Melanomul cutanat, o tumora frecventa

Melanomul nu este cel mai comun tip de cancer de piele, insa este cel mai grav intrucat acesta se poate metastazia. In ultimii ani, numarul cazurilor de melanom a inregistrat o crestere.

Frecventa aparitiei melanomului in populatia generala a crescut in ultimele decenii. Numai in anul 2012 au fost diagnosticate in lume peste 232.000 de cazuri noi de melanom. In acelasi an, in Europa acest diagnostic a fost pus la 100.000 de persoane.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

In unele studii, melanomul figureaza ca fiind al 5-lea tip de cancer ca frecventa la barbati si al 6-lea la femei. Varsta medie la care se diagnosticheaza melanomul este in jur de 50 de ani, dar in ultimii ani a crescut frecventa aparitiei la varste tinere, mai ales in randul femeilor. Astfel ca peste o treime dintre melanoame sunt diagnosticate inainte de varsta de 45 ani. Rar, melanomul poate aparea inclusiv la copii si adolescenti.

Evitarea arsurilor solare reprezinta o metoda eficienta de reducere a riscului de melanom. Monitorizarea pielii in permanenta poate ajuta la diagnosticarea timpurie a acestui tip de cancer. Cu cat melanomul e diagnosticat mai timpuriu, cu atat sansele de vindecare sunt mai mari.

Melanomul este o forma de cancer care apare atunci cand melanocitele (n.r. celulele care pigmenteaza pielea) sufera mutatii si devin cancerigene. In general, melanocitele se regasesc la nivelul pielii, insa melanomul poate aparea si in alte zone ale corpului, precum la nivelul ochilor (n.r. melanom ocular).

Zonele cele mai predispuse melanomului sunt cele expuse mai mult la soare – pieptul si spatele la barbati, iar la femei picioarele, gatul si fata.

Factori care maresc riscul de melanom

Oricine poate dezvolta melanom, insa exista anumiti factori care cresc riscul pentru acest tip de cancer de piele.

  • Tenul foarte alb, cu pistrui
  • Numarul mare de alunite prezente la nivelul pielii
  • Mai mult de 5 alunite atipice la nivel cutanat
  • Prezenta, la nivel cutanat, a petelor maronii cauzate de soare, batranete sau afectiuni hepatice
  • Piele foarte alba, care nu se bronzeaza usor ci, mai degraba, se innegreste
  • Varsta inaintata
  • Istoric personal sau familial in ceea ce priveste melanomul
  • Transplantul de organe
  • Expunerea indelungata la soare

 

 

Dintre toti acesti factori de risc, expunerea indelungata la soare este singurul controlabil.

Modificarile ce apar la nivel cutanat sunt indicatori cheie in stabilirea diagnosticului de melanom.

Semnele si simptomele care ar trebui sa te trimita de urgenta la medicul dermatolog sunt urmatoarele:

  • Modificarea unei alunite sau a unei leziuni cutanate
  • Aparitia unor alunite/ leziuni noi
  • O leziune care nu se vindeca in cateva saptamani
  • O leziune care provoaca mancarimi, dureri, sensibilitate sau sangerari
  • O leziune care are aspect lucios, palid
  • O zona a pielii inrosita sau care se exfoliaza
  • O zona a pielii cu aspect solzos

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0