Rolul proteinelor in dezvoltarea lupusului

Lupusul este o afecțiune autoimună cauzată de activitatea dereglată a sistemului imunitar care, din cauze necunoscute, începe să atace țesuturile sănătoase ale organismului, confundându-le cu agenți invadatori. Mai mulți factori sunt implicați în lupus, iar în acest articol discutăm despre rolul proteinelor, mai precis felul în care o anumită proteină are a face cu dezvoltarea lupusului eritematos sistemic.

Lupusul eritematos sistemic este o afecțiune cronică inflamatorie a cărei cauză este încă investigată de către lumea științifică. Boala tinde să apară mai frecvent în anumite familii, sugerând o componentă genetică. Genele asociate cu funcția sistemului imunitar, cum ar fi cele din complexul major de histocompatibilitate (MHC), sunt frecvent implicate. Anumite gene, cum ar fi cele care codifică proteinele implicate în reglarea răspunsului imun, pot prezenta mutații care cresc riscul de lupus.

STUDIU LUPUS POETYK SLE-1

Lupus, apoptoza și rolul proteinelor

O teorie a oamenilor de știință susține ca lupusul poate apărea în momentul în care se produce o anomalie în timpul procesului de apoptoză, adică de moarte programată a celulelor.

Lupusul eritematos sistemic și proteina Bim

Într-un studiu despre rolul proteinelor în lupus, oamenii de știință au descoperit o legătură între proteina denumită Bim în macrofag, adică o celulă a sistemului imunitar, și dezvoltarea acestei afecțiuni autoimune. Proteina Bim, care se manifestă ca o celulă a sistemului imunitar, este direct implicată în procesul de moarte celulară programată. Studiile efectuate pe această temă au dovedit faptul că șoarecii care nu au gena Bim dezvoltă boala lupus în cel mult 12 luni.

E nevoie de cercetări în care să fie implicați și participanți umani, însă cele pe șoareci au scos la iveală faptul că pierderea proteinei Bim din macrofage declanșează o afecțiune similară lupusului eritematos sistemic, de natură autoimună.

Această descoperire ar putea să stea la baza dezvoltării unor noi tratamente pentru lupusul eritematos sistemic, precum și a unor soluții pentru prevenirea acestuia. Până la acest moment, cum spuneam, oamenii de știință nu au reușit să depisteze cauza exactă care declanșează boala autoimună cronică denumită lupus.

Proteina C reactivă (CRP) și lupusul eritematos sistemic

Rolul proteinelor în lupus a fost cercetat și în alte lucrări științifice mai recente, cum ar fi al proteinei C reactive. Bolile autoimune caracterizate prin semnătura genei interferonului de tip I (de exemplu, lupus eritematos sistemic, sindromul Sjögren primar și miopatiile inflamatorii) reprezintă excepții de la regula generală conform căreia concentrațiile de CRP se corelează cu amploarea și severitatea inflamației. De fapt, spun oamenii de știință, nivelurile adecvate de CRP pot fi benefice în condiții autoimune, prin faptul că contribuie la eliminarea eficientă a resturilor celulare și a complexelor imune prin activarea/modularea complementului, opsonizare și fagocitoză. Mai mult, datele emergente indică faptul că CRP constituie un autoantigen în lupusul eritematos sistemic.

Concluzia unei analize a fost că datele emergente evidențiază importanța izoformelor structurale ale proteinei C reactive și asocierile lor cu bolile cardiovasculare, însă joacă un rol complex și în lupusul eritematos sistemic - o boală în care CRP, spre deosebire de majoritatea altor afecțiuni reumatice, constituie un biomarker nesigur al inflamației.

Date noi indică faptul că efectele combinate ale geneticii și semnătura interferonului de tip I sunt responsabile pentru corelația disociată dintre CRP și nivelurile interleukinei-6 (o citokină proinflamatoare) la pacienții cu lupus. Având în vedere activitățile potențiale ale proteinei C reactive în facilitarea eliminării resturilor apoptotice și a complexelor imune, acest lucru poate fi de mare relevanță în ceea ce privește acumularea de leziuni de organ în lupusul eritematos sistemic.

Interferonii și lupusul eritematos sistemic

Cercetătorii de la Johns Hopkins Medicine spun că au făcut de curând un pas crucial înainte în înțelegerea mecanismelor biologice din spatele lupusului. Un raport al acestora concluzionează că anumite combinații specifice și nivelurile crescute de proteine ale sistemului imunitar, cunoscute sub numele de interferoni, sunt asociate cu unele simptome de lupus, cum ar fi erupții cutanate, inflamații ale rinichilor și dureri articulare.

La o persoană sănătoasă, interferonii ajută la combaterea infecțiilor sau bolilor, însă la pacienții cu lupus sunt hiperactivi, provocând inflamații și leziuni extinse. Raportul arată, de asemenea, că alte simptome des întâlnite în lupus nu pot fi explicate prin creșterea nivelului de interferon.

Unele tratamente pentru lupus sunt construite pentru a suprima interferonul I. Cercetătorii au observat că unii pacienți nu reușesc să se simtă mai bine, în ciuda testelor genetice care arată niveluri ridicate de interferon I înainte de tratament sau ceea ce experții numesc „semnătură de interferon ridicat”. Însă, spun savanții, interferonul II și interferonul III ar putea fi de vină pentru aceste răspunsuri slabe la tratament.

Autorii studiului au luat 341 de probe de la 191 de participanți pentru a urmări activitatea celor trei grupuri de interferon folosind linii celulare umane concepute pentru a reacționa la prezența fiecărui grup specific de interferon pentru a analiza probele. Astfel, au observat că majoritatea participanților se încadrau în patru categorii: cei cu interferon I crescut; cei cu o combinație de interferoni I, II și III crescuți; cei cu o combinație de interferoni II și III crescuți; cei cu niveluri normale de interferon.

În grupul interferon I crescut, lupusul eritematos sistemic a fost asociat în principal cu simptome care afectează pielea, cum ar fi erupții cutanate sau răni. În grupul cu interferon I, II și III crescut s-au observat cele mai severe forme de lupus, adesea cu leziuni semnificative ale sistemelor de organe.

Cercetătorii sunt de părere că evaluarea combinațiilor de interferon crescut permite o mai bună înțelegere a modului în care pacienții vor reacționa la tratamente și ar permite clinicienilor să îi grupeze în subtipuri clinice de lupus.

Factori care contribuie la dezvoltarea lupusului

Printre factorii care contribuie, potrivit specialiștilor, la dezvoltarea bolii se află:

Istoricul familial

Persoanele care au rude de gradul 1 afectate de lupus au un risc mai mare să dezvolte, la rândul lor, această afecțiune autoimună, comparativ cu persoanele care nu au rude diagnosticate cu afecțiuni autoimune precum lupusul eritematos sistemic.

Factorii de mediu

Și unii factori de mediu pot contribui la dezvoltarea lupusului. Printre aceștia se numără: expunerea la radiațiile solare, expunerea la anumite substanțe precum silicea cristalină, fumatul, anumite virusuri, stresul fizic sau emoțional.

Hormonii

Oamenii de știință suspectează o legătură între estrogen și lupus. Asta pentru că femeile sunt mai afectate de lupus decât bărbații (din 10 pacienți diagnosticați cu lupus, unul singur este bărbat), dar și pentru că episoadele de lupus se acutizează în perioadele precum menstruația sau sarcina, atunci când nivelul de estrogen din organism înregistrează o creștere semnificativă.

Lupusul eritematos sistemic se poate preveni?

Nu, lupusul eritematos sistemic nu poate fi prevenit în mod specific, deoarece cauzele exacte ale bolii, așa cum am explicat, nu sunt pe deplin înțelese și implică o combinație complexă de factori genetici, hormonali, de mediu și imunologici. Anumite măsuri pot ajuta la reducerea riscului de declanșare a bolii, însă nu reprezintă o garanție că boala nu va apărea.

Expunerea la radiațiile ultraviolete (UV) poate declanșa lupusul la o persoană care a fost sănătoasă sau poate agrava simptomele lupusului la persoanele diagnosticate. Utilizarea de protecție solară (creme cu FPS mare, haine cu filtre de protecție) pentru cei care stau mult în soare și evitarea expunerii directe și prelungite la soare sunt esențiale.

Fumatul este un factor de risc pentru dezvoltarea și agravarea lupusului, deci evitarea acestui viciu sau renunțarea la fumat pentru cei care sunt deja fumători de multă vreme poate reduce riscul și poate îmbunătăți sănătatea generală. O alimentație sănătoasă și echilibrată poate ajuta la menținerea unui sistem imunitar puternic și poate reduce inflamația - consumul des de alimente antiinflamatoare include legume crude, fructe proaspete și pește la abur, la cuptor sau la grătar.

Practicile bune de igienă și vaccinarea adecvată pot preveni infecțiile care pot declanșa sau agrava lupusul. Infecția cu virusul Epstein-Barr poate induce răspunsuri imune anormale care contribuie la dezvoltarea lupusului. Citomegalovirusul este un alt virus herpes care poate influența sistemul imunitar și a fost implicat în patogeneza lupusului. Infecția cu virusul hepatitic C a fost asociată cu diverse manifestări autoimune, inclusiv lupusul eritematos sistemic. Relația dintre acest virus și lupus nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că răspunsurile imune aberante joacă un rol. Parvovirusul B19, care poate cauza eritem infecțios, a fost de asemenea asociat cu declanșarea bolii lupus în unele cazuri.

De asemenea, infecțiile cu Mycoplasma, un grup de bacterii mici fără perete celular, au fost implicate în diverse boli autoimune, inclusiv lupus. Și infecțiile streptococice pot declanșa reacții imune care, în cazuri rare, pot contribui la dezvoltarea lupusului.

Pentru a afla mai multe despre cauzele lupusului, cercetătorii încă fac studii intense cu privire la această afecțiune cronică de tip autoimun. Este nevoie de mai multe informații pentru ca noi tratamente să fie dezvoltate, dar și pentru a dezvolta o strategie care să prevină îmbolnăvirea de lupus.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MSD - Systemic Lupus Erythematosus (SLE)
https://www.msdmanuals.com/professional/musculoskeletal-and-connective-tissue-disorders/autoimmune-rheumatic-disorders/systemic-lupus-erythematosus-sle
Cell - Uncoupling interferons and the interferon signature explains clinical and transcriptional subsets in SLE
https://www.cell.com/cell-reports-medicine/fulltext/S2666-3791(24)00261-1
Studiul „Uncoupling interferons and the interferon signature explains clinical and transcriptional subsets in SLE”, apărut în Cell, May 13, 2024DOI:https://doi.org/10.1016/j.xcrm.2024.101569, autori: Eduardo Gómez-Bañuelos et al.
NCBI - The Complex Role of C-Reactive Protein in Systemic Lupus Erythematosus
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8708507/
Studiul „The Complex Role of C-Reactive Protein in Systemic Lupus Erythematosus”, apărut în J Clin Med. 2021 Dec; 10(24): 5837. Published online 2021 Dec 13. doi: 10.3390/jcm10245837, autori: Helena Enocsson et al.
Pub Med - Bim suppresses the development of SLE by limiting myeloid inflammatory responses
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29114065/
Studiul „Bim suppresses the development of SLE by limiting myeloid inflammatory responses”, apărut în J Exp Med . 2017 Dec 4;214(12):3753-3773. doi: 10.1084/jem.20170479. Epub 2017 Nov 7, autori: FuNien Tsai et al.