Comunicare eficientă: cum devii un ascultător mai bun?

Cum te-ai evalua atunci când vine vorba de abilitățile tale de ascultare? A fi un bun ascultător este esențial pentru o comunicare eficientă.

Indiferent despre ce discuți cu o persoană, există un set cheie de abilități care sunt utile în orice conversație. Indiferent cât de ușor sau cât de dificil este subiectul, este important să construiești o bază pentru înțelegerea modului de a asculta, deoarece ascultarea este foarte importantă pentru o comunicare eficientă. Iată ce te face un ascultător mai bun:

Creează un cadru confortabil pentru o conversație și o oportunitate de a avea o comunicare eficientă

Primul pas pentru a purta o conversație semnificativă cu o altă persoană este să creezi o oportunitate de a purta acea discuție într-un loc în care vă puteți simți amândoi confortabil. Dacă crezi că cineva din viața ta are nevoie și încearcă să se deschidă în fața ta, oferă-i ocazia de a vorbi: invită persoana la o cafea sau la masa de prânz ori la o partidă de tenis sau altă activitate despre care știi că i-ar plăcea.

Vorbește mai puțin, ascultă mai mult

Una dintre cele mai importante părți ale unei comunicări eficiente este să fii prezent în conversație atunci când asculți. Când cealaltă persoană vorbește, nu-ți lăsa mintea să rătăcească și să fie distrasă. Concentrează-te pe ce spune, ascultă cu atenție și nu întrerupe.

Pentru mulți dintre noi, a rămâne prezent într-o conversație este greu, dar este posibil să nici nu ne dăm seama că nu facem ce trebuie. Una dintre cele mai frecvente dificultăți în a fi atent la ce spune interlocutorul este aceea că oamenii, în loc să asculte cu atenție, se gândesc la ce să spună ei în continuare, la ce replică vor să dea. 

În loc să asculți doar prima parte din ceea ce persoana împărtășește, apoi restul minții tale să înceapă să se gândească la ce ar trebui să spui când a terminat, străduiește-te să te concentrezi și să fii atent la ce spune omul. 

Dacă îți împărtășește o problemă personală, nu începe imediat să te gândești la o soluție și nici nu i-o arunca direct în față, întrerupându-l, pentru că aceasta nu este comunicare eficientă. Uneori, partea cea mai semnificativă a unei conversații este să-l lași pe celălalt să împărtășească, să se descarce și să simtă că este auzit și abia apoi, cu blândețe, să îți spui părerea sau să îți oferi sfatul dacă crezi că este necesar.

Învață să te simți confortabil cu tăcerea

Tăcerile pot fi incomode, dar nu trebuie să fie așa. Adesea încercăm să umplem disconfortul tăcerii prin cuvinte la întâmplare, dar acest lucru poate să împiedice conversația de la a deveni mai profundă sau mai semnificativă.Tăcerile le permit oamenilor să se gândească la ceea ce se discută, oferind un moment pentru a digera informații noi și a se gândi la ce simt în legătură cu cele discutate. 

Pune întrebări bune

Când asculți pe cineva care îți împărtășește ceva despre care nu îi este ușor să vorbească, asigură-te că pui întrebări care să te ajute să înțelegi mai bine ce vrea să transmită persoana respectivă. O comunicare eficientă nu înseamnă să adresezi întrebări ca și cum interloctorul ar fi la interogatoriu, ci, prin intermediul câte unei întrebări bine plasate, să înțelegi mai bine ce vrea să spună și să asiguri persoana că ești atent și te interesează ce are de spus.

Poți arăta faptul că asculți și încerci să înțelegeți prin întrebări precum „Uite ce am înțeles eu din ce mi-ai spus, la asta te-ai referit?”. Aceasta este o întrebare simplă care îi arată persoanei că ai ascultat ce a avut de spus și că ai vrut să înțelegi exact despre ce vorbește.

Dacă îți povestește despre ceva la care nu te pricepi și cu care nu ai experiență, ar trebui să pui întrebări ca să te lămurești. De exemplu, poți să îi spui ceva de genul: „Pentru mine e un pic greu de înțeles subiectul, dar vreau să înțeleg mai multe. Îmi poți da câte detalii în plus despre acest aspect?”. Acesta este un tip de ascultare activă, crucială pentru o comunicare eficientă.

Fii atent atunci când interlocutorul îți împărtășește experiențe personale

Împărtășirea propriei tale experiențe poate fi uneori utilă într-o conversație, deoarece poate ajuta la construirea unei relații mai puternice prin faptul că tu și interlocutorul găsiți un punct comun. A fi vulnerabil în legătură cu o problemă personală poate ajuta la validarea faptului că persoana nu este singură în necazurile sale. În unele situații, povestea ta poate oferi chiar căi alternative și exemple potențiale despre cum să-și îmbunătățească propria situație.

Atenție, însă, nu spune ceva de genul: „Am trecut prin ceva asemănător, iată ce am făcut, ar trebui să faci și tu așa”. Nu presupune că dacă o soluție a funcționat pentru tine, va funcționa pentru toată lumea. Treaba ta este să asculți, nu să rezolvi problema, cel mult poți oferi cu tact un sfat dacă persoana ți-l cere în mod expres.

Nu te stresa că poate nu spui ce trebuie

Tindem să presupunem că avem o singură șansă pentru a face conversația semnificativă pentru cealaltă persoană. Dacă nu putem spune ceea ce trebuie, la momentul potrivit, în modul potrivit - se poate întâmpla ceva rău. Nu este adevărat. De fapt, stresul că nu știi ce să spui te poate împiedica să fii un bun ascultător. Nu trebuie să fii eroul conversației, ci doar să asculți și să te implici sincer în discuție. De multe ori, faptul că asculți un om care are nevoie să vorbească e mai important pentru el decât orice sfat pe care ai putea să i-l dai.

Susține vulnerabilitatea interlocutorului

A vorbi deschis cu cineva este uneori foarte dificil. Este nevoie de curaj pentru a fi vulnerabil față de o altă persoană, chiar dacă este cineva foarte apropiat. Împărtășirea sentimentelor nu este o dovadă de slăbiciune, ci unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care le poate face o persoană. Așadar, când cineva îți spune lucruri personale, mulțumește-i că s-a deschis în fața ta și că are încredere în tine. Acest mic act de recunoaștere a vulnerabilității interlocutorului poate deschide o poartă către viitoare conversații semnificative.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Health University of Utah - How Would You Rate Your Listening Skills? 
https://healthcare.utah.edu/the-scope/shows.php?shows=0_lw7a40k7
Harvard Business Review - What Great Listeners Actually Do
https://hbr.org/2016/07/what-great-listeners-actually-do


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0