Cum ameliorezi rapid durerea acută

O durere de cap, o durere dentară în miez de noapte sau o durere de spate care te împiedică să te miști - par scenarii de film, dar realitatea este că ți se poate întâmpla oricând. Iar în astfel de situații neașteptate, ar fi bine să ai la îndemână o pastilă care să îți ia durerea „cu mâna".

Cu toții experimentăm durerea într-un grad mai mare sau mai mic în diferite momente ale vieții noastre. Iar printre cele mai frecvente suferințe fizice se numără durerile de cap, durerile de spate, crampele menstruale, durerile dentare, reumatice, musculare sau cele de gât.

Durerea poate fi acută sau cronică. Durerea acută are un debut brusc și este de obicei rezultatul unei cauze clar definite, cum ar fi o leziune, un traumatism, etc. Durerea cronică persistă săptămâni sau luni și este de obicei asociată cu o afecțiune de bază, cum ar fi artrita (inflamația cronică a unei articulații). Severitatea durerii poate fi ușoară, moderată sau severă.

Care sunt cele mai bune medicamente împotriva durerii

Indiferent dacă durerea cu care te confrunți provine de la o răceală sau din cauza menstruației, trebuie să găsești o modalitate prin care să o poți ameliora. Care este cea mai bună abordare pentru a face asta?

În ameliorarea durerii, poți apela la:

●      acetaminofen (paracetamol);
●      antiinflamatoare nesteroidiene: (AINS), inclusiv ibuprofen, acidul acetilsalicilic (aspirină), naproxen, ketoprofen;

Paracetamol versus ibuprofen: asemănări și diferențe

Utilizarea paracetamolului şi a ibuprofenului administrate pe cale orală este eficientă, însă știi că există câteva diferențe esențiale între ele?

Paracetamolul și ibuprofenul sunt două dintre cele mai utilizate medicamente fără prescripție medicală pentru a trata durerea și febra, atât la copii, cât și la adulți. Cu toate acestea, aceste medicamente diferă în ceea ce privește modul în care funcționează, cât de repede acționează, cui pot fi administrate și care sunt efectele secundare posibile sau dacă interacționează cu alte medicamente.

Atât paracetamolul, cât și ibuprofenul sunt recomandate în ameliorarea durerilor de intensitate uşoară până la moderată, cu diferite localizări (dureri de cap, dureri în gât, dureri de dinţi, dureri asociate răcelii şi gripei, dureri ale muşchilor sau articulaţiilor sau în caz de menstruaţie dureroasă) şi tratamentul simptomatic al febrei.

Spre deosebire de ibuprofen, care este eliminat prin rinichi, paracetamolul este eliminat prin ficat. O altă diferență dintre cele două medicamente ar fi că ibuprofenul este clasificat ca un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS), pe când paracetamolul este un analgezic simplu.

Paracetamolul este un medicament bine tolerat și poate fi administrat copiilor (sub formă de sirop până la 6 ani), femeilor însărcinate, vârstnicilor și are puține efecte secundare când se respectă dozele recomandate.

Chiar și așa, înainte de a lua paracetamol, consultă medicul, mai ales dacă:

●      Ai probleme cu ficatul sau rinichii;
●      Iei medicamente pentru epilepsie sau tuberculoză (TBC);
●      Iei anticoagulante orale.

Nu lua paracetamol dacă știi că ești alergic la acesta și nici nu depăși doza recomandată.  

Chiar dacă paracetamolul este considerat un medicament cu un profil de siguranță ridicat și care are multiple beneficii , poate determina  probleme importante de sănătate în caz de supradozaj.  Pentru că este descompus în principal de către ficat, supradozajul poate duce la afectare hepatică acută (hepatotoxicitate), dar și la reacții cutanate severe. 

Printre semnele intoxicației cu acetaminofen se numără letargie, somnolență, lipsa poftei de mâncare, durere severă în etajul abdominal superior, transpirații abundente. În acest caz, pacientul trebuie să ajungă de urgență la Camera de Gardă.

Doza recomandată de acetaminofen pentru adulți  este de 500-1000 mg paracetamol (1-2 comprimate a 500 mg), administrată la nevoie la intervale de minim 4 ore, doza zilnică maximă fiind de 4.000 mg. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani doza zilnică maximă este de 60 mg/kg,  care trebuie repartizată în prize egale, de exemplu de 10-15 mg/kg, administrate la 6 ore.

Ibuprofenul este utilizat într-un mod foarte asemănător cu paracetamolul; tratează durerea, dar poate fi utilizat și pentru scăderea febrei. Principala diferență dintre paracetamol și ibuprofen este că acesta din urmă reduce inflamația.

Ibuprofenul trebuie evitat de gravide sau de pacienții diagnosticați cu ulcer gastro-intestinal. Totodată, ibuprofenul poate interacționa cu unele medicamente, inclusiv cu preparatele pe bază de plante. Discută cu medicul înainte de a lua ibuprofen, mai ales dacă ai probleme de coagulare a sângelui, probleme cu rinichii sau cu inima.

Nu lua ibuprofen dacă:

●      ai avut o reacție alergică la ibuprofen sau la alt medicament în trecut;
●      te-ai confruntat cu simptome alergice, precum respirație șuierătoare sau reacții cutanate după ce ai luat aspirină sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi naproxen;
●      iei medicamente antiagregante sau anticoagulante;
●      încerci să rămâi gravidă sau ești însărcinată.

Doza uzuală pentru adulți este de 200–800 mg la fiecare 6–8 h, pentru copii 5-10 mg/kg la fiecare 6–8 h, pentru adulți și copii cu vârste peste 12 ani, doza maximă zilnică fiind de 1200 mg. 

Supradozajul cu ibuprofen se poate manifesta prin: 

●      senzație de rău (greață și vărsături);
●      dureri de stomac;
●      senzație de oboseală sau somnolență.

Totodată, este important  să se aibă în vedere și celelalte medicamente ale pacientului, deoarece administrarea concomitentă cu aspirină sau unele antihipertensive poate crește riscul de afectare renală. 

Paracetamol și ibuprofen într-un singur comprimat?

Potrivit unui studiu 1, combinațiile de paracetamol și ibuprofen disponibile într-o  pastilă unică pot fi o alternativă mai eficientă pentru gestionarea pe termen scurt a durerii la pacienții eligibili la antiinflamatoarele nesteroidiene și pentru care paracetamolul în monoterapie nu este suficient.

·        În ciuda utilizării sale pe scară largă, modul de acțiune al paracetamolului nu este încă pe deplin determinat, deși se  știe că are o acțiune analgezică la nivelul sistemului nervos central. Paracetamolul are o activitate antiinflamatoare minimă, implicând un mod de acțiune diferit de cel al unui  antiinflamator nesteroidian, cum este cazul ibuprofenului, care reduce sensibilitatea terminatiilor nervoase nociceptive (ale durerii) mai ales la nivel periferic. Combinarea celor două analgezice cu moduri diferite de acțiune are ca rezultat un efect atât complementar cât și sinergic.

Combinația de paracetamol și ibuprofen s-a dovedit a fi eficientă într-o gamă largă de dureri, inclusiv dureri de dinți, postoperatorii, dismenoree și dureri musculo-scheletice.

De altfel, studiile comparative au arătat că această combinație de paracetamol / ibuprofen oferă o ameliorare a durerii similară cu cea a analgezicelor pe bază de codeină în durerea acută, cu tolerabilitate în general mai bună 

Specialiștii în domeniu recomandă o abordare treptată a managementului farmacologic al durerii acute.

Este important să-ți amintesc că asocierea de paracetamol cu ibuprofen ca produs OTC (eliberat fără prescripție medicală) reduce durerea pe termen scurt,  dar nu este  indicat pentru gestionarea durerii cronice.  Dacă nu simțiți  o ameliorare a simptomatologiei după 3 zile de tratament, cereți sfatul medicului.

 

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie:
1 Studiul„Combining paracetamol (acetaminophen) with nonsteroidal antiinflammatory drugs: a qualitative systematic review of analgesic efficacy for acute postoperative pain”, publicat în Anesthesia and analgesia, în 2010, autori: Cliff K S Ong, Robin A Seymour, Phillip Lirk, Alan F Merry
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20142348/
2 Studiul „A randomised, five-parallel-group, placebo-controlled trial comparing the efficacy and tolerability of analgesic combinations including a novel single-tablet combination of ibuprofen/paracetamol for postoperative dental pain”, publicat în Pain, în 2011, autori: Stephen E Daniels, Michael A Goulder, Sue Aspley, Sandie Reader
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21257263/
NHS - Which painkiller?
https://www.nhs.uk/live-well/healthy-body/which-painkiller-to-use/
NCBI - Acetaminophen Toxicity
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441917/
NHS - Ibuprofen for adults
https://www.nhs.uk/medicines/ibuprofen-for-adults/

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0