Strategii anti-aging pentru barbati

Barbatii sunt, de cele mai multe ori, sceptici in ceea ce priveste tratamentele faciale si produsele cosmetice cu efect anti-aging. Asta nu inseamna, insa, ca nu pot face o serie de lucruri care pot incetini procesul de aparitie a ridurilor la nivelul pielii – iata despre ce este vorba!

Studiile facute in domeniu au dovedit ca exista metode la indemana care pot incetini procesul de imbatranire in mod natural – iata despre ce este vorba!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Mentinerea unei greutati sanatoase – supraponderalitatea poate aduga cativa ani pe chipul barbatilor, asa ca este important sa iti mentii greutatea in ciuda trecerii anilor si a incetinirii metabolismului. Mentinerea unui indice da masa corporala (IMC) sanatos nu numai ca incetineste procesul de imbatranire, insa totodata te protejeaza de afectiuni grave precum diabetul de tip 2, hipertensiunea sau colesterolul marit.

Adoptarea unei diete sanatoase – daca vrei sa iti mentii silueta, dar totodata sa amani pe cat de mult este posibil aparitia semnelor imbatranirii, e important sa adopti o dieta echilibrata, bazata pe alimente sanatoase si cu o densitate calorica redusa.

Alimentele de tip fast-food, produsele congelate si procesate, dar si dulciurile si sucurile trebuie eliminate din dieta. Studiile facute in domeniu arata ca o dieta sanatoasa creste speranta de viata.

Practicarea unui sport – activitatile fizice practicate in mod regulat fortifica sistemul cariovascular, dar si pe cel respirator. Totodata, antrenamentele cu greutati incetinesc pierderea masei musculare specifica inaintarii in varsta. Asadar, dupa implinirea varstei de 50 de ani, se recomanda antrenamentele cu greutati, pentru evitarea pierderii masei musculare.

Evitarea expunerii la soare – s-au dus vremurile in care se credea ca soarele ne face bine. Medicii au stabilit deja ca soarele poate fi daunator daca ne expunem in mod excesiv la radiatiile UV – concret, favorizeaza imbatranirea prematura si, totodata, creste riscul de cancer de piele. Asadar, se recomanda evitarea expunerii la soare si folosirea protectiei solare atunci cand acest lucru este imposibil.

Renuntarea la fumat si limitarea consumului de alcool – fumatul creeaza stres oxidativ in organism, despre care se stie ca este responsabil pentru imbatranirea prematura, mai ales la nivelul pielii. Fumul de tigara blocheaza fluxul sanguin la nivel cutanat, ceea ce inseamna ca pielea nu este oxigenata cum trebuie si astfel apar ridurile.

Pe de alta parte, si consumul abuziv de alcool are efecte devastatoare atat asupra sanatatii, cat si asupra aspectului barbatilor. De aceea, e indicat ca barbatul sa se rezume la cele 2 bauturi alcoolice permise pe zi.

Hidratarea corespunzatoare – femeile sunt mai constiincioase atunci cand vine vorba despre hidratare, in timp ce barbatii au tendinta de a neglija acest aspect. Deshidratarea favorizeaza aparitia si accentuarea ridurilor la nivelul pielii, de aceea se recomanda consumul de apa si alte lichide pe tot parcursul zilei.

Folosirea unor produse cosmetice cu efect anti-aging – unii barbati sunt mai preocupati decat altii de aspectul lor, iar acestia folosesc creme antirid pentru mentinerea pielii tinere, in ciuda trecerii anilor. Ingredientele pe care ar trebui sa le contina produsele anti-aging si antirid folosite de barbati sunt: retinolul, acidul hialuronic, coenzima Q10, acidul glicolic, dar si antioxidanti.

Retinolul este ingredientul-vedeta la capitolul produse anti-aging, intrucat elimina ridurile si totodata exfoliaza pielea, lasand-o catifelata. Mare atentie, insa, acesta poate fi destul de agresiv cu pielea, ceea ce inseamna ca poate cauza iritatii daca este folosit in mod abuziv.

Un medic dermatolog si un cosmetician pot recomanda barbatului produse cosmetice special concepute pentru tipul acestuia de ten. Tratamentele personalizate sunt cele mai eficiente in materie de ingrijire a tenului.

Barbatii pot apela, de asemenea, la injectari si alte proceduri estetice pentru umplerea ridurilor si redarea fermitatii pielii. Un medic estetician este in masura sa faca recomandari in functie de imperfectiunile fiecarui pacient.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0