Disfunctii uterine la femeia insarcinata care sufera de obezitate

Obezitatea crește riscurile pentru femeia însărcinată, expunând-o pe acesta la o serie de complicații în timpul sarcinii, dar și în timpul nașterii.

Multe femei care suferă de obezitate nu pot naște natural, cezariana fiind uneori recomandată din cauza disfuncțiilor uterine cauzate de kilogramele în plus. Obezitatea este o problemă globală de sănătate în rândul femeilor însărcinate și o problemă tot mai mare în practica medicală. Indicele de masă corporală (IMC) este folosit ca metodă universală de clasificare a obezității. Este un indice calculat prin împărțirea greutății unui individ în kilograme la pătratul înălțimii lui în metri. Îți poți și tu calcula indicele de masă corporală gratis, aici, pe DOC.ro.

Cea mai negativă consecință a obezității este dezvoltarea inflamației metabolice cronice de grad scăzut, care poate duce la alte afecțiuni patologice. În plus, obezitatea crește riscul de infertilitate și complicații în timpul nașterii. Totodată, obezitatea materană nu este asociată doar cu morbiditatea maternă, ci poate afecta și sănătatea bebelușului.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Disfuncții uterine frecvente la femeile obeze însărcinate

Greutatea mare a mamei este asociată cu internarea în spital într-un stadiu incipient de dilatare a colului uterin, durata prelungită a travaliului și riscul de oprire a travaliului. Unele studii au arătat o nevoie mai mare de oxitocină în timpul travaliului în rândul parturientelor obeze.

Motivele eșecului în progresul travaliului în rândul parturientelor obeze sunt neclare; ocluzia mecanică prin excesul de grăsime în pelvisul matern, un făt macrosomic și contracțiile uterine ineficiente sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă femeile însărcinate obeze.

Contractilitatea uterină redusă 

Aceasta poate îngreuna travaliul și nașterea la femeile obeze. Contractilitatea este abilitatea țesuturilor musculare de a răspunde la stimulări prin contracție. Aceasta este esențială în timpul travaliului și al nașterii. Obezitatea maternă este asociată și cu travaliul prelungit și disfuncțional, potențial prin scăderea sintezei de prostaglandine care stimulează contracțiile miometriale.

Greutatea corporală prea mare afectează abilitatea uterului de a se contracta, împiedicând astfel colul uterin să se dilate și astfel debutul nașterii să fie frecvent întârziat. Fără inducție, femeile obeze au o probabilitate de aproape două ori mai mare decât femeile cu greutate normală de a avea o sarcină prelungită (≥41 săptămâni de gestație), în special cu IMC de 35 kg/m2 sau mai mare.

Sarcina prelungită este îngrijorătoare, deoarece există un risc de două ori mai mare de deces fetal în trimestrul trei la femeile obeze. În timpul travaliului, progresul dilatației cervicale la femeile obeze este mai lent decât la femeile cu greutate normală, o complicație cunoscută sub numele de distocie de travaliu. Într-un studiu mai vechi, timpul până la dilatarea completă a colului uterin la mamele cu obezitate morbidă (IMC ≥ 40 kg/m2) a fost semnificativ mai lung decât la femeile cu greutate normală, indiferent de paritate. Chiar și la femeile obeze sănătoase (fără diabet, hipertensiune cronică sau boli cardiovasculare) persistă riscul crescut de dilatare lentă a colului uterin și naștere prin cezariană.

Un studiu mai vechi făcut de cercetătorii de la Universitatea din Liverpool a arătat că femeile care suferă de obezitate sunt expuse riscului de 3,5 ori mai mare de a necesita o intervenție prin cezariană în ultimul moment, în comparație cu femeile cu o greutate corporală normală.

Pentru a investiga impactul obezității severe (indicele de masă corporală [IMC] ≥35 kg/m2) asupra activității contractile uterine, oamenii de știință au efectuat un studiu, ale cărui rezultate au fost publicate recent. Ipoteza cercetătorilor a fost că femeile obeze ar putea avea o activitate uterină mai slabă și că ar avea nevoie de mai multă oxitocină decât la nașterile normale 1

În cadrul studiului, au fost analizate două echipe, una într-un spital terțiar universitar și una într-un spital central. În total, au participat la studiu 686 parturiente cu sarcini unice, cu vârsta gestațională mai mare de 37 săptămâni, cu făt în prezentație cefalică și tocodinamometrie intrauterină în timpul travaliului. 

Activitatea contractilă uterină a fost evaluată ca presiune intrauterină, frecvența contracțiilor și tonusul bazal al mușchiului uterin. Utilizarea oxitocinei și dilatația cervicală au fost înregistrate simultan.
La finalul studiului, oamenii de știință au ajuns la următoarele concluzii: nașterile în cazul femeilor obeze au atins o presiune intrauterină ≥200 unități Montevideo (MVU) în prima etapă a travaliului mai des decât nașterile normale și au avut un tonus bazal mai mare al mușchiului uterin. Cu toate acestea, parturientele obeze fără naștere vaginală anterioară nu au putut ajunge la stadiul activ al travaliului la fel de des ca și femeile însărcinate, dar cu o greutate normală.

Nuliparele obeze au o activitate contractilă uterină mai puternică decât femeile însărcinate cu o greutate sănătoasă, dar deseorinu reușesc să ajungă în faza activă a travaliului și nici nu reușesc să nască natural.

Rezistență uterină la naștere

În timpul travaliului, uterul trebuie să mențină suficientă forță și durata contracției sau rezistență, pentru a expulza fătul și a menține hemostaza postpartum. În timpul contracțiilor, hidroliza ATP eliberează protoni, producând acidificare tranzitorie. Contracțiile puternice blochează vasele de sânge din peretele uterin, provocând ischemie repetitivă. Mecanismele de reglare a miocitelor contracarează pH-ul scăzut menținând rezistența travaliului. 

Risc de hemoragii 

Potrivit specialiștilor, femeile supraponderale sunt mai expuse și riscului de hemoragii puternice – în cazul acestora, riscul de sângerări abundente este de 6%, comparativ cu riscul de numai 3% al femeilor cu indice de masă corporală (IMC) situat în limitele normale. Hemoragiile apar atunci când uterul nu este capabil să se contracte suficient de tare, astfel încât să absoarbă vasele de sânge care au fost rupte în urma eliminării placentei.

În cadrul aceluiași studiu menționat mai sus, cercetătorii au recoltat mostre de țesut al uterului unei femei obeze care abia a născut, dar și mostre de țesut de la uterul unei femei cu o greutate normală. S-a descoperit astfel că în celulele uterine ale femeii obeze se afla o cantitate mai mică de calciu, care are rolul de a susține musculatura uterului în timpul travaliului.

Un studiu caz-control recent confirmă cele de mai sus. În cadrul acestei cercetări au fost folosite cazuri înregistrate în baza de date a Registrului perinatal din Japonia în perioada 2013–2016 2. După excluderea femeilor cu factori de risc cunoscuți pentru hemoragia postpartum, au fost mai rămas în studiu 174.082 de primipare care au avut o naștere vaginală unică vie la termen. Participantele au fost clasificate în patru clase în funcție de diagnosticul tiparelor anormale de travaliu și de utilizarea uterotonicelor (precum ocitocina).  

Dintre femeile înscrise la studiu, 10.508 (6,0%) dintre ele s-au confruntat cu hemoragie postpartum. Tiparele anormale de travaliu au fost asociate semnificativ cu un risc crescut de hemoragie postpartum. În comparație cu femeile fără modele de travaliu anormale care nu au apelat la uterotonice, femeile cu modele de travaliu anormale au avut un risc semnificativ crescut de hemoragie postpartum, indiferent dacă au folosit uterotonice sau nu. 

Prin urmare, specialiștii au ajuns la concluzia că în rândul femeilor cu risc scăzut cu hemoragie postpartum, contractilitatea uterină slabă în timpul travaliului ar putea fi un factor de risc semnificativ pentru această complicație.

Ce riscuri implică o sarcină pe fondul obezității

Pe lângă aceste riscuri la care e expusă mama în timpul travaliului și al nașterii, obezitatea vine cu o serie de alte riscuri atât pentru mama, cât și pentru făt. De aceea, este foarte important ca viitoarea mama să nu neglijeze problema greutății sale în timpul sarcinii, ci să îi acorde importanța meritată.

Iată câteva dintre riscurile pe care le implică o sarcină pe fondul obezității:

  • Risc crescut de avort spontan
  • Risc de dezvoltare a diabetului gestațional
  • Hipertensiune
  • Risc de preeclampsie
  • Apnee în somn
  • Disfuncții cardiace
  • Nașterea unui bebeluș cu o greutate prea mare – această situație vine la pachet cu risc de sindrom metabolic sau obezitate infantilă
  • Riscul nașterii unui copil cu malformații (acestea sunt mai greu de detectat la ecografii, dacă viitoarea mama este supraponderală).

Întrucât e foarte important ca în perioada sarcinii femeia să adopte o dietă echilibrată și să nu se înfometeze, scopul femeii însărcinate nu este acela de a slăbi, ci de a nu acumula foarte multe kilograme pe parcursul lunilor de sarcină. Pentru o sarcină normală, ar trebuie ca femeia obeză să acumuleze între 5 și 9 kilograme până în ultima lună de sarcină. În cazul sarcinii gemelare, limita admisă este de 19 kilograme acumulate în cele 9 luni de sarcină.

În vederea prevenirii acumulării unui număr prea mare de kilograme în plus pe perioada sarcinii, femeia supraponderală trebuie să se asigure că adoptă o dietă echilibrată, atât din punct de vedere caloric, cât și din punct de vedere al alimentelor consumate. Se recomandă fructele, legumele, cerealele integrale și carnea slabă.

Apoi, e indicat să nu se neglijeze sportul – în timpul sarcinii se recomandă practicarea exercițiilor fizice de intensitate moderată – aerobic, fitness, înot, yoga, pilates ori plimbările în aer liber. Sportul nu numai că arde caloriile, însă totodată fortifică și musculatura.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Impact of obesity on uterine contractile activity during labour: A blinded analysis of a randomised controlled trial cohort”, 2022, BJOC, Tuija Hautakangas, Jukka Uotila, Joel Kontiainen, Heini Huhtala, Outi Palomäki
https://obgyn.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1111/1471-0528.17128
2 Studiul „Poor uterine contractility and postpartum hemorrhage among low-risk women: A case-control study of a large-scale database from Japan”, Gynecology & Obstetrics, 2020, Keiko Nishida, Toshimi Sairenchi, Koji Uchiyama, Yasuo Haruyama, Mariko Watanabe, Hiromi Hamada, Toyomi Satoh, Susumu Miyashita, Ichio Fukasawa, Gen Kobashi
https://obgyn.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ijgo.13474
World Health Organization - Obesity and overweight
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/obesity-and-overweight


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0