PALEXIA RETARD 25 mg - PROSPECT

Prospectul pentru PALEXIA RETARD 25 mg - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: PALEXIA RETARD 25 mg
Substanța activă: TAPENTADOLUM
Concentrația: 25mg
Cod atc: N02AX06
Acțiune terapeutică: ALCALOIZI NATURALI DIN OPIU ALTE OPIOIDE
Prescripție: PS
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_8486_08.01.16.pdf
Ambalaj: Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 50 compr. elib. prel.
Cod cim: W59038008
Firma producătoare: GRUNENTHAL GMBH - GERMANIA
Conținut prospect:
Page 1
background image

 

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8486/2016/01-24                                                           Anexa 1 

                                                                                                                                                                 Prospect 

 
 

Prospect: Informaţii pentru utilizator 

 
 

PALEXIA retard 25 mg comprimate cu eliberare prelungită 

Tapentadol 

 
 
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, 
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. 

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor 
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. 

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
Acestea include orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect (vezi pct. 4). 

 
Ce găsiţi în acest prospect:  
1. 

Ce este PALEXIA retard şi pentru ce se utilizează 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi PALEXIA retard 

3. 

Cum să luaţi PALEXIA retard 

4. 

Reacţii adverse posibile 

5. 

Cum se păstrează PALEXIA retard 

6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

 
 
1. 

Ce este PALEXIA retard şi pentru ce se utilizează 

 
Tapentadol - substanţa activă din PALEXIA retard - este un analgezic puternic care aparţine clasei 
opioidelor. PALEXIA retard se utilizează la adulţi pentru tratamentul durerilor cronice severe care pot 
fi tratate adecvat numai cu un analgezic opioid. 
 
 
2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi PALEXIA retard 

 
Nu luaţi PALEXIA retard dacă 

sunteţi alergic la tapentadol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament 
(enumerate la punctul 6), 

aveţi astm bronşic sau dacă respiraţia dumneavoastră este periculos de lentă sau superficială 
(deprimare respiratorie, hipercapnie), 

aveţi paralizie a intestinelor, 

aveți intoxicaţie acută cu alcool etilic, somnifere, calmante ale durerii sau alte medicamente 
psihotrope (medicamente care influenţează dispoziţia şi emoţiile) (vezi “Palexia retard împreună 
cu alte medicamente”). 

 
Atenţionări şi precauţii  
 
Înainte să utilizaţi PALEXIA retard, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
 
Aveţi grijă deosebită când luaţi PALEXIA retard dacă 

aveţi o respiraţie lentă sau superficială,  

aveţi presiune intracraniană crescută sau tulburări ale stării de conştienţă până la comă,  

Page 2
background image

 

aţi avut un traumatism cranian sau tumori la nivelul creierului, 

aţi avut crize de epilepsie sau dacă prezentaţi un risc crescut de a avea crize epileptice, 

aveţi o afecţiune a ficatului sau rinichilor (vezi “Cum să luaţi PALEXIA retard”), 

aveţi o afecţiune a pancreasului sau căilor biliare, inclusiv pancreatită, 

luaţi sau aţi luat medicamente cunoscute ca având o acţiune mixtă agonist-antagonistă (de 
exemplu, pentazocine, nalbufine) sau agonişti miu-opioizi parţiali (de exemplu buprenorfine). 

 
PALEXIA retard poate determina dependenţă fizică şi psihică. Dacă aveţi tendinţa de a face abuz de 
medicamente sau dacă sunteţi dependent de medicamente, trebuie să luaţi aceste comprimate numai 
pentru perioade scurte de timp şi sub strictă supraveghere medicală. 
 
PALEXIA retard împreună cu alte medicamente 
Spuneţi medicului dumneavoastră, sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați 
orice alte medicamente. 
 
Respiraţia dumneavoastră poate deveni periculos de lentă sau superficială (deprimare respiratorie) 
dacă luaţi anumite somnifere sau tranchilizante (de exemplu barbiturice, benzodiazepine) sau calmante 
ale durerii cum sunt morfina sau codeina (utilizat şi ca medicament pentru tratamentul tusei) în 
asociere cu PALEXIA retard. Dacă acest lucru se întâmplă, spuneţi medicului dumneavoastră. 
 
Dacă luaţi anumite deprimante ale SNC (de exemplu benzodiazepine, antipsihotice, antihistaminice 
H

1

, opioide, alcool etilic) concomitent cu PALEXIA retard, starea dumneavoastră de conştienţă se 

poate reduce, este posibil să vă simţiţi moleşit sau puteţi simţi o senzaţie de leşin. Dacă acest lucru se 
întâmplă, spuneţi medicului dumneavoastră. 
 
Sindromul serotoninic este o afecţiune rară, care poate pune viaţa în pericol, care a fost raportată la 
unii pacienţi care au luat tapentadol în asociere cu aşa-numitele medicamente serotoninergice (de 
exemplu anumite medicamente pentru tratamentul depresiei). Semne ale sindromului serotoninic pot 
fi, de exemplu confuzie, nelinişte, febră, transpiraţie, mişcări necoordonate ale membrelor sau ochilor, 
spasme musculare, mioclonii şi diaree. Medicul dumneavoastră vă poate face recomandări cu privire la 
această afecţiune. 
 
Nu a fost studiată utilizarea PALEXIA retard concomitent cu alte tipuri de medicamente cunoscute ca 
având o acţiune mixtă agonist-antagonistă asupra receptorilor opioizi miu (de exemplu nalbufină) sau 
agonişti parţiali ai receptorilor opioizi miu (de exemplu buprenorfină). Este posibil ca PALEXIA 
retard să nu acţioneze la fel de eficient dacă se administrează concomitent cu unul dintre aceste 
medicamente. În cazul în care luaţi unul dintre aceste medicamente, spuneţi medicului dumneavoastră. 
 
Administrarea PALEXIA retard în asociere cu inhibitori sau inductori puternici (de exemplu 
rifampicină, fenobarbital, sunătoare) ai anumitor enzime necesare pentru a elimina tapentadol din 
organism poate influenţa modul de acţiune al tapentadol sau poate provoca reacţii adverse, în special 
la începutul sau întreruperea tratamentului cu aceste alte medicamente. Vă rugăm să-l informaţi pe 
medicul dumneavoastră cu privire la toate medicamentele pe care le luaţi. 
 
PALEXIA retard nu trebuie utilizat concomitent cu inhibitori MAO (anumite medicamente pentru 
tratamentul depresiei). Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi inhibitori MAO sau dacă aţi luat 
astfel de medicamente în ultimele 14 zile. 
 
PALEXIA retard împreună cu alimente, băuturi şi alcool 
Nu consumaţi alcool etilic în timpul tratamentului cu PALEXIA retard deoarece anumite reacţii 
adverse, cum este somnolenţa se pot intensifica. Alimentele nu influenţează efectul acestor 
comprimate. 
 
Sarcina şi alăptarea 

Page 3
background image

 

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, 
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.  
Nu luaţi acest medicament: 

dacă sunteţi gravidă, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră v-a recomandat să 
faceţi acest lucru, 

în timpul naşterii deoarece pot determina apariţia unei respiraţii periculos de lentă sau 
superficială (deprimare respiratorie) la nou-născut, 

în timpul alăptării, deoarece pot fi excretate în laptele matern.  

 
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
PALEXIA retard poate provoca somnolenţă, ameţeli şi vedere înceţoşată şi, prin urmare, vă poate 
influenţa capacitatea de reacţie. Aceste efecte pot să apară în special la începutul tratamentului cu 
PALEXIA retard, atunci când medicul dumneavoastră vă modifică doza sau în cazul în care consumaţi 
alcool etilic sau luaţi tranchilizante. Vă rugăm să-l întrebaţi pe medicului dumneavoastră dacă vă este 
permis să conduceţi vehicule şi să folosiţi utilaje. 
 
PALEXIA retard conţine lactoză 
Lactoza este un excipient al acestor comprimate. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi 
intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.  
 
 
3. 

Cum să luaţi PALEXIA retard 

 
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. 
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 
Medicul dumneavoastră va stabili doza în funcţie de intensitatea durerilor dumneavoastră şi de 
sensibilitatea individuală la durere. În general trebuie utilizată cea mai mică doză care are efect de 
calmare a durerilor. 
 
Adulţi 
Doza recomandată este de 1 comprimat administrat la interval de 12 ore. Nu se recomandă doze 
zilnice de PALEXIA retard mai mari de 500 mg de tapentadol. Medicul dumneavoastră vă poate 
prescrie o doză sau un interval între doze diferit, mai adecvat, în cazul în care acest lucru este necesar 
pentru dumneavoastră. Dacă simţiţi că efectul acestor comprimate este prea puternic sau prea slab, 
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  
 
Pacienţi vârstnici 
În general, la pacienţii vârstnici (peste 65 de ani) nu este necesară modificarea dozei. Cu toate acestea, 
excreţia tapendolului poate fi întârziată la anumiţi pacienţi din această grupă de vârstă. Dacă acest 
lucru este valabil în cazul dumneavoastră, medicul dumneavoastră vă poate recomanda o schemă de 
tratament diferită.  
 
Afecţiuni ale ficatului şi rinichilor (insuficienţă) 
Pacienţii cu afecţiuni severe ale ficatului nu trebuie să utilizeze aceste comprimate. Dacă aveţi o 
afecţiune moderată, medicul dumneavoastră vă va recomanda o schemă de tratament diferită. Nu este 
necesară modificarea dozei în cazul afecţiunilor uşoare ale ficatului. Pacienţii cu afecţiuni severe ale 
rinichilor nu trebuie să utilizeze aceste comprimate. Nu este necesară modificarea dozei în cazul 
afecţiunilor uşoare sau moderate ale rinichilor. 
 
Utilizarea la copii şi adolescenţi 
Palexia retard nu este indicat la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani. 
 
Cum şi când trebuie să luaţi PALEXIA retard? 
PALEXIA retard se administrează oral. 
Înghiţiţi întotdeauna comprimatele întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.  

Page 4
background image

 

Nu mestecaţi, spargeţi sau sfărâmaţi comprimatele – acest lucru poate cauza supradozaj, deoarece 
medicamentul va fi eliberat în organism prea repede. 
Comprimatele se pot administra pe stomacul gol sau cu alimente. 
 
Cât timp trebuie să luaţi PALEXIA retard? 
Nu luaţi comprimatele pentru o perioadă mai mare decât cea recomandată de către medicul 
dumneavoastră. 
 
Dacă luaţi mai mult PALEXIA retard decât trebuie  
După utilizarea unor doze foarte mari, pot să apară următoarele efecte: 

pupile punctiforme, vărsături, scăderea tensiunii arteriale, bătăi rapide ale inimii, colaps, 
tulburări ale stării de conştienţă sau comă (stare profundă de inconştienţă), convulsii epileptice, 
respiraţie periculos de lentă sau superficială sau poate să apară oprirea respiraţiei.   

Dacă se întâmplă aceasta trebuie să vă adresaţi imediat unui medic! 
 
Dacă uitaţi să luaţi PALEXIA retard 
Dacă uitaţi să luaţi comprimatele, este posibil ca durerea să reapară. Nu luaţi o doză dublă pentru a 
compensa doza uitată, ci continuaţi să luaţi comprimatele ca înainte. 
 
Dacă încetaţi să luaţi PALEXIA retard 
Dacă întrerupeţi sau opriţi tratamentul prea repede, este posibil ca durerea să reapară. Dacă doriţi să 
opriţi tratamentul, vă rugăm spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a opri tratamentul. 
În general, nu vor exista efecte după oprirea tratamentului; cu toate acestea, în cazuri mai puţin 
frecvente, persoanele care au utilizat comprimatele o perioadă mai lungă de timp se pot simţi rău dacă 
opresc brusc administrarea lor.  
Simptomele pot fi:  
• 

nelinişte, lăcrimarea ochilor, secreţii nazale, căscat, transpiraţii, frisoane, dureri ale muşchilor şi 
pupile dilatate, 

• 

iritabilitate, anxietate, dureri de spate, dureri ale articulaţiilor, slăbiciune, crampe abdominale, 
tulburări ale somnului, greaţă, pierderea poftei de mâncare, vărsături, diaree şi creşterea 
tensiunii arteriale, accelerarea respiraţiei sau a ritmului bătăilor inimii.  

Dacă prezentaţi oricare dintre aceste manifestări după oprirea tratamentului, vă rugăm să vă adresaţi 
medicului dumneavoastră. 
Nu trebuie să opriţi brusc administrarea acestui medicament cu excepţia cazului în care medicul 
dumneavoastră vă spune acest lucru. Dacă medicul dumneavoastră spune să opriţi administrarea 
comprimatelor, el/ea vă va spune cum să procedaţi, iar acest lucru poate include o reducere treptată a 
dozei.  
 
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului 
dumneavoastră sau farmacistului. 
 
 
4. 

Reacţii adverse posibile 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate 
persoanele. 

Page 5
background image

 

Reacţii adverse importante sau simptome la care să fiţi atent şi ce trebuie făcut în cazul în care 
sunteţi afectat: 
Acest medicament poate provoca reacţii alergice. Simptomele pot fi respiraţie şuierătoare, dificultate 
în respiraţie, umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor, erupţie trecătoare pe piele sau mâncărimi, în 
special cele care apar pe tot corpul. 
O altă reacţie adversă gravă este o afecţiune în care respiraţia este mai lentă sau mai superficială decât 
este de aşteptat. Apare mai ales la pacienţii vârstnici şi la cei slăbiţi. 
Dacă apar aceste reacţii adverse importante adresaţi-vă imediat unui medic.  
 
Alte reacţii adverse care pot să apară: 
 
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane) 
Greaţă, constipaţie, ameţeală, somnolenţă, dureri de cap. 
 
Frecvente (pot afecta până la 1din 10 persoane) 
Scădere a poftei de mâncare, anxietate, stare depresivă, tulburări ale somnului, nervozitate, nelinişte, 
deficit de atenţie, tremurături, spasme ale muşchilor, roşeaţă, scurtare a respiraţiei, vărsături, diaree, 
indigestie, mâncărimi, transpiraţie abundentă, erupţii trecătoare pe piele, senzaţie de slăbiciune, 
oboseală, senzaţie de modificare a temperaturii corporale, uscăciune a mucoaselor, acumulare de apă 
în ţesuturi (edeme). 
 

 

Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane) 
reacţii alergice (inclusiv edem sub piele, urticarie şi, în cazuri severe, dificultăţi de respiraţie, o scădere 
bruscă a presiunii sangvine, colaps sau şoc), scădere în greutate, dezorientare, confuzie, excitabilitate 
(agitaţie), tulburări de percepţie, vise anormale, stare euforică, nivel scăzut de conştienţă, tulburări de 
memorie, tulburări mentale, leşin, sedare, tulburări de echilibru, dificultăţi de vorbire, amorţeală, 
senzaţii anormale la nivelul pielii (de exemplu furnicături, înţepături), tulburări de vedere, bătăi rapide 
ale inimii, bătăi lente ale inimii, palpitaţii, scădere a tensiunii arteriale, disconfort abdominal, urticarie, 
urinare întârziată, urinare frecventă, disfuncţie sexuală, sindrom de întrerupere a administrării 
medicamentului (vezi “Dacă încetaţi să luaţi PALEXIA retard”), senzaţie anormală, iritabilitate. 
 
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane) 
dependenţă de medicament, gândire anormală, crize epileptice, senzaţie de leşin, tulburări de 
coordonare, respiraţie periculos de lentă sau superficială (deprimare respiratorie), golire gastrică 
afectată, senzaţie de beţie, senzaţie de relaxare. 
 
În general, probabilitatea de a avea gânduri şi comportament de sinucidere este crescută la pacienţii cu 
dureri cronice. În plus, anumite medicamente pentru tratamentul depresiei (care influenţează sistemul 
de neurotransmiţători de la nivelul creierului) pot creşte acest risc, în special la începutul 
tratamentului. Deşi tapentadolul influenţează şi neurotransmiţătorii, datele obţinute din utilizarea la om 
a tapentadolului nu indică dovezi ale unui risc crescut.   
 
Raportarea reacţiilor adverse
 
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea 
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.  De asemenea, puteţi raporta reacţiile 
adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-
site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. 
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa 
acestui medicament. 
 
 

5. 

Cum se păstrează PALEXIA retard 

 
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. 
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după ”EXP:”. Data de 
expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

Page 6
background image

 

 
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. 
 
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să 
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 
 
 
6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii suplimentare 

 
Ce conţine PALEXIA retard 
Substanţa activă este tapentadol.  
Fiecare comprimat conţine tapentadol 25 mg (sub formă de clorhidrat). 
 
Celelalte componente sunt: 
Nucleul comprimatului: hipromeloză 100,000 mPa.s, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu 
coloidal anhidru, stearat de magneziu. 
Filmul comprimatului: hipromeloză 6 mPa.s, lactoză monohidrat, talc, macrogol 400, macrogol 6000, 
dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172) şi oxid roşu de fer (E 172). 
 
Cum arată PALEXIA retard şi conţinutul ambalajului 
Comprimate filmate cu eliberare prelungită de culoare uşor maroniu-portocaliu, oblongi (5,5 mm x 10 
mm), marcate cu sigla Grünenthal pe o faţă şi “H9” pe cealaltă faţă. 
 
PALEXIA retard comprimate filmate cu eliberare prelungită este ambalat în blistere şi este disponibil 
în cutii cu 7, 10, 10x1, 14, 14x1, 20, 20x1, 24, 28, 28x1, 30, 30x1, 40, 50, 50x1, 54, 56, 56x1, 60, 
60x1, 90, 90x1, 100 şi 100x1 comprimate cu eliberarea prelungită.  
 
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.  
 
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 

Grünenthal GmbH 
Zieglerstraße 6 
52078 Aachen 
Germania 
 

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub 
următoarele denumiri comerciale: 
Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, 
Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Republica Slovacia, Spania: PALEXIA retard 
Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia: PALEXIA Depot 
Irlanda, Slovenia, Marea Britanie: PALEXIA SR 
Italia: PALEXIA  
Ungaria : PALEXIAS  
 
Acest prospect a fost aprobat în ianuarie 2016. 
 
 

PALEXIA RETARD 25 mg se mai gaseste sub urmatorul ambalaj:

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 7 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 10 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 14 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 20 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 28 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 30 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 40 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 56 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 60 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PETl x 90 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 100 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 10x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 14x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 20x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 28x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 30x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 50x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 56x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 60x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 90x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. perforat unidoza PVC-PVDC/Al-hartie-PET x 100x1 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVdC/Al-hârtie-PET x 24 compr. elib. prel.

Cutie cu blist. PVC-PVdC/Al-hârtie-PET x 54 compr. elib. prel.