Cine se teme de bebelusii cu gene modificate?

Autor: Ada Roseti, Promotor al comunicarii stiintei

 

Toti vrem sa fim sanatosi si, cumva, asteptam ca stiinta sa faca pasi importanti in directia asta. In 2000, cand Craig Ventner a anuntat ca a incheiat maparea genomului uman, cu totii am rasuflat usurati: daca reusim sa citim ce e scris in genele omului, e doar un pas pana cand le vom putea modifica astfel incat sa scapam de boli si suferinte. Realitatea a moderat acest entuziasm: faptul ca putem citi genele nu inseamna ca putem vedea direct si relatia dintre ele si boli. Aparitia tehnologiei CRISPR de editare a genelor nu a facut usoara sau simpla eliminarea acelor portiuni din gene care sunt corelate cu aparitia unor probleme.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Dar daca asteptam cu nerabdare momentul in care ingineria genetica ne va transforma in oameni mai sanatosi, de ce toata lumea, inclusiv noi, am fost socati si revoltati de vestea ca un cercetator chinez a adus deja pe lume doi bebelusi ale caror gene au fost modificate prin CRISPR?

Anuntul a fost facut pe 26 noiembrie, intr-o conferinta de presa transmisa pe YouTube de He Jiankui, un genetician chinez cu studii facute la Stanford University si cu colaborari la cele mai reputate jurnale de specialitate. El spune ca a reusit sa modifice genetic doi embrioni obtinuti prin fertilizare in vitro, i-a implantat si sarcina a fost dusa la termen, rezultand doua fetite sanatoase. He a modificat genele embrionilor, incercand sa provoace o mutatie care sa-i fereasca pe copii de infectarea cu HIV, in conditiile in care tatal lor era purtator al virusului.

In mod declarat actiunea lui are un scop nobil: sa permita unei familii in care un parinte sufera de HIV, sa aiba copii sanatosi si chiar rezistenti la infectarea cu acest virus. Cu toate astea comunitatea internationala a condamnat actiunea lui He, iar guvernul chinez i-a interzis sa isi continue activitatile si a pornit o investigatie cu privire la legalitatea acestui experiment.

Asteptam cu nerabdare ca stiinta sa rezolve problemele de sanatate ale oamenilor si daca acest experiment are, aparent, doar rezultate pozitive (cei doi bebelusi sunt normali si sanatosi), exista totusi motive pentru care ce a facut He e condamnabil:

- derularea unui asemenea experiment in secret si anuntul facut in afara comunitatii stiintifice si medicale a facut ca toate afirmatiile lui He sa fie puse sub semnul intrebarii, de la existenta celor doi copii pana la acordul adultilor implicati in proiect; cercetarea stiintifica, in special in domenii de varf si cu asemenea impact, trebuie facuta la lumina si cat mai ferita de controverse si scandal, pentru a putea fi inteleasa si recunoscuta in deplina cunostinta de cauza intr-o lume tot mai informata si mai educata

- tehnologia folosita, CRISPR-Cas9, nu este suficient de bine studiata si de precisa pentru a asigura tipul de modificare genetica anuntat de He; mai mult decat atat, efectul unei asemenea mutatii pe termen lung nu este cunoscut, existand, de exemplu, temeri ca acesti copii ar putea avea o susceptibilitate crescuta la virusi precum West Nile, care e de asemenea corelata cu gena modificata

- modificari genetice cu ajutorul CRISPR au mai fost facute, dar ele au vizat persoane adulte si gene care nu se pot transmite urmasilor acestora; in cazul celor doi bebelusi rezultati in urma experimentului lui He, aceste modificari vor fi purtate de toti urmasii fetitelor, ceea ce pune probleme practice si teoretice mult mai mari

- din punct de vedere etic, testarea unei asemenea proceduri pe copii ridica nenumarate probleme, iar decizia unilaterala a unui cercetator face ca discutiile serioase purtate la nivelul guvernelor si forurilor internationale pe aceasta tema sa devina nerelevante; si daca astazi un cercetator face un asemenea pas cu cele mai bune intentii, dar desconsiderand legislatii si recomandari, maine un alt cercetator ar putea face asta din alte motive, nu la fel de nobile, si cu efecte greu de imaginat.

Tragand linie, continuam sa asteptam cu nerabdare ca stiinta sa rezolve probleme presante, in special legate de sanatatea oamenilor, dar am vrea ca cercetarile in aceasta directie sa se desfasoare la lumina zilei, in vazul cercetatorilor din toata lumea, si cu respectarea unor reguli clare si simple.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Ce a facut He Jiankui nu este atat de periculos, dar felul in care a facut-o, da!

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0