Remedii naturale impotriva muscaturilor de tantari

Sezonul estival este în toi și unii dintre noi deja simțim asta pe propria piele, când avem de-a face cu țânțarii, mai ales dacă locuim în zone apropiate de lacuri, cum sunt parcurile. Plasele pentru insecte, loțiunile cu rol de protecție din farmacii și sprayurile specifice cu același rol sunt pe lista de must-have, însă sunt și alte lucruri pe care le poți face pentru a nu te alege cu mușcături de țânțari, cum ar fi folosirea unor remedii naturale.

În unele zone, riscul de a lua contact cu țânțarii este mai mare decât în altele, însă, cu câteva măsuri de prevedere, se pot evita deranjantele mușcături de țânțari. Unele remedii naturale, pe care le poți prepara simplu la tine acasă, îți vor fi utile.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Cum te ferești de mușcături de țânțari?

Iată câteva idei:

Evită pe cât posibil ieșirile în aer liber în zorii zilei, la apus și în timpul nopții.

Poartă culori deschise, întrucât țânțarii nu pot zbura când e vânt și stau cât mai aproape de pământ, iar de acolo percep siluetele. Cele închise ies în evidență comparativ cu linia orizontului, în timp ce siluetele albe sau în culori deschise sunt mai mai greu sesizabile, estompându-se.

Nu lăsa vase în casă sau be balcon, ghivece cu apă care să stagneze prea mult timp, pentru că acolo își vor depune țânțarii ouăle. 

Folosește plante care au rol de protecție împotriva țânțarilor, ținându-le în casă, folosind uleiurile esențiale ale acestora, strivind frunzele lor în palme, masând ușor fruntea, zona din spatele lobului urechiei, zona din spatele genunchiilor, clavicula, gleznele și încheieturile. Eucaliptul, menta, rozmarinul, anasonul, geraniumul, lavanda, cuișoarele, gălbenelele sunt astfel de plante cu efecte miraculoase. Dacă nu le poți planta în grădină, le poți aduce în casă în ghivece sau sub formă uscată, în vase cu potpourri.

Remedii naturale împotriva țânțarilor

Iată ce remedii naturale, pe bază de plante, îți poți prepara chiar la tine acasă pentru a scădea riscul de a te alege cu mușcături de țânțari:

Remediu pe bază de plante aromate proaspete

Ai nevoie de:

- un vas de sticlă
- o sticlă cu pulverizator
- alcool sanitar, vodkă sau apă de hamamelis
- ierburi: frunze de lămâi, rozmarin, mentă, lavandă, iarba mâței, eucalipt

Toacă mărunt plantele și așază-le în vasul de sticlă. Acoperă-le cu alcool sau apă de hamamelis, lăsând spațiu deasupra. Acoperă vasul cu capac sau cu ceva care nu poate fi luat de vânt și așază-l într-un loc însorit, unde poți să îl lași timp de două săptămâni sau mai mult. Agită conținutul din când în când. Strecoară lichidul și pune-l într-o sticlă cu pulverizator, pe care ai grijă să o agiți înainte de fiecare folosire.

Remediu pe bază de uleiuri esențiale

Ai nevoie de:

- o sticlă curată cu pulverizator
- alcool sanitar, vodkă sau apă de hamamelis
- apă distilată
- uleiuri esențiale de: mentă, lămâie, lavandă, eucalipt, rozmarin, cuișoare

Umple trei sferturi din sticla cu alcool sau apă de hamamelis, adaugă picături de uleiuri esențiale - în funcție de cât de mare e sticla, poți gestiona și numărul acestora, apoi completează cu apă distilată. Agită sticlă înainte de folosire.

Remediu pe bază de pătrunjel și oțet

Ai nevoie de:

- pătrunjel verde, cât mai proaspăt
- o jumătate de cană de oțet de mere
- o sticlă cu pulverizator
- un vas de sticlă

Toacă foarte mărunt pătrunjelul, apoi pune-l în vasul de sticlă și acoperă-l cu oțet de mere. Lasă-l câteva ore la macerat, apoi strecoară. Toarnă lichidul în sticlă cu pulverizator.

Remediu pe bază de lămâie, lemongrass și oțet

Ai nevoie de:

- un vas de sticlă
- o sticlă cu pulverizator
- o lămâie coaptă
- câteva fire de lemongrass
- oțet de mere

Toacă firele de lemongrass și feliază lămâia, apoi pune-le pe toate în vasul de sticlă și acoperă-le cu oțetul de mere. Lasă-le la macerat câteva ore, să își lase aromele, apoi strecoară lichidul și toarnă-l în sticlă cu pulverizator.

Remediu cu lămâie sau portocală și cuișoare

Ai nevoie de:

- o lămâie coaptă sau o portocală, de mărime medie sau mare
- cuișoare întregi, nu pudră

Taie fructul în două jumătăți și înfige în fiecare dintre ele cuișoarele. Pune-l lângă pat sau lângă biroul unde lucrezi. Ia-l cu tine dacă te muți din încăpere sau pune fructe plin e de cuișoare în mai multe încăperi din casă.

De ce unii oameni se confruntă mai des cu mușcăturile de țânțari decât alții?

Ți se pare că la tine trag țânțarii mai mult decât la alte persoane? Iată care ar putea fi motivele:

1. Grupa sangvină 0

Potrivit unor cercetări, oamenii care au grupa sangvină 0 atrag mușcăturile de insecte mult mai des decât cei care au grupele A, B sau AB.

2. Transpirația

Oamenii care transpiră mai mult sau au o temperatură a corpului crescută trimit anumite semnale către țânțari, care sunt atrași către ei. Persoanele cu un corp mai mare sunt de asemenea mai în pericol să fie mușcate deoarece emit mai multă căldură și dioxid de carbon.

3. Alcoolul

Din motive necunoscute, țânțarii sunt foarte atrași de consumatorii de alcool; o posibilă explicație ar fi vasodilatația crescută la nivel cutanat.

4. Locvacitatea

Dacă ești o persoană care vorbește mult, poți fi ținta prefarată de țânțari. Nu vorba multă îi atrage, evident, ci dioxidul de carbon, care rezultă în cantități mai mari în jurul tău când vorbești mai mult, întrucât inspiri și expiri aerul mai des atunci când te exprimi.

4. Acizii carboxilici

Corpul uman emite diverși compuși chimici prin piele, cum ar fi acizii carboxilici. Acești compuși sunt produși de bacteriile de pe piele și pot varia de la o persoană la alta, ceea ce poate face anumite persoane mai atrăgătoare pentru țânțari. 

5. Culorile închise

Țânțarii sunt atrași de culori închise, așa cum am discutat mai sus, cum ar fi negru, albastru închis și roșu. Persoanele care poartă aceste culori pot fi mai des mușcate.

6. Sarcina

Femeile gravide sunt mai susceptibile să fie mușcate din cauza nivelurilor mai ridicate de dioxid de carbon și căldură corporală. 

Tratamentul mușcăturilor de țânțari

Mușcăturile de țânțari pot fi neplăcute și provoacă mâncărimi, dar de obicei pot fi tratate eficient acasă. Iată o serie de remedii pentru a trata mușcăturile de țânțari:

  • Spală locul mușcăturii cu apă și săpun pentru a preveni infecția.
  • Pune un pachet de gheață sau o compresă rece pe mușcătură timp de 10 minute pentru a reduce umflătura și mâncărimea.
  • Aplică o cremă cu hidrocortizon pe mușcătură pentru a calma mâncărimea și inflamația.
  • Și o loțiune de calamină poate ajuta la reducerea mâncărimii și uscării mușcăturii.
  • Medicamentele antihistaminice precum difenhidramina pot ajuta la calmarea mâncărimii severe.
  • Aplicarea gelului de aloe vera poate calma pielea și reduce inflamația, dar și oțetul de mere diluat și pus pe mușcătură cu un tampon de bumbac va reduce mâncărimea.
  • O altă idee ar fi să prepari o pastă din bicarbonat de sodiu și apă și să aplici pe mușcătură pentru a reduce mâncărimea. Aplicarea unui strat subțire de miere poate ajuta, de asemenea, la calmarea mâncărimii și la prevenirea infecției datorită proprietăților sale antimicrobiene. 
  • Evită să te scarpini pe locul înțepăturii pentru că agravezi inflamația și poți chiar să te infectezi. Zgârierea mușcăturilor de țânțari poate duce la infecții bacteriene ale pielii, cum ar fi impetigo sau celulită. Semnele unei infecții includ roșeață, umflare, căldură în zona afectată, durere și eventual febră. Tratamentul infecțiilor bacteriene poate necesita antibiotice. 

Deși majoritatea oamenilor au reacții minore la mușcăturile de țânțari, în anumite cazuri pot apărea reacții grave. În cazuri rare, unele persoane pot avea reacții alergice severe la saliva țânțarilor, cunoscute sub numele de reacții de hipersensibilitate. Aceste reacții pot include umflături mari, dureroase și mâncărimi intense. Dacă mușcătura devine roșie, caldă, umflată și dureroasă, sau dacă apar simptome de febră, este posibil să fi dezvoltat o infecție și ar trebui să contactezi medicul de familie. În cazuri extreme, poate apărea o reacție anafilactică, care necesită asistență medicală imediată (sunat la 112). 

Înainte de a călători în zone endemice, discută cu un medic despre vaccinuri și medicamente preventive disponibile pentru anumite boli transmise de țânțari. Transmisă de țânțarul anofel, malaria poate provoca febră, frisoane, transpirații și alte simptome severe.

Transmisă de țânțarii Aedes, febra dengue poate provoca febră mare, dureri severe de cap, dureri articulare și musculare, și poate duce la forme severe, cum ar fi febra hemoragică dengue. Transmis tot de țânțarii Aedes, virusul Zika poate provoca simptome ușoare, dar este deosebit de periculos pentru femeile gravide, deoarece poate cauza defecte congenitale severe. Aceiași țânțari transmit și virusul Chikungunya, care provoacă febră și dureri severe ale articulațiilor.Virusul West Nile, transmis de țânțarii Culex, poate provoca simptome de la ușoare (febră, dureri de cap) la severe (meningită, encefalită).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Preventing Mosquito Bites
https://www.cdc.gov/mosquitoes/prevention/index.html
NCBI - Mosquito Bites
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK539915/


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0