1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8482/2016/01-02-03-04 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimate filmate
ritonavir
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece acesta conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-
Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
-
Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect:
1.
Ce este Ritonavir Sandoz și pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizați Ritonavir Sandoz
3.
Cum să utilizați Ritonavir Sandoz
4.
Reacții adverse posibile
5.
Cum se păstrează Ritonavir Sandoz
6.
Conținutul ambalajului și alte informații
1.
Ce este Ritonavir Sandoz și pentru ce se utilizează
Ritonavir Sandoz conține substanța activă ritonavir. Ritonavir Sandoz este un inhibitor al proteazei
virusului imunodeficienţei umane (HIV). Ritonavir Sandoz este prescris pentru administrarea în
asociere cu alte medicamente anti-HIV (antiretrovirale) pentru tratamentul infecţiei dumneavoastră cu
HIV.
Ritonavir Sandoz se utilizează la copii cu vârsta de 2 ani şi peste, adolescenţi şi adulţi care sunt
infectaţi cu HIV, virus care provoacă SIDA. Ritonavir Sandoz nu trebuie administrat copiilor cu vârsta
mai mică de 2 ani decât la recomandarea strictă a medicului.
Ritonavir Sandoz se poate utiliza singur în doză întreagă sau în doze reduse (numite doze de
potenţare) în asociere cu alte medicamente. Medicul dumneavoastră stabileşte care este cea mai bună
asociere a acestor medicamente pentru dumneavoastră.
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizați Ritonavir Sandoz
Nu luați Ritonavir Sandoz:
−
dacă sunteţi alergic la ritonavir sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6).
−
dacă aveţi afecţiuni hepatice severe.
2
−
dacă luați în mod obișnuit următoarele medicamente:
astemizol sau terfenadină (utilizate frecvent în tratamentul alergiilor – aceste medicamente
fiind disponibile fără prescripție medicală),
amiodaronă, bepridil, encainidă, flecainidă, propafenonă, quinidină (utilizate pentru a corecta
bătăile neregulate ale inimii),
dihidroergotamină, ergotamină (utilizate pentru tratamentul migrenei),
ergonovină, metilergonovină (utilizate pentru oprirea sângerărilor abundente care pot avea loc
în timpul naşterii sau al avortului),
clorazepat, diazepam, estazolam, flurazepam, triazolam sau midazolam forma de administrare
orală (se înghite) (utilizate pentru a vă ajuta să dormiţi şi/sau să înlăturaţi anxietatea),
clozapină, pimozidă (utilizate pentru a trata gândurile sau sentimentele anormale),
petidină, piroxicam, propoxifenă (utilizate pentru ameliorarea durerii),
cisapridă (utilizat pentru ameliorarea anumitor tulburări la nivelul stomacului),
rifabutină (utilizat în prevenirea/tratamentul anumitor infecţii)*,
voriconazol (utilizat în tratamentul infecţiilor fungice)*,
simvastatină, lovastatină (utilizate pentru scăderea colesterolului din sânge),
alfuzosină (utilizat în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată (HBP),
acid fusidic (utilizat în tratamentul infecţiilor bacteriene),
sildenafil dacă suferiţi de o afecţiune pulmonară numită hipertensiune arterială pulmonară care
determină dificultate în respiraţie. Pacienţii care nu au această afecţiune pot să utilizeze
sildenafil pentru tratamentul impotenţei sexuale (disfuncție erectilă) sub supraveghere
medicală (vezi punctul Alte medicamente şi Ritonavir Sandoz),
avanafil sau vardenafil (utilizate pentru tratamentul disfuncţiile erectile),
medicamente care conţin sunătoare (Hypericum perforatum), deoarece poate opri Ritonavir
Sandoz să acţioneze normal. Sunătoarea se întâlneşte frecvent în medicamentele din plante pe
care le puteţi cumpăra fără prescripţie.
*Medicul dumneavoastră poate decide dacă puteţi lua rifabutină şi/sau voriconazol cu Ritonavir
Sandoz în doză de potenţare (o doză mai mică), dar doza întreagă de Ritonavir Sandoz nu trebuie
utilizată concomitent cu aceste două medicamente.
Dacă luaţi în mod obişnuit oricare dintre aceste medicamente, cereţi medicului dumneavoastră să le
schimbe cu alte medicamente în timpul tratamentului cu Ritonavir Sandoz. Deseori, există alte
medicamente pe care le puteţi lua în locul lor.
Pentru a putea fi sigur când utilizaţi alte medicamente care necesită o grijă specială, citiţi de asemenea
lista medicamentelor menţionată la pct. “Alte medicamente şi Ritonavir Sandoz”.
Atenționări și precauții
Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Ritonavir Sandoz.
Informații importante
-
Dacă Ritonavir Sandoz se administrează în asociere cu alte medicamente antiretrovirale, este
important ca dumneavoastră să citiţi cu atenţie prospectele care sunt distribuite cu aceste
medicamente. În aceste prospecte pot fi informaţii suplimentare privind situaţiile în care utilizarea
Ritonavir Sandoz trebuie evitată. Dacă aveţi întrebări suplimentare privind Ritonavir Sandoz
(ritonavir) sau celelalte medicamente prescrise, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
-
Ritonavir Sandoz nu vindecă infecţia HIV sau SIDA.
3
-
Persoanele care utilizează Ritonavir Sandoz pot să se infecteze sau să se îmbolnăvească de alte
afecţiuni asociate cu HIV sau SIDA. De aceea este important să rămâneţi sub supravegherea medicului
dumneavoastră în timp ce utilizaţi Ritonavir Sandoz.
-
Puteţi transmite în continuare virusul HIV în timpul tratamentului cu acest medicament, totuși
este diminuat prin tratament antiretroviral eficient. Discutaţi cu medicului dumneavoastră despre
precauţiile necesare pentru a evita infectarea altor persoane.
Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți/ați avut:
-
Boli hepatice în trecut.
-
Hepatită cronică B sau C; acestea sunt tratate cu asocieri de medicamente antiretrovirale,
astfel sunteţi expuşi unui risc mai mare în apariţia reacţiilor adverse grave şi cu potenţial ameninţător
de viaţă din cauza efectelor asupra ficatului. Sunt necesare teste sanguine regulate pentru a verifica
dacă funcţia ficatului dumneavoastră este în limite normale.
-
Hemofilie, deoarece s-a raportat accentuarea sângerărilor la pacienţii cu hemofilie şi care
utilizează acest tip de medicamente (inhibitori de protează). Cauza nu este cunoscută. Puteţi avea
nevoie de medicamente suplimentare pentru a opri sângerarea (factor VIII) în vederea controlării
oricărei sângerări.
-
Disfuncție erectilă, deoarece medicamentele utilizate pentru tratamentul disfuncției erectile
pot să determine hipotensiune arterială şi erecţie prelungită.
-
Diabet zaharat, deoarece s-a raportat agravarea sau instalarea diabetului zaharat la unii
pacienţi care utilizează inhibitori de protează.
-
Afecţiuni ale rinichilor (renale), deoarece medicul dumneavoastră trebuie să verifice doza
celorlalte medicamente pe care le utilizaţi (cum sunt inhibitorii de protează).
Spuneți medicului dumneavoastră dacă manifestați:
-
Modificări în distribuţia grăsimii corporale, acumularea sau pierderea grăsimii corporale
(vezi pct. 4. Reacţii adverse posibile).
-
Diaree sau vărsături care nu se ameliorează (persistente), acestea putând duce la scăderea
eficacităţii medicamentelor pe care le utilizaţi.
-
Senzaţie de rău (greaţă), vărsături sau aveţi dureri de stomac, deoarece acestea pot fi
semne de inflamaţie a pancreasului (pancreatită). La unii pacienţi care utilizează Ritonavir Sandoz
poate apărea afectarea gravă a pancreasului. Dacă aceste semne apar, spuneţi cât se poate de repede
medicului dumneavoastră.
-
Simptome de infecţie – informaţi imediat medicul dumneavoastră. La unii pacienţi infectaţi
cu HIV în stadiu avansat (SIDA) care apoi încep tratamentul anti-HIV pot apărea simptomele unei
infecţii pe care au avut-o anterior chiar şi atunci când nu ştiu că au avut-o. Se crede că aceste
simptome apar din cauza creşterii răspunsului imun al organismului, dând posibilitate organismului să
lupte împotriva infecţiilor. După ce începeți să luați medicamente pentru tratamentul infecției cu HIV,
în afară de infecțiile oportuniste, pot să apară de asemenea boli autoimune (o afecțiune care apare
atunci când sistemul imunitar atacă ţesutul sănătos al corpului). Tulburări autoimune pot să apară după
mai multe luni de la începerea tratamentului. Dacă observați orice simptome de infecție sau alte
simptome, cum ar fi slăbiciune musculară, slăbiciune care începe la mâini și picioare și se deplasează
în sus spre trunchi, palpitații, tremurături sau hiperactivitate, vă rugăm să spuneţi imediat medicului
dumneavoastră pentru ca acesta să vă stabilească tratamentul necesar.
-
Rigiditate articulară, dureri surde şi durere (în special la nivelul şoldului, genunchiului şi
umărului) şi mers cu dificultate, spuneţi medicului dumneavoastră, deoarece pot fi semnele unei
afecţiuni care vă afectează oasele (osteonecroză). Unii pacienţi care utilizează un număr mare de
medicamente antiretrovirale pot face această boală.
4
-
Dureri musculare, sensibilitate sau slăbiciune, în special în asociere cu tratamentul
antiretroviral inclusiv inhibitorii de protează sau analogii nucleozidici. În rare cazuri aceste tulburări
musculare sunt grave (vezi pct. 4 Reacţii adverse posibile).
-
Ameţeli, stare confuzională uşoară, leşin sau bătăi neregulate ale inimii. La unii pacienţi
care utilizează Ritonavir Sandoz pot să apară modificări pe electrocardiogramă (EKG). Spuneţi
medicului dumneavoastră dacă aveţi o boală de inimă sau o tulburare de conducere la nivelul inimii.
-
Dacă aveţi alte nelămuriri privind starea dumneavoastră de sănătate, discutaţi-le cât de repede
puteţi cu medicul dumneavoastră.
Ritonavir Sandoz nu se recomandă la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani.
Alte medicamente și Ritonavir Sandoz
Unele medicamente nu pot fi utilizate concomitent cu Ritonavir Sandoz. Au fost enumerate mai
devreme la pct. 2, “Nu utilizaţi Ritonavir Sandoz”. Alte medicamente care pot fi utilizate numai în
anumite situaţii sunt enumerate mai jos. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă
luaţi, aţi luat recent sau este posibil să luaţi alte medicamente, inclusiv medicamente pe care le puteţi
obţine fără prescripție medicală.
Următoarele atenţionări sunt valabile atunci când Ritonavir Sandoz se utilizează în doză întreagă.
Totuşi, aceste atenţionări pot fi valabile şi în cazul în care Ritonavir Sandoz este utilizat în doză mai
mică (potenţator) concomitent cu alte medicamente.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi, ați luat recent sau este posibil să luaţi oricare
dintre medicamentele enumerate în mai jos, deoarece trebuie avută o grijă deosebită:
-
Sildenafil sau tadalafil pentru tratarea impotenţei sexuale (disfuncție erectilă). S-ar putea să
fie necesară reducerea dozei şi/sau a frecvenţei utilizării acestor medicamente pentru a evita
hipotensiunea şi erecţia prelungită. Nu trebuie să utilizaţi Ritonavir Sandoz împreună cu sildenafil
dacă aveţi hipertensiune arterială pulmonară (vezi punctul 2. Înainte să utilizaţi Ritonavir Sandoz).
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi tadalafil pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
pulmonare.
-
Digoxină (medicament pentru inimă). Medicul dumneavoastră trebuie să ajusteze doza de
digoxină şi trebuie să vă monitorizeze dacă luaţi digoxină concomitent cu Ritonavir Sandoz în vederea
evitării tulburărilor de la nivelul inimii.
-
Contraceptive hormonale care conţin etinil estradiol deoarece ritonavir Sandoz reduce
eficacitatea acestor medicamente. Se recomandă în locul acestora, utilizarea unui prezervativ sau a
unei alte metode contraceptive ne-hormonale. Puteţi avea sângerări uterine neregulate dacă utilizaţi
contraceptive hormonale împreună cu Ritonavir Sandoz.
-
Atorvastatină sau rosuvastatină (pentru colesterol crescut) deoarece Ritonavir Sandoz creşte
concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente. Spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi
oricare dintre aceste medicamente care scad colesterolul în asociere cu Ritonavir Sandoz (vezi de
asemenea “ Nu luați Ritonavir Sandoz”).
-
Corticosteroizi (de exemplu dexametazonă, propionat de fluticazonă, prednisolon) deoarece
Ritonavir Sandoz creşte concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente ceea ce duce la apariţia
sindromului Cushing (faţa devine rotundă) şi reduce secreţia de cortizol. Medicul dumneavoastră
poate să reducă doza de steroizi sau să monitorizeze mai atent apariţia reacţiilor adverse.
-
Trazodonă (un medicament pentru depresie) deoarece pot apărea efecte nedorite cum sunt
greaţă, ameţeală, scăderea tensiunii arteriale şi leşin.
-
Rifampicină şi saquinavir (utilizate pentru tuberculoză şi respectiv HIV) deoarece atunci
când se utilizează împreună cu Ritonavir Sandoz pot apărea afectiuni ale ficatului grave.
5
-
Bosentan (utilizat pentru hipertensiune arterială pulmonară) deoarece Ritonavir Sandoz poate
să crească concentraţia în sânge a acestui medicament.
Există alte medicamente care nu se pot asocia cu Ritonavir Sandoz din cauză că efectele lor pot scădea
sau creşte dacă se administrează asociat. În unele cazuri, medicul dumneavoastră trebuie să efectueze
unele teste, să modifice doza sau să vă monitorizeze periodic. Din această cauză, spuneţi medicului
dumneavoastră dacă luaţi orice medicamente, inclusiv medicamente care se eliberează pe bază de
prescripţie sau care nu necesită prescripţie medicală, inclusiv medicamente din plante, dar este
important să le menţionaţi în special pe acestea:
-
amfetamină sau derivaţi de amfetamină;
-
antibiotice (de exemplu, eritromicină, claritromicină);
-
medicamente împotriva cancerului (de exemplu dasatinib, nilotinib, vincristină, vinblastină);
-
anticoagulante (de exemplu rivaroxaban, warfarină);
-
antidepresive (de exemplu amitriptilină, desipramină, fluoxetină, imipramină, nortriptilină,
paroxetină, sertralină, trazodonă);
-
antifungice (de exemplu ketoconazol, itraconazol);
-
antihistaminice (de exemplu loratadină, fexofenadină);
-
medicamente antiretrovirale inclusiv inhibitori de protează HIV şi inhibitorii nonnucleozidici
de reverstranscriptază (INRT);
-
medicament antiviral utilizat în tratamentul infecției cronice cu virusul hepatitei C (VHC) la
adulți (simeprevir);
-
medicamente pentru tratamentul anxietăţii, buspironă;
-
medicamente pentru tratamentul astmului bronşic, teofilină, salmeterol;
-
atovachionă, un medicament utilizat în tratamentul unui anumit tip de pneumonie şi a
malariei;
-
buprenorfină, un medicament utilizat în tratamentul durerilor cronice;
-
bupropionă, un medicament utilizat pentru a vă ajuta să vă lăsaţi de fumat;
-
medicamente pentru tratamentul epilesiei (de exemplu carbamazepină, divalproex,
lamotrigină, fenitoină);
-
medicamente pentru inimă (de exemplu digoxină, disopiramidă, mexiletină şi antagonişti ai
canalului de calciu, cum sunt amlodipină, diltiazem şi nifedipină);
-
medicamente pentru sistemul imunitar (de exemplu ciclosporină, tacrolimus, everolimus);
-
morfină şi medicamente de tip morfinic utilizate în tratamentul durerilor severe (de exemplu
metadonă, fentanil);
-
medicamente pentru somn (de exemplu alprazolam, zolpidem) şi de asemenea midazolam
administrat prin injecţie;
-
tranchilizante (de exemplu haloperidol, risperidonă, tioridazină);
-
colchicină, un tratament pentru gută.
Unele medicamente nu pot fi utilizate deloc împreună cu Ritonavir Sandoz. Acestea au fost enumerate
înainte la pct. 2. “Nu luați Ritonavir Sandoz”.
Ritonavir Sandoz cu alimente și băuturi
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimate filmate trebuie administrat cu alimente.
Sarcina și alăptarea
Dacă credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, este important să discutaţi
acest lucru cu medicul dumneavoastră.
6
Sunt foarte puţine date în ceea ce priveşte utilizarea ritonavirului (substanţa activă din Ritonavir
Sandoz) în timpul sarcinii. În general, la gravide s-a administrat ritonavir în doză redusă (potenţator)
împreună cu alţi inhibitori de protează, după primele trei luni de sarcină. Se pare că Ritonavir Sandoz
nu creşte frecvenţa de apariţie a malformaţiilor la naştere comparativ cu frecvenţa malformaţiilor la
naştere la nivelul populaţiei generale.
Nu se ştie dacă Ritonavir Sandoz se elimină în laptele matern. Pentru a evita transmiterea infecţiei,
mamele cu HIV nu trebuie să-şi alăpteze copiii.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Ritonavir Sandoz poate cauza somnolenţă şi ameţeli. Dacă aveţi aceste simptome, nu conduceţi şi nu
folosiţi utilaje.
Ritonavir Sandoz conține sodiu.
Acest medicament conține 0,362 mg sodiu/comprimat. Trebuie luat în considerare de către pacienții
care urmează o dietă controlată cu sodiu.
3.
Cum să utilizați Ritonavir Sandoz
Luaţi întotdeauna Ritonavir Sandoz exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu
medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteți sigur.
De regulă, doza se administrează oral de două ori pe zi, zilnic. Ritonavir Sandoz comprimate filmate
se administrează cu alimente deoarece acest lucru poate influenţa modul în care Ritonavir Sandoz se
absoarbe în organismul dumneavoastră.
Este important să înghiţiţi comprimatele de Ritonavir Sandoz întregi, fără să le mestecaţi, spargeți
sau sfărâmaţi.
Dozele recomandate de Ritonavir Sandoz sunt:
dacă Ritonavir Sandoz este utilizat pentru a potenţa efectul altor medicamente anti-HIV, doza
obişnuită pentru adulţi este de 1–2 comprimate o dată sau de două ori pe zi. Pentru recomandări
amănunţite privind doza, inclusiv doza pentru copii, citiţi prospectele medicamentelor anti-HIV care
se administrează în asociere cu Ritonavir Sandoz.
dacă medicul vă prescrie doza întreagă, adulţii pot să înceapă tratamentul cu doza de 3
comprimate dimineaţa şi 3 comprimate peste 12 ore, apoi doza trebuie crescută treptat, într-o perioadă
de până la 14 zile, până la doza totală de 6 comprimate de două ori pe zi (doza totală 1200 mg pe zi).
Copiii (cu vârsta cuprinsă între 2–12 ani) vor începe tratamentul cu o doză mai mică decât aceasta şi
vor continua cu doze până la doza maximă permisă pentru greutatea lor.
Medicul dumneavoastră vă va recomanda doza care trebuie utilizată.
Ca toate medicamentele anti-HIV, trebuie să utilizaţi Ritonavir Sandoz în fiecare zi, pentru a putea
controla infecţia HIV, indiferent cât de bine vă simţiţi. Dacă o reacţie adversă vă împiedică să luaţi
Ritonavir Sandoz așa cum vi s-a recomandat, anunţaţi imediat medicul. În timpul episoadelor de
diaree, medicul dumneavoastră va decide dacă este nevoie de monitorizare suplimentară.
Păstraţi întotdeauna suficient Ritonavir Sandoz la îndemână, pentru a nu rămâne fără medicament.
7
Când călătoriţi sau trebuie să staţi în spital, asiguraţi-vă că aveţi suficient Ritonavir Sandoz să vă
ajungă până vă aprovizionaţi din nou.
Dacă utilizați mai mult Ritonavir Sandoz
Dacă luaţi mai mult Ritonavir Sandoz decât trebuie, puteţi avea senzaţia de amorţeală, furnicături sau
“înţepături de ace”. Dacă vă daţi seama că aţi luat mai mult Ritonavir Sandoz decât ar fi trebuit,
adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital, la serviciul de
urgenţă.
Dacă uitați să utilizați Ritonavir Sandoz
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi doza uitată cât se poate de repede. Dacă se apropie timpul pentru
doza următoare, luaţi-o pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă întrerupeți utilizarea Ritonavir Sandoz
Chiar dacă vă simţiţi bine, nu întrerupeţi tratamentul cu Ritonavir Sandoz fără să vă adresaţi medicului
dumneavoastră. Dacă utilizați Ritonavir Sandoz aşa cum v-a fost recomandat, aveţi cea mai mare
şansă să întârziaţi dezvoltarea rezistenţei la medicament.
4.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar
la toate persoanele. De asemenea, reacţiile adverse ale Ritonavir Sandoz, atunci când acesta se
utilizează concomitent cu alte medicamente antiretrovirale, sunt dependente de celelalte medicamente
asociate. De aceea, este important ca dumneavoastră să citiţi cu atenţie capitolul privind reacţiile
adverse din prospectul acestor medicamente.
Frecvenţa cu care apar reacţiile adverse posibile enumerate mai jos este definită conform următoarei
convenţii:
foarte frecvente afectează mai mult de 1 utilizator din 10
frecvente afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
mai puțin frecvente afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
rare afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000
foarte rare afectează mai puțin de 1 utilizator din 10000
cu frecvență necunoscută frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile
Reacții adverse foarte frecvente:
durere în partea superioară și inferioară a stomacului
vărsături
diaree (poate fi severă)
senzație de rău (greață)
înroșire a feței, senzație de căldură
dureri de cap
amețeli
durere în gât
tuse
stomac deranjat sau indigestie
8
senzaţie de furnicături şi amorţeală la nivelul mâinilor, picioarelor sau în jurul buzelor şi gurii
senzație de slăbiciune/oboseală
gust neplăcut în gură
afecțiuni ale nervilor care pot determina slăbiciune și durere
mâncărime
erupție trecătoare pe piele
durere articulară și de spate
Reacții adverse frecvente
reacţii alergice inclusiv erupţii pe piele (pot fi roşii, în relief, cu mâncărimi), umflături severe
ale pielii sau altor ţesuturi
schimbarea distribuţiei grăsimii corpului (vezi Reacţiile adverse întâlnite în tratamentul
antiretroviral combinat enumerate mai jos);
creştere a colesterolului
imposibilitatea de a dormi (insomnie)
creştere a trigliceridelor
anxietate
gută
sângerare la nivelul stomacului
inflamaţie a ficatului şi colorarea în galben a pielii sau a albului ochilor
urinări frecvente
reducere a funcţiei rinichilor
convulsii (crize)
număr scăzut de trombocite în sânge
sete (deshidratare)
menstruaţii neobişnuit de abundente
vânturi (flatulenţă)
pierderea poftei de mâncare
ulceraţii la nivelul gurii
dureri musculare (durere), sensibilitate sau slăbiciune
febră
scădere în greutate
rezultatele testelor de laborator: modificări ale rezultatelor analizelor de sânge (cum sunt
biochimia şi numărul celulelor din sânge)
confuzie
dificultate în acordarea atenţiei
leşin
vedere înceţoşată
transpiraţii ale mâinilor şi picioarelor
tensiune arterială crescută
tensiune arterială scăzută şi senzaţie de leşin după ridicarea în picioare
răceală a mâinilor şi picioarelor
acnee
Reacții adverse mai puțin frecvente
atac de cord
diabet zaharat
insuficiență renală
9
Reacții adverse rare
reacţii severe la nivelul pielii, inclusiv pustule sau care pun viaţa în pericol (sindrom Stevens
Johnson, necroliză toxică epidermică)
reacții alergice grave (anafilaxie)
creșterea concentrației zahărului din sânge
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă vă simţiţi rău (greaţă), vărsaţi sau aveţi dureri de stomac,
deoarece acestea pot fi semne ale inflamaţiei pancreasului. De asemenea, spuneţi medicului
dumneavoastră dacă aveţi rigiditate articulară, disconfort şi dureri (în special la nivelul şoldului,
genunchiului şi umerilor) şi dificultăţi la mers, deoarece acestea pot fi semne de apariţie a
osteonecrozei. Vezi, de asemenea, pct. 2 , “Înainte să utilizaţi Ritonavir Sandoz”.
Reacţiile adverse în timpul tratamentului antiretroviral asociat poate provoca modificări ale
formei corpului, din cauza redistribuţiei grăsimilor. Acestea pot include scăderea ţesutului gras de pe
picioare, braţe şi faţă, depunere de grăsime pe abdomen (pântec) şi la nivelul altor organe interne,
mărirea sânilor şi noduli de grăsime pe faţa posterioară a gâtului („ceafă de bizon”). Nu se cunosc,
până în prezent, efectele acestor modificări asupra sănătăţii pe termen lung. Terapia antiretrovirală
asociată poate să determine şi creşterea concentraţiei de acid lactic şi zahăr în sânge, creşterea
valorilor grăsimilor din sânge şi rezistenţa la insulină (insulina nu va acţiona eficient).
La pacienţii cu hemofilie de tip A şi B s-a raportat o incidenţă crescută a hemoragiilor în timpul
acestui tratament sau al tratamentului cu alţi inhibitori de protează. Dacă vi se întâmplă acest lucru,
cereţi imediat sfatul medicului dumneavoastră.
S-au raportat cazuri de diabet zaharat sau creşterea zahărului din sânge la pacienţii cărora li s-a
administrat tratament cu Ritonavir Sandoz sau alţi inhibitori de protează.
La pacienţii cărora li s-a administrat Ritonavir Sandoz, s-au raportat teste funcţionale ale ficatului
alterate, hepatită (inflamaţia ficatului) şi rareori icter. Unii pacienţi au prezentat alte afecţiuni sau au
utilizat alte medicamente. La pacienţii cu afecţiuni ale ficatului sau hepatită preexistente, se poate
agrava boala ficatului.
S-au raportat dureri musculare, sensibilitate sau slăbiciune, în special atunci când s-a asociat terapiei
antiretrovirale care include inhibitori de protează şi analogi nucleozidici, medicamente care scad
colesterolul din sânge. Rareori aceste tulburări musculare au fost grave (rabdomioliză). În cazul în care
durerile, sensibilitatea, slăbiciunea sau crampele musculare apar pe neaşteptate şi devin permanente,
opriţi utilizarea medicamentului, contactaţi cât se poate de repede medicul dumneavoastră sau mergeţi
la cel mai apropiat spital la serviciul de urgenţe.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, contactaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul, serviciul de
urgenţe sau dacă este urgent, cereţi imediat ajutor medical.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Raportând
reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui
medicament.
10
5.
Cum se păstrează Ritonavir Sandoz
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și etichetă. Data expirării se
referă la ultima zi a lunii respective.
Odată ce flconul este deschis, se poate utiliza timp de 4 luni.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncați medicamentele pe care nu le mai utilizați. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Ritonavir Sandoz
- Substanța activă este ritonavir. Fiecare comprimat filmat conține ritonavir 100 mg.
- Celelalte componente ale comprimatului sunt: copovidonă, laurat de sorbitan, dioxid de siliciu
coloidal anhidru, hidrogenofosfat de calciu anhidru, stearil fumarat sodic.
- Filmul comprimatului conține: hipromeloză HPMC 2910, dioxid de titan (E171), macrogol
400, macrogol 3350, hidroxipropil celuloză, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, polisorbat
80.
Cum arată Ritonavir Sandoz și conținutul ambalajului
Comprimatele filmate de Ritonavir Sandoz sunt de culoare albă până la aproape albă, în formă de
capsule, marcate cu “H” pe o faţă și cu “R9” pe cealaltă faţă.
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimate filmate este disponibil în flacoane din PEÎD, cu capac din
polipropilenă cu sistem de securitate pentru copii, conținând 30, 60, 90 sau 120 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fe comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricanul
Deținătorul autorizației de punere pe piață
S.C. Sandoz S.R.L.
Str. Livezeni nr. 7A,
540472 Târgu Mureș
România
Fabricanții
Pharmadox Healthcare, Ltd.
KW20A Kordin Industrial Park, Paola
PLA 3000
Malta
11
Salutas Pharma GmbH
Otto -von-Guericke-Alle 1, Sachsen-Anhalt, 39179 Barleben
Germania
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Sandoz Pharma Services
Calea Floreasca nr. 169 A,
Clădirea A, etaj 1, sector 1,
Bucureşti
România
Tel: +40 21 4075160
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Țara
Denumire produs
Olanda
Ritonavir Sandoz 100 mg, filmomhulde tabletten
Austria
Ritonavir Sandoz 100 mg - Filmtabletten
Belgia
Ritonavir Sandoz 100 mg filmomhulde tabletten
Germania
Ritonavir HEXAL® 100 mg Filmtabletten
Spania
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimidos recubiertos con película
EFG
Finlanda
Ritonavir Sandoz 100 mg tabletti, kalvopäällysteinen
Franța
RITONAVIR SANDOZ 100 mg, comprimé pelliculé
Italia
RITONAVIR SANDOZ
Luxemburg
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimés pelliculés
Polonia
Ritonavir Sandoz
Portugalia
Ritonavir Sandoz
România
Ritonavir Sandoz 100 mg comprimate filmate
Slovenia
Ritonavir Sandoz 100 mg filmsko obložene tablete
Acest prospect a fost revizuit în ianuarie 2016.
Cutie cu 1 flac. PEID x 30 compr. film.