Greața cauzată de anticoncepționale - de ce apare și cum o atenuezi

Pilula contraceptivă are o eficiență de până la 99% dacă este administrată în mod corect, iar datorită acestui aspect este una dintre metodele contraceptive preferate ale femeilor.

Această metodă poate avea, însă, o serie de reacții adverse nedorite, întrucât generează numeroase modificări în organismul femeii. Senzația de greață este asociată adesea cu administrarea anticoncepționalelor orale.

De ce cauzează anticoncepționalele orale greață?

Estrogenul care se regăsește în pilulele contraceptive este responsabil pentru senzația de greață. Administrat în doze mari, estrogenul irită stomacul și astfel apare senzația de greață. Din fericire, organismul se obișnuiește cu doza mare de estrogen în cel mult 3 luni de la începerea administrării pilulelor, ceea ce înseamnă că și senzația de greață va dispărea.

Ce poți face pentru a preveni senzația de greață când iei anticoncepționale orale?

Având în vedere că greața apărută pe fondul administrării pilulelor contraceptive poate să persiste 3 luni, e bine să știi ce poți face pentru a reduce intensitatea acestui simptom ori chiar pentru a preveni instalarea sa.

Nu lua pilula contraceptivă pe stomacul gol - estrogenul îți va irita și mai tare stomacul dacă nu mănânci nimic înainte de a administra anticoncepționalele orale. Fă-ți un obicei din a lua pilula seara, după cină. Poți administra pilula și după ce iei o gustare sănătoasă. Dacă simți că aciditatea de la nivelul stomacului e deja crescută, ia un medicament antiacid cu o jumătate de oră înainte de a lua pastila contraceptivă.

Evită alimentele grase și greu de digerat atunci când iei pilula - încearcă să mănânci, înainte de a lua anticoncepționalele orale, alimente ușor de digerat, care nu îți măresc aciditatea de la nivelul stomacului și nu cauzează probleme de natură digestivă. Evită și preparatele foarte picante ori cu arome foarte intense, care pot spori senzația de greață.

Schimbă pilulele contraceptive cu altele - dacă senzația de greață nu îți dă pace și este foarte intensă, discută cu medicul tău pe această temă și roagă-l să îți ofere un înlocuitor cu mai puține efecte adverse. Anticoncepționalele orale cu o doză mai mică de estrogen pot fi o soluție în cazul tău.

Cum poți atenua senzația de greață cauzată de anticoncepționalele orale?

O serie de remedii naturale pot combate senzația de greață cauzată de pilula contraceptivă. Este important de menționat că vărsăturile după administrarea pilulei pot afecta eficacitatea acesteia, de aceea e indicat să se folosească încă o metodă contraceptivă pentru evitarea unei sarcini nedorite.

Bea o cană de ceai de ghimbir - ceaiul de ghimbir are proprietăți antivomitive, ceea ce înseamnă că va calma senzația de greață și va preveni vărsăturile. Consumă acest ceai după ce administrezi pilula contraceptivă și vei combate senzația de greață. Fierbe o bucățică de ghimbir proaspăt și două felii de lămâie în 300 ml de apă, pentru 15 minute. Apoi, strecoară lichidul, îndulcește cu 1 linguriță de miere și bea.

Masarea incheieturilor - în medicina chinezească se regăsesc tehinicile de presopunctură. Greața poate fi combătută prin apăsarea unor puncte de la nivelul incheieturilor. La noi, în termeni populari, aceste tehnici sunt cunoscute sub denumirea de „tras pe mâini”, care sunt puse în aplicare pentru combaterea senzației de greață.

Miroase sau mușcă o felie de lămâie - mirosul de citrice, în special cel de lămâie, poate reduce senzația de greață apărută din cauza estrogenului în doze mari. Taie o felie de lămâie și miroase-o pentru a calma greață. Dacă simți nevoia, o poți mușca, pentru că și gustul de zeamă de lămâie combate acest simptom neplăcut. Același efect de reducere a senzației de greață îl are și mirosirea unei sticle deschise de alcool medicinal.

Fă exerciții de respirație - respirația abdominală, precum și alte exerciții de respirație învățate din terapia cognitiv-comportamentală ori din yoga pot atenua senzația de greață. Cu cât respiri mai lent și mai profund, cu atât mai repede dispare acest simptom. Întinde-te pe spate cu mâinile pe lângă corp și inspiră lent pe nas, umflând abdomenul. Expiră apoi tot pe nas și repetă procedeul de 10 ori.

Folosește scorțișoara și proprietățile acesteia - scorțișoara are abilitatea de a reduce senzația de greață, așa că bea un ceai cu scorțișoară ori mănâncă un deșert aromatizat cu acest condiment și greața va fi atenuată. Fierbe 300 ml de apă cu 1 băț de scorțișoară 5 minute, apoi stinge focul și adaugă un pliculeț de ceai de mușețel. După 10 minute, strecoară ceaiul și bea-l cald.

 

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0