

De ce trebuie sa lasam copiii sa se plictiseasca?
De ce trebuie sa lasam copiii sa se plictiseasca?
De ce trebuie sa lasam copiii sa se plictiseasca?
De multe ori auzim copiii plângându-se că se plictisesc, deoarece sunt într-o permanentă căutare de lucruri pe care să le trăiască din plin, cu tot entuziasmul specific vârstei. Părinții ori se simt vinovați când cei mici se plâng de lipsă de activitate și fac tot posibilul să le ofere alternative pentru a scăpa de plictiseală, ori se enervează - specialiștii, însă, ne sfătuiesc să îi lăsăm pe cei mici să se mai și plictisească. Iată ce se poate face!
Dr. Teresa Belton, expertă în impactul emoțiilor asupra comportamentului și al învățării, spune că plictiseala este interpretată ca fiind o stare incomodă și de aceea societatea le-a creat așteptări oamenilor, care se vor a fi mereu ocupați. Cu toate acestea, creativitatea implică și capacitatea unei persoane de a pune în aplicare un stimul interior, de a umple un gol. E important, deci, să le oferim copiilor prilejul de a învăța să facă față plictiselii și să găsească și pe cont propriu o preocupare pentru a o combate. Acest lucru poate face diferența, la maturitate, între un adult creativ și unul mai puțin creativ, între un adult care știe ce înseamnă răbdarea și relaxarea și unul mereu în priză.
Cum poți înțelege mai bine plictiseala copiilor?
Dr. Belton spune că sunt și persoane care nu pot face față plictiselii, dând ca exemplu cazurile de vandalism din stațiile de autobuz, situații în care tinerii nu își pot controla plictiseala și sentimentele care apar pe fondul acesteia și au reacții violente, distrugând bunurile din jur. Aici deja este important ca părinți să apeleze la ajutorul unui consilier psihologic.
În rest, experta îndeamnă părinții să își lase copiii să se plictisească, fără să le permită accesul la televizor sau la computer, motivând că aceștia au nevoie de o perioadă în care să nu facă nimic, timp în care să conștientizeze acest fapt, să se observe, să își proceseze și analizeze propriile gânduri. Aceste activități stimulează creativitatea, în timp ce privitul la televizor creează un fel de scurtcircuit în dezvoltarea creativității.
Un alt avantaj al plictiselii pentru cei mici constă în faptul că le oferă prilejul de a învăța cum să își gestioneze timpul liber. Mai mult decât atât, plictiseala îl poate ajuta pe copil să își descopere pasiuni pe care nu ar avea când să le descopere dacă ar petrece toată ziua la grădiniță, școală, cursuri de înot, cursuri de dans și jucându-se pe tabletă sau pe computer.
Cercetătoarea mai adaugă și că la fel este în cazul adulților: din când în când, este de preferat să ne oprim din viteza cu care facem fiecare lucru și să ne deconectăm, să acceptăm plictiseala constructivă, pentru a da un impuls creativității.
De ce copilul se plânge în mod constant de plictiseală?
Iată câteva motive pentru care copilul se plânge de plictiseală:
- Este obișnuit să aibă mereu un plan bine pus la punct de alții, pe care să îl urmeze pas cu pas. Copiii din societatea în care trăim sunt aproape la fel de ocupați ca și adulții, participând nu doar la orele de la școală, ci la tot felul de activități extrașcolare și cursuri care nu le mai lasă timp pentru ei.
- Părinții i-au oferit întotdeauna variante de petrecere a timpului liber și atunci când este lăsat să ia singur o decizie în acest sens, se pierde.
- Nu are un partener de joacă și nu a învățat cum să se joace singur sau să facă alte activități de unul singur (desenat, citit, costruit un puzzle etc.).
- Are nevoie de atenția constantă a părinților sau a unuia dintre ei, atenție care poate fi satisfăcută prin petrecerea unor momente în compania copilului, dar explicându-i-se că părintele are și alte responsabilități.
- Este dependent de telefon, tabletă sau alte gadgeturi - acestea îi stimulează celui mic producția de dopamină în creier, făcând alte experiențe sau jocuri complet neinteresante în ochii lui. De aceea, copiii obișnuiți să aibă acces la asemenea gadgeturi de la o vârstă foarte mică suferă de plictiseală extremă, ba devin chiar irascibili sau violenți atunci când nu li se permite să folosească telefonul sau tableta.
Cu cât copilului i se oferă mai multă atenție din partea părintelui, cu atât mai rar se va plânge de plictiseală. Însă asta nu înseamnă ca părintele îi dă telefonul să se joace sau îi pune un film. Atenția părintelui se traduce prin joacă împreună cu copilul, precum și prin conversațiile purtate cu cel mic, în care îi și explică, în cuvinte care să fie înțelese în funcție de vârstă, diverse lucruri despre lume, viață, inclusiv despre timpul petrecut în afara calendarului obișnuit de activități.
Ce poți face concret, ca părinte, când copilul se plânge de plictiseală?
Există multe modalități prin care poți ajuta un copil să depășească plictiseala:
Propune activități noi
Încurajează-l să încerce activități noi sau să se implice în hobby-uri care îl interesează. Poți sugera jocuri de societate, activități artistice sau sportive, lectură, explorarea naturii etc.
Implică-l în gospodărie
Poți transforma sarcinile casnice într-un joc sau într-o activitate distractivă. De exemplu, puteți găti împreună sau puteți face curățenie cu muzică pe fundal.
Încurajează jocurile creative
Pune-i la dispoziție materiale precum hârtie, creioane colorate, plastilină, și încurajează-l să-și folosească imaginația.
Planifică ieșiri în aer liber
O plimbare în parc sau o excursie în natură poate fi o modalitate minunată de a scăpa de plictiseală și de a-l ajuta pe copil să-și consume energia în aer liber, la modul sănătos.
Participați împreună la activități
Petreceți timp de calitate împreună. Alegeți o activitate pe care să o faceți împreună, cum ar fi cititul unei cărți, construirea unui puzzle sau vizionarea unui film.
Oferă-i spațiu pentru a se juca singur
Uneori, copiii au nevoie doar de timp și spațiu pentru a-și folosi imaginația și a-și găsi singuri ceva de făcut.
Stabilește limite pentru folosirea ecranelor
Dacă cel mic apelează la dispozitive electronice pentru a combate plictiseala, stabilește limite clare pentru timpul petrecut în fața ecranului și încurajează-l să-și găsească alte modalități de a se distra.
Încurajează socializarea
Organizează întâlniri cu prietenii sau cu alți copii pentru a-i oferi celui mic oportunități de socializare și de joacă în compania altor persoane de vârsta lui.
Ce poți face dacă sunteți la un eveniment social și copilul se plânge de plictiseală?
Atunci când ești la un eveniment social și copilul tău se plictisește, este important să gestionezi situația într-un mod care să fie respectuos față de gazde și ceilalți participanți, dar și să te asiguri că cel mic se simte confortabil și implicat. De aceea, e nevoie și de puțină pregătire din timp.
Întreabă gazdele dacă există activități potrivite pentru copii
Unele evenimente sociale pot avea zone speciale pentru copii, cum ar fi colțurile de joacă sau activități organizate special pentru cei mici. Încurajează copilul să participe la aceste activități sau să se implice în jocuri și alte activități potrivite pentru vârsta lui.
Pregătește o geantă cu jucării și cărți
Înainte de a pleca la eveniment, poți să pregătești o mică geantă cu jucării preferate sau cărți, consultându-te cu copilul, pe care i le poți da atunci când se plictisește.
Implică-l în conversații
Dacă ai un copil mai matur în gândire, căruia îi place să discute cu adulții în loc de a se juca cu alții de vârsta lui, poți încerca să îl implici în conversațiile celor mari pentru o vreme, cerându-i părerea despre subiectele discutate sau încurajându-l să vă povestească diverse experiențe pe care le-a avut.
Stabilește o limită de timp
Dacă evenimentul este lung și nu este potrivit pentru copilul tău, stabilește o limită de timp legat de cât anume veți rămâne și pregătește o strategie pentru a pleca în mod politicos, dacă este necesar.
Ia în calcul să aveți pauze regulate
Dacă evenimentul este aglomerat sau zgomotos, copilul tău ar putea avea nevoie de pauze regulate pentru a se odihni sau pentru a se retrage într-un loc mai liniștit pentru scurt timp.
Implică-l în planificarea evenimentelor viitoare
Întreabă-l la ce tipuri de evenimente ar vrea să participe în viitor și ce activități ar fi interesante pentru el. Implicându-l în planificarea viitoarelor activități sociale, îi vei oferi sentimentul că opinia lui contează. În general, este important să fii sensibil la nevoile și preferințele copilului și să încerci să găsești un echilibru între participarea la evenimente și asigurarea confortului celui mic.
Mergi cu copilul la evenimente potrivite pentru el
Neapărat, e important să vă gândiți, ca părinți, dacă un eveniment la care vreți să mergeți (un concert, o vizită la muzeu etc.) este potrivit și pentru copil sau vreți să îl luați cu voi doar pentru că sunteți voi interesați să participați. Pentru că în cazul în care un copil este prea mic pentru a înțelege ceva dintr-o vizită la muzeu, de exemplu, nu are rost să îl luați cu voi, pentru că nu va face decât să se plictisească rapid și va începe să se plângă (îl dor picioarele, îi e sete, îi e foame etc.) ori chiar să plângă și să devină violent, ceea ce îl va face și pe el să se simtă rău, și pe voi.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Back To Basics - Boredom may be key to creativity
https://backtobasicslearning.com/boredom/
Child Mind Institute - The Benefits of Boredom
https://childmind.org/article/the-benefits-of-boredom/
Te-ar mai putea interesa și...