Biomarkerii pot arata daca injectiile cu steroizi functioneaza la pacientul cu dureri lombare

Un studiu facut de cercetatorii de la Universitatea Stanford a identificat un complex de proteine care poate fi folosit pentru a afla daca o injectie cu steroizi poate ameliora durerea cauzata de un disc herniat la nivelul zonei lombare.

Durerea lombara este de multe ori cauzata de hernia de disc. Daca, in stadiu incipient, durerea cauzata de hernia de disc este tratata cu antiinflamatoare, exercitii fizice, fizioterapie si masaj, in stadiu avansat acestea nu mai sunt eficiente, iar durerea devine din ce in ce mai greu de suportat. Injectiile cu steroizi pot deveni in aceasta situatie o optiune de luat in seama de catre medic si de pacientul acestuia.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Injectia epidurala cu steroizi este, insa, destul de costisitoare si trebuie repetata. Vestea prosta este ca, de multe ori, se dovedeste a fi ineficienta. Mai exact, in jumatate dintre cazurile in care este folosita, aceasta injectie nu amelioreaza durerile.

Oamenii de stiinta au descoperit, insa, ca se poate afla inainte daca injectia cu steroizi este sau nu eficienta in cazul unui pacient. In acest fel, se reduc costurile, durerea, precum si riscurile asociate cu epidurala cu steroizi.

Daca langa cartilajul afectat se regaseste un complex molecular alcatuit din mai multe fragmente de proteine, printre care si fibronectina si aggrecan, injectiile cu steroizi au mari sanse sa functioneze. In aceasta situatie, steroizii intrerup procesul inflamator initiat de acest complex. Pe de alta parte, la pacientii la care acest complex molecular nu se regaseste in zona afectata, riscul ca injectia cu steroizi sa nu functioneze este foarte mare.

Cercetatorii care au facut acest studiu sunt de parere ca biomarkerii identificati pot fi un indicator al eficacitatii injectiei epidurale cu steroizi. Munca acestora nu s-a oprit aici, intrucat acum isi doresc sa analizeze posibilitatea potrivit careia complexul de proteine sa fie exploatat astfel incat sa se reduca durerile. Este nevoie de cercetari suplimentare pe aceasta tema.

Ce alte metode de tratament mai sunt disponibile pentru hernia de disc

Relaxantele musculare, antiinflamatoarele, fizioterapia si kinetoterapia sunt metode de tratament folosite in hernia de disc.

In cazuri foarte rare, hernia de disc necesita tratament chirugical. Medicul va alege interventia chirurgicala ca ultima optiune, atunci cand alte metode de tratament dau gres si simptomele devin din ce in ce mai greu de suportat. Daca durerile lombare sunt asociate cu dificultati la statul in picioare sau in sezut, cu incontinenta urinara sau fecala, precum si cu amorteli severe, operatia devine o optiune.

Metode folosite pentru ameliorarea simptomelor herniei de disc:

  • Acupunctura poate fi eficienta in ameliorarea durerilor de spate cauzate de hernia de disc.
  • Masajul ofera o ameliorare temporara a dorsalgiei joase.
  • Yoga si pilatesul folosesc miscari de stretching, care detensioneaza zona lombara si care pot ameliora durerile de spate joase.
  • Compresele calde si reci pot combate inflamatia, insa totodata amelioreaza si durerile.


Pacientii care sufera de hernie de disc trebuie sa evite repausul prelungit la pat, in ciuda durerilor resimtite, intrucat repausul poate cauza slabiciune musculara si rigiditate articulara. Se recomanda, totodata, sa se evite miscarile foarte solicitante, intrucat acestea agraveaza durerile.

Controalele regulate la medic sunt necesare in cazul pacientilor cu hernie de disc, astfel incat evolutia bolii sa fie monitorizata de-a lungul timpului. Medicul va face pacientului recomandarile necesare, in functie de gravitatea herniei de disc.

Se recomanda, de asemenea, mentinerea greutatii, intrucat kilogramele in plus pun presiune crescuta pe zona lombara, favorizand agravarea herniei de disc, precum si accentuarea durerilor. In acest sens, pacientul cu hernie de disc va adopta o dieta sanatoasa si echilibrata si, totodata, va face sport in mod regulat.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: Studiul “Biomarker may signal wheter common back pain treatment will work, doctor finds”, publicat pe med.stanford.edu, autor: Gaetano Scuderi

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0