Motive medicale care indică nașterea prin cezariană

Una dintre primele decizii majore pe care le vei lua ca mamă este dacă programezi nașterea bebelușului prin cezariană sau nu. Nașterea prin cezariană, deși este o procedură obișnuită printre proaspetele mame, poate fi uneori efectuată de urgență, dacă viața mamei sau a bebelușului este pusă în pericol.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă nașterea prin cezariană doar în caz de urgență medicală. În țara noastră, aproximativ 40% dintre femei nasc prin cezariană, chiar dacă de multe ori asta nu se justifică medical. Cezariana reprezintă nașterea chirurgicală a unui copil printr-o incizie la nivelul abdomenului și uterului mamei. În anumite condiții, medicul poate efectua nașterea prin cezariană înainte de termen sau în timpul travaliului. Iată care sunt câteva dintre cele mai frecvente motive medicale pentru o cezariană.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Placenta previa

Aceasta apare atunci când placenta acoperă parțial sau complet colul uterin. Una din 200 de femei însărcinate se confruntă cu placenta previa în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, susțin specialiștii. Tratamentul presupune repaus la pat și monitorizare frecventă. Gravida care a fost diagnosticată cu placenta previa completă sau parțială va naște, de cele mai multe ori, prin cezariană.

Placenta abruptio

Apare de obicei în cel de-al treilea trimestru de sarcină, atunci când placenta se desprinde prematur de mucoasa uterină. Aproximativ 1% dintre femeile însărcinate se confruntă cu placenta abruptio. În cazul în care se dezvoltă placenta abruptio, mama se poate confrunta cu sângerări vaginale, uter sensibil sau dureros la atingere. Această separare prematură a placentei poate pune viața în pericol a mamei, dar și a fătului.

Ruptura uterină

În multe cazuri, uterul se rupe în timpul sarcinii sau în timpul travaliului. Acest lucru poate duce la hemoragii severe și poate interfera cu alimentarea cu oxigen a bebelușului.  Ruptura uterină reprezintă o urgență medicală.

Poziția fătului

În cazul în care fătul se află într-o poziție anormală - în prezentație pelviană (cu partea dorsală sau brațele în canalul de naștere) sau în prezentație transfersală (copilul este poziționat lateral) este necesară nașterea prin cezariană.

Prolaps de cordon ombilical

Această situație nu apare des, dar atunci când se întâmplă, se efectuează o cezariană de urgență. Un prolaps al cordonului apare atunci când cordonul ombilical trece prin colul uterin. Când uterul se contractă, provoacă presiune asupra cordonului ombilical, ceea ce diminuează fluxul de sânge care ajunge la făt.

Travaliul nu avansează

Această situație apare din două motive: fie pentru că nu s-a dilatat suficient colul uterin deși contracțiile sunt foarte puternice și țin câteva ore, fie capul copilului este prea mare pentru a putea trece prin canalul de naștere. Această situație poate fi diagnosticată corect când gravida se află în a doua fază a travaliului (peste 5 centimetri dilatație), deoarece prima fază a travaliului (0-4 centimetri dilatație) este de obicei foarte lentă.

Multiple cezariene

90% dintre femeile care au născut prin cezariană pot naște natural la următoarea sarcină, susțin medicii.  În această situație, cel mai mare risc îl reprezintă ruperea uterului, care se întâmplă în 0,2-1,5% dintre cazuri.

Herpes genital

Dacă gravida a fost diagnosticată cu herpes genital, medicul poate programa nașterea prin cezariană pentru a împiedica expunerea copilului la virus în timp ce trece prin canalul de naștere.

Mama are o problemă de sănătate

Dacă femeia însărcinată dezvoltă diabet gestațional în timpul sarcinii sau, din contră, suferă de diabet, este posibil ca fătul să aibă o greutate foarte mare la naștere. Acest lucru crește riscul ca medicul să opteze pentru cezariană.

Gravida suferă de preeclampsie

Preeclampsia este o afecțiune care implică hipertensiune arterială în timpul sarcinii. Această afecțiune împiedică placenta să obțină o cantitate corespunzătoare de sânge și diminuează fluxul de oxigen care ajunge la făt.

Defecte la naștere

Dacă un copil a fost diagnosticat cu un defect de naștere, o cezariană poate fi efectuată pentru a reduce riscul complicațiilor în timpul nașterii.

Gravida are o sarcină multiplă

Sarcina multiplă poate prezenta riscuri în timpul sarcinii, precum travaliu prelungit, mai ales dacă unul dintre bebeluși se află într-o poziție anormală. În această situație, o cezariană este adesea cea mai sigură cale de naștere.

La ce riscuri sunt supuși mama și fătul

Reține că mulți medici descurajează efectuarea de operații prin cezariană din motive non-medicale. În primul rând pentru că cezariana este o intervenție chirurgicală abdominală majoră și există întotdeauna riscul de reacții alergice la medicamente sau anestezie sau infecții post-partum. Totodată, proaspăta mamă se poate confrunta cu inflamarea și infectarea membranelor interne ale uterului (endometru). Afecțiunea se numește endometrită și poate cauza febră, scurgeri vaginale urât mirositoare și durere uterină. În plus, femeile care nasc prin cezariană se pot confrunta și cu o perioadă lungă și dureroasă de recuperare, spre deosebire de femeile care nasc natural. Deși sunt foarte rare, pot surveni leziuni la nivelul vezicii urinare sau intestinului. În cazul bebelușilor care se nasc prin cezariană, aceștia pot avea tahipneea tranzitorie – adică respiră anormal de repede în primele zile de viață.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie: American Pregnancy Association - Reasons For A Cesarean Birth

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0