe să folosești un produs pe bază de arnică. 

3. Ar putea ușura simptomele osteoartritei

Într-o revizuire a mai multor studii s-a constatat că aplicarea locală a gelului de arnică s-a dovedit a fi la fel de eficientă ca ibuprofenul topic, un analgezic des utilizat, în reducerea durerii cauzate de osteoartrită și îmbunătățirea funcției fizice. Alte studii au concluzionat că arnica nu este eficientă pentru gestionarea durerii dacă este luată sub formă de tablete.

4. Ar putea stimula creșterea părului

Arnica este utilizată pe scară largă în medicina homeopatică pentru a stimula creșterea părului, dar și pentru a preveni căderea părului și a trata mătreața. Arnica utilizată pentru podoaba capilară se găsește de obicei sub formă de ulei, șampon sau hidrogel, un produs pe bază de apă 99%. În ciuda multor afirmații nedovedite științific, cercetările limitate susțin capacitatea acestei plante de a trata căderea părului și de a stimula creșterea firelor noi de păr.

În teorie, aplicarea uleiului de arnică poate ajuta la reducerea iritației și inflamației scalpului datorită proprietăților sale antiinflamatorii, care pot crea un mediu mai bun pentru creșterea părului, însă este nevoie de mai multe cercetări.

Cum se aplică produsele pe bază de arnică?

Dacă alegi să folosești planta medicinală Arnica montana pentru a calma anumite dureri, reține că nu trebuie să o administrezi niciodată oral. Remediile pe bază de arnică se aplică pe piele și, de regulă, planta este folosită sub formă de cremă, gel sau unguent. 

Arnica nu este folosită foarte des ca remediu cu administrare internă, pentru că dozele mari de extract de arnică nediluată pot fi fatale, potrivit specialiștilor. Este bine, așadar, să discuți cu un medic fitoterapeut, care îți va detalia dozele și modul de administrare, dacă va decide să îți prescrie remedii pe bază de arnică cu administrare internă.

De asemenea, este recomandat să parcurgi cu atenție instrucțiunile de utilizare ale produselor cu arnică. Pentru echimoze sau inflamații locale, poți încerca aplicarea pe piele a unui gel sau a unei creme pe bază de arnică, de mai multe ori pe zi, până când vânătaia sau inflamația dispar. Pentru tratamentul topic al unor afecțiuni precum artroza, specialiștii recomandă utilizarea unui gel cu arnică la o concentrație mare de substanță activă și să se aplice acest produs pe articulațiile afectate, de două sau trei ori pe zi, pe o perioadă de trei săptămâni.

Reacții adverse și contraindicații arnică

Arnica este, în general, sigură atunci când este utilizată pe piele, însă nu se recomandă folosirea unguentelor sau cremelor de arnică pe pielea crăpată, iritată sau pe răni deschise, și nici folosirea acestor remedii pentru perioade îndelungate, deoarece, în aceste cazuri, pot agrava iritația. 

Copiii și persoanelele alergice la ambrozie nu ar trebui să utilizeze arnica

Femeile însărcinate sau cele care alăptează ar trebui să ceară sfatul unui medic înainte de a folosi un preparat pe bază de arnică, iar copiii nu ar trebui să ia remedii pe bază de arnică.

Unele persoane pot avea reacții alergice la arnică sau pot să prezinte o hipersensibilitate la preparatele medicinale pe bază de arnică. Dacă se întâmplă să apară orice fel de reacție adversă, trebuie întreruptă utilizarea cremei sau gelului de arnică. Oamenii care au alergie la ambrozie sau o alergie la alți membri ai familiei Asteraceae ar trebui să evite arnica, deoarece aparține aceleiași familii de plante. În plus, pacienții cu anumite afecțiuni, cum ar fi boala inflamatorie intestinală, hipertensiune arterială și aritmii ar trebui să evite arnica.

Arnica - fie sub formă de plantă integrală, fie în cantități mari de arnică nediluată (de exemplu, extracte de plante sau uleiuri) - este otrăvitoare și trebuie evitată. Astfel, în scop intern, se vor folosi doar remedii preparate homeopate diluate, deoarece extractul de arnică pură poate fi toxic pentru ficat, dacă este administrat intern. Este important ca pacientul să discute cu medicul înainte de a administra intern un produs pe bază de arnică.

Cu ce medicamente poate interacționa arnica?

Deși cercetările disponibile sunt limitate, arnica poate interacționa cu medicamentele antiagregante plachetare, cum ar fi acidul acetilsalicilic, dar și cu alte plantele medicinale (de exemplu, ghimbirul, ginkgo biloba și ginsengul).

În concluzie, deși cercetările științifice nu sunt foarte multe, arnica poate fi folosită în general în siguranță sub formă de cremă, gel sau unguent (acestea pot conține doar arnică sau și alte plante cu proprietăți similare, cum ar fi untul pământului, de exemplu) pentru a trata durerile musculare și pe cele articulare și vânătăile. Se vor evita, însă, remediile care se iau pe cale internă; acestea vor fi administrate doar la sfatul unui medic specialist în fitoterapie sau homeopatie, conform instrucțiunilor acestuia.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Mount Sinai - Arnica
https://www.mountsinai.org/health-library/herb/arnica
Scinece Direct - Arnica Montana
https://www.sciencedirect.com/topics/pharmacology-toxicology-and-pharmaceutical-science/arnica-montana

 


 


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0