Vacanta in familie, fara insolatie si alte batai de cap

Vacanțele petrecute în familie reprezintă un lucru pe care copiii îl prețuiesc enorm, spun psihologii, atât pe moment, cât și pe termen lung, la mult timp după încheierea sejurului. Explicația este simplă: acele zile de vacanță lipsite de griji, petrecute cu persoanele cele mai dragi, le dau o stare psihică bună și vor rămâne pentru multă vreme în memoria celor mici. Vara, însă, în vacanțe, pot să apară diverse pericole, cum ar fi insolație sau alergii la mușcăturile de insecte.

Beneficiile vacanței în familie sunt multe, fie că vacanța este petrecută în grădina bunicilor, fie că este petrecută cu părinții în străinătate. Psihoterapeuții subliniază că o călătorie împreună cu copiii poate fi benefică nu doar ca relaxare, ci și pentru dezvoltarea creierului celor mici. Este vorba și de mediul nou în care familia își petrece vacanța, care le oferă copiilor experiențe inedite și care o puternică acțiune asupra lor - de natură socială, cognitivă, fizică etc. 

Gândește-te la acel scenariu de vis, în care toată familia se afla în piscină ori în care cei mici se bălăcesc în apa mării; ori vă aflați la munte și faceți o drumeție, ori vă plimbați împreună prin pădure, ori luați picnicul într-o zonă superbă de câmpie, la pădure; sau poate că vă place să faceți un foc de tabără ori poate vă doriți o schimbare de peisaj și vă petreceți timpul cu cei mici prin muzee în aer liber dedicate lor.

Indiferent de cum arată pentru voi și copiii voștri o vacanță minunată, este bine, ca părinți, să fiți mereu pregătiți în această perioadă, ca să nu apară probleme care v-ar putea strica buna dispoziție: arsuri solare, insolație, diareea călătorului și așa mai departe.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Vacanța în familie: cum scazi riscul de probleme?

Ultimul lucru pe care vi l-ați dori în vacanță este ca micuții voștri să facă insolație ori să sufere de arsuri solare ori - poate chiar mai rău - să facă o toxiinfecție alimentară sau o infecție la ureche care îi va țintui în camera de hotel. Dacă vreți să scăpați de orice fel de griji în legătură cu cei mici, țineți cont de aceste reguli atunci când mergeți în vacanță în familie:

La pachet puneți-vă gustări sănătoase și apa îmbuteliată

Dacă alegeți să călătoriți cu mașina personală sau cu trenul, este bine să fiți pregătiți și să aveți la pachet câteva gustări sănătoase pentru cei mici și apă îmbuteliată sau filtrată de acasă. Se poate opta ca gustări pentru fructe uscate, nuci, batoane de cereale, biscuiți sărați - crakerși, fructe proaspete (mere, caise, banane) sau sendvișuri din care să nu curgă nimic, o idee fiind cele cu fâșii de carne slabă, muștar și frunze de salată verde și altele cu unt de arahide și felii de banană.

Arsurile solare pot să vă strice vacanța, deci atenție la prevenire! 

Dacă mergeți în vacanță într-o zonă geografică unde clima este foarte caldă, încercați să limitați expunerea la soare atât a voastră, cât și a copiilor, în special între orele 10.00 și 16.00 (după unii specialiști, chiar până la ora 17.00). Pentru a preveni arsurile solare, acoperiți pielea copiilor cu un strat generos de cremă sau loțiune cu un factor de protecție solară mare (SPF 30 sau chiar 50, mai sigur). Reaplicați loțiunea dacă cei mici au intrat în apa mării și nu uitați că aceasta trebuie să fie reaplicată o dată la 2 ore dacă stau pe uscat.

Stați la umbră și nu îi lăsați pe cei mici să petreacă prea multe ore în soare

Dacă nu vrei ca micuții să se aleagă cu o insolație sau epuizare termică, stați la umbră, chiar dacă, de exemplu, vacanța voastră este la munte și nu la mare. Atâta vreme cât este vorba de soare puternic, oriunde ați fi vă poate afecta. De aceea, în orele de vârf stați la umbră și nu-i lăsați pe copii să fugă în soare. În rest, copiii ar trebui să poartă pălăriuțe sau șepci când ies în soare.

Luați cu voi medicamente pentru stările de rău

Dacă vacanța voastră include, de exemplu, o călătorie pe mare, fiți cu ochii în patru la cei mici, pentru a detecta semnele unui posibil rău de mare sau rău de mișcare. Dacă ai pe cineva în familie care are o predispoziție spre răul de mișcare, asigură-te că îi dai o pastilă împotriva stărilor de greață. Pentru cei mici există acadele cu ghimbir care să îi ajute să combată răul de mișcare.

Otitele sunt o altă problemă frecventă în vacanță 

Bacteriile și alte microorganisme din apa de la piscină și din alte surse de apă (râuri, pârâuri sau lacuri) pot duce la infecții ale urechii. Dacă suspectezi că fiul sau fiica ta are otită, cere imediat sfatul medicului pediatru, pentru că o infecție a urechii are nevoie de tratament cât mai prompt.

Atenție și la înțepăturile sau mușcăturile insectelor

Fiți pregătiți și puneți în bagajele pentru vacanță un produs repelent, cum sunt sprayurile pe care le puteți folosi atât pe pielea voastră, cât și pe pielea copiilor, pentru a alunga insectele. În general, înțepăturile și mușcăturile insectelor sunt relativ inofensive, însă dacă fiul sau fiica ta are o sensibilitate sporită la acestea, este mai bine să ai un produs repelent la îndemână.

E bine să aveți cu voi și medicamente pentru a trata diareea călătorului

Este foarte posibil ca în vacanță, din cauză că micuții sunt tentați să mănânce alimente în exces ori alimente cu care stomacul lor nu este obișnuit, să apară diverse neplăceri intestinale, cum ar fi diareea călătorului. Simptomele pot fi: crampe la stomac, greață și vărsături și vizite dese la baie. Este important să îi mențineți pe copii hidratați: dați-le să bea multă apă, în care puneți și săruri de rehidratare (acestea nu trebuie să lipsească din trusa medicală pentru vacanță).  

Veziculele în talpă, o problemă pentru când mergeți mult pe jos

Dacă știți că în vacanță veți merge mult pe jos, nu uitați să luați în bagaje și câțiva plasturi speciali. De regulă, cei mici se vor plânge de faptul că trebuie să meargă mult pe jos, mai ales că încălțămintea și sandalele pe care le poartă în vacanță pot cauza apariția unor vezicule cu lichid, acele bășicuțe care apoi se sparg și generează usturimi. Ca să evitați problemele de acest gen, când vă pregătiți de vacanța în familie, puneți în bagajul celor mici încălțăminte cât mai confortabilă și cumpărați de la farmacie plasturi speciali, care pot fi aplicați pe piele la primele semne care indică formarea unor vezicule.

Unde e mai bine să mergi pentru o vacanță în familie cu copii mici?

Pentru o vacanță în familie cu copii mici, este important să alegi destinații care oferă facilități și activități potrivite pentru cei mici, precum și un mediu sigur și prietenos. 

Insulele grecești sunt alese de cele mai multe ori de familiile cu copii nu doar pentru că sunt aproape de România și vacanța costă mai puțin, ci și pentru că au plaje frumoase și sigure, ospitalitatea localnicilor este renumită, mâncarea delicioasă se găsește pretutindeni și, de asemenea, se pot face multe activități acvatice și excursii.

La Disneyland în Paris veți găsi atracții și activități tematice pentru toate vârstele, spectacole și parade, personaje de poveste și diverse facilități pentru familii. E adevărat, această destinație poate fi aglomerată și costisitoare în sezonul de vârf.

În Londra sunt multe muzee și atracții pentru copii, cum ar fi Muzeul de Istorie Naturală, Parcul Hyde și London Zoo, dar și posibilități pentru alte activități culturale și educaționale. În ce privește neajunsurile, vremea poate fi imprevizibilă, iar vacanța destul de scumpă.

România are multe destinații excelente pentru vacanțe în familie, locuri prietenoase cu copiii și care oferă o gamă variată de activități. Poiana Brașov este ideală atât pentru pentru sporturi de iarnă, cât și pentru drumeții de vară. Tot în județul Brașov pot fi vizitate Cetatea Râșnov, Dino Parc Râșnov și Castelul Bran.

Pentru copiii mai mari poate fi potrivită și o vacanță într-o regiune pitorească, cunoscută pentru tradițiile și peisajele sale spectaculoase, cum ar fi Maramureș. Puteți vizita Cimitirul Vesel din Săpânța, Mocănița de pe Valea Vaserului, bisericile de lemn și muzeele etnografice, sa participați la festivaluri tradiționale și să degustați mâncărurile locale.

Mamaia, Eforie Nord și Neptun sunt stațiuni de pe litoral care au nu doar plaje largi, ci și parcuri de distracții, tobogane de apă și activități pe mare. Delta Dunării este o zonă unică, ideală pentru explorări în natură și observarea faunei și florei. Plimbările cu barca prin canale, observarea păsărilor, pescuitul și excursiile la plaja din Sfântu Gheorghe sau Sulina sunt câteva activități de bifat pentru vacanța în familie.

Oriunde ați merge, important e să vă asigurați din timp că locurile alese au facilități prietenoase pentru copii, cum ar fi locuri de joacă, restaurante cu meniuri pentru copii și cazare confortabilă, precum și posibilități pentru tot felul de activități în familie. De asemenea, e bine să existe servicii medicale disponibile în zonă, în caz de urgențe.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Traveling with Children
https://wwwnc.cdc.gov/travel/page/children
Johns Hopkins Medicine - Preparing your Kids for Holiday Travel
https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/preparing-your-kids-for-holiday-travel


Te-ar mai putea interesa și...


CELE MAI CITITE

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0