Cum sa tii sub control valoarea mare a colesterolului in sarcina - solutii naturale

Colesterolul nu este masurat in sarcina, in mod obisnuit, asa ca nu exista valori de referinta care sa fi fost definite de specialisti in ceea ce priveste parametrii lipidelor in timpul unei sarcini normale.

Cu toate acestea, s-a dovedit ca parametrii lipidelor sangvine, printre care si colesterolul total, colesterolul LDL, colesterolul HDL si trigliceridele sunt mai mari in sarcina, in special in al doilea si al treilea trimestru, arata studiile1.

Hipercolesterolemia in timpul sarcinii se datoreaza modificarilor de la nivelul hormonilor steroizi, schimbarilor de la nivel hepatic si din metabolismul tesutului adipos. In timpul sarcinii, spun oamenii de stiinta, exista o productie crescuta de hormoni steroizi, iar concentratia crescuta de progesteron contribuie la cresterea valorii LDL-colesterolului, iar, in schimb, colesterolul LDL care circula in organismul gravidei este substratul pentru sinteza progesteronului din placenta.

Tot potrivit studiilor1, concentratiile crescute de estrogen din corpul femeii, in sarcina, determina o crestere in valoarea colesterolului total, a colesterolului LDL si a trigliceridelor. LDL-colesterolul descoperit in sangele gravidei este aterogenic si dens.

Cum poate fi tinuta sub control valoarea mare a colesterolului

In prezent, hipercolesterolemia nu este tratata in sarcina, in parte din cauza absentei unor parametri normali stabiliti pentru femeile gravide, cat si pentru ca nu se stie cu certitudine care este semnificatia valorilor mari ale colesterolului pe o perioada de timp limitata. Din fericire, insa, femeile insarcinate pot apela la niste solutii naturale daca medicul le recomanda sa reduca valoarea colesterolului, pentru a evita posibilele complicatii.

Un exemplu sunt acizii grasi Omega 3, care se gasesc in mod natural in pestele gras de la mare adancime si in uleiurile vegetale. Cercetarile arata ca o dieta bogata in acizi grasi Omega 3 poate sa ajute la scaderea trigliceridelor si la cresterea colesterolului HDL (numit colesterol "bun"), de aceea se recomanda adultilor cu risc crescut suplimentarea dietei cu Omega 3.

Studiile arata ca suplimentarea cu Omega 3 a fost o metoda folosita in sarcina, in cazul femeilor cu hipercolesterolemie preexistenta sau cu hipertrigliceridemie preexistenta, insa daca vorbim despre o sarcina normala, fara probleme, in mod obisnuit, medicul nu va recomanda grasimile acestea.

Majoritatea gravidelor, insa, nu ar trebui sa isi faca griji in privinta cresterii colesterolului. De regula, valorile vor reveni la normal in interval de 4 pana la 6 saptamani dupa nastere. Cel care creste riscul de boala cardiovasculara si de AVC este colesterolul mare pe termen lung (cronic).

Daca, insa, gravida a avut hipercolesterolemie inainte de sarcina, este cazul sa discute cu medicul curant. Pentru ca unele medicamente hipolipemiante (cele care scad colesterolul) s-ar putea sa nu fie recomandate in timpul sarcinii, medicul fie va schimba tratamentul gravidei, fie va gasi alte modalitati prin care femeia insarcinata sa poata tine sub control valoarea colesterolului.

Iata alte modalitati prin care poti mentine colesterolul sub control:

  • incearca sa faci mai multa miscare, sa ai activitate fizica zilnic (cel putin 30 de minute pe zi)
  • limiteaza consumul de alimente cu grasimi saturate (grasimi "rele") pentru a scadea colesterolul LDL
  • mananca mai multe alimente bogate in fibre
  • alege grasimile sanatoase, precum cele care se gasesc in nuci si in avocado
  • evita consumul de alimente prajite
  • limiteaza consumul de zahar, ca sa scazi trigliceridele
  • nu manca produse bogate in grasimi saturate si cu mult zahar
  • include in dieta ta alimente bogate in acizi grasi Omega 3 sau suplimente cu Omega 3 (cere sfatul medicului inainte de a lua orice fel de suplimente!).

Este important sa mananci sanatos

 
 

Alimentatia sanatoasa este esentiala in sarcina, asa ca fii atenta la ceea ce mananci. Chiar daca vei avea uneori anumite pofte (de pilda, sa mananci alimente care contin grasimi), este important sa iti planifici mesele de peste zi, astfel incat acestea sa fie bogate in fructe, legume si alimente ce contin fibre.

Fructele si legumele sunt bogate in fibre solubile, care actioneaza precum un burete pentru a absorbi colesterolul care este eliminat de ficatul tau si, prin urmare, ele ajuta organismul sa elimine aceste lipoproteine.

Cerealele integrale sunt o alta varianta excelenta, daca vrei sa scazi valoarea colesterolului, pentru ca si acestea contin fibre solubile. Poti opta si pentru alimente ce contin tarate de psyllium, care la randul lor sunt bogate in fibre solubile.

Organismul are nevoie de grasimi sanatoase

Nucile de tot soiul, precum nucile romanesti, migdalele si arahidele sunt bogate in grasimi sanatoase nesaturate, care te pot ajuta sa tii sub control valoarea colesterolului. Ca gustare, nucile romanesti sunt o optiune foarte buna, pentru ca sunt bogate in grasimi nesaturate si sunt o sursa buna de acizi grasi Omega 3, care ajuta la dezvoltarea creierului bebelusului.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

1. Studiul "Cholesterol in pregnancy: a review of knowns and unknowns", publicat in 2011 in Obstetric Medicine, autori: Änne Bartels, Keelin O'Donoghue.

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0