Osteoporoza crește riscul de boli de inimă la femei (studiu)
Osteoporoza crește riscul de boli de inimă la femei (studiu)
Osteoporoza crește riscul de boli de inimă la femei (studiu)
Oasele subțiri și fragile sunt strâns legate de riscul bolilor de inimă la femei, fiind un semn predictiv al unui atac de cord crescut și al riscului mărit de accident vascular cerebral.
Osteoporoza, numită uneori și boala oaselor fragile, este o afecțiune frecventă, în special în rândul femeilor care au trecut de menopauză; se caracterizează prin subțierea și slăbirea oaselor și un risc crescut de fracturi. Multe cercetări au indicat faptul că persoanele cu osteoporoză au adesea ateroscleroză (întărirea și îngustarea arterei), sugerând că aceste două afecțiuni pot fi conectate.
Riscul de deces de cauză cardiovasculară este mai mare la femei (21%) decât la bărbați (15%), iar cadrul predictiv de risc pentru bolile de inimă este înclinat spre bărbați, astfel încât sunt necesari factori care să identifice mai bine și femeile cu risc mai mare de atac de cord sau accident vascular cerebral.
Femeile cu osteoporoză, risc mai mare de boli de inimă
Milioane de femei sunt supuse screening-ului pentru osteoporoză printr-o metodă de scanare numită osteodensitometrie (DEXA), astfel încât această evaluare, spun cercetătorii, ar putea oferi o oportunitate ideală de a identifica orice asocieri potențiale între subțierea oaselor și ateroscleroză și acele femei cu cel mai mare risc de boli de inimă, fără a suporta costuri suplimentare.
Pentru a testa acest aspect, o echipă de cercetare a analizat dosarele medicale ale unor femei cu vârste de 50-80 de ani care au făcut o scanare DEXA pentru a verifica osteoporoza la un spital din Seoul între 2005 și 2014.
După excluderea celor care aveau deja boli de inimă și alte boli grave la momentul osteodensitometriei, analiza finală a inclus 12.681 de femei a căror stare de sănătate a fost urmărită în medie 9 ani, utilizând datele din registrul național. În total, 468 de femei (aproximativ 4%) au avut un atac de cord sau un accident vascular cerebral în timpul perioadei de monitorizare și 237 (2%) au decedat.
Subțierea oaselor, exprimată ca un scor scăzut al densității minerale osoase la nivelul coloanei lombare, gâtului femural și șoldului, a fost asociată independent cu un risc crescut (16% până la 38%) de atac de cord sau accident vascular cerebral după luarea în considerare a factorilor potențial de influență, cum ar fi vârsta, hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, fumatul și o fractură osoasă anterioară.
Și un diagnostic formal de osteoporoză a fost, de asemenea, asociat independent cu un risc cu 79% mai mare de boli cardiovasculare. Adăugarea scorului densității minerale osoase sau a unui diagnostic clinic de osteoporoză sau osteopenie (precursor al osteoporozei) la factorii de risc clinici a prezis un risc mai clar decât factorii de risc clinici singuri.
Deși cercetătorii nu știu precis cum ar putea fi legate osteoporoza și ateroscleroza, se știe că inflamația pe termen lung și stresul oxidativ cumulativ au roluri cheie atât în pierderea osoasă legată de vârstă, cât și în ateroscleroză, în timp ce hormonii sexuali, în special estrogenii, ajută la reglarea fluctuației osoase și a sistemului vascular.
Având în vedere că acesta este un studiu observațional, nu poate stabili cauza, ci doar corelația. O altă limitare este aceea că studiul a inclus doar femei dintr-un centru medical din Coreea de Sud, astfel încât rezultatele s-ar putea să nu fie aplicabile pe scară largă. De asemeea, cercetătorii nu au reușit să adune informații potențial importante cu privire la nivelurile de activitate fizică sau la utilizarea steroizilor, ambele influențând densitatea minerală osoasă și riscul de bolil cardiovasculare.
Totuși, luând în considerare că osteodensitometria este utilizată pe scară largă pentru depistarea osteopeniei și osteoporozei la femeile asimptomatice, asocierea semnificativă dintre densitatea minerală osoasă și riscul mai mare de boli cardiovasculare oferă o oportunitate de evaluare la scară largă a femeilor.
Autorii studiului concluzionează că este nevoie de mai multe cercetări, mai aprofundate, pe această temă, care ar putea contribui la descoperirea unor noi modalități de îmbunătățire a tratamentelor.
Cum se poate preveni osteoporoza?
O alimentație adecvată și exerciții fizice regulate sunt esențiale pentru a avea oase sănătoase pe tot parcursul vieții. Osteoporoza se poate preveni prin:
Consum suficient de proteine
Proteinele sunt unul dintre elementele constitutive ale osului. Sunt oameni care au suficiente proteine în dietă, iar alții care nu. E bine de știut că proteinele nu se obțin doar din carne. Vegetarienii și veganii pot obține suficiente proteine în dietă dacă mănâncă regulat leguminoase (fasole, mazăre, linte, năut, soia), nuci, semințe - iar în cazul ovo-lacto-vegetarienilor, și lactate și ouă.
Adulții mai în vârstă sunt în pericol de a consuma prea puține proteine, din diverse motive (de exemplu, mănâncă prea puțin în general). De aceea este important să se consume zilnic suficiente proteine (bărbații adulți cu activitate puțină au nevoie de aproximativ 56 grame de proteine, iar femeile adulte cam de 46 g, iar dacă fac mișcare, mai mult de atât).
Păstrarea unei greutăți corporale potrivite
A fi subponderal crește riscul de pierdere osoasă și de fracturi, iar a fi supraponderal crește riscul de fracturi la braț și la încheietura mâinii. Ca atare, menținerea unei greutăți corporale adecvate este bună atât pentru oase, cât și pentru sănătate în general. Dacă ai nevoie să slăbești sau să te îngrași și nu știi cum e mai sănătos să procedezi, cere sfatul medicului de familie.
Calciu în cantități optime
Bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani au nevoie de 1.000 de miligrame de calciu pe zi. Această cantitate zilnică crește la 1.200 de miligrame când femeile împlinesc 50 de ani și bărbații împlinesc 70 de ani. Sursele bune de calciu includ produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi (nu mai mult de 100 g de brânzeturi zilnic), legume cu frunze de culoare verde închis, sardine cu oase, somon, tofu, migdale.
Un aport adecvat de vitamina D
Vitamina D îmbunătățește capacitatea organismului de a absorbi calciul și sporește sănătatea oaselor. O parte din vitamina D poate fi luată de la lumina soarelui, iar restul din alimente (pește, ouă) și suplimente alimentare. Pentru a obține suficientă vitamina D, se recomandă ca adulții cu vârste cuprinse între 51 și 70 de ani să primească 600 de unități internaționale (UI) pe zi, respectiv 800 UI pe zi după vârsta de 70 de ani.
Exercițiu fizic regulat
Exercițiul fizic practicat pe tot parcursul vieții ajută la construirea oaselor puternice și încetinește pierderea osoasă. Antrenamentul de forță și cu greutatea proprie ajută la întărirea mușchilor și oaselor brațelor, iar exercițiile de echilibru pot reduce riscul de cădere.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Heart - Prognostic value of lower bone mineral density in predicting adverse cardiovascular disease in Asian women
https://heart.bmj.com/content/107/13/1040
1. Studiul „Prognostic value of lower bone mineral density in predicting adverse cardiovascular disease in Asian women”, apărut în Heart (2021). DOI: 10.1136/heartjnl-2020-318764, autori: Jiesuck Park et al.
Mayo Clinic - Osteoporosis
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/osteoporosis/symptoms-causes/syc-20351968
Te-ar mai putea interesa și...